409,442 matches
-
unei înclinații personale, urmează cursul de perfecționare în neurochirurgie în cadrul "Institutului de perfecționare și specializare a medicilor și farmaciștilor" la Clinica de Neurochirurgie București sub îndrumarea Conf. Dr. Constantin Arseni, devenind medic specialist neurochirurg. În felul acesta un urmaș al medicului militar Dumitru Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei în România (elevul Prof. Noica la Spitalul Militar Central Bucuresti), prelua de la urmasul acestuia, Conf. Dr. Constantin Arseni, făclia neurochirurgiei spre a o duce în mediul militar. Sub conducerea Col. Dr. Eugen Mareș, funcționează ca
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
militar Dumitru Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei în România (elevul Prof. Noica la Spitalul Militar Central Bucuresti), prelua de la urmasul acestuia, Conf. Dr. Constantin Arseni, făclia neurochirurgiei spre a o duce în mediul militar. Sub conducerea Col. Dr. Eugen Mareș, funcționează ca medic chirurg și neurochirurg în Spitalul Militar Central, între 15 decembrie 1952 si iunie 1955, la Serviciul 1 Chirurgie, unde se înființează un nucleu de 10 paturi, afectate în exclusivitate neurochirurgiei. Aici Dr. Iacob începe a rezolva din trimestrul I/1953
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
prin conferințe, comunicări, prezentări de cazuri. Din august 1957 devine șeful nucleului neurochirurgical căruia i s-au afectat 15 paturi din Serviciul 2 Chirurgie, condus de General Dr. Gheorghe Petrulian. În septembrie 1959 Dr. Iacob reușește primul la concursul de medic primar în specialitatea neurochirurgie, organizat de Ministerul Sănătății. Între 1 octombrie 1960 și noiembrie 1964 funcționează ca medic primar neurochirurg pe 25 paturi, în cadrul Serviciul 2 Chirurgie, la Serviciul de Traumatologie și Neurochirurgie din Spitalul Militar Central, șef fiind col
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
15 paturi din Serviciul 2 Chirurgie, condus de General Dr. Gheorghe Petrulian. În septembrie 1959 Dr. Iacob reușește primul la concursul de medic primar în specialitatea neurochirurgie, organizat de Ministerul Sănătății. Între 1 octombrie 1960 și noiembrie 1964 funcționează ca medic primar neurochirurg pe 25 paturi, în cadrul Serviciul 2 Chirurgie, la Serviciul de Traumatologie și Neurochirurgie din Spitalul Militar Central, șef fiind col. dr. Niculescu Gheorghe. Între 14 noiembrie 1964 și 14 noiembrie 1965 urmează un curs de specializare în neurochirurgie
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
1966, când se înființează în Spitalul Militar Central Serviciul de Neurochirurgie cu 30 paturi, și până la 1 iunie 1990, când este pensionat, Dr. Iacob devine șeful Serviciului de Neurochirurgie al Spitalului Militar Central, București, având inițial ca ajutor un singur medic specialist, Dr. N. Doboșciuc, iar ulterior doi colaboratori, Dr. Blezu Aleman și Dr. Cramer Emil, care-i vor continua activitatea după pensionare, unul ca șef de secție, altul ca medic primar. Făcând economii serioase din banii de bursă reușește să
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
Spitalului Militar Central, București, având inițial ca ajutor un singur medic specialist, Dr. N. Doboșciuc, iar ulterior doi colaboratori, Dr. Blezu Aleman și Dr. Cramer Emil, care-i vor continua activitatea după pensionare, unul ca șef de secție, altul ca medic primar. Făcând economii serioase din banii de bursă reușește să cumpere instrumentarul necesar practicării noii specialități, neurochirurgia stereotactică, pe care o va practica la întoarcerea în țară mai întâi în Clinica de Neurochirurgie și mai târziu și în Spitalul Militar
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
Prof. Dr. C. Arseni, chirurgia stereotactică modernă, neurochirurgia militară fiind motorul acestei supraspecialități. Din 1970 Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul Militar Central se extinde la 50 de paturi. Din 2 februarie 1974 devine prin ordinul (nr. 2916) al Ministerului Sănătății medic primar gradul 1 în neurochirurgie. Ca o recunoaștere a activității neurochirurgicale efectuate de Dr. , la 10 decembrie 1979, se inaugurează Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul Militar Central la parterul blocului chirurgical afectându-i-se 65 paturi, un bloc operator modern
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
meduloblastoamelor și ependimoamelor, drenajul extern decliv în plăgile operatorii neurochirurgicale. Gen. Dr Iacob Gr. Mircea a avut o bogată activitate socială și didactică: Din 1991 i s-a recunoscut activitatea depusă pe front în al 2-lea război mondial ca medic sublocotenent, devenind „veteran de război”. Pentru activitatea profesională deosebită a fost decorat cu înalte ordine romanesti și străine: „Meritul Militar”, „Meritul Sanitar”, „Tudor Vladimirescu” și „Drapelul Republicii Populare Democrate Coreene”. Elev apreciat al profesororilor C. Arseni și Jean Talairach, generalul
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
dăruit din plin neurochirurgiei militare și civile toată forța sa de muncă, cu riscul sănătății, procurând în timpul stagiului de la Paris cu fonduri personale, ustensile și electrozi pe care le-a donat secției de stereotaxie. Va ramâne în amintirea noastră un medic și om de excepție, sobru, harnic, conștiincios, meticulos, cu competență deosebită în neurochirurgie și în activitatea științifică." Col. Dr. Baciu Dumitru: Col. Dr. Sanda Gheorghe: "Cu Gen. Dr. Iacob, ilustru medic militar, nu dispare numai un om de exceptie, un
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
secției de stereotaxie. Va ramâne în amintirea noastră un medic și om de excepție, sobru, harnic, conștiincios, meticulos, cu competență deosebită în neurochirurgie și în activitatea științifică." Col. Dr. Baciu Dumitru: Col. Dr. Sanda Gheorghe: "Cu Gen. Dr. Iacob, ilustru medic militar, nu dispare numai un om de exceptie, un chirurg de mare talent, creatorul neurochirurgiei în armata noastră, un om de o tenacitate admirabilă, ci și unul din modelele medicului, dăruit cu toată ființa celor aflați în suferință. Generalul Dr.
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
Dumitru: Col. Dr. Sanda Gheorghe: "Cu Gen. Dr. Iacob, ilustru medic militar, nu dispare numai un om de exceptie, un chirurg de mare talent, creatorul neurochirurgiei în armata noastră, un om de o tenacitate admirabilă, ci și unul din modelele medicului, dăruit cu toată ființa celor aflați în suferință. Generalul Dr. Iacob nu s-a amăgit cu victorii facile, nu i-au plăcut publicitatea ieftină și găunoasă. A trăit modest și demn, a murit modest și demn. A lăsat câțiva neurochirurgi
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
respect deosebit printre bolnavii militari și civili, precum și printre neurochirurgii din Romania. În cele peste 20 000 de operații pe care le-a făcut forțând adeseori imposibilul, Generalul Dr. Iacob a uitat, deși o știa foarte bine, că mici măcar medicul nu este Dumnezeu. Așa se explică tenacitatea extraordinară cu care s-a dăruit profesiei. În munca sa nu au contat gradele, privilegiile, funcțiile. Așa a fost Generalul Iacob - o statuie de integritate profesională pe care toți l-au iubit și
Mircea Iacob () [Corola-website/Science/331701_a_333030]
-
Herăscu, întemeietorul urologiei românești. Devine docent în chirurgie genito-urinară la Universitatea din Iași în 1905 și, începând cu 1906, ocupă postul de profesor suplinitor la catedra de Anatomie descriptivă a Facultății de Medicină din Iași, fiind numit în același an medic primar al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. A fost numit profesor titular la catedra de Clinică Genito-urinară în 1913 pe care a condus-o până 1938, când s-a pensionat pentru limită de vârstă. A fost decan al Facultății de
Mihai Ștefănescu-Galați () [Corola-website/Science/331715_a_333044]
-
în volumul "Poate-i de mult, poate-i de-acum". a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918) cu gradul de locotenent-colonel și apoi colonel, fiind șeful Ambulanței armatei din nordul țării și medic-șef al spitalului mobil al diviziei a IX-a. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii:
Mihai Ștefănescu-Galați () [Corola-website/Science/331715_a_333044]
-
fost cumnatul regelui Henric al IV-lea al Franței. A fost fiul lui Carol al III-lea, Duce de Lorena și a soției acestuia, Claude de Valois, fiica regelui Henric al II-lea al Franței și a reginei Catherine de' Medici. Bunicii paterni au fost Francisc I, Duce de Lorena și Christina a Danemarcei. S-a căsătorit prima dată cu Ecaterina de Bourbon, sora regelui Henric al IV-lea al Franței. Cuplul s-a căsătorit la Château de Saint Germain-en-Laye în afara
Henric al II-lea, Duce de Lorena () [Corola-website/Science/331724_a_333053]
-
relațiile cu Casa de Bourbon. Ecaterina a murit fără copii în 1604. Ducele s-a recăsătorit cu Margherita Gonzaga la 24 aprilie 1606 la Mantua. Ea era fiica lui Vincenzo Gonzaga, Duce de Mantua și a soției acestuia, Eleonora de' Medici (o soră a Mariei de Medici, soția regelui Henric al IV-lea al Franței). Sora Margheritei, Eleonor Gonzaga, va deveni viitoarea împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Henri a fost succedat de fratele său mai mic, Francisc al II-lea, Duce
Henric al II-lea, Duce de Lorena () [Corola-website/Science/331724_a_333053]
-
a murit fără copii în 1604. Ducele s-a recăsătorit cu Margherita Gonzaga la 24 aprilie 1606 la Mantua. Ea era fiica lui Vincenzo Gonzaga, Duce de Mantua și a soției acestuia, Eleonora de' Medici (o soră a Mariei de Medici, soția regelui Henric al IV-lea al Franței). Sora Margheritei, Eleonor Gonzaga, va deveni viitoarea împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Henri a fost succedat de fratele său mai mic, Francisc al II-lea, Duce de Lorena.
Henric al II-lea, Duce de Lorena () [Corola-website/Science/331724_a_333053]
-
(n. 2 mai 1940, București - d. 16 februarie 2016) a fost un handbalist român, profesor de educație fizică și sport. Era fiu de medici și a urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din București pe care le-a terminat în 1957, unde a și început activitatea de handbalist sub îndrumarea profesorului Constantin Popescu, care în același timp era și antrenorul echipei naționale de handbal feminin
Mircea Costache II () [Corola-website/Science/331798_a_333127]
-
serie de opere dedicate artei renascentiste italiene : "Giotto" (1928), "Botticelli" (1932), "Michelangelo" (1939), sau "Leonardo da Vinci" (1954). Ca istoric, el abordează în biografiile sale personaje extrem de diverse, ca Frederic al II-lea al Sfanțului Imperiu Român (1948), "Lorenzo de' Medici" (1937), "Niccolò Machiavelli" (1948), "Las Casas" (1928), sau "Rudyard Kipling" (1929). Cealaltă componentă majoră a muncii sale de critic și istoric privește Germania și romantismul. În cele patru volume ale lucrării "Allemagne romantique", el analizează în special operele lui Heinrich
Marcel Brion () [Corola-website/Science/331797_a_333126]
-
a rânduit pe frunzele de bananier și a dus totul mesenilor, în sala de ospăț” . Unii dregători de la curte scriu cărți de bucate, precum Ibrahim Al-Mahdi, generalul Al-Harit bnu-Bashir . S-au scris și cărți de dietetică, precum "Cartea alimentelor" a medicului evreu Suleiman Al-Israili, tradusă și în latină și utilizată până în secolul al XVIII-lea de școala de la Salerno . Bucatele devin și subiect de poezie în această perioadă . Un savant din secolul al VIII-lea, Salih bnu-Abd al Quddus, critică acest
Cultura mesei în vremea califului Harun al-Rashid () [Corola-website/Science/331817_a_333146]
-
fierbea și se tăia în bucăți, după care era fript în ulei de susan . Pe lângă pui, se consuma carne de capră, de vită, de miel și de oaie sau pește . Carnea de oaie și cea de pui erau recomandate de medici, rezervați în privința cărnii de vită, considerată a fi prea uscată; recomandau ca vitele să fie crescute pentru lapte . Printre cele mai frecvente legume se întâlneau mazărea, bobul și fasolea, care se pregătesc sub formă de supe, fierturi în apă cu
Cultura mesei în vremea califului Harun al-Rashid () [Corola-website/Science/331817_a_333146]
-
s-a lovit la cap. Individul, deținător al centurii negre, a fost arestat imediat după incident, fiind eliberat ulterior pe cauțiune. Jaco Pastorius a fost transportat de urgență la spital, cu multiple fracturi faciale, și răni la nivelul mâinii drepte. Medicii au constatat că pierduse și ochiul stâng. În scurtă vreme a intrat în comă. Dacă în zilele următoare au apărut semne că ar putea să-și revină, o hemoragie craniană masivă survenită puțin mai târziu avea să-i fie fatală
Jaco Pastorius () [Corola-website/Science/331823_a_333152]
-
și-ar fi pus viața în pericol. Când a sunat la București pentru a anunța că se duce să vorbească cu chestorul legionar, Lărgeanu a fost informat că trupul lui Madgearu fusese deja găsit. La locul crimei s-au deplasat medicul legist Alexandru Gr. Ionescu de la Institutul Medico-Legal „Prof. Dr. Mina Minovici” din București, împreună cu judecătorul de instrucție al Cab. III Ilfov și cu procurorul de serviciu, care au găsit cadavrul cu fața în jos. A fost fotografiat și apoi transportat
Asasinarea lui Virgil Madgearu () [Corola-website/Science/331878_a_333207]
-
secretar. S-au creat 3 trei resorturi conduse fiecare de un responsabil: „Intendența” (responsabil sublocotenent "Gavril Câmpeanu"), „Serviciul de legătură cu Consiliul Național Cehoslovac” (responsabili subofițerii cunoscători ai limbii cehe Octavian Bohățel și Horia Petra Petrescu) și „Serviciul medical” (responsabil medicul "Brutus Macavei"). Împărțirea efectivului s-a făcut în cinci companii. Cu scop de individualizare a soldaților, din 9 noiembrie 1918 comandantul acesteia a dispus renunțarea la la vechile însemne imperiale și purtarea în locul acestora la braț și pe chipiu a
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
Sowerby (1757-1822) ca "Agaricus virosus" în volumul al 3-lea al operei sale "Coloured figures of English Fungi or mushrooms" și aprobat de marele savant Elias Magnus Fries în lucrarea sa "Epicrisis systematis mycologici" (1838). Specia a fost redenumită de medicul francez Louis-Adolphe Bertillon (1821-1883) în cartea sa "Dictionnaire Encyclopédique de Science Médicales" din 1866. Unii autori au susținut, cum că buretele tomnatic nici nu ar fi o specie de sine stătătoare ci doar o varietate a buretelui viperei, în special
Burete tomnatic () [Corola-website/Science/335569_a_336898]