4,489 matches
-
de reconstrucție a identității, de la cyberfeminism la transumanism. Ajunse în pragul chestiunilor social-politice, aceste teorii care îmbină o perspectivă postmodernă cu o practică a virtualității pot fi criticate de încercarea de evadare din problemele realității cotidiene, de iresponsabilitate și de utopie, de imposibilitate de luare a deciziilor și de instabilitate în valori și în etică. Adesea, aceste teorii uită că avatarurile online ale cyberspațiului sunt „proiecții electronice ale referentului lor material” (vezi Horner, 2001Ă, astfel că primatul naturii corporeale se menține
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
la o gaură neagră a existenței, la o absență a imaginației. De la degradarea substratului biologic până la distrugerea spațiului simbolic și cultural, filosoful nu vede în acest tip de identitate decât efectele nocive ale intruziunii tehnologicului, efecte care exprimă realizarea tuturor utopiilor și, în mod paradoxal, pierderea iluziei și a speranței. Alteritatea este, de asemenea, formulată (vezi Baudrillard și Guillaume, 2002Ă în termeni filosofic-culturali negativi: ostatic al codului, al formulei sau al matricei, individul este descris în rețeaua de branșări și de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aspectele pozitive ale perfecționării tehnologice a umanului, inclusiv în cel al cyberimortalității, acești filosofi francezi văd în tentativele de izgonire a limitelor și a slăbiciunilor umane riscul imanent al reversiei, metastaza nesfârșită a umanului. Adoptând o atitudine umanistă, Baudrillard critică utopiile tehnologice ajunse în orizontul postumanismului și al transumanismului, însă recurge la distopii identitare și umane. Aceste perspective distopice, pe de o parte, temperează și echilibrează prima extremă, trag semne de alarmă și deschid priviri circumspecte, dar pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
localizat la o extremă la fel de vicioasă. Polemizând cu fenomenele extreme (ex-terminisă ale spațiului virtual, discursul criticului figurează el însuși în teritoriul metastazelor tehnoculturale, al exceselor și al postulatelor ex-statice. În timp ce critică afirmațiile utopice ale cercetătorilor tehnologiei virtuale, eseistul deplânge sfârșitul utopiei, ca țel ideal imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă a supraviețuirii la limita existenței umane. Postumanul (mai-mult-decât-umanul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnoculturale, al exceselor și al postulatelor ex-statice. În timp ce critică afirmațiile utopice ale cercetătorilor tehnologiei virtuale, eseistul deplânge sfârșitul utopiei, ca țel ideal imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă a supraviețuirii la limita existenței umane. Postumanul (mai-mult-decât-umanul sau hiperumanulă, în accepție baudrillardiană, se întoarce împotriva umanului și a umanității, este inuman, dar și antiuman, o palidă supraviețuire prin tehnică
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
inumanului (fie ca obiect, animal, fie ca mașină sau artificiuă, gânditorul nesocotește beneficiile hibridării postumane. Vom vedea însă, în capitolul ce urmează, o problematizare mai diversificată a postumanului, ca întrețesere complexă între uman și nonuman. Condiția postumană înseamnă atât coexistența utopiilor și a distopiilor uman-tehnologice, cât și asumarea unui punct de vedere liminal, temperat-critic, realist-pragmatic, care să abordeze realitățile existențiale de dincoace și de dincolo ale trecerii de la mileniul al doilea la mileniul al treilea. Atât acceptarea faptului că identitatea umană
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aniă și respingerea resemnării în fața limitelor intelectuale, organice și naturale ale umanului, însumate ca o constantă a condiției umane în filosofia occidentală. Sau în privința optimismului necritic învestit în dezvoltarea uman-tehnologică, în absența îngrijorărilor în legătură cu posibilele amenințări existențiale și în universalizarea utopiilor, fără contraponderea adusă de eventualele distopii. De pildă, ingineria genetică este aprobată în unanimitate ca o necesitate terapeutică, ca o inevitabilitate în scopul vindecărilor și al sporirii capacităților fizic-intelectuale, în timp ce posibilitatea unui pericol sau a unei erori de „programare” nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de către mașini, cât și înlocuirea limitelor umane cu augmentările robotice, care sunt omnipotente, însă amorale. Pe lângă imaginea cyborgului (a omului cibernetizată, iconul robotului (a sistemului tehnologic care poate sau nu să fie antropomorfică este sursa unor speculații și a unor utopii care spulberă crezul umanist al umanului drept „vârful” creației și al evoluției. De la primele utilizări, ficționale, ale termenului (de pildă, Karel Capek în „R.U.R”, 1921Ă sau de la roboții anilor ’60 și ’70 care progresează în locomoție, percepție și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
minunățiile și miracolele tehnoștiințifice, să aspire la „mai mult decât un simplu uman” și să caute augmentări corporale și mintale de tipul „mai rezistent”, „mai inteligent”, „mai talentat” etc. Astfel de puncte de vedere sunt radicale, fie că vin din partea utopiilor transumaniste, fie din partea distopiilor bioconservatorilor. Întrucât respingem orice formă de discurs radical, propunem o perspectivă situată între discursul optimist de promovare a postumanului (și a transumanuluiă și critica extremă a acestuia. Așadar, recurgem la o critică a entuziasmului tehnoștiințific în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de analiză moderată și plurietajată. Posibilitatea de exercitare a autocontrolului asupra propriei evoluții, cât și libertatea de alegere a condițiilor ontologice într-o lume în care singura îngrădire pare a fi cea a imaginației umane (perspectivă din care izvorăsc însele utopiile transumaniștiloră coexistă cu limitele de opțiune în cadrul dispozițiilor social-tehnologice, cu noi constrângeri și forțe dominante, cu impoziții ale deținătorilor puterii într-o eventuală societate postumană (perspectivă care culminează în distopiile criticiloră. Acceptarea manifestării ambelor tendințe poate fi un prim pas
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
multitudinea aspectelor și a sensibilităților acesteia, de la senzorialitate la seducție, de la amintire la afectivitate și moralitate. Postumanismul moderat denunță convingerile care speră în posibilitatea ca identitatea și mintea umane să fie destrupate în noile contexte post-transumane ale spațiului virtual și utopiile prin care se exprimă credința în libertatea tehnologică nelimitată, în omnisciență și imortalitate. Provocându-i atât pe apărătorii umanismului, care militează pentru integritatea umanului și a umanității în fața intruziunii tehnologiilor, cât și pe literații care resping cultura tehnologică, acest tip
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cyborgizării, a avatarizării sau a transgenezei (cu procesele subiacente ale protezării, ale interfațării și ale alterării geneticeă, postumanitatea este inaugurată ca o practică existențială de care trebuie să ținem seama. Dincolo de previziunile cu iz științifico-fantastic sau cyber-spiritualist, dincolo de iluzii și utopii tehnologice, postumanul trebuie căutat în dimensiunile actuale ale corporealității. Ceea ce este cert în momentul de față este că umanul a început să fie ajustat cibernetic, biotehnologic sau genetic printr-o „cuplare” protezică sau interfațată care fie generează, fie degenerează producerea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
feminismului prin relaționarea subversivă la practicile tehnologiei cibernetice. În acest scop, imaginea cyborgului este propusă drept un „mit politic ironic” care subminează „dominația informaticii” (vezi Haraway, 1991, 1998Ă și o rediscuție deopotrivă a feminismului, a socialismului și a materialismului. Prezentând utopia transgresării și a emancipării cyborgice prin scenarii de tip science-fiction, această figurație se dorește a fi, în același timp, o critică satirică a ciberneticii și a noii hegemonii globale, tehnomedicale. Dar și o critică a feminismului ecologic și a celui
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în rețea cu o retorică a împuternicirii, inclusiv în accepția de separare a vieții online de problemele fizice și sociale ale lumii offline. În această ultimă situație, comunitățile virtuale create de femei sunt analizate fie în direcție etnografic-practică, fie în utopia eliberării identitare în mediul Internetului. O problematizare a acestei discuții de gender online ia în considerare modul în care femeii i se atribuie un statut marginal în priceperea tehnologică, un rol deficitar în raport cu abilitățile tehnice masculine ori chiar incompetență tehnică
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de teorii îmbrățișează progresul tehnologic ca o îmbunătățire inevitabilă a vieții umane și transformă orice corporealitate într-un construct cultural, se simte nevoia unei contraponderi teoretice cirscumpecte și temperate. Această contrapondere are menirea de a dezbate nu doar astfel de utopii (imaginate în special de școala americană a „entuziaștilor”, respectiv a transumaniștiloră, ci și discursurile distopice (promovate cu precădere de școala franceză a „pesimiștilor”, respectiv a criticilor tehnoculturaliă, care neagă orice aspect pozitiv al existenței în spațiul tehnologiilor virtuale. Astfel, o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
evocăm personalitatea, alături de o altă personalitate, contemporană lui - Elena Șubin (născută Ghica), animată de aceleași sentimente filantropice pentru concitadinii ei. Dincolo de gestul reparatoriu, absolut necesar după o dictatură nemiloasă, care a vrut efectiv să ne fure istoria înlocuind-o cu utopii și falsuri rolleriene, ne facem astăzi o datorie de onoare evocând acei oameni care, prin gesturile lor, au făcut istoria locului, a cărei memorie nu poate fi ștearsă, fără riscul de a ne condamna la uitare și neființă. Așa se
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
înaintașii noștri au dovedit-o cu prisosință în marile încercări ale istoriei de la care nu au abdicat, lăsândune nouă un adevărat tezaur de realizări și gândire pragmatică, ca un îndemn perpetuu pentru mai bine. Așa cum prezentul fără trecut este o utopie (ceea ce ne-a demonstrat cu prisosință cei 45 de ani de totalitarism comunist), în egală măsură nu se poate concepe viitorul fără coordonatele prezentului, a cărui actor principal este generația trăitoare actuală, generație care are obligația morală să asigure transcendența
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
ordin politic și material. O altă provocare: intențiilor noului regim de desființare prin demolare a muzeului, Gheorghe Focșa le răspunde cu curaj, evitînd astfel un tragic final. În fața acestor sumbre realități orice încercare de reeditare a planurilor inițiale devenea o utopie. Se continuă activitatea de grupare a gospodăriilor pe criteriul geografic (regiuni) realizîndu-se departajări zonale, un valoros concept argumentat științific și în mică măsură prezent la acea vreme în muzeele în aer liber "cu tradiție" din Europa 68. După anul 1963
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
www.museoscienza.org/smec ZAMFIR, C., Spre o paradigmă a gîndirii sociologice, Ed. Cantes, Iași, 1999 ZAMFIR, C., VLĂSCEANU, L. (coord.), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1993 ZOLA, E., Saloanele mele, Editura Meridiane, București, 1975 ZOLTAN, ROSTAS, Monografia ca utopie, interviuri cu H.H. Stahl, Paidea, București, 2000 WALLERSTEIN, IMMANUEL, Sistemul mondial modern, vol. III IV, Ed. Meridiane, București, 1993 pagini pe Internet ale muzeelor de artă contemporană, muzee în aer liber, muzee de artă, respectiv secțiunile pentru educație: www.camnc
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
Și „vina” lui Nicolae Labiș în toată vâlva care s-a stârnit în jurul biografiei și operei lui nu este alta decât aceea de a se fi născut la o răscruce de istorie și de a fi scris în epoca unei utopii în care a crezut cu ardoare până când evenimente zguduitoare, dramatice, petrecute la nivel continental și universal aveau să-i spulbere definitiv convingerile. În fond, dacă stăm să ne gândim mai pe-ndelete, Nicolae Labiș - cel care visa și propovăduia prin poezia
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
structuri literare, Cluj-Napoca, 1979; Istoria literară ca pretext, Cluj-Napoca, 1982; V. Voiculescu în orizontul tradiționalismului, București, 1984; Când sensul acoperă semnul, București, 1985; Recursul la tradiție, Cluj-Napoca, 1987; Pe pragul criticii, Cluj-Napoca, 1992; Decupaje în sens, Sibiu, 1997; Cultura - o utopie asumată, Sibiu, 2000; Critica „estetică” și verdictul maiorescian, Sibiu, 2001; Teorie și metodă. Eseu despre izvoarele aventurii metodologice moderne, Sibiu, 2002. Ediții: Victor Eftimiu, Înșir’te mărgărite, postfața edit., București, 1974; Oscar Lemnaru, Omul și umbra, pref. edit., Cluj-Napoca, 1975
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285854_a_287183]
-
și noțiunile de izolare și închidere. Exprimă claustrarea, autoritatea ce interzice orice libertate, puterea castratoare. Zidurile de apărare semnifică atitudinea defensivă a subiectului. Reușita poate avea drept corolar frica și privațiunea. Castelul mai simbolizează, în anumite interpretări, iluzia, dorința nesatisfăcută, utopia. Capătă sens ca evocare a efemerității, printr-o conștientizare pozitivă ori o fixare a scopurilor inaccesibile. Există astfel castele din cărți de joc sau de nisip, construcții fragile destinate distrugerii, sau «castele în Spania», având valoarea mirajelor, a speranțelor vane
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
este puțin probabil ca o relativ mică variație a acestei variabile continue să schimbe imaginea accesibilă a lumii de la incoerent la coerent. [Am scris acest pasaj după multă ezitare. Autorul este convins că, în discuțiile epistemologice, este util să abandonăm utopia conform căreia nivelul inteligenței umane are o singură poziție pe o scară ierarhică absolută. În unele cazuri ar fi chiar util să reconsiderăm realizarea care este posibilă la nivelul de inteligență al unor alte specii. Totuși, autorul își dă seama
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
școlii realiste nu sunt suficiente, Carr își exprimă însă încrederea că realismul este mai adecvat studiului relațiilor internaționale decât idealismul. Însă, ceea ce este cu adevărat dezirabil, deși neînfăptuit încă, este o întrepătrundere a celor două viziuni în manieră complementară, deoarece utopia nu poate exista și nu ar avea sens fără raportare la realism și nici realismul fără raportare la utopie. La rândul său, un alt teoretician al relațiilor internaționale preocupat de relația dintre realitate și ceea ce este dezirabil este Hans Morgenthau
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
idealismul. Însă, ceea ce este cu adevărat dezirabil, deși neînfăptuit încă, este o întrepătrundere a celor două viziuni în manieră complementară, deoarece utopia nu poate exista și nu ar avea sens fără raportare la realism și nici realismul fără raportare la utopie. La rândul său, un alt teoretician al relațiilor internaționale preocupat de relația dintre realitate și ceea ce este dezirabil este Hans Morgenthau (1904-1980). În lucrarea sa Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace (1948), Morgenthau susține necesitatea separării absolute
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]