43,292 matches
-
Ion Eugen Iovanachi, care a fost un poet român simbolist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă. După absolvirea liceului "Sfântul Sava" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista "Simbol" 1912, cu atitudine netă împotriva semănătorismului. În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
2002, nr. 1). În 1960 debutează cu poezia Floarea mea în revista „Tribuna” din Cluj (anul IV, nr 14, 7 aprilie, p. 6). Poezia este semnată: Ioan Alexandru, elev. În iunie-iulie 1962 termină studiile liceale și susține Examenul de maturitate (Diploma de maturitate nr. 32/1962, eliberată de Școala Medie „Gh. Barițiu” din Cluj). În decembrie se transferă de la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj („Cererea aprobată de tov. Rector C. Daicoviciu
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
Din toamna anului 1789 pînă în vara anului 1792, Goethe nu mai avea voie să locuiască cu Christiane Vulpius în acea casă. În Weimar în preajma anul 1780 Goethe este primit în organizația francmasonă. În aprilie 1782 ducele îi oferă o diplomă de nobil, pentru ca Goethe să nu mai trebuiască să stea deoparte la ocaziile oficiale. 1783 primește ordinul: "Illuminatenorden" („Ordinul Iluminaților”) sub numele „Abaris”. Serviciile de guvern, relația deosebită cu Charlotte, și în același timp o aventură cu atractiva Corona Schröter
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
urmează Gimnaziul real "Manolache K. Epureanu" din Bârlad. În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare (dar nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților), iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu cu care va lega o lungă prietenie. În 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]
-
cine este evreu; Poșta a livrat ordinele de deportare și denaturalizare; Ministerul de Finanțe a confiscat proprietățile evreiești; firmele germane au concediat muncitorii evrei și au exclus acționarii evrei; universitățile au refuzat să admită studenți evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculați și au concediat profesorii evrei; oficiile guvernamentale de transport au pregătit trenurile de deportare; companiile farmaceutice germane au testat medicamente pe prizonierii din lagăre; alte companii au licitat pentru contracte de construcție a crematoriilor; liste detaliate de victime
Holocaust () [Corola-website/Science/297775_a_299104]
-
aparține lui , care a lucrat sub îndrumarea lui la Toronto în 1921. În vara lui 1921, un ortoped canadian, ajutat de un student la medicină, au publicat descoperirea unei substanțe active în regularea glicemiei. În 1901, după ce a primit o diplomă în medicină (1887) și doctorate în fiziologie (1898) și științe naturale (1899) de la Universitatea din Paris, Paulescu s-a întors în România, la facultatea de medicină a Universității din București.) </ref> și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]
-
elevi de pe o poziție de egalitate, și-a pierdut infatuarea, împrietenindu-se pentru prima dată cu o fată, Mathona; aici a început să joace sporturi și a debândit iubirea sa de o viață petru grădinărit. A obținut în doi ani diploma de absolvire a studiilor secundare inferioare (în ). În 1937 s-a mutat la "Healdtown Comprehensive School", un colegiu metodist din Fort Beaufort, unde învăța ce mai mare parte a nobilimii Thembu, inclusiv „fratele” său Justice. În timp ce directorul Arthur Wellington era
Nelson Mandela () [Corola-website/Science/297865_a_299194]
-
dominației studenților din cel de-al doilea an, iar la sfârșitul primului său an a participat la un boicot al studenților împotriva calității proaste a mâncării, ceea ce i-a adus suspendarea temporară de la cursuri. A părăsit universitatea fără să obțină diploma de absolvire. Reîntors la Mqhekezweni în decembrie 1940, Mandela aflat că Jongintaba aranjase căsătorii pentru el și Justice; descurajați, cei doi tineri au fugit via Queenstown la Johannesburg, unde au ajuns în aprilie 1941. Mandela și-a găsit un loc
Nelson Mandela () [Corola-website/Science/297865_a_299194]
-
Monica Lovinescu și-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu si de găzduire pentru cercetători și bursieri români. Pentru întreaga sa activitate de ziaristă și critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare pe anul 1987 a Academiei Româno-Americane de Științe și Arte. În 1999 președintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler. În 2003 cărții sale "Jurnal 1990-1993" i se acordă premiul „Cartea anului
Monica Lovinescu () [Corola-website/Science/297917_a_299246]
-
regimului comunist. Producțiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată și anticomunistă a fost distins cu medalia ""Iuliu Maniu"", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă și Știință (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera a fost desființat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.
Virgil Ierunca () [Corola-website/Science/297927_a_299256]
-
din camerele conservate a fost transformată într-un sanatoriu. Academia de Studii Economice Bochnia ("Wyższa Szkoła Ekonomiczna w Bochni") este o instituție de învățământ superior la nivel de colegiu cu capital privat din oraș, inființată în anul 2000. Se acordă diplome de licență ("licencjat") în cinci discipline.
Bochnia () [Corola-website/Science/297952_a_299281]
-
operele marilor artiști din muzee și să le studieze stilul. Această metodă, care la început ar părea "academică", l-a familiarizat cu regulile stilului clasic în pictură, l-a învățat meșteșugul pentru a-și găsi apoi propriul drum. După obținerea diplomei, lucrează ca ilustrator publicitar pentru "C.Phillips & Company", apoi, în 1906, întreprinde prima călătorie în Europa, vizitând Parisul, unde experimentează un stil vecin impresionismului. Își continuă călătoria la Londra, Berlin și Bruxelles, lărgindu-și orizontul artistic prin vizitarea principalelor muzee
Edward Hopper () [Corola-website/Science/297991_a_299320]
-
concentrat pe propria lui poveste, pe propria lui revendicare a identității, pe poziția lui socială și de părinte, și îi este greu să înțeleagă lumea Leylei (că fata adolescență), lupta ei și faptul că nu-și dorește protecția oferită de diplomă de liceu privat și de bani. Leyla își construiește propria poveste și identitate: cu mult curaj, pleacă singură înspre locuri necunoscute, în căutarea rudelor și a trecutului. E interesată de probleme sociale globale, susține lupta de emancipare a kurzilor din
Privind prin piele () [Corola-website/Science/296152_a_297481]
-
complet în societate, dar perfect numai dacă mă dăruiesc lui Dumnezeu ..." În noiembrie 1851, Maxwell a studiat cu , al cărui succes în cultivarea geniului matematic i-a adus porecla de „făcătorul de ”. În 1854, Maxwell a absolvit Trinity cu o diplomă în matematică. El a luat a doua cea mai mare notă la examenul final, după și a câștigat el titlul de șef de promoție secund. Mai târziu, lucrarea sa a fost declarată egalul lui Routh în mai exigenta și mai
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
mai mare notă la examenul final, după și a câștigat el titlul de șef de promoție secund. Mai târziu, lucrarea sa a fost declarată egalul lui Routh în mai exigenta și mai dura examinare pentru . Imediat după și-a obținut diploma, Maxwell și-a citit lucrarea "Despre transformarea suprafețelor prin îndoire" la Societatea Filosofică din Cambridge. Aceasta era una dintre puținele lucrări pur matematice scrise de el, care a demonstrat statura în creștere a lui Maxwell ca matematician. Maxwell a hotărât
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului, și-a continuat studiile (clasa a VIII-a) la liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1945-1946), după care la "Facultatea de Medicină Generală" din Cluj (1946-1952), pe care a absolvit-o cu diplomă de merit "Magna cum laude" și este declarat doctor-medic. Între anii 1949-1954 a fost numit preparator la "Institutul de Anatomie umană și chirurgie operatorie" a IMF din Cluj, apoi extern la "Clinică de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor
Ioan Pop de Popa () [Corola-website/Science/298426_a_299755]
-
presa a speculat în 2013 asupra faptului că ar fi de fapt controlată de USLM, contractele dintre Metrorex și Metroul făcând obiectul mai multor articole de presă. În anul 1908, un tânăr student, Dimitrie Leonida, își alegea ca temă a diplomei sale de licență proiectul construcției unui metrou în București. Primele tentative de a construi un metrou în București datează din anii 1909 - 1910, în contextul negocierilor cu firma referitoare la concesionarea construirii liniilor de tramvai din oraș. Inginerii Dimitrie Leonida
Metroul din București () [Corola-website/Science/298423_a_299752]
-
susținut la secția științifică s-a situat pe prima poziție. Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara (1944-1949), fiind admis cu cea mai mare medie din cele trei facultăți reunite. În 1949 a obținut diploma de inginer mecanic și electrotehnic. După terminarea facultății rămâne cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj parcurgâng treptele profesionale: asistent (1950), șef de lucrări (1953), conferențiar (1964). În 1966 ocupă postul de secretar științific al Facultății de Mecanică (1966-1972) și
Horia Colan () [Corola-website/Science/298499_a_299828]
-
Jos. Probabil că a studiat ingineria la Universitatea din Leyden care era mai orientată spre discipline cu caracter tehnic decât Universitea Catolică din Leuwen, cele două universități fiind cele mai importante din Țările de Jos din acea perioadă. După obținerea diplomei de inginer, a lucrat ca hidrotehnician la Bruxelles Deși nu există dovezi istorice în acest sens, este posibil să fi fost înrudit cu contele Claude de Mercy, guvernatorul Timișoarei, care era originar din Lorena și, înainte de a primi titlul de
Maximilian Fremaut () [Corola-website/Science/307002_a_308331]
-
câteva luni ajutor de subprefect în plasă Câlnic, jud. Gorj după care s-a înscris la Universitate la București unde, după spusele lui, a ales dreptul pentru că avea timpul de studiu cel mai scurt. După doi ani a obținut o diplomă cu care s-a putut angaja că funcționar la Creditul Funciar Urban, dar a continuat în același timp studiul și a obținut licența în drept în 1898, ca șef de promoție. Chiar în același an, într-un timp în care
Ioan Ionescu-Dolj () [Corola-website/Science/306995_a_308324]
-
Timișoara. Studiile superioare le urmează la Oradea și Budapesta, unde se licențiază în drept în 1880. Întors în Banat, profesează avocatura ca stagiar la Lugoj. Începe să corespondeze cu numeroase reviste și ziare românești, maghiare și germane. În 1883 obține diploma de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta. Din 1884, pentru aproape un an, a fost redactorul ziarului "Viitorul", organ al partidului moderat român. În iulie 1885 editează la Budapesta revista "Romänische Revue", specializată în articole și studii despre istoria
Corneliu Diaconovici () [Corola-website/Science/307049_a_308378]
-
1647. Jean de La Fontaine și soția sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o părăsește însă pe soția sa și se întoarce la Paris, unde frecventează societatea mondenă și libertină a acelei perioade. La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian ("Cour du Parlement de Paris"). Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: "L’Eunuque" („Eunucul”), o prelucrare după Terențiu, care nu
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
doctoratul, cu teza „Transformatorul hidraulic. Studiu teoretic și experimental”, fiind a doua persoană (după acad. Ștefan Nădășan) căreia Politehnica din Timișoara i-a decernat titlul de doctor inginer, iar subiectul tratat a făcut obiectul unui brevet de invenție. După obținerea diplomei este reținut în corpul profesoral al Școlii ca asistent la Catedra de Electrotehnică (1928-1930) și Catedra de Mașini Hidraulice (1929-1930). În 1936 devine conferențiar, iar în 1941 profesor. În 1947 devine șeful Catedrei de Mașini Hidraulice, funcție pe care o
Aurel Bărglăzan () [Corola-website/Science/307102_a_308431]
-
și Mecanică. În ultima perioadă a activității a avut dreptul de a conduce doctoranzi, teza de doctorat a viitorului academician Ioan M. Anton fiind elaborată sub conducerea sa. Și-a început activitatea științifică încă de pe băncile școlii, lucrarea sa de diplomă, făcută în colaborare cu Octavian Smigelschi, având ca temă „Studiul unui canal navigabil Cernavodă - Constanța”. Traseul propus este practic traseul actualului canal Dunăre-Marea Neagră. Imediat după absolvire, fiind asistent, efectuează o serie de vizite de documentare la uzinele Voith din
Aurel Bărglăzan () [Corola-website/Science/307102_a_308431]
-
însă își va începe cu adevărat activitatea în anul 1931, an în care va prelua în calitate de conferențiar suplinitor disciplina de Mașini Hidraulice și implicit laboratorul. În acest laborator au fost încercate diverse rotoare pentru mașini hidraulice, care formau temele de diplomă ale studenților, rotoare executate la Atelierele CFR din Timișoara, fiind sprijiniți de cei ce conduceau aceste Ateliere: Ioan Zăgănescu, Marin Bănărescu și Ștefan Nădășan, viitori profesori ai politehnicii timișorene. Rezultatele obținute în acest laborator au permis proiectarea unor pompe și
Aurel Bărglăzan () [Corola-website/Science/307102_a_308431]