5,116 matches
-
și, fraged încă dar împăciuit, să fie înconjurat de buchetul cartofilor transparenți și rumeni. Niciodată încă Mini nu făcuse atâtea reflecții gastronomice.. . dar acel palpit o nemulțumea în profundele sensibilități ale stomahului. Azi, cu deosebire: toată făptura Lenorei, ce se zbătea chinuită ca la un foc, părea un mușchi zvârcolit deasupra focului. . . și Mini ciuguli abia feliuța cu care se servise. Nefiind la curent cu suferințele gazdei, părăsită de toți, fără putința de a se revolta împotriva unei vizite la țară
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Greg . . . Mika-Le trebuie să fie acum întoarsă la pupitrul ei sau la Salonul debutanților, unde patronul i-a strecurat cu mare greutate câțiva "draci" după o propagandă plină de convingere sentimentală dar lipsită de argumente. Singurul argument cu care se zbate e că dracii lui Mika-Le fac parte din "arta prismatică" și trebuie o viziune specială ca să le descoperi calitatea. Băieții sunt 59 împărțiți în două tabere: unii, partizani ai lui Mika-Le, trag și ei beneficii și alții înjură pe Greg
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în așteptare. Femeia din oglindă îmi zâmbește încurajator, de sub nuferii negri, tatuați ostentativ pe fruntea de zeiță renăscută... Ochii ei sunt oglinzile mele. Imaginea mea se bifurcă: viața se scaldă în apa ochiului drept, netezindu-și formele fine, moartea se zbate în apa ochiului stâng, fulgerându-mi sufletul. Vreau să le împac pentru eternitate. Dar mă dor anotimpurile din răscruce. -Ingrato!... Îmi strigă inima. -Câte femei, mult mai frumoase, nu zac la colț de stradă, așteptându-și dureroasele anotimpuri? Gândul, prieten
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
filosofia lumii? Umilită, și-a strâns la piept crucea și a simțit cum așchiile îi pătrund dureros pe sub unghii. O privește ca pe o dezlegată taină și o sărută. Da. Era crucea lui!... Lumea din oglindă Ochiul stâng mi se zbătea în dimineața aceea, ca un șoarece prins în cursă. Semn rău, ar fi spus mătușa Aglaia, dacă ar fi putut stăbate timpul până în colțul amintirilor. Mereu e semn rău, îmi murmură ea, încălzindu-mi urechea de parcă, ar fi vrut să
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
genele roase. Apoi dispare ca o arătare palidă, în zarea însângerată și proaspătă și se topește în lumea adormită a copilăriei mele. Îmi apăs ochiul stâng până simt durerea cum pătrunde ca o nepoftită. Îl îndemn pe celălalt să se zbată, așa ca peștele în apa răcoroasă a muntelui. Dar ce spun eu, toate au un scop în viață, chiar și-n lumea... din oglindă.Îmi pipăi ochii și simt că ochiul meu stâng are în loc de geană o aripă cenușie de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
noi și adânci sacrificii. Ca o femeie nebună voi alerga să-mi găsesc liniștea sprijinită de timp pentru înțelepciunea stelară. RĂNILE STELELOR Nimic nu se mai poate întâmpla într-o viață; când sufletul a fost înecat în durere, el se zbate între golurile unor lumi imposibile. Rănile stelelor au început să putrezească; ca un puroi se vor răsfrânge peste acest timp uitat de liturghiile nopților... Voi, cei ce uitați să iubiți vă cerșiți în străzile orașului cu capetele plecate această furtună
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
flămânde. Deasupra cerul plânge că mi-a murit iubirea Și viața mi este plânsă și trupul mi-e străin Departe în vecie e-un chip ce-a dus gândirea Din prea multă iubire un înger e hain. Privește cum mă zbat prin noroaie și furtuni Și-n nopți de grea durere sunt condamnat să rabd, Corola de iubire în patul meu de ASTRE și genuni E o taină arsă-n zile de un APUS prea cald. Când voi muri, nu știu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o tăcere din plapuma de soare Și port în mine dorul din patul îngeresc Departe-n lume arde un timp de întristare, Și-n urletul de CER, sunt AERUL FIRESC. TRUPUL PĂMÂNTULUI Din pieptul nopților, aud un suflet cum se zbate cu un vis în inima CĂLĂTORULUI, ce-mi strivește liniștea și-mi calcă iubirea în PICIOARE DE LEMN. Dar mi se pare că prin vene de AER nu mai curge Sfântul fior de sânge. Prin CLOPOTUL DURERILOR, doar o noapte
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
vis în inima CĂLĂTORULUI, ce-mi strivește liniștea și-mi calcă iubirea în PICIOARE DE LEMN. Dar mi se pare că prin vene de AER nu mai curge Sfântul fior de sânge. Prin CLOPOTUL DURERILOR, doar o noapte se mai zbate, și-n calme amintiri, iubirea-mi răcnește prin ciudățenii deșarte ce-mi sărută umbra ta și o dezmiardă cu o ninsoare târzie Din liniștea ce-mi picură-n nopți fărâme de suflet etern, ascult cum din TRUPUL PĂMÂNTULUI sicriul dorului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în van. Până noaptea m-aș nunti în dorințe Spre cerul meu flămând de univers. Mi-e viața albită de sensuri, Mi-e mantia albită de vers. Și nu mai pot să țip să mă auzi Cum în cutremure mă zbat pentru esență. În suflet mi-e focul aprins Și-n singurătăți mi-e țipătul demență. Eu te privesc și ascult O simplă poveste de șoapte. Tu, iartă-mă prinț din văzduh Și lasă-mi în zile culoarea de noapte. CENUȘA
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
frumos! — Ești cam grăbit, omule! — Mai bine să-i avem la tinerețe, ca atunci când vom fi bătrâni, ei să fie mari. Cu sosirea pe lume a Teofanei, casa lor părea și mai luminoasă. Era o construcție nouă pentru care se zbătuseră atât de mult părinții lui Vasile în care n-au avut fericirea să trăiască mult în ea alături de fiul lor, că s-au dus unul după altul în lumea celor drepți. După ce-au murit bătrânii, Vasile ca bărbat nu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
frumoasă, că are cercei frumoși, explică Izaura care numai ce intrase și auzise ce spusese Dedi. — Vezi? Așa vrei să pățești și tu, că tot râvnești la cerceii ei? Inima mea sâmțăște când e ceva rău,că mi s-a zbătut mereu ochiu’ stâng de cum ați plecat, își face cruce peste ochiul cu pricina, Dedi. Ia rădică-te o țâră și pune capul în poală la mine să te dăscânte Dedi dă dăochi. O așează pe Prințesa cu capul în poală
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
-o tată-său. — Știu, dar mi-am luat niște zile libere. — Săru’ mâna, au salutat ei. — Mergeți sănătoși! S-aveți grijă de voi!. Drum bun! —Mulțumim! După plecarea tinerilor, Sebastian și Zina au avut ce discuta. Vezi,Zina dragă, ne zbăturăm s-o înfiem, să fie fata noastră și uite că ajunse să se mărite și să zboare din cuib. —Ca toți copiii. Eu n-am plecat de la ai mei și i-am lăsat singuri? Oriunde s-ar duce, știm c-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Bine ar fost dacă mă lua Dumnezeu ca să mă scape de suferință. — Nu vorbi așa, tată! Stai aici, lângî mine, îl așează Teofana lângă ea pe canapea. În acest timp, Florica se retrage plângându-și de milă, iar Alexandru se zbate ca un leu în cușcă, înțelegând că hazardul le-a jucat cea mai dureroasă festă. — Nu se poate! Nu se poate!striga Alexandru ca turbat. — Din nefericire, se poate Alexandre!îl mângâie Teofana ca o soră, care deși este cea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
spune nimic de rău și nu-i va mai opri niciodată de la planurile lor. Dar... dacă n-o găsim? Deși șoptită, vocea Ilincăi îi înfioră pe toți. Grupul s-a oprit o clipă țintuind-o cu priviri în care se zbăteau nu numai reproșuri, ci și îndoieli amare. Cum adică? Ce zici? Tu vorbești serios? Și, în timp ce în gîndurile lor găsirea sau negăsirea comorii devenise cea mai grea problemă din lume, vaca reuși să smulgă o gură de iarbă, o rămurică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pălărie, dădu soluția tot Bărzăunul. Nimeni însă n-a îndrăznit nici măcar să zîmbească în fața unei astfel de propuneri. Era foarte bine primită și-i scotea pe toți la liman. Așa că se ridicară să plece. În clipa aceea însă iedul se zbătu mai tare ca niciodată și scoase un fel de geamăt prelung, ca o chemare dureroasă. Ce-o fi cu el?... Dacă moare? scînci Ilinca. Of, of, cît de rău mi-ar părea! Tu ce zici, Virgil? întoarse ea ochii înlăcrimați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
aflau, chiar în fața lor, la marginea pădurii, privindu-i neclintită, ședea o căprioară... Nimeni nu făcu nici cea mai mică mișcare. Doar iedul mai scoase o dată acel geamăt prelung și trist, cu ochii ațintiți spre mama lui, continuînd să se zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură în fața celor cinci vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
măr din plasa lui Nuțu fără să-și mai ceară voie, mușcă zdravăn din el și continuă: A fost o chestie teribilă, pe cuvînt!... Un cerb, alungat pesemne de vreun lup, intrase în mlaștină și nu mai putea ieși. Se zbătea acolo de mama focului și se cufunda tot mai adînc... Săracul! Dar era-ncolțit de lup? întrebă Bărzăunul cu multă compătimire în glas. Nu, n-avea nici o rană, nicăieri. Ne-am chinuit cu el aproape două ceasuri pînă l-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să creadă asemenea grozăvie. Păi sigur c-a scăpat, dacă l-am salvat noi! se mîndri Tomiță. Br-br-bravo, dom'le! îl felicită Nuțu și-i mai oferi un măr. Aproape că nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai chinuie. Dar așa cum era a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să-l tragă și pe acesta după el și se prăbușiră amîndoi în mocirlă. Noroc de un strat mai gros de papură și de frunze moarte, care îi împiedică să se cufunde prea tare în mîlul negru și cleios. Se zbătură cîteva clipe acolo temîndu-se să nu-i înghită bahna de tot, apoi reușiră să iasă fără să spună nimic, dar murdari de noroi din cap pînă-n picioare. Se uitară nedumeriți unul la altul, apoi la restul grupului, parcă treziți dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vă spun, pentru că și acest fapt își are însemnătatea lui, că atît ochii cît și urechile erau proprietatea Bărzăunului. Cum însă a prins de veste Bărzăunul despre pregătirea unei noi expediții, pe plan superior, oricît am cercetat și m-am zbătut n-am putut afla. Nici măcar n-am fost în stare să spun "probabil că"... Nici atît! Este, dacă nu mă înșel, prima mare enigmă din toată povestirea de pînă acum și nu cred să mai fie alta care s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dacă-i picuri cu luminarea! Iar Ilinca nu vrea să mai meargă cu nimeni. I-a spus atunci, seara, cînd i-a adus de la rîul din munți 8 păstrăvi și 12 boișteni, că în fiecare noapte visează cum i se zbate un liliac în păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tot noi să le depunem la muzeul satului. Bucuria Bărzăunului fu de scurtă durată. În momentul în care a spus că "le-a promis băieților" că merge și ea, simți un fel de strîngere de inimă. Deci, oricît s-ar zbate el, orice fapte ar săvîrși, tot degeaba... Ilinca n-ar merge niciodată numai pentru el la peșteră. Oricîte vise își făurea de fiecare dată, în calea sa se așezau întotdeauna umbrele lui Virgil și Vlad... Acum, la drept vorbind, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
adevărul e că, atunci când și-a dus mâna la piept, nimeni nu a bănuit că inima lui exploda în cascade de sânge vinețiu, că inunda văi lăuntrice ale memoriei, că zăgăzuia amintiri, că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave, luminate de inelele unui prinț, năruite, apoi, de amintirea ascuțită și fierbinte ca un pumnal a stăpânului său, lovindu-se de pereți, urlând, înecându-se în propria vomă, strigându-l Tayyib
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
recapete echilibrul afectat de impactul cu corpul fetei. Nu fără dificultate, reuși în cele din urmă. Apoi o duse, jumătate pe sus, jumătate cărând-o, sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să protesteze. Îi eliberă gura și ea șopti, la capătul puterilor: ― Erau chiar în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]