4,226 matches
-
-se drept pe scenă, cu ochii palizi și sticloși, neavând În mâini nimic pentru a-l ancora de această lume, Își azvârlea capul spre spate și Își recita poezia plasmodiind curgător și Îngrozitor de enervant, iar la sfârșit se oprea brusc, trântind ușa În nas ultimului vers și așteptând aplauzele să populeze tăcerea. Și mai era bătrânul cher maître depănând perlă după perlă dintr-o admirabilă povestire pe care o citise de nenumărate ori și Întotdeauna la fel, cu același aer dezgustat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-i întristare nici suspin?!" Ștefane!! strigă Daniil cu disperare. Și... și eu, netrebnicul domn "Ucigător al neamului moldovenesc", hălădui năuc, jelesc, mă tângui și nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând. Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu s-a îndurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strigă apoi repede, răgușit. Altceva!! Boierii rămân consternați, în tăcere. Tăutu, încetișor, cu fereală: Cere... cere, cheile cetăților de la Mare... Ceee?!?! strigă Ștefan cu mânie, deși auzise prea bine. Cere închinarea Cetății Chilia și Cetății Albe... Ștefan sare ca opărit. Trântește cu pumnul în masă: Niciodată!! Aiasta, niciodată!! Odată cu capul!! strigă Ștefan. Să-și pună pohta-n cui! întărește Duma. Ștefan dă ocol încăperii cu pași mari, cu gesturi mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
liniște... nu-i... spune și le privește lung. Vă rog, șoptește încet, rugător, pe amândouă... Vă rog... Să lăsăm timpul... Ne așteaptă o grea încercare... Și nu știu... Nu se știe... Timpul dezleagă multe... Să lăsăm timpul... Timpul... Ușa se trântește violent de perete: Otravă!!! Nu beți!!! strigă Tăutu năvălind, căutând cu ochii cupa cu vin. Vinul e otrăvit! răsuflă Duma, văzând cupa plină pe marginea mesei. Ștefan ridică cupa, privește fascinat reflexele rubinii ale vinului: Deci "otrava"... De multe ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Există însă și făpturi care înving moartea, nu altfel, fiindcă nu poate altfel, decât acceptând-o cu curaj. Din păcate, sunt capabili s-o facă mai ales cei sătui de viață. Așa moare mama soției: „Fără pic de teamă, impetuoasă, trântind ușa acestei lumi în urma ei” (119). O vreme, cele două femei protectoare coexistă în viața autorului, oferindu-i împreună clipe „de grație, de apropiere de Dumnezeu, de fericire absolută” (97). Apoi însă tinerii rămân singuri, iar „munca” lor va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și cineva (arbitrul?) anunțase cu glas tare regula, să audă toți spectatorii - ca în caz de mare dificultate luptătorul respectiv să lovească de două ori cu pumnul în pământ, în semn că își recunoaște înfrângerea. Așa s-a și întâmplat: trântit cu umerii de pământ și strâns de gât nemilos, unul din combatanți a fost nevoit să execute, precipitat, cele două lovituri. Drept urmare, meciului i s-a pus capăt imediat. Poate că lupta din arenă era trucată și atleții niște jalnici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să-l ducă? Doar satul era ocupat de ai noștri. Iar de ucis l-ar fi putut ucide pe loc. Astfel escortat, domnul A. a mers cât a mers până când, găsind un moment favorabil, s-a răsucit fulgerător, l-a trântit pe maior la pământ și cât ai clipi i-a înfipt cuțitul (pe care-l avea asupra sa) drept în inimă. „După aceea mi-a părut rău”, își încheia povestirea domnul A., explicându-și regretul tardiv prin aceea că, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de răzvrătire, împotrivindu-se voinței medicilor de a o ține cu orice preț în viață. Murise, de fapt, aproape sinucigându-se: „Vreau la Emilia, vreau să mă duc la fata mea”. Și s-a dus. Fără pic de teamă, impetuoasă, trântind ușa acestei lumi în urma ei. La înmormântare, tătăicu, acum văduv, murmura mustrător, în timp ce groparii se pregăteau să se apuce de treabă: „Marioară, ce-ai făcut, ce-ai făcut!” ca și cum ea ar fi făcut o poznă, i-ar fi greșit, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Emil bucuros de prilej, la început foarte însuflețit, pus pe fapte mari, agitându-și mâinile cu unghii negre de pământ, cu mama și cu tata. Doina stă lângă mine pe un scăunel, în chip de consultant, iar limbuta lelea Saveta, trântită pe patul așezat în colțul acum obscur al încăperii, de după ușă, mai spune câte o vorbă, vădit somnoroasă. Eu joc împreună cu tata, împotriva lui badea Emil și a mamei, care își dojenește fără supărare, cu un fel de aroganță blândă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vis care pare oglinda micii experiențe evocate cu câteva pagini în urmă. Mă aflu tot la Snagov, cam în același loc al curții (dintre peretele lung al casei și gardul ce ne desparte de vecinul din dreapta). De data asta stau trântit în iarbă, pe spate, și drept deasupra mea văd pe cer o formațiune de nori subțiri, alcătuind un desen fantastic. E un fel de Cale Lactee de zi, ceva extraordinar, neînchipuit de frumos. Subconștientul meu se dovedește un artist mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cei mai mari artiști, un creator de sublim superior - să îndrăznesc s-o spun - Creatorului însuși. Niciodată n-am văzut așa ceva, nici în natură, nici pe pânzele maeștrilor. „E tata”, îi spun eu lui Dani, care se află și el trântit în iarbă, undeva alături. Adică e ceva strâns legat de tatăl lui, mort de trei ani, un mesaj de la el sau o formă a metamorfozelor sale suprapământești. * Nepoții noștri Dudu și Dani au descoperit, nu știu unde, o fotografie a mamei lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Gălbenuș își cară prada din bucătărie în hol și acolo, pe covor (fața lui de masă) și-o devoră pe îndelete. Așa îi place lui! * „Fotoliile” și „sofalele” preferate sunt chiar trupurile noastre cufundate în fotolii, așezate pe scaune sau trântite în pat. Ni se culcă în brațe, pe picioare, pe piept, pe abdomen, în poală sau chiar pe umeri și ceafă, când stau la masă și scriu și poziția corpului meu, studiată în prealabil cu atenție, i se pare (motanului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la Iisus merge, Că L-a vândut pe Cel Sfânt Pentru treizeci de arginti. Cu sărutare vicleana Și cu cuget de satana De Iisus s-a apropiat Și pe El L-a sărutat. Jidovii toți năvălesc, Pe Iisus toți îl trântesc, Mâinile Le-ncătușează Și îl duc cu mare pază Pe la Ana și Caiafa. Cu palmele îl lovesc Dar vină nu ii găsesc. Îl duc la Pilat din Pont Și de acolo la Irod, Și-L hulesc, și-L îmbrâncesc, Dara
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în mod psihologic, aș fi muncit cot la cot cu ei. Apoi îmi vine ideea că „accidentele” n-au fost accidente, ci au fost provocate de rasismul disimulat în complezență al lucrătorilor. Sunt plină de suspiciune, de gânduri negative. Mă trântesc pe sofaua rece, cu ochii fixați în tavan, privind teatrul umbrelor create de mișcarea pupilelor mele. E un film în care lumea se agită intens, exact ca și în realitate. Ca și cum n-ar exista absolut nici un loc în care să
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și marginea satului. Nu știu ce vindea dar ce știu sigur era că avea trei fete care, vorba românului, picau din picioare de frumoase ce erau. Erau toate așa, nici șatene, nici brunete, dar aveau niște ochișori, gurițe și năsucuri, de te trânteau jos. Pe deasupra mai și vorbeau perfect românește. Am intrat eu în vorbă cu ele, dar ele cu mine nu, așa că am scăpat de oboseala unor drumuri. Economie de pingele. Într-o comună pe țărmul Mării Negre, la Jibrieni, aveam un
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Lasă că te încălzești în tren. Mergi și stai cu oamenii pe peron să nu se apuce de băut și să facă scandal. L-am privit revoltată pe secretarul care s-a făcut că nu observă privirea mea. Am ieșit, trântind ușa grea după mine. Despre această acțiune, care era o „dovadă vie a grijii și dragostei pe care Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu o purtau pentru țărănimea muncitoare” s-au scris multe pagini în ziarul județean de pe vremea aceea. Acțiunea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
lor de activitate. În schimbul informațiilor, va trebui să închideți ochii la anumite ilegalități și să le faceți uneori favoruri. Trebuia să-i chemați pe fiecare în parte. Eu nu am nevoie de așa ceva, i-am răspuns furioasă și am ieșit trântind ușa cu zgomot. Vă rog să mergeți de unde ați venit! Nu am nevoie de domniile voastre astăzi. Dacă va fi necesar, voi apela la serviciile dumneavoastră, dar acum vă rog să plecați, le-am spus, ascunzându-mi cu greu indignarea. Nemulțumiți
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Când să cobor din mașină, lângă școala unde era secția de votare, în fața mașinii a apărut soția șefului de post zburlită, cu părul negru ondulat vâlvoi, căzut peste ochi, s-a repezit la portiera mașinii pe care tocmai ieșisem și trântind-o cu zgomot a început să strige la mine și la soțul ei, milițianul, șef de post: 133 Idiotule! Ce ești tu? Sluga primăriței să o plimbi cu mașina mea? Să-mi dai imediat cheile și să mergi pe jos
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mâna pe telefon cu intenția de a suna la Județ și a raporta acea agitație din curtea și din fața primăriei. Telefonul sună prelung. Nu răspunde nimeni. Privesc ceasul din perete. E ora zece fix. În clipa următoare ușa s-a trântit de perete și a apărut Marian, profesorul de sport, un om între două vârste însoțit de un tânăr necunoscut, care m-a apostrofat grosolan: Ce faci? Stau și aștept să vină angajații la serviciu, am răspuns. 211 Nu mai ai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
într-un maraton epic și, în final, amicul, exasperat de insistentele și întrebările mele, a scos dintr-un dulap un pachet voluminos pe care mi l-a prezentat drept o copie a dosarul său de la securitate și mi l-a trântit în brațe cu un ton foarte categoric: "ia-l și fă borș cu el!" Dosarul cu pricina era o "compilație" de 12 dosare, de circa 350 de pagini. Simțeam că îmi frige degetele și, întors acasă, l-am devorat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
atașat de câteva fete și mai cu seamă de una pe care o adoră, este afectuos cu animalele, foarte cooperant și săritor la nevoie. Are, firește, și reacții nervoase. Când au încercat să-l alfabetizeze, după repetate refuzuri politicoase, a trântit pe jos creioanele și caietele. De fapt a fost un fel al său, politicos, de a nu le azvârli în cap asistentelor "învățătoare". Când i-am cumpărat un ceas (dorea foarte mult așa ceva), constatând că nu poate învăța să citească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și caietele. De fapt a fost un fel al său, politicos, de a nu le azvârli în cap asistentelor "învățătoare". Când i-am cumpărat un ceas (dorea foarte mult așa ceva), constatând că nu poate învăța să citească orele, l-a trântit jos și l-a distrus, furios, cu bocancul. Nu a mai cerut niciodată un ceas; în schimb folosește cu plăcere un casetofon cu radio și se descurcă bine cu butoanele aparatului care sunt, totuși, destul de complicate. Are, de altfel, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îi cădea victimă generația mea. Încet, locul polemicii și contestatarismului era luat de frica de ceva mic, difuz și negru care bătea la ușa noastră deschisă vraiște până atunci: viitorul. În doar câteva ceasuri am realizat că ușa ni se trântește în nas și că încep să i se pună lacăte și lanțuri. A fost intuirea vie că începe exilul interior/exterior al generației mele. Și că, în ceea ce mă privește, cu dosarul meu fără rude în străinătate și tată artilerist
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]