6,881 matches
-
clasa întâi. Mereu mă uimește cât e de liniște aici, în timp ce la doar câteva scaune distanță, în spatele draperiei, domină haosul. Câțiva pasageri citesc, alții doar moțăie în scaunele lor rabatabile din piele. O femeie bine îmbrăcată, plină de aur, răsfoiește tăcută Vogue, și un bărbat în vârstă într-un costum negru-antracit se uită pe hublou. Nimeni nu cere ceai decofeinizat, apă cu gheață, pungi sau formulare pentru biroul de imigrare. Savurez liniștea. E aproape mereu o plăcere să lucrezi la clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
țandăra din orice. Și se înșală amarnic. Nu urăsc deloc bărbații. Deloc. De fapt îi iubesc. Dar nu are rost să dau înapoi acum sau o s-o zăpăcesc de tot pe săraca fată. Așa că nu spun nimic și mă foiesc tăcută. Cred că te-a făcut cineva să suferi mult în trecut, spune Amy după o pauză lungă. Sunt sigură că oamenii îl cred pe Adam Kirrane un ticălos, dar se înșală. —De unde știi? Mă prefac doar întâmplător interesată, deși mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Sigur, zâmbește Amy, de parcă nici nu a băgat de seamă fața mea schimbată. Apropo, mă simt mult mai bine acum. —Bine. — Și nu o să spui nimănui? Despre ce? întreb eu năucită. —Despre Adam Kirrane și Sandy. Nu, promit eu. Ies tăcută din camera ei, târându-mi parcă inima grea ca plumbul după mine. Capitolul 10tc Capitolul 10" Urăsc să scriu. E o porcărie antisocială și îmi dă dureri de cap. Nu e de mirare că majoritatea scriitorilor sunt puțin nebuni. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ai lumea la picioare? Pe de altă parte, faptul că nu există viață acolo sus face ca totul să fie perfect. Schiorii probabil doar ar strica tot. Mike se întoarce și se uită la mine. —Frumos, nu-i așa? Dau tăcută din cap și nu pot să mă abțin să mă gândesc la faptul că cerul are exact aceeași culoare ca ochii lui. Doamne, parcă aș fi nebună! Mi-aș dori ca Mike să nu arate așa de bine. Îmi distrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
copiii pe plajă, construind castele de nisip și... Da, ar trebui să ies din carlinga asta înainte ca imaginația mea debordantă să-mi facă probleme. Păi, mai bine mă întorc la pasagerii ăia pretențioși, zic. Lydia spunea că sunt chiar tăcuți azi, spune Mike părând surprins. — Da, bine... a, apropo, felicitări pentru promovare. Când ți-ai luat tresele? Pe fața lui Mike apare un zâmbet și mai larg. — Acum ceva timp. Dar când ai încetat să lucrezi pe A-330? —A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
viața ta când te îndoiai că o să întâlnești vreodată acea persoană specială. Ai dreptate aici, oftează Tania. Să fim serioși, ce femeie nu se îndoiește? — Și au fost și suferințe, spun pe un ton potrivit de trist. Dă din cap tăcută. —Dar ceilalți bărbați din viața ta nu-ți erau sortiți, deși atunci așa ai crezut. Tania nu mai vorbește. A devenit foarte tăcută. Doamne, sper să nu plângă sau așa ceva. Ar fi foarte jenant. —Nunta ta va fi o ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
se îndoiește? — Și au fost și suferințe, spun pe un ton potrivit de trist. Dă din cap tăcută. —Dar ceilalți bărbați din viața ta nu-ți erau sortiți, deși atunci așa ai crezut. Tania nu mai vorbește. A devenit foarte tăcută. Doamne, sper să nu plângă sau așa ceva. Ar fi foarte jenant. —Nunta ta va fi o ocazie foarte fericită, totuși. O să fie o zi minunată pentru toată lumea. Nu-ți face griji. Totul o să se rezolve. Ce ușurare. Tania trage aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
certat groaznic cu Jack. Cu Jack ? — Te-ai Întâlnit cu el ? — A venit să... Își ceară scuze, bănuiesc. Lissy și Jemima schimbă priviri Între ele. — Și ce s-a Întâmplat ? spune Lissy, cu genunchii la piept. Ce-a zis ? Rămân tăcută preț de câteva clipe, Încercând să-mi amintesc exact ce-a zis. În capul meu e o varză cumplită. — A zis... că n-a avut nici cea mai mică intenție de a se folosi de mine, spun În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
n-am să mai vorbesc niciodată, punct. De fiecare dată când vorbesc, intru În belele. Dacă nu deschideam gura atunci, În avionul ăla idiot, acum nu m-aș afla În situația asta absolut cretină. Am să devin mută. O enigmă tăcută. Iar atunci când lumea Îmi va pune Întrebări, am să mă mulțumesc să dau doar din cap sau să mâzgălesc un mesaj criptic pe o bucată de hârtie. Și oamenii le vor lua și vor Încerca să le descifreze Înțelesurile ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
recunosc pe cineva în peisajul străzii care mă fascinează, aidoma pădurii care mă face să nu mai văd copacii. Nu intrăm totuși la o cafea, aici în Pasaj? încerc o abordare normală. Ea consimte prin tăcere și coborâm scările tot tăcuți, ea stânjenită și fizic de un braț de mape și de teul pe care-l ține drept în sus ca pe o armă. A devenit volubilă abia cu cafeaua în față, un lichid care compensa prin fierbințeală alte neajunsuri. Klava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Red“. — Becky, îmi pare rău că am întârziat. Vocea îi e brusc serioasă. Pur și simplu n‑am avut ce să fac. — Știu. Expir zgomotos. Știu. N‑ai avut ce face. Ai fost legat de mâini și de picioare. Rămânem tăcuți o vreme. — Bună șampanie, zice Luke în cele din urmă și ia o înghițitură. — Da, zic. E... foarte bună. Bună și... nu e prea dulce... Nu mai pot continua și încep să mă frec pe față, încercând să‑mi ascund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să vin! spun cu un zâmbet larg. Și mulțumesc foarte mult. Când plec în fine de la Barney’s este patru după masa. Opresc un taxi și mă întorc la Four Seasons. Deschid ușa camerei și‑mi privesc reflexia în oglinda tăcută a mesei de toaletă. Sunt încă în extaz; sunt încă încântată până la delir de ce am făcut. De ce mi‑am cumpărat. Știu că m‑am dus să‑mi cumpăr un singur rând de haine pentru testul video. Dar, până la urmă... Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să nu alunec. În cele din urmă iese din baie și, fără să‑mi arunce vreo privire, își trage pe el o pereche de jeanși negri și un pulover negru pe gât. Își toarnă ceva de băut și apoi rămâne tăcut. De la geam, văd întregul Manhattan. Se înserează și se aprind luminile la ferestre, până departe în zare. Dar lumea s‑a restrâns la această cameră; la acești patru pereți. N‑am ieșit deloc astăzi îmi dau subit seama. — Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nici o problemă, zic. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. — Trebuie să‑ți spun, arăți foarte bine, zice Zelda, studiindu‑mă cu o ușoară dezamăgire. Ai slăbit? — Puțin, cred. — A... de la stres, spune cu un aer expert. Stresul, ucigașul tăcut. Săptămâna viitoare facem o emisiune cu tema asta. Hai! strigă, împingându‑mă în cabina de machiaj. Ea e Becky... — Zelda, o cunoaștem pe Becky, spune Chloe, care m‑a machiat de când am apărut prima oară la Cafeaua de dimineață. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
își vede picioarele cum sunt înfășate. În cadru e și o vază antică, delicat sculptată, cu un buchet de iasomie proaspătă în ea. Parfumul e puternic. Pendulul unui vechi ceas de pe perete se leagănă cu un sunet rustic. Casa e tăcută. Celelalte concubine își fac siesta, iar slugile sunt la bucătărie, desfac în liniște teci de fasole. Fruntea mamei se brobonește de sudoare, care începe să-i curgă pe obraji ca un șirag rupt de mărgele. Fata o întreabă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pentru totdeauna. Lan Ping are credința că se poate folosi de succesul cu Nora. Însă dedesubtul surâsului, e singură și deprimată. Glasu-i dulce este adesea gâtuit. Are o nuanță de teamă. În coșmarurile ei, pământul se despică și o înghite tăcut. În toiul acestei frici îl întâlnește pe Tang Nah. El se îndreaptă spre ea pe strada zgomotoasă, la asfințit. Îi zâmbește, se oprește, își scoate țigara dintre buze și se prezintă. Soarele tocmai a apus. Cerul e acoperit de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
spune că era prea mică, avea vreo unsprezece ani. El era directorul școlii generale din orașul Zhu. Cu siguranță trebuie să-l fi cunoscut, de la oamenii din oraș, poate de la bunicul ei. Impresia ei a fost că era un om tăcut. Avea o expresie împietrită. Nu scotea decât două vorbe, da sau nu. Când și când, dădea din cap spre copii și spunea câteva cuvinte cu o voce uscată. Era respectat de orășeni, pentru că făcea lucurile să meargă. Are pielea aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Fata refuză să se lase manipulată. Ce femeie! Ce eroină! Lan Ping își umple vocea de admirație. Îl trimite pe Micul Dragon să mă invite la ceai. Suntem stingheriți. Invizibila Zi-zhen se află între noi. Pe când eu aleg să rămân tăcută, el începe să ironizeze. Mai târziu, descopăr că ironizarea este stilul lui. Ironizează mai ales atunci când intenționează să pedepsească. Pălăvrăgește cu căldură. Nici nu-ți dai seama ce te lovește. Mă gândeam la ce mi-ai spus zilele trecute despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pentru ele însele. Toate ar fi afectate dacă Mao divorțează de Zi-zhen. Dacă lui Mao i se va da voie să-și lase nevasta, înseamnă că și celorlalți le va fi permis acest lucru. Noaptea, Pagoda Yenan e o santinelă tăcută. În zori, se aude o explozie. De la geam, Lan Ping vede cum jumătate de cer devine roșu. După o jumătate de oră, Micul Dragon bate la ușa lui Lan Ping. Ce s-a întâmplat? Își pune haina pe ea. Tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mă plimb cu Lao Lin, consultantul pe probleme personale al partidului, și cu iubitul meu, care ne urmează la câțiva pași distanță. După-amiaza e liniștită și s-a așternut o atmosferă propice taifasului. Ajungem la malul râului. Iubitul meu pășește tăcut, de parcă ar fi adâncit în gânduri. Eu și Lao Lin schimbăm cuvinte despre vreme, sănătate și război. Privind spre soare, care apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o tăcere stânjenitoare, Mao își întinde brațele și o trage pe Jiang Ching spre el. Fără să vorbească, își plimbă mâinile de pe umerii ei pe talie. Și apoi mai jos. Ea devine rigidă. Din membre i se scurge toată căldura. Tăcută, stă în brațele lui. El o dezbracă și se așază peste ea. Apoi se împinge înăuntrul ei. Ea e nemișcată. El încearcă să se concentreze asupra plăcerii, dar mintea lui zboară. Îmi plăcea mai mult când eram nelegitimi, zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
își riscă funcția pentru a vorbi deschis în favoarea poporului și despre cum se luptă eroic cu împăratul și ajunge să fie epurat. Înțeleg. Ochii lui Mao se îngustează. Cine este autorul? Viceprimarul Beijingului, profesorul și istoricul Wu Han. Mao rămâne tăcut. Ea observă cum expresia de pe chipul lui se schimbă încet. Ridurile i se întind, ochii lui devin o linie subțire. Ea simte momentul și decide să răsucească cuțitul și să apase pe cel mai sensibil nerv al lui. Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care mă bazez. Și e lucurl pentru care respir. Vezi tu, când îmi întind picioarele, pământul mă primește. Mă salută, mă sprijină și mă laudă, indiferent cât de groaznic sunt. Stau în picioare, pământul se așterne sub mine, sincer și tăcut. Se întinde de la picioarele mele spre infinit... Ea își închipuie un manichiurit lustruind unghiile muribundului. Ca fascinat de propriile-i gânduri, Mao o apucă de braț, apoi continuă. Nu am prea făcut multe, deoarece visez toată noaptea că merg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în culori și arome, căci se spune că fiecare suflet are sunetul lui. Deodată, doi corbi cu pene de tăciune lustruite, desprinși parcă din privirea strălucitoare a unor ochi ce i-am mai văzut cândva, parcă, mi-au tăiat calea. Tăcută, am tresărit... Într-un târziu am înțeles. Ai venit! Ești tu, Toamnă. Simt cum te cutremuri toată, aproape că-ți trăiesc iubirea. Astăzi ești mai capricioasă ca altădată. Așa sunt și eu azi. Ca o prințesă plângăcioasă, răcorești cu lacrimile
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută... De fapt, nu aș vrea Într-adevăr să vreau să merg acolo, doar dacă ar fi prea nasol și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]