7,762 matches
-
a pantalonilor bleumarin, mătăsoși ca șortul unui sportiv. Da, partea de sus a sânilor avea mici creneluri, încă și mai albe ca restul pielii. Asemenea urme la douăzeci de ani sau la nouăsprezece: ceva nu era în regulă. Ființa își trăda oboseala și nesiguranța la o vârstă așa de fragedă. Fata mea le știa pe toate astea. Se străduia să afișeze pe fața ei de băiețoi disprețul standard al unei încântate încrederi în sine, și, cu toate acestea, neliniștea care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bondoc în care era ceva ce semăna cu glucoză și cuburi de gheață. — Șase dolari! — Șase dolari... Am netezit o altă hârtie de douăzeci pe lemnul umed. — Îmi pare rău, spuse Dawn strâmbându-se. Obișnuia să lungească vocalele, ceea ce-i trăda originea rurală. Partea asta nu-mi place. Nu-i frumos din partea unei fete. — Nu-ți face probleme. — Cum te cheamă? — John, i-am răspuns eu. — Cu ce te ocupi tu, John? Aha, am înțeles, era vorba de un pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
văd ce pot face, am spus. S-a auzit sunetul ascuțit al soneriei, urmat de trei bubuituri furioase în ușa de la intrare. Alec s-a ridicat în aceeași clipă și a pornit-o înapoi, spre baie, cu pași furișați, care trădau o îndelungată experiență, mimând cu palma lama cuțitului dus la gât își smuci capul cu un gest sălbatic și dispară. Am tras zăvorul cu țigara și paharul în mână și am deschis ușa. Un tip masiv, cu părul vâlvoi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fi pe balerini, atunci când încearcă să joace rolul de marionete? ... Picioarele i se bălăngăneau pe umerii lui Alec în lumina albă și crudă. Alec se întoarse spre mine cu o expresie vexată. S-a întors și ea. Ochii ei deschiși trădau un angajament lipsit de chef, de parcă ar fi privit într-o oglindă, fără ca imaginea de acolo să-i facă vreo plăcere. Gura îi era și mai ciudată. Deci, acolo își găsiseră loc chiloții. Marginile lor cu volănașe i se iveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
E un dezastru, și tu știi foarte bine. Cum așa? — Vedetele, vedetele. Niciodată nu se vor atinge de căcatul ăsta. Totul s-a sfârșit. — Scuză-mă, Slick, spuse el în timp ce își turna cafeaua în ceașcă, dar în cazul ăsta îți trădezi lipsa de experiență. Vrei și tu cafea? Ia-ți ceva de băut. Vedetele au acceptat oferta. O vor face. Sau, dacă nu, va interveni avocatul nostru. John, nu ți-a rămas decât să te afirmi. Ți-ai dorit realism. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în coloanele care se clatină de-a lungul străzilor, femeile își unduiesc superba feminitate a ființei lor, acest sân extra și această pulpă extra și emanațiile, dulci transparențe, amețitoare zațuri. Bărbații se târăsc palizi prin arșiță. Până și Fielding își trădează iritarea. „R o cățea, spune el. Slick, n-avem cum să i ne opunem. Așa că mai bine intrăm și noi în horă.“ Tot propune chefuri orgioase, un tur pe la bordelele de lux, femei livrate la domiciliu, femei prin telefon, femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
liftului. Telefonul care rămăsese neînchis mi se adresa cu un glas nou. N-am răspuns. Nici cel puțin nu mi-am făcut bagajele. Am coborât cu Felix în liftul personalului și am ieșit prin bucătărie. Lucrătorii cu tricouri care le trădau apartenența la o castă inferioară, aflați printre chiuvete și cuptoare, se uitau țintă la mine. Au înțeles imediat pericolul în care mă aflam. Am călcat pe gunoiul din alee. Petele adânci din pavaj nu vor mai ieși niciodată, nici într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gardienii copleșiți, care vorbeau în șoaptă. Fielding stătea la fereastră pe un scaun cu spetează dreaptă, cu un cearșaf pe umeri. S-a întors încet când m-a simțit că mă apropii. Părul roșcat era lipit de țeastă, gura umflată trăda pierderea unui element vital din poziția maxilarului. I-au dispărut fălcile, mi-am spus eu. Acolo se adunase toată vitalitatea lui. Banii, am spus eu. Unde sunt banii? Nu mai e nici un nenorocit de ban. Mi-am deschis mâinile spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acea carne. Printre canibali și-a devorat un tovarăș. Deși de felul lui era un om bun, a lucrat un timp pe post de călău, perfecționându-și arta mânuirii toporului și cuțitului. Deși credea despre sine că e bun, a trădat multe femei. Prea puține l-au părăsit: întotdeauna el pleca primul. După un timp și-a dat seama că nu învățase absolut nimic. Multele, numeroasele lui experiențe, mulțimea de oameni și nenumăratele sale crime îl pustiiseră, lăsând din el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea întinsă pe rogojina de pe podea și era trează. Virgil Jones zăcea în balansoarul său, ca un morman imens de carne, ascuns parțial sub o pătură mai mult decât sărăcăcioasă. Mișcările sale neregulate trădau faptul că și el era departe de a visa. Ochii i s-au închis pentru un moment. Când, inevitabil, i s-au întredeschis iar, a văzut-o pe Dolores stând în fața lui - un trup îndoit, îmbrăcat într-o cămașă grosolană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în spatele furiei se ascundea spaima. Osul, acel element întâmplător, îi știrbise planul ei perfect, iar acum Axona era la cheremul lui Vultur-în-Zbor. Acesta înaintă către ea, chibzuind totul încet. — Rămîi acolo unde ești, Necuratule, a zis ea, dar vocea a trădat-o. — Nu știu ce ești, a spus Vultur-în-Zbor în timp ce înainta, dar când te voi pângări, mă voi curăța de trecutul meu. Mă voi curăța de vinovăția și rușinea care au pus stăpânire pe o parte ascunsă a minții mele, iar dovada acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
propriile mreje. Cuvintele nu-ți servesc decât ca să țeasă coconi în jurul propriei tale irelevanțe. Era ceva ce i se întâmpla lui Virgil Jones atunci când se enerva: vorbele-i deveneau pompoase și încâlcite. Asta îi venea din teama de a nu trăda faptul că-i lipsea stăpânirea de sine. Când era nervos, se simțea extrem de slab și foarte ușor de păcălit, așa încât vorbele lui țeseau în jurul lor tocmai acei coconi pe care-i atribuia gorfului. Era mai furios decât își amintea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e nebună și nici talentată. E un pasager. Iată care sunt lucrurile importante. Dar continuați să munciți în cadrul sistemului? — N-a bătut încă ceasul, a declamat Moonshy. Va veni și vremea aceea atunci când muncitorii vor fi educați politic. Accentele îi trădau cuvintele. Era sigur pe atitudinile sale pentru că nu urma să ajungă niciodată la finalitatea lor logică. Vultur-în-Zbor s-a scuzat și a plecat dezamăgit. Se lăsa seara când Vultur-în-Zbor a văzut-o din nou pe Prepelicar. Și nu era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-se: — E leneș doar până-ncepe. Vultur-în-Zbor dădu la o parte mâinile resemnate și fără chef ale lui Gilles Priape și îi vorbi lui Virgil Jones, încercând să ignore restul scenei neașteptate. — Virgil, zise el și vocea-i tremură ușor, trădându-i lipsa de încredere în reușită, îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat în Elbaroom. N-ar fi trebuit să-i las să se poarte așa cu tine. Pot să-ți vorbesc între patru ochi? — O, Doamne, aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întunecată, spărgând vraja palidă pe care o țesuseră Irina și Elfrida. Se autoflagelă cu mai multă cruzime decât ar fi putut s-o facă vreodată O’Toole. El, care îmbrățișase cu atâta ușurință viața din K, acceptând iluzia permanenței și trădându-și propria experiență de dragul unui cămin și a unei iubiri triunghiulare! El, care-l disprețuise pe omul ce-i arătase adevărata natură a insulei și-l ajutase să supraviețuiască! Acceptarea socială și tovărășia a două femei frumoase contrabalansau răul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și de câte o reconceptualizare la intervale regulate pentru a-i menține existența. Dacă e să mor fără urmaș, insula va pieri. Tu trebuie să-mi iei locul. — Spuneai că această cameră stă mărturie, spuse Vultur-în-Zbor. — Da, da, zise Grimus, trădând o urmă de enervare. Foarte bine. Gândește-te la un loc de pe insulă. Oricare. — Doar să mă gândesc la el? rosti Vultur-în-Zbor, întrebându-se ce avea să se mai întâmple. — Da. Gândește-te bine. în mintea lui Vultur-în-Zbor se contură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mai mult decât purtarea sa lăsa să se înțeleagă. Avea părul des și cenușiu, lucru pe care nu puteai să îl zici despre mulți de acolo, și își trecea mâna prin el la intervale scurte, cu un aer satisfăcut, care trăda cât de mândru e de el. — Când are loc dezvelirea? zise uitându-se la un ceas, care probabil îl costase cât avansul meu primit pentru instalație. —La șapte jumătate, nu? Vreau să fie și Henry aici. Ai tu grijă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu am mers decât alături de foarte puțini. Nu mă interesau, oricât de apreciați sau de bine situați erau, odată cu trecerea timpului. Acestea sunt fleacuri, nimicuri ale conjuncturilor și ale feluritelor jocuri. Știam că mulți dintre ei, odată cu trecerea timpului, vor trăda sentimentul acesta pur al generației, vor lovi, vor mușca, se vor dezice. Se vor ploconi, vor îngenunchea la primul pumn de bani azvârlit în fața lor, vor rânji după cum le-o va cere prima boare de parvenire. Ceea ce mulți dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus că nu avusese ore În după-amiaza aceea. Poate că venise doar ca să se Întîlnească cu mine. Am Înghițit În sec și am pătruns În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar fi fost Întîmplătoare. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. — Așa credeam și eu, am replicat. Rămase așezată, foarte țanțoșă, cu genunchii strînși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi puteam aminti chipul mamei, și nu m-am oprit pînă cînd n-am amintit lumea de penumbre pe care o intuisem chiar În acea dimineață, În casa Nuriei Monfort. Bea mă asculta În tăcere, cu o atenție care nu trăda nici judecată, nici prejudecată. I-am vorbit de prima mea vizită la Cimitirul Cărților Uitate și de noaptea pe care mi-o petrecusem citind Umbra vîntului. I-am vorbit de Întîlnirea mea cu omul fără chip și de acea scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i-o strînse. Avea o atingere călduță, fără nici un chef. Chipul său avea dăltuirea pură și palidă conferită de faptul că crescuse În acea lume de marionete. Purta haine și Încălțări care lui Julián i se păreau romanești. Privirea lui trăda un aer de suficiență și de aroganță, de dispreț și de politețe Însiropată. Julián Îi zîmbi deschis, citind nesiguranță, teamă și vid sub acea carapace de pompă și formalitate. — E adevărat că n-ai citit nici una din cărțilea astea? — Cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Julián și l-a făcut vreodată În școală. Miquel Moliner, căruia Îi prisosea creierul și Îi lipsea răbdarea, se complăcea În a-i Înfuria pe dascăli punîndu-le sub semnul Îndoielii toate afirmațiile, prin aplicarea unor jocuri de dialectică ce trădau atît ingeniozitate, cît și o cruzime Înveninată. Ceilalți se temeau de limba lui ascuțită și Îl considerau ca aparținînd unei alte specii, ceea ce, Într-un fel, nu era chiar nepotrivit. În ciuda trăsăturilor sale boeme și a tonului aristocratic pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cînd era flăcău. Ne-a povestit totul. Îți aduci aminte, Jacinta? Îți aduci aminte de vremea cînd te duceai să-l iei pe Jorge de la colegiu, de Fernando și de Julián? — Julián... Vocea ei era șoaptă stinsă, Însă zîmbetul o trăda. — Îți amintești de Julián Carax, Jacinta? — Îmi amintesc de ziua cînd Penélope mi-a spus că are să se mărite cu el... Fermín și cu mine ne privirăm, uluiți. — Să se mărite? CÎnd a fost asta, Jacinta? — În ziua cînd l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai Însemnate. Moartea tatălui său, de care nu avea să vorbească niciodată, Îl transformase Într-un invalid În care nu mai ardeau nici măcar mînia și ura care Îl mistuiseră la Început. Trăiam din zvonuri, izolați. Am aflat că Fumero Îi trădase pe toți cei care Îl ajutaseră să parvină În timpul războiului și că acum era În serviciul Învingătorilor. Se spunea că se ocupa personal - zburîndu-le capul cu o Împușcătură În gură - de principalii săi aliați, În carcerele din castelul Montjuïc. Mașinăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe care le Întîlneam Într-un cinematograf sau În metrou, cu care făceam schimb de singurătate. Apoi, În mod absurd, vinovăția mă rodea și, cînd Îl vedeam pe Julián, Îmi venea să plîng și juram că nu-l voi mai trăda niciodată, ca și cum i-aș fi datorat ceva. În autobuz ori pe stradă, mă surprindeam uitîndu-mă la alte femei, mai tinere decît mine, ducînd copii de mînă. Păreau fericite sau Împăcate, de parcă acele mici făpturi, În insuficiența lor, ar fi umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]