42,154 matches
-
atât în constituie cât și în teritoriu. Noua ordine urma să fie apărată de pricipalele puteri europene, care urmau să acționeze împreună, în conformitate cu hotărârile luate în timpul negocierilor și conferințelor periodice. Acest sistem a devenit cunoscut sub numele de „Sistemul Congresului”. Revoluția elenă reprezenta însă o provocare la adresa noii ordini pe care încercau să o impună Marile Puteri. Revolta grecilor reprezenta în primul rând o violare a principiilor stabilite prin revolta împotriva monarhiei „legale” și prin dorința declarată de secesiune. Aceasta era
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și apărătorii sistemului Congresului - secretarul pentru afaceri externe al Regatului Unit, Robert Stewart, și cancelarul Austriei, Metternich. Dar cel mai important opozant al mișcării elene era Imperiul Rus, chiar dacă trebuia să ia atitudine împotriva unei puteri musulmane, asupritoare a creștinilor. Revoluția elenă a complicat și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cele din urmă la dezintegrarea Imperiului Otoman. Rezultatul imediat ar fi fost un imens vacuum de putere, pe care rușii, mult mai bine plasați din punct de vedere teritorial, dar și religios, l-ar fi umplut rapid. În momentul izbucnirii revoluției elene în 1821, cabinetul britanic era dominat de facțiunea „High Tory” a partidului de guvernamental Tory. Această facțiune era sprijinitori hotărâți ai integrității teritoriale otomane. Implicarea guvernului francez era datorată unor motive neclare. Înfrângerea Franței în războaiele napoleoniene a dus
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
personalități influente, așa cum a fost George Gordon Byron (care avea să moară pentru cauza elenă în 1824) în Anglia, François-René de Chateaubriand și Victor Hugo în Franța. Comitetele filoelene au strâns sume mari de bani pentru revoluționarii greci, au sprijinit revoluția în presă și au recrutat și echipat sute de voluntari care să lupte împotriva otomanilor. Presiunea opiniei publice s-a intensificat după acțiunile brutale ale lui Ibrahim Pașa din Peloponez. Atrocitățile comise de forțele sale, descrise pe larg și amplu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
sub stăpânirea otomană). Britanicii se puteau opune astfel oricărei intervenții a flotei franceze în Mediterana. Rușii aveau și o alternativă, care nu putea fi influențată de opoziția britanică, aceea a atacului terestru asupra teritoriilor de la sud de Dunăre. De la izbucnirea revoluției elene până în 1826, diplomația britanică și austriacă (sub conducerea lui Castlereagh și Metternich) a avut ca obiectiv nonintervenția marilor puteri în conflict. Obiectivul celor două puteri era împiedicarea intervenției militare a Rusiei în sprijinul grecilor, pentru a acorda un răgaz
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
externă el a adoptat un dublu standard. Pe de-o parte el s-a dovedit un apărător înfocat al ordinii europene existente, cucerindu-și supranumele de „jandarmul Europei” datorită disponibilității de trimitere a trupelor ruse oriunde pe continent pentru zdrobirea revoluțiilor liberale. Pe de altă parte, el se dorea să fie considerat un cruciat și un eliberator ortodox. Din acest motiv, el nu resimțea niciun fel de frică față de o acțiune unilaterală. În cercuirile diplomatice se considera că este o problemă
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
să devină parte în conflic. Mai presus de orice, deși se dorea ca să fie un document neutru, îi favoriza în mod evident pe greci. Punctul nevralgic al tratatului era acela că puterile europene se angajau militar și garantau implicit succesul revoluției elene. Mai trebuie spus că documentul a fost semnat la momentul potrivit - Canning, arhitectul tratatului a murit doar câteva săptămâni după aceasta. În august 1827, Ibrahim a invadat și a distrus complet regiunea Messinia din sudul Peloponezului. Spyridon Trikoupis în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Greciei. În sate au bătut clopotele bisericilor, iar locuitorii s-au adunat în piețele publice bucurându-se pentru că sultanul și vasalul lui, Ibrahim Pașa, și-au pierdut flota din Mediterana. Pentru o țară maritimă precum Grecia implicațiile au fost evidente: revoluția a fost salvată. Grecii au sărbătorit pentru câteva zile și nopți. Pe culmile muntoase din Peloponez au fost aprinse ruguri uriașe. Grecii au sărbătorit chiar și în zonele aflate sub controlul garnizoanelor otomane, care, demoralizate, nu au întreprins măsuri punitive
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Acum Jean vede cifrele reale, confirmate batjocoritor de Kesselmeyer. Devine limpede că Grünlich s-a căsătorit cu Tony doar pentru zestre, cu scopul de a-și îmbunătăți renumele în lumea afacerilor. Într-un acces de furie, Grünlich recunoaște acest lucru. Revoluția de la 1848 are în Lübeck un curs liniștit, ilustrat cu oarecare ironie, nu în ultimul rând datorită unei intervenții curajoase a lui Jean Buddenbrook. Totuși socrul sau, Lebrecht Kröger, moare în brațele sale, în urma emoțiilor produse de escroci. În 1850
Casa Buddenbrook () [Corola-website/Science/325516_a_326845]
-
țeavă scurtă a PM Md. 1990 este denumită „Draco” și nu este dotată cu pat, fiind un pistol semiautomat conform legislației din Statele Unite ale Americii. PM Md. 1963 a fost folosit în Războiul din Vietnam, Războiul Civil Angolez, Războiul Iran-Irak, Revoluția Română din 1989, Războiul din Golf, Războiul Croat de Independență, Războiul Bosniac, conflictele contra insurgenților din Jammu și Cașmir, Războiul Civil din Sierra Leone, Războiul din Afganistan (2001-prezent), Războiul din Irak, Războiul Civil Libian din 2011. Automate PM Md. 1963 au
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
moderne scrierea nu a fost cunoscută (Africa sud-sahariană, Australia, Oceania, America - cu excepția civilizației maya).În Europa Evului Mediu procentul de alfabetizare a scăzut și s-a concentrat, în special, în orașe și în rândurile clericilor. Situația s-a îmbunătățit odată cu Revoluția Franceză care a dat un impuls învățământului. La început scrierea a fost considerată ca fiind de origine divină, de aceea era monopolizată de o elită de scribi în serviciul templelor, dar și în serviciul suveranilor. Era un instrument de putere
Alfabetizare () [Corola-website/Science/325608_a_326937]
-
Keren (un membru al Departamentului de Informatică al Universității din Haifa), „inspirația conceptuală” a "Protocoalelor Înțelepților Sionului" a fost tratatul din 1797, "Memoirs Illustrating the History of Jacobinism", scris în engleză de către preotul francez Augustin Barruel, care a susținut că Revoluția franceză a fost o conspirație regizată de masoni cu scopul de a răsturna învățăturile morale ale Bisericii Romano-Catolice. Potrivit lui Keren, „în tratatul său, Barruel nu a dat vina direct pe evrei, care s-au emancipat ca urmare a Revoluției. Cu
Teoria conspirației iudeo-masonice () [Corola-website/Science/325590_a_326919]
-
că Revoluția franceză a fost o conspirație regizată de masoni cu scopul de a răsturna învățăturile morale ale Bisericii Romano-Catolice. Potrivit lui Keren, „în tratatul său, Barruel nu a dat vina direct pe evrei, care s-au emancipat ca urmare a Revoluției. Cu toate acestea, în 1806, Barruel a prezentat o scrisoare contrafăcută, probabil primită de Barruel din partea unor membri ai poliției de stat care se opuneau politicii liberale a lui Napoleon Bonaparte față de evrei, scrisoare în care se atrăgea atenția asupra
Teoria conspirației iudeo-masonice () [Corola-website/Science/325590_a_326919]
-
prezentat o scrisoare contrafăcută, probabil primită de Barruel din partea unor membri ai poliției de stat care se opuneau politicii liberale a lui Napoleon Bonaparte față de evrei, scrisoare în care se atrăgea atenția asupra unui presupus rol al evreilor în conspirația Revoluției, rol care inițial era atribuit masonilor. Acest mit al conspirației internaționale a evreilor a reapărut, mai târziu, în Europa secolului al XIX-lea în diferite locuri cum ar fi Germania și Polonia.” Potrivit site-ului Marii Loje a Columbiei Britanice
Teoria conspirației iudeo-masonice () [Corola-website/Science/325590_a_326919]
-
reapărut, mai târziu, în Europa secolului al XIX-lea în diferite locuri cum ar fi Germania și Polonia.” Potrivit site-ului Marii Loje a Columbiei Britanice și Yukonului: „în timp ce este atât de simplist și de credibil să asociem responsabilitatea pentru Revoluția franceză cu ușa francmasoneriei, nu există nicio îndoială că francmasonii, ca indivizi, erau activi în construcția și reconstructia unei noi societăți [civile]. Având în vedere numărul mare de indivizi care susțin autoritatea masonică, mulți oameni identificați astăzi ca francmasoni au
Teoria conspirației iudeo-masonice () [Corola-website/Science/325590_a_326919]
-
partenerul executiv pentru desfășurarea politicii evreiești”. Domvile a declarat că a început să se gândească prima oară la o teorie iudeo-masonică din cauza lui Hitler. Domvile menționa atât "Protocoale Înțelepților Sionului" cât și "Les Forces secrètes De La Révolution" ("Forțele secrete din spatele Revoluției") de Léon de Poncins. Domvile era conștient că "Protocoale Înțelepților Sionului" au fost denunțate ca false, dar considera acest lucru ca „nesemnificativ”. Teoriile conspirației iudeo-masonice au fost reînviate de diferite forțe politice marginale din Rusia post-sovietică, unde sărăcia pe scară
Teoria conspirației iudeo-masonice () [Corola-website/Science/325590_a_326919]
-
eliberare și a jucat un rol crucial în eliberarea statelor germane de sub dominație franceză. În perioada de la Congresul de la Viena până la războaiele de unificare, armata prusacă a fost un instrument pentru restaurare și a jucat un rol important în reprimarea revoluției de la 1848. Succesele militare ale armatei prusace în războaiele de eliberare a asigurat victoria trupelor aliate germane în Franța. În Imperiul German, armata prusacă a format nucleul armatei germane. Constituția din 1871 a prevăzut includerea unităților armatei prusace în componența
Armata Prusacă () [Corola-website/Science/325717_a_327046]
-
și mistic, cu conținut apolitic și mesaj cu sens dublu. Motivația politică a procesului se baza pe decizia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a aplica măsuri de teroare pentru evita ca și în România să aibă loc mișcări populare inspirate de Revoluția ungară din 1956, ale cărei ecouri persistau, deși fusese înăbușită în sânge. Protocoalele de anchetă ale celor arestați demonstrează, fără nici un dubiu, că vinovăția celor cinci scriitori fusese stabilită încă înainte de începerea procesului, între protocoalele de anchetă și sentință existând
Procesul scriitorilor germani () [Corola-website/Science/325775_a_327104]
-
Iureș, Mircea Rusu, Victoria Cociaș-Șerban, Dan Aștilean, Ion Grosu și Ioana Iacob. Filmul prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas, Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănțuită de 'Securitatea română' în anii ce au urmat revoluției din 1956, din Ungaria. Filmul a avut premiera la 5 mai 2011, la Cinema Patria din București. Volume: Articole:
Procesul scriitorilor germani () [Corola-website/Science/325775_a_327104]
-
, cunoscută și ca "Revoluția", "Reforma" sau "Reînnoirea", a fost un lanț de evenimente, începând cu 1868, care au condus la lichidarea șogunatului și restaurarea conducerii imperiale în Japonia. Restaurarea a dus la schimbări enorme în Japonia asupra structurilor politice și sociale de la sfârșitul perioadei
Restaurația Meiji () [Corola-website/Science/325776_a_327105]
-
Field și a avut parte de două ecranizări, prima în 1923, "Scaramouche", cu Ramón Novarro în rol principal și un remake în 1952 cu Stewart Granger în rol principal. O aventură romantică, Scaramouche relateaza povestea unui tânăr avocat din timpul Revoluției Franceze. De-a lungul aventurilor sale el devine un actor ce îl interpretează pe Scaramouche, un bufon din commedia dell'arte. Devine de asemenea un revoluționar, politician și maestru spadasin, confruntându-și inamicii prin oratorii și scrimă. Este forțat de
Scaramouche (roman) () [Corola-website/Science/325799_a_327128]
-
împotriva unui om de statura Marchizului, Moreau descoperă o importantă adunare politică. Spre surprinderea participanților, el susține un discurs convingător, folosindu-se de argumentele lui Vilmorin. Moreau pleacă apoi spre Nantes unde se alătura mulțimii de acolo. Aceste evenimente declanșează Revoluția Franceză iar Moreau devine un om căutat de către autorități. Pentru a se ascunde de autorități, Moreau se alătura unei trupe de teatru commedia dell'arte conduse de M. Binet. El interpretează rolul lui Scaramouche, un vagabond intrigant. Își descoperă aptitudinea
Scaramouche (roman) () [Corola-website/Science/325799_a_327128]
-
Găsește o academie de scrimă ce caută "un tânăr cu ceva cunoștinte de scrimă". Printr-o înșelăciune, Moreau devine ucenicul lui M. des Amis. Cu timpul el își dezvoltă propriul stil de scrimă, bazat pe calculul diferitelor mișcări. La declansarea Revoluției Franceze, M. des Amis este ucis iar Moreau moștenește academia. Când ajunge în fruntea academiei, încearcă să se împace cu nașul său. Totuși, împăcarea este de scurtă durată. Prietenii lui Moreau îl conving să accepte un loc în noul congres
Scaramouche (roman) () [Corola-website/Science/325799_a_327128]
-
Peloponezului în 1825, orașul Missolonghi în 1826 și Atena în 1827. Grecii au reușit să păstreze controlul doar asupra orașului Nauplion (unde se refugiase guvernul revoluționar elen), a orașului Egina și a insulei Hydra. Poziția puterilor europene a fost oscilantă. Revoluția elenă avea un caracter liberal și naționalist, care contravenea principiilor enunțate de puternicul ministru de externe austriac Klemens Wenzel von Metternich, principalul arhitect al politicii conservatorare a Sfintei Alianțe. Pe de altă parte, Imperiul Rus, o altă mare putere care
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Londra din octombrie 1915. El a publicat acolo un studiu intitulat „Racial Problems in Hungary”, în care își afirma ideile cu privire la independența cehoslovacilor. În 1916, Masaryk a mers în Franța pentru a convinge guvernul francez de necesitatea dezmembrării Austro-Ungariei. După Revoluția din Februarie din 1917 a plecat în Rusia (el a plecat la Londra la Petersburg în luna mai) pentru a ajuta la organizarea rezistenței slave împotriva austriecilor - Legiunea Cehoslovacă. La 5 august 1914 Înaltul Comandament Rus autorizase formarea unui batalion
Tomáš Garrigue Masaryk () [Corola-website/Science/325821_a_327150]