4,331 matches
-
coșmar, parcă trezit : mă aflu într-un tren leneș și pustiu. Am înțeles : e încă dis-de-dimineață, în zori : povara e a somnului neîmplinit. Am puterea să mă ridic : mă agăț de mânerul ferestrei : trag, cu toată greutatea, deschid fereastra. Mă trântesc din nou pe galbenul de muștar învechit al canapelei de mușama. Tâmplele, urechile, gâtul sunt grele. Vârtejul mă ridică spre suprafață. Pe obraz se evaporă reziduurile lungi și vâscoase ale nopții. Legănarea trenului care se înșurubează, tenace, în ceața iernii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toc, picior mare. — N-am chef de mâncare. Pe căldura asta, am să-mi fac o cafea. — Coboară la noi, bem împreună. Am un nes rece. Dar repede, altfel iar adormi. Te aștept peste zece minute. Spălat, îmbrăcat și treaz. Trântește ușa. Zece minute trec repede, abia te dezmeticești. Și-apoi, la familia Mitulescu nu te poți prezenta neglijent, ca un servitor, chiar dacă ți-au închiriat camera de serviciu. N-au mai rămas decât cu două camere, dar au închiriat chilia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tresărit. Mă auzise cum Îi spun: frumoasă, dar n-a știut ce să facă dacă aude ceva ce nu pricepe. Prin urmare, s-a repezit la oameni și a Început să arate În sus, spre cer, iar ei s-au trântit În țărâna dintre găurile la care tu nici nu te gândești că, odată, Înainte de a pleca eu la drum, nu se numeau case pentru că pe vremea aia Moru nu meșteșugise Încă vorba asta. - Frumoasa mea Siloa, am zis iarăși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Miazăzi până ce dau de o apă nemaivăzută și apoi, mereu, către Apus. Era prima noapte pe care o petreceam departe de pământul nostru și n-am Îndrăznit să-mi fac culcuș În vale, printre copacii aceia fără de munte. M-am trântit lângă o stâncă cenușie și mi-am dat seama că lui Moru, care nu fusese nicicând pe aici, n-avusese cum să-i treacă prin minte să facă vorbe pentru asemenea locuri. Muntele era munte, culmea era culme și peștera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
niște grele plete verzi cufundate În apă. Copacii beau apa? - m-am Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu mă slăbea din ochi. Nu mai era Înfricoșat, dar era Încordat ca o capră care tocmai se pregătește să sară din stâncă În stâncă, pe deasupra celui mai adânc hău. Hău. Da. Cuvântul acela precum vuietul surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În pace. Cât timp spusese asta, mă scotocise cu ochi iuți, ca de nevăstuică. - Înseamnă că era bine printre ai tăi, i-am spus după o vreme. - Era. - De ce ai fugit? Enkim se uită la mine și zâmbi. Apoi se trânti pe mușchi și, punând brațele sub cap, privi la cer. Era senin. Luminile mici din acoperișul văzduhului păreau gata-gata să se prăvălească pe noi, atât erau de multe și de grele. Luna se târa la două degete deasupra pământului, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu știam ce anume făcea acolo. Sau luna nu făcea nimic? Dacă nu făcea nimic, de ce o dată dădea lumină, iar alte ori nici măcar nu se arăta? - Dar tu de ce ai fugit? - mă Întrebă și Enkim Într-un târziu. M-am trântit și eu pe mușchi, am pus brațele sub cap și am Început să privesc țintă la cer. Am pufnit amândoi În râs. Dimineață, am coborât la marginea apei care curgea mereu și m-am uitat de-a lungul ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz! - se auzi un glas de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
astfel Încât Enkim să nu bănuiască nimic. Of, of, În ce belea m-ai băgat Moru! De acum, trebuia să-l iscodesc pe Enkim fără Încetare. Of, of, așa să fie prietenia? - Șșșt! - făcu el deodată și se repezi asupra mea, trântindu-mă sub un tufiș. Puteam să-l ucid pe prostul ăsta. Poate că așa era lăsat: Krog să-l ucidă pe cel ce-l Însoțea. M-am pregătit să-i fac de petrecanie, că doar așa știam cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de ierburi, cât să nu mor Înainte de sorocul hotărât de Vindecătorul lor. Mi-era mereu sete, iar munții pe care Îi zăream erau prea Îndepărtați. Înțepenisem, chircit cum eram, prins de bulumacul ăla cu mâinile și cu pășitorii. M-am trântit pe o parte și am dat să Închid ochii când, am auzit zvon de voci venind dinspre sat. Păzitorii mei deodată se Îndreptară și Își ațintiră privirile spre casele din vale. Foc, Își spuseră unul altuia În timp ce ieșeau din peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se mai țineau Într-un morman de pământ pe care, grăbiți, ne apucarăm să-l dăm la o parte cu mâinile. Ne-am rupt noi unghiile, dar am smuls copacul din puținul pământ care Îl mai ținea locului și Îl trântirăm În apă. Pleosc. De acum, nici dibacea aia de Vinas n-o să ne mai ia urma. Copacul ăla pe care dacă l-ar fi văzut, ar fi priceput ce-i trecuse Runei prin minte, copacul ăla se ducea de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut de om. 14. Spre seară am vânat un pui de ciută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era prima oară când zăream cum formele trec de la lucruri moarte, la copaci și flori, de la copaci și flori, la animale, și de la acestea din urmă, la oameni, de parcă toate cele aveau prea puțini străbuni. Of, of. Runa s-a trântit la poalele unui astfel de copac și a gemut din nou. - Uite acolo: apă, i-am zis lui Enkim. Era o baltă Înconjurată de nisip și de tufe verzi care musteau de umezeală. - Eu... ce trebuie să fac eu? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ridică Într-o clipită și, luând de jos un pietroi, i-l repezi șopârlei peste coadă. Șopârla rămase cu botul căscat și prinse a se târî de-a-ndaratelea. Îl plesni pe Enkim cu coada fără să-și dea seama și-l trânti din nou. Nu știu cum, dar, văzând botul ăla Într-atât de căscat, odată mi-am repezit sulița În limba șopârlei, chiar Îndărătul șirului de colți din față. Vârful suliței străpunse limba și gura animalului, Împlântându-se adânc În nisip. Șopârla prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ea, se duse după Enkim și se apucară să-și strângă lucrurile. Îl Înfășară pe Unu Într-o blană și plecară fără alte vorbe, În beznă. Porniră spre Răsărit. M-am prefăcut că nu-mi pasă și m-am trântit În culcușul meu. După o vreme Însă, l-am chemat la mine pe unul dintre mărunței. Îl chema Kikil și era foarte sprinten. - Ia vezi tu, Kikil, unde se duc Enkim și Runa. - Plecat de tot? Supărați? Întrebă el. - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am pus pe unul dintre mărunței să aibă grijă de ele ca de ochii din cap. - Nici vântul să nu le clintească din loc, auzi? M-am plimbat, am mai băut niște vin din acela pișcător, după care m-am trântit pe o limbă de nisip, m-am Înfășat Într-o blană și am tras un pui de somn. Când m-am trezit, am dat o raită pe culmi și m-am uitat la norul acela de praf de la Miazănoapte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre Gheața nesfârșită Of, of, Siloa ... Eu sunt Krog, Vindecătorul, toiag al Tatălui, stăpân al vorbei, călător pe pământuri și mări - numai tu n-ai priceput că puteai să ai prunc scoborâtor din jumătate din Tatăl! Am ieșit dintre sulițe, trântindu-le, și am dat să strig la Logon cu glasul cel greu când, de sus de pe culme, am auzit un fluierat ascuțit. Am privit spre culme, Încordat din creștet până În tălpi, căutând din ochi un pietroi, după cum face orice om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
toți mărunțeii lui N’jamo Îl răspândeau după alergătură. Abia apoi am simțit mirosul de piele groasă de bivol, din cei ce creșteau pe tărâmurile noastre de departe. După o vreme, i-am zărit și eu pe cei patru. Se trântiseră Îndărătul unei tufe Înghețate, departe de noi. Nu-i ghiceai decât după culoarea Închisă a pieilor de bivol cu care se acoperiseră. - Sunt singuri? Barra Îmi făcu semn că da. Iar Tek: - Ia să trimit câțiva vânători de-ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ridică deasupra capului o bâtă cu măciulia mare cât un pepene - avea s-o abată peste țeasta meu și atunci, rămas bun preacinstite oaspete ale meu, Krog, după cum mi-ar fi urat Gupal. Dar, o săgeată Îi străpunse uriașului fruntea, trântindu-l pe spate ca pe un brad retezat. - Și vezi de blestematul ăla de Logon, Kikil! Nu-l lăsa să fugă! strigă din nou glasul bine cunoscut. Aș fi putut să-l strig, dar nu mai aveam obraz să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
auzise și se azvârli Într-o parte, ferindu-se În ultima clipă. N-a mai avut ce să facă Însă când, profitând de saltul lui, m-am și repezit peste el, izbindu-l cu capul În osul obrazului - crrrrrc! - și trântindu-l la pământ. Era atât de buimăcit Încât nu mai făcu nimic când m-am urcat călare pe el - atunci am dat peste o piatră de mână ascuțită și mi s-a părut că lucrurile se potriviseră prea bine parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pice În spate, ca niște lupi adevărați ce erau. Am Întins spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag al Tatălui și stăpân al vorbei, frate de sânge cu Moru! Ce? Nu mă mai cunoașteți? De cum auziră asta, se trântiră la pământ, iar cei ascunși prin văgăuni ieșiră la lumină, azvârlind deoparte sulițele și topoarele. Tare m-am mai mirat când am văzut că unii și-au lepădat arcurile la pământ - nu-i știam pe ai mei cu arcuri. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În cele din urmă se smulge de lîngă el, Îl Împinge ușurel cu mîna Într-un gest de disperare și-i spune: Hai, fugi! E tîrziu! Atunci sperietoarea se Întoarce și urcă repede În tren, un controlor se apropie și trîntește cu brutalitate ușa În urma lui, iar trenul se pune În mișcare ieșind Încet din gară. În tot acest timp bărbatul stă aplecat la o fereastră de pe culoarul trenului și o privește, iar femeia pășește pe lîngă tren Încercînd să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]