40,921 matches
-
Piatra Îngăurită și Fundătura), existența sa este considerată din secolul XIII. Un pomelnic grafitat existent la Agaton, începe cu Neagoe Basarab și primul episcop al Buzăului. Prima atestare documentară certă provine însă din 1587, deși există date care coboară - indirect, atestarea în anii 1523-1524. Pe fondul Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 mănăstirea a încetat să funcționeze. Are Este situată la baza unei stânci piramidale aflate la aproximativ 3 km nord-vest de satul Nucu, pe versantul sudic al unei ramificații a "Culmii Spătarului
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
și mai bine conservată dintre sihăstrii. Prezența deasupra ușii de la intrare a simbolului paleocreștin "ichtis", a condus la opinia existenței în acest loc a unei biserici paleocreștine, după cum alte elemente arhitecturale plasează originea schitului în secolele XIII sau X. Prima atestare documentară este însă din 1587, iar ultima din 1733. Dispariția sa ca ansamblu monastic este legată tot de Războiul din 1735-1739, deși folosirea sa a continuat ca locuință pînă în prima jumătate a secolului XIX. Are Are hramul Schimbarea la
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
a secolului XIX. Are Are hramul Schimbarea la față și este situat în satul Nucu, la aproximativ 2 km nord de acesta, pe "Culmea Spătarului". Mai există doar biserica - o singură sală săpată într-o stâncă izolată prăbușită de pe culme. Atestarea documentară (12 ianuarie 1679) plasează înființarea sa în prima jumătate a secolului XVI, iar dezafectarea sa s-a petrecut în 1864. În acest interval a funcționat ca schit atât de călugări (pînă în 1791 și după 1825) cât și de
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
tancuri și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comună Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre. În abruptul perete al Coltului Pietrei se găsesc Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul tanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”. Atestarea documentara atribuie ctitorirea ciobanilor - Simion și Vlad - în inima unei imense stânci compacte din culmea Martiriei, o ramificație a muntelui Crucea Spătarului. Tehnică cioplirii, un însemn solar și altarul de jertfă, denotă prezenta aici ântai a unui sanctuar geto-dacic, si
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
În Țările Române, o primă atestare a unui fenomen bizar vine din anul 1517 în ziua de 8 Noiembrie și este menționată în Letopisețul Moldovenesc: "sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miadzănoapte ca un chipu de om, de-au stătut multă
Contacte cu OZN-uri în România () [Corola-website/Science/326169_a_327498]
-
murale de interior, care din pacate nu au putut fi restaurate de sub văruială. Din analiza materialelor de construcție s-a putut determina diferitele etape de transformare ale bisericii precum și apariția sau renovarea unora din elementele arhitectonice ce o compun. Prima atestare documentară a lăcașului de cult se regăsește într-un privilegiu acordat de Matei Corvin în anul 1474 celor care apărau fortificația. Inițial biserica prezenta trei nave inegale în înălțime care au fost modificate pe parcursul timpului astfel încât în prezent ele sunt
Biserica fortificată din Cincu () [Corola-website/Science/326305_a_327634]
-
Biserica evanghelică fortificată din Merghindeal, județul Sibiu, a fost construită în secolul XIII. Figurează pe lista monumentelor istorice 2010, , cu următoarele obiective: Merghindeal se numea în limba germană, la data atestării sale, "Mergenthal" sau "Marienthal", în ungurește "Morgonda" și însemna "Valea Mariei". În anul 1910, localitatea avea 1204 locuitori și în 1995 doar 41, motiv pentru care slujba la biserică este ținută de preotul din Dealu Frumos. Localitatea Merghindeal este atestată
Biserica fortificată din Merghindeal () [Corola-website/Science/326413_a_327742]
-
dispariția unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt: Apocopa e frecvență în subdialectul maramureșean : Se poate considera apocopa și dispariția sunetelor finale din trecerea de la latină la română : Dispariția din vorbire a articolului hoț. enclitic "l". Cea mai veche atestare,sigură, a dispariției din vorbire a art. hoț. enclitic "l" provine dintr-un document scris de Mihai Viteazul în Iulie 1600 la Albă Iulia : "Hotaru Ardealului". Eliziunea/elidarea este caz particular de acopocă. Constă în dispariția unei vocale finale înaintea
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
fost colonizate multe familii de secui în satele situate la sud și la vest de Turda, acordându-li-se o serie de avantaje economice și administrative (Scaunul Secuiesc al Arieșului). Într-un act datat 1 mai 1271 se face prima atestare documentară a Salinei de la Turda. Într-un act din anul 1276, păstrat ca copie din secolul al XVII-lea, sunt fixate hotarele între satul Egyházfalva (stăpânit de consistoriul din Arad) și satul Sânmiclăuș pe care l-a primit Banul Mikud
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
județul Iași). Ea se află în vârful unui deal, fiind înconjurată de cimitirul sătesc. Biserica "Sf. Împărați" din Hărpășești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1397, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Hărpășești este într-un uric a lui Ștefan cel Mare din 12 ianuarie 1488, unde este menționat satul Arpășești aflat lângă Todirești, sat dispărut în prezent. Se presupune că primele lăcașe de închinăciune au fost construite la
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Hărpășești () [Corola-website/Science/322126_a_323455]
-
Pașcanu. Biserică „Sf. Ilie” (fosta „Sf. Varvară”) din Popești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1473, având codul de clasificare . Ea face parte din ansamblul Conacului Cantacuzino - Pașcanu din Popești. Prima atestare documentara a satului Popești este într-un uric din 12 august 1426 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). El a făcut parte din Ținutul Cârligăturii. Moșia Popești a aparținut o lungă perioadă familiei Mavrocordat. În jurul anului 1776, boierii din familia
Biserica Sfântul Ilie din Popești () [Corola-website/Science/322138_a_323467]
-
scoate la București revista de artă „Plastica românească” având ca și colaboratori artiști români cu nume prestigioase, precum N.N. Tonitza, Iosif Iser, Francisc Șirato și alții. Efectuând cercetări în arhivele din țară și străinătate, a identificat documentele originale de primă atestare documentară a localităților, Mediaș (700 ani, în 1967), Dumbrăveni (600 ani, în 1974), Luduș (600 ani, în 1977), Cetatea de Baltă (800 ani, în 1977), Târnăveni (700 ani, în 1978), Sighișoara (700 ani, în 1980) fiecăreia din aceste localități întocmindu
George Togan () [Corola-website/Science/329643_a_330972]
-
anul 1500, fiind înrudită cu alte familii din aristocrația tradițională, atât moldo-vlahe cât și străine, precum: Balasinowicz, Beldiman, Bogdan, Cantemir, Carp, Cuciuc, Drăgușescu, Flondor, Goian, Movilă, Orăș, Paladi, Petriceico, Prăjescu, Stroiescu, Stroici, , Stârcea, Tăbuci, Tăutu, Wassilko von Serecki, Zotta ș.a. Atestările nobiliare ale acestei familii au fost conferite pe rând de administrațiile istorice moldovenești și habsburgice, respectiv confirmate de Regele Carol I al României, Regele Ferdinand I al României, Regele Carol al II-lea al României și Regele Mihai al României
Familia Volcinschi () [Corola-website/Science/329859_a_331188]
-
vecinătate. Biserica a fost lucrată în întregime manual, din bardă și cuțitoaie, fără joagăr sau fierăstrău de mână. Cu toate acestea, a fost decorată cu înflorituri și diferite motive lucrate cu multă migală și răbdare, din cuțite, de către meșteri lemnari. Atestarea lăcașului se documentează printr-o însemnare, de la paginile 1-3, în partea de jos a filelor Cazaniei (București, 1786): "„...Popa Gavriil sîn Petrii Popăscul ot Stiulbicani și s-au dat la biserica din Broșteni, unde se prăznuiește hramul sfântului ierarhul Necolai
Biserica de lemn din Broșteni, Suceava () [Corola-website/Science/329957_a_331286]
-
1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe malul râului Râșca și al pârâului Bogdăneasa a fost construită o biserică de lemn. Prima sa atestare datează din anul 1779. Din cauză că a fost afectată de desele alunecări de teren, în perioada 1803-1805 biserica a fost demontată și strămutată mai la vest, în interiorul cimitirului sătesc. După ce a fost reparat în 1872, lăcașul de cult a fost mutat
Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh din Bogdănești () [Corola-website/Science/329991_a_331320]
-
între lăcașul de cult din Nucșoara și ctitoria Pârveștilor din Baru Mare, datată în secolul al XVIII-lea, a plasat ridicarea bisericii în intervalul de timp cuprins între cele două repere cronologice. În sprijinul acestei ipoteze a fost adusă și atestarea târzie a bisericii în documente, anume la 16 octombrie 1666, printr-un preot român („ola pap”) slujitor la altarul acesteia, rămas anonim. Abia conscripțiile anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 și harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, explicit, existența
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
valea cu același nume, printre dealurile de la marginea de jos a câmpiei piemontane. Pe hotarul satului sunt izvoare care îi justifică numele. Valea Sărății este pomenită în actul de danie al lui Mircea cel Bătrân pentru satul învecinat Scoreiu. Prima atestare documentară o avem în tranzacția pe care Ioan Gereb de Vingart o făcuse cu comitele Petru în 1466. În continuare satul este menționat și printre daniile pe care Radu cel Frumos le face lui Stoica Naneș în 1473. În 1582
Biserica Nașterea Domnului din Sărata () [Corola-website/Science/328117_a_329446]
-
Sf. Iacob din Insbruck (în ), este catedrala episcopală a Diecezei romano-catolice de Innsbruck. Se presupune că prima menționare a bisericii are loc într-un contract din 1180 ca „ecclesia in foro” erwähnte Kirche bereits 1181. Din anul 1270 datează prima atestare documentare a unei "biserici cu hramul Sf. Iacob" la Innsbruck. Biserica gotică a fost reprezentată în 1494 într-o acuarelă a lui Albrecht Dürer, apoi o imagine a acesteia a fost tipărită în Schwazer Bergwerksbuch. Biserica Sf. Iacob a devenit
Domul din Innsbruck () [Corola-website/Science/328104_a_329433]
-
abut loc după 1080. El s-a căsătorit înainte de 1113 cu Gaitelgrima, fiica ducelui Sergiu de Sorrento, o alianță matrimoniala care i-a permis să își extindă influență până către coasta amalfitană, dinspre castelul sau din Nocera. Cea mai timpurie atestare a lui Iordan că senior de Nocera este datata în mai 1109, însă nu lămurește asupra naturii senioriei ("dominatus"). Înainte de a cădea în fața trupelor contelui Roger I al Siciliei, Nocera fusese reședința centrală a uneia dintre subdiviziunile, fie "actus", fie
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
de la Constantinopol a trecut, probabil între 1540-1550, la o reorganizare a eparhiilor din această regiune, care erau greu de condus de către Mitropolia Dristrei (Silistra), aflată la mare depărtare de ele. În acest context, s-a decis înființarea Mitropoliei Proilaviei. Prima atestare certă a mitropoliei datează de la 1580, când printre membrii Sinodului patriarhal din Constantinopol apare și „"smeritul mitropolit al Proilavului, Gavriil"“. Într-un act sinodal al Patriarhiei de Constantinopol, din mai 1590, prin care se înființează Patriarhia Rusiei, se găsesc iscăliturile
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Figurează pe lista monumentelor istorice 2010, , cu următoarele obiective: Pelișor, mai demult "Măgărei, Măgărău, Măgria" (în dialectul săsesc "Muegeroi, Mogerâ", în , în ), este un sat în partea de est a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Aparține de comuna Bârghiș. Prima atestare documentară a așezării este în anul 1357, an în care satul aparținea de posesiunile greavilor din Alțâna. Începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea, localitatea a aparținut până în 1876 de Scaunul Nocrich. De-a lungul istoriei sale, Pelișorul a avut
Biserica fortificată din Pelișor () [Corola-website/Science/327569_a_328898]
-
lepidoptere, reptile, pene de păsări, peri de animale. Pe teritoriul protejat se află fosta mină ambriferă "Strâmba", cunoscută ca fiind una din cele mai productive. Inițial chihlimbarul era colectat din aluviunile pâraielor, ca element remaniat în urma proceselor de alterare-dezagragare. Prima atestare documentară legată de chihlimbar - în zonă, revine în 1578 lui Mihnea Vodă, care a oferit împreună cu soața sa bisericii din Aluniș o danie ce cuprindea și o ușă încrustată cu bucăți de chihlimbar. Mai târziu în 1837 străbătând văile Sibiciului
Chihlimbarul de Buzău () [Corola-website/Science/327733_a_329062]
-
fi fost crucificat dacă acest lucru nu s-ar fi petrecut în mod real, deoarece crucificarea era o pricină de rușine. Când două sau mai multe surse independente prezintă istorisiri asemănătoare, este aproape cert că această relatare precede surselor respective. Atestarea multiplă nu e același lucru cu atestarea independentă, de exemplu Matei și Luca au folosit Evanghelia după Marcu drept sursă, de aceea o relatare prezentă în cele trei evanghelii este de fapt atestată într-o singură sursă independentă. Asta nu
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
s-ar fi petrecut în mod real, deoarece crucificarea era o pricină de rușine. Când două sau mai multe surse independente prezintă istorisiri asemănătoare, este aproape cert că această relatare precede surselor respective. Atestarea multiplă nu e același lucru cu atestarea independentă, de exemplu Matei și Luca au folosit Evanghelia după Marcu drept sursă, de aceea o relatare prezentă în cele trei evanghelii este de fapt atestată într-o singură sursă independentă. Asta nu exclude folosirea altor surse în evangheliile după
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
est de municipiul Brașov. Este cunoscută în special pentru biserica fortificată impresionantă. Istoria cetății Hărmanului se leagă de prezența Ordinului Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în primele decenii ale secolului al XIII-lea la Feldioara, Prejmer, Râșnov și Sânpetru. Prima atestare documentară a așezării datează însă de la 21 martie 1240, la 15 ani după alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii. Într-un document redactat atunci, regele Béla al IV-lea spune ...am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii
Biserica fortificată din Hărman () [Corola-website/Science/327014_a_328343]