KorAP: Find »[drukola/base=zbate & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...162 163 164 ...201 >

5,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

acea strânsoare a Îmbrățișării care mi-a amețit toate simțurile, simțeam parcă În brațele care atârnau neputincioase acel trup robust și Îngrozitor de drag. Mă vedeam În orice clipă zbătându-mă să scap de căutarea nebună a buzelor lui, mă simțeam zbătându-mă În brațele lui Petre cu disperare, cu dragoste. Și apoi, când eu l-am sărutat, simțeam acea rupere din mine când m-am aplecat peste chipul drag și când am atins buzele mele de obrazul atât de drag. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Și n-ai venit... N-ai venit... Petre, dragul meu Petre, Îmbrățișarea ta Îmi va rămâne pentru toată viața cea mai minunată clipă de fericire, Petre, de ce nu mă auzi? Oare m-ai părăsit? Dureroase cuvinte, le simt cum se zbat În mine și cum speranța le alungă cu furie. Oare m-ai părăsit? Oare ai plecat? Petre, ai plecat pentru totdeauna? Mi-ai lăsat În suflet o flacără care mă arde, În fiecare moment o simt cum Îmi străpunge sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
care m-am scăldat după-amiază, În loc să Învăț. În mine clocotește ceva crud, ceva strivit prea mult, o mirare, o uimire, o revoltă, nici eu nu știu. Am primit vestea destul de calmă, dar i-am simțit din plin efectul. Nu mă zbat, nu disper, e de prisos. Nu credeam că o să se Întâmple, dar iată că s-a Întâmplat! Încă o dovadă că nu trebuie să-mi leg viața de oameni, ei mă distrug. Acum nu pot spune decât atât: Petre mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să sfărâm cele mai dragi idealuri. Dar aș vrea să mă agăț de ceva, să nu fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care să mă strâng, să mă Închid și să uit. Dragostea? Dureros subiect, zdrobit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mea va bate totdeauna când Îmi voi aminti de acel gest timid și nespus de minunat când te-am sărutat. Tu ai uitat de mult, Petre, nu-i așa? 30 octombrie 1961 (luni) Duminică se deschide patinoarul. În mine se zbate pe de o parte o bucurie imensă, care ar vrea să evadeze și să strige, pe de altă parte o tendință de frânare a acestei porniri nebune. Gheața... Nebunia amețitoare a gheții... De câte ori nu i-am visat luciul acela care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
plin Îmi este sufletul! Petre, gheața! Dar școala! Și ea, dar acum, câteva zile, va fi lăsată mai la urmă, prea iubesc viața ca să nu o trăiesc acum din plin, căci poate mâine va fi nevoie din nou să mă zbat fără gemete și chinul Îmi va fi mai ușor, fiindcă voi ști că Înainte am fost fericită, am mers „la braț cu cine mi-este drag“ și l-am privit ca pe un tovarăș de viață. 5 ianuarie 1962 Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
materiale. O lectură este o abandonare a realului, o trădare a vieții. (azi) A. nu este vulgară În dragoste; are un aer de călugăriță pentita, ce se dăruie cu toată ființa Înfrigurată de ispășirea ce-o așteaptă; se zbuciumă, se zbate, se chinuie, ca și când ar fi În mare primejdie, pronunță cuvinte intermitente, ce nu trec dincolo de buzele Învinețite, pârjolite de febră. Ține ochii Închiși, e aproape moartă și, dacă n-aș simți troznetul cărnii tinere ca o pădure În furtună, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
că e lată. Acum se discută să ne exmatriculeze. Doru M. s-a dus cu memoriul pentru revistă la rector. Diaconescu a sărit În sus că vrem să facem revoluție. Ne-a convocat pe toți. Doar tu lipseai. Rectorul se zbate să ne scoată basma curată, ca să-și salveze nepotul.“ „E un tâmpit!“, scuip eu cu greu printre dinți (despre nepot, bineînțeles), deși n-am voie să vorbesc. F. râde În hohote; Îi place să se amuze din orice și pleacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
incitați de aceste energii bărbătești ce le iradiază. (Că nu e iubită pentru ea, ca femeie, o simte și de aici lipsa de frână, pornirea exagerată, hibrys-ul ei erotic, pe care Îl Înțeleg, dar nu Îl și aprob.) (marți) Mă zbat și acum să Înțeleg ce a vrut să spună E. când m-a rugat să „mă cobor pe pământ“, să nu mai fiu „poet“; da, atunci am fost distrus, intrigat la culme, căci nu știam ce-ar fi trebuit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
va trece mai iute timpul de scris. Du-te dracului! Dacă nu ești În stare să scoți nimic din tine, du-te dracului! Dar să nu te mai prind că visezi, că vrei toate fericirile și toate nenorocirile, că te zbați ca un pește turbat! Dacă nu poți să renunți la astea, atunci bagă-le pe hârtie, oricât de greu ți se pare scrisul. Tâmpito! 9 septembrie 1964 Multe au trecut prin sufletul și prin viața mea, dar tot acolo am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mădularele chircite de atâta aglomerație. Și să ne iubim nu la repezeală, Înghesuiți Între patru pereți ai nu știu cărui amic binevoitor. De-aia suntem atât de urâți: suntem bolnavi. Prea puțin timp avem, prea puțin spațiu. Nu putem sparge nimic. Ne zbatem și urlăm. Ca animalele. Suntem niște animale. Vocea naratorului Se ridică din fotoliu, aprinse din nou țigara stinsă În timpul lecturii, rămase În așteptare, cu ochii Închiși; În acest timp, buzele se mișcau mecanic pronunțând aproape deslușit semnele citite. Se observă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
spre fundul mării. O simfonie a luminii Începea să-mi răvășească ființa. Erau voci calde ce se rupeau din mine și plecau spre suprafață. Apoi, treptat, n-am mai auzit nimic, nu mă mai puteam mișca și simțeam că mă zbăteam să scap de apăsarea visului. Cineva a citit acest text și a făcut În stânga jos o adnotare cu litere minuscule: „la bibliotecă“.) 10 iulie 1965 Nimic nu-i mai putea opri rostogolirea ritmică a pașilor, grea. Panta devenea abruptă, răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Derapează. Intră În cel din față. Dă Înapoi. Îl lovește pe cel din spate. Se ferește către stânga. Poc. Bang. Zdrang. La dreapta. La stânga. Înapoi. În față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

-l asambleze chiar atunci când criminalul i-a înfășurat funia în jurul gâtului. Mâna era încleștată pe jumătatea de instrument. Oare încercase să folosească asta pentru a se apăra? Sau era doar un gest disperat de a simți ceva familiar atunci când se zbătea în ghearele morții? - Rhyme, sunt lângă cadavru, spuse ea și începu imediat să facă poze. - Continuă. - E întinsă pe spate, deși inițial era pe burtă. A fost întoarsă pentru resuscitare rapidă. Se văd urme evidente de strangulare, spuse ea întorcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
unui Appaloosa. - Bună dimineața, Donny, îl alintă ea pe animal. De fapt, numele real era Don Juan di Middleburg și era foarte potrivit după părerea lui Cheryl. Un gigolo autentic, după cum îi plăcea ei să glumească: în mâinile bărbaților, se zbătea teribil și necheza, dar cu ea era întotdeauna blând și ușor de controlat. - Ne vedem într-o oră, spuse ea îngrijitoarei în timp ce se sălta în șaua lui Donny, apucând frâiele și simțind cu plăcere musculatura suplă a calului. O atingere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
se gândea el acum. La propria lui creație. Kadesky fusese pe rând vânzător ambulant, responsabil cu cortina în teatre de mâna a doua din orașe de mâna a treia, responsabil cu salarizarea și vânzător de bilete în circuri locale. Se zbătuse cu anii să scoată din anonimat diferite trupe de circ, să le facă profitabile și să le dea prestanță. Reușise prima dată cu circul Hasbro și Frații Keller, pe care Erick Weir îl distrusese. Apoi repetase isprava cu Cirque Fantastique

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
de piele de sub bandaj. Hank se apropie foarte repede, dar Weir fu și mai iute ridicându-se și lovindu-l cu cotul în gât. Omul se prăbuși la pământ, gemând și apucându-se cu mâinile de gât, înecându-se și zbătându-se să tragă aer în piept. Weir puse o mână pe pistolul lui Welles și încercă să îl tragă afară din teacă. Încercă să-l împiedice cu ambele mâini, folosindu-și fiecare dram de forță. Încercă să țipe, dar sângele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

vreme. Încă nu-mi dădusem seama cât eram de rănită după plecarea lui - îmi place să cred că din familia asta eu sunt cea care se controlează cel mai bine, dar când formam numărul am simțit cum inima mi se zbate și respirația mi se accelerează. Imediat ce am auzit vocea mică și ternă a recepționerului de la celălalt capăt, care-mi spunea calm că tatăl meu nu mai stă acolo, toată adrenalina care mi se-nvârtea prin sistem a fost folosită mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

Era ceață și cuscrul avea viteză. Astăzi, Țăpăligă taie porcul. Îl ajută măcelarul Mardare de la Hală și copiii lui care sunt excavatoriști. Pe excavatoare cu șenile ca alea de pe moneda de zece lei. E hărmălaie mare. Trântesc porcul jos. Se zbate disperat În mâinile lor. Guiță sinistru a moarte și Îndurare. Măcelarul Mardare Îi Înfige cuțitul lung În gât și apasă adânc, În jos, spre inimă. Sângele curge șiroaie Într-un lighean. Lenuța tebecista vine iute cu o cană de tinichea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
primăvară. Un fel de februarie. Tu, În fața focului. Întinzi picioarele ude, ca să te usuci, ca să te Încălzești. Îți intră apă În bocanci și de câteva zile ești mereu În preajma sobei. Ești, adică, abundent, În preajma ei. Flăcările se schimbă mereu, se zbat, fac ceva, construiesc, se gândesc la ceva, ling suișul drumului spre horn. Te uiți În foc ca și cum te-ai uita Într-o apă. Ar fi bine dacă te-ai apuca de pian. Ar fi bine dacă ai face engleza, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
se duc să pună parii la vie, e primăvară. Șarpele doarme la amiază la soare și afară e cald. Sapa Îl taie În două. Virica Îi pune piciorul pe cap și-l zdrobește, Îl Îngroapă În țărâna caldă, coada se zbate și o lovește peste picior, „Tulai, Doamne!”și Bitancu sare drept În sus și o vede cu sapa În mână. „Virică!” atâta Îi spune și din ziua aia nu mai vorbește cu ea niciodată, mănâncă tot singur la masă, lucră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
ploaia s-a oprit de mult, păcurarul bătrân Îi aduce la gură cana cu țuică fiartă și el o bea și-l arde gâtlejul și nu apucă să răsufle că a doua cană este la gura lui și el se zbate dar trebuie să o bea și-i ia foc sufletul. Îi scot hainele de pe el, rămâne În pielea goală, „nu vă bateți joc de mine că sunt necăjit, lăsați-mă să mor, nu-mi faceți rușinea asta”, dar ei Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

gol și negru ca o gură fără dinți. O prind de braț și o țintuiesc pe loc. Respiră cu gura deschisă. Răsuflarea ei e una de șoarece. În apropierea aceea neașteptată chipul i se deformează. Ochii încercănați sunt imenși, se zbat între gene ca două insecte prizoniere. Îi sucesc brațul. Este atât de străină și atât de aproape de mine. Mă gândesc la vulturi, la teroarea pe care mi-o inspirau atunci când eram copil. Ridic mâna să o arunc cât colo, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ei se rostogolește pe strada aceea întunecată și îngustă, printre zidurile care o închid. Își duce mâinile la urechi, își clatină capul, nu vrea să mă audă, să-și audă numele. Îngenunchez pe trepte, în fața ei, îi prind brațele. Se zbate, dă din picioare. Pleacă de aici..., spune printre dinții care continuă să-i clănțăne. Pleacă de aici... pleacă! — Nu, nu plec! Acum eu sunt câinele, îmi aplec botul spre ea, în poala ei udă. Se simte un miros puternic în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]