5,010 matches
-
fine, important e că relația a mers bine și am iubit-o foarte, foarte mult. Deci asta a fost la sfârșitul anului ’91, când ea a început clasa a doisprezecea, și-am fost împreună până în ’96, când am fost arestat. Uimire, neîncredere în ceea ce auzea, nu-i venea să creadă, dezamăgire, durere, disperare. Totul la un loc. A încercat să ierte... nu știu ce... să uite. Cert e că m-a vizitat timp de patru ani. În momentul în care eu am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
brăzdau bolta cerească asemeni unor flăcări răzvrătite. Erau nori mari, nori mici, nori de toate formele și categoriile. Priveliștea pe care o ofereau era greu de descris în cuvinte. Pasagerii de pe punte, copleșiți de frumusețea amurgului, au rămas muți de uimire. La intrarea în golf însă, s-a zărit și epava unei nave japoneze de transport, aflată acolo încă din timpul războiului. De la Manila la Hong Kong, alte două zile. Dimineața, razele proaspete ale soarelui străluceau la suprafața apei ca niște perle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vorbea în șoaptă celui îmbrăcat cu pelerină. Ce s-a întâmplat cu bătrânul ghicitor? Îți explic mai târziu. Dă-i drumu’! Bărbatul din față a tras portiera și a pornit motorul, ignorându-l pe uriașul Gaston, care era paralizat de uimire. Mașina a început să vibreze încet și apoi s-a urnit. — Eu nu... — Eu nu... îl imită Endō pe Gaston. Te luăm cu noi. — Câine-san! — Ce? — Napoleon-san... Gaston privi în urmă și, la lumina palidă a felinarului de pe stradă, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gloanțe. You speak English? întrebă Endō în engleză. Și pentru că Gaston nu i-a răspuns, a repetat întrebarea. I say, you speak English? Gaston a clătinat din cap. — Eu... eu... francez. — Tiens! Ciudat, dar bărbatul în pelerină și-a exprimat uimirea în franceză. Tu es Français? Mon Dieu! Avea un accent puțin cam ciudat, dar se înțelegea ce spune. — Endō, vorbești franceză? l-a întrebat șoferul încet, pe când lua o curbă. Se aflau acum pe marea arteră care ducea de la Komba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu cine te-ai înhăitat? Ăla e Endō, din banda lui Hoshino. Are tuberculoză. N-are sânge, n-are lacrimi. Ucide fără remușcări. Nu mai are nici el mult de trăit. Întinde-o repede de-aici. Gaston rămase mut de uimire. — Bate-l! Cară-te! Nu mai ai nici o secundă de pierdut. Scapă cum poți. Fugi din casă până în strada principală, unde poți lua un taxi. Mai ai cei trei mii de yeni? Femeia și-a amintit de portofelul lui Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care se lăsa seara făcea ca frunzele verzi ale copacilor să pară și mai închise la culoare. Nu mai era nimeni prin jur, cu excepția a doi băieți care băteau mingea în parcul de alături. Tomoe nu-și revenise încă din uimirea procvocată de hotărârea subită a lui Gaston de a pleca din Tokyo, și mai ales cu o asemenea destinație. Ea căuta să-l abată de la hotărârea luată, cu toată autoritatea pe care o are o soră mai mare când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston, stai! Oameni se ciocneau de ea cu geamantanele lor, dar ea nu-i băga în seamă. Nu-i păsa nici măcar că se întorc după ea și o privesc ciudat. — Gaston! Dar când l-a ajuns și i-a citit uimirea pe față văzând-o că fuge după el, ea nu a știut ce să spună. Și-a revenit însă repede și a mormăit: — Te așteptăm să treci pe la noi la întoarcere. Uitasem să-ți spun. — Mulțumesc. Gaston a dat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
servil pe buze. Gaston l-a lăsat pe Endō să meargă vreo zece metri pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
făceau orice pentru un pumn de mărunțiș. Apoi, Într-o zi, s-a apropiat de mine un bărbat despre care, după față, aș fi zis că e portorican, și mi-a adresat câteva vorbe În japoneză. Am rămas mut de uimire, cu atât mai mult cu cât subiectul discuției era Van Gogh. Era unul dintre cei mai fragili dintre docili, care făcea orice i se spunea. Spre deosebire de ceilalți, nu-i curgeau mucii, n-avea ochii plini de urdori, nici urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mine, care eram Însărcinat cu menținerea reflectoarelor În poziție dreaptă. Rânjea În continuare și, din când În când, ducea la gură o sticlă de Jack Daniels, urmărind cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ramurile goale și aproape scheletice se afla o scorbură care putea fi și cuib de pasăre și culcuș de șarpe. Totul părea ars, existând într-un timp de cenușă, întocmai ca în locul unde mă găseam acum. Vă imaginați, prin urmare, uimirea cu care am auzit deodată un cuc strigîndu-și numele. Ca în copilărie, am început să număr. Cucul și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori. Mi-am simțit inima bătând cu putere, tulburat de coincidența cu numărul anilor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn. Și tocmai în gaura cheii își făcuse pânza un păianjen, așa că nu puteam vedea ce era dincolo. Dar, spre uimirea mea, am descoperit prin apropiere urme de pași. Se pierdeau pe iarbă și eram gata să renunț să le mai urmăresc când le-am văzut din nou, întipărite în pământul moale de pe marginea unui șanț. După mărime, erau urmele unui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
decât să-i provoace suferință lui Baba al Maimuțelor. De fapt, dacă maimuțele erau eliminate, nici măcar nu-l vor mai putea numi pe Baba al Maimuțelor Baba al Maimuțelor, pentru că nu vor mai fi maimuțe. — Trădătorule, strigă ea și, spre uimirea tuturor, mai ales a lui Sampath, strângându-și gura cea rotundă, delicata domnișoară Jyotsna se aruncă asupra spionului înarmată cu poșeta și-l lovi drept în stomac, astfel că fu obligat să plece imediat și să ia o ricșă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
dezamăgire violentă văzând ușa transparentă a cutiei distorsorului. Pentru a treia oară în trei săptămâni, vedea sala de control militar a palatului lui Enro. Îi trecu repede Era acolo, n-avea ce-i face. Ieși pe ușă și constată cu uimire că încăperea era goală. Nefiind în propriul corp, se gândea că i se va cere, de cum va sosi, explicația mesajului către căpitanul Free. Era pregătit pentru asta, de altfel. Pregătit pentru multe lucruri, conchise îndreptându-se spre ferestrele cele mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
relua lucrul, dar înfățișarea lui Gosseyn îl avertiză. Poate nu voia să riște. Mâna, cu un gest convulsiv, apăru înarmată cu un suflor. Gosseyn se similariză la șase metri de tabloul de control. Auzi șuierul suflorului și un strigăt de uimire în spatele lui. Răsucindu-se rapid, îl văzu pe celălalt cu spatele, contractat. În mâna omului lucea patul suflorului. Rapid, îl fotografie și, când omul se întoarse tresărind, similariză arma din mâna acestuia. Acum nu se mai grăbea. Obținu efectul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
supremă În inimile oamenilor, majoritatea celor care Înainte se aflau În studio dispăruse deja, iar cei care Încă se aflau acolo șușoteau Încetișor unii cu alții, murmurele lor zumzăind fără ca realizatorul, el Însuși lăsând să-i cadă bărbia de pură uimire, să se gândească să impună liniște cu acel gest furios pe care obișnuia să-l folosească În Împrejurări evident mult mai puțin dramatice, prin urmare resemnați-vă și muriți fără să comentați pentru că nu v-ar folosi la nimic, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
știe, n-ar avea cum să știe, și cu toate acestea cântă ca și cum și-ar lua rămas-bun de la lume, spunând, În sfârșit, tot ceea ce nu spusese până acum, visele retezate, dorințele frustrate, viața, În fine. Ceilalți muzicieni Îl privesc cu uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Să-mi spui, dară, fata mea cea mai mică, în auzul tuturor, cât de tare mă iubești tu pe mine. LIANA: Luând pilda surorilor mai mari, ți-oi spune, tată, că te iubesc așa cum iubești sarea în bucate. Explozie de uimire și dezaprobare la surorile și la sfetnicii al doilea și al treilea. Posacul rămâne liniștit.) PRICINĂ (își desfundă cu degetul mic o ureche): Bag samă c-am surzit de istov. Mă rog domniilor voastre cinstiți sfetnici, cum a zis podoaba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
din încăperea alăturată) CEAUN: Ba-s afumat și ars eu singur, frate Pârjol. Ia-n te uită ici cam ce mi se dă de-o copilă, pentru șapte zile de masă a Măriei Sale. PÂRJOL (ia înscrisul, citește, dă semne de uimire): Peste poate! Însă despre ce copilă vorbești? De când a ajuns jupâneasa Ilinca o copilă?! CEAUN: Că nu-i vorba de dânsa. Jupâneasa a plecat pe nu știu unde și-a lăsat în locu-i pe jupânița cea tânără (semn din cap spre masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a rugat, și-atâta s-a milogit că s-a înduplecat Cel Prea-Milostiv și i-a dat slobozenie să se pogoare între oameni. Ba zice-se că i-a dat și puterea de a face minuni pe unde-a poposi. (Uimire manifestă a celor doi. Ucenicii se ridică ușor și par a trage cu urechea, interesați.) PAFNUTIE: Mare-i minunea Ta, Doamne! HABACUC: Iaca, pun rămășag cu oricine că numai pozne o sa facă. PAFNUTIE: Încalte să-i fi dat pe careva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
multe întrebări. Ce, sunteți polițai sau ceva de genu’ ăsta? M-am dat jos din pat și mi-am pus halatul. — Ceva de genu’ ăsta, i-am răspuns. — Lucrați aici la un caz? mă întrebă ea cu ochii măriți de uimire. Ceva în care ar putea să fie implicat Kindermann? Am deschis fereastra și m-am aplecat în afară pentru o clipă. Aerul dimineții era plăcut de respirat, chiar și mirosul care venea dinspre bucătărie, dar o țigară era și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
munții cenușii din granit. Le construiau mari doar ca să ne aducă aminte de importanța statului și de insignifianța individului, prin comparație. Asta vă arată cum a început toată afacerea asta a național-socialismului. E greu să nu fi lăsat mut de uimire de un guvern, orice guvern, care își are sediul în clădiri atât de grandioase. Iar bulevardele lungi și late, care se întindeau în linie dreaptă dintr-un cartier în altul, păreau să fi fost făcute pentru nimic altceva decât pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
septembrie După-amiaza a fost o paradă militară pe Unter den Linden, una care părea mai pregătită pentru război decât oricare alta pe care o mai văzusem pe străzile Berlinului. Era o divizie mecanizată în echipament complet de luptă. Dar spre uimirea mea, nu erau urale, nu erau saluturi, nu erau fluturări de steaguri. Realitatea spiritului belicos al lui Hitler se afla în mintea tuturor și, văzând această paradă, oamenii pur și simplu s-au întors cu spatele și au plecat. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Probabil că așa le face el să-l însoțească în liniște. Le tratează ca pe niște oameni mari, oferindu-le o țigară. Numai că nu e genu’ de țigară la care ele se așteaptă. Illmann clătină din cap cu aparentă uimire: — Și când te gândești că mi-a scăpat asta... Am început să îmbătrânesc. Becker trânti portiera și mi se alătură pe trotuar. Apartamentul era situat deasupra unei farmacii. Am avut sentimentul că urma să am nevoie de ea. Am urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ați ajutat. Își trase nasul cu zgomot și își scoase batista. — Karl, ai fost excelent în seara asta, zise Himmler. Remarcabil. Se auzi un murmur de aprobare din partea celorlalți de la masă, inclusiv a mea. Himmler încă își clătina capul de uimire: — Foarte, foarte remarcabil, repetă el. Puteți cu toții să fiți sigur că o să contactez eu însumi autoritățile competente pentru ca o echipă a poliției să fie imediat trimisă ca să caute în fabrica Schultheiss trupul nefericitei copile. Himmler se uita fix la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]