41,195 matches
-
din eșafodajul teatrului medieval, din carele pe roți ale teatrului spaniol (vezi ilustrația nr. 3). Împrumută de asemenea unele dispozitive din teatrul oriental, în special podul din teatrul japonez ce traversează spațiul destinat spectatorilor, de la culise la scenă, dând intrării actorului pe scenă caracterul unei veritabile apariții. 3.2. Distanțarea brechtiană Scrierile despre teatru reunesc esențialul operei teoretice a lui Brecht (1898-1956) care a fost în același timp autor dramatic, regizor scenic și teoretician. Din cauza evenimentelor politice care despart Franța de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul, revoluția, dreptatea, chestiunea rasială etc. Ceea ce a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu pe care îl va cultiva și el în mod sistematic pentru a atinge așa-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că nu asistă decât la un expozeu al unor evenimente trecute. Abandonarea iluziei realiste îl scutește pe dramaturg de convențiile cărora le este supus în teatrul anterior. Nu-i mai este necesar, în cursul expunerii, să prezinte personajele prin intermediul dialogului actorilor. În teatrul epic, personajele se prezintă ele însele publicului, numele lor putând fi chiar proiectate pe un ecran. Un recitator se află acolo pentru a comenta acțiunea în permanență, pentru a fi evaluată. Spre deosebire de teatrele orientale, unde totdeauna același personaj
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numele lor putând fi chiar proiectate pe un ecran. Un recitator se află acolo pentru a comenta acțiunea în permanență, pentru a fi evaluată. Spre deosebire de teatrele orientale, unde totdeauna același personaj joacă rolul recitatorului, fără să participe la acțiune, orice actor poate pentru moment să-și părăsească rolul pentru a fi recitator. Se întâmplă ca acest recitator să descrie, în anumite momente, gândurile și mobilurile personajelor: este un procedeu de îndepărtare care încearcă să păstreze libertatea de gândire a spectatorului. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o atitudine pe care Brecht o califică de "culinară", ci un observator care descifrează un mesaj politic. Fără participarea sa activă, reprezentația este incompletă. Spectatorul, inclus în evenimentul teatral, este "teatralizat", cum scrie Brecht în Drumul spre un teatru contemporan. Actorul, care vede atribuindu-i-se și lui un rol diferit, nu trebuie să se identifice cu personajul său, ci să-și amintească neîncetat, în timpul reprezentației, că povestește evenimente trecute. Brecht multiplică sfaturile cu privire la el și îi sugerează diferite mijloace pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spune în timp ce repetă. Introducându-și replica printr-o indicație de regie scenică spusă la persoana a treia, comediantul provoacă ciocnirea a două cadențe, a doua (cea a textului propriu-zis) găsindu-se începând cu acel moment distanțată." Aceste mijloace îi permit actorului să ia rolul naratorului în raport cu personajul pe care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și el asupra faptului ca actorul, care-și împrumută trupul personajului său, nu trebuie să simtă niciuna din emoțiile lui, pentru a analiza situația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cadențe, a doua (cea a textului propriu-zis) găsindu-se începând cu acel moment distanțată." Aceste mijloace îi permit actorului să ia rolul naratorului în raport cu personajul pe care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și el asupra faptului ca actorul, care-și împrumută trupul personajului său, nu trebuie să simtă niciuna din emoțiile lui, pentru a analiza situația din exterior. Totuși, dacă îl sfătuiește pe comediant să nu se identifice cu personajul său, o face pentru a crea la spectator
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îl sfătuiește pe comediant să nu se identifice cu personajul său, o face pentru a crea la spectator iluzia realității celei mai perfecte posibil, făcându-l să creadă în existența personajului pe care îl încarnează. Brecht, în schimb, le interzice actorilor orice identificare pentru a distruge iluzia la spectator. El știe că sala și scena fac schimburi de relații comparabile cu cele ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actorilor orice identificare pentru a distruge iluzia la spectator. El știe că sala și scena fac schimburi de relații comparabile cu cele ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea fundamentală a "poeziei"? Actorul, printr-o anumită intonație, un anumit gest, intonații și gesturi în același timp el are la dispoziție infinite moduri și posibilități "subliniază" detașându-se, adică plasându-se "în exteriorul" a ceea ce reprezintă ceva în momentul acela. Chiar în acea clipă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de toți, făcându-l tot atât de "nou", nemaivăzut, de înțeles în totalitate, ca intact. Sau stinge o lumină deasupra unui lucru cunoscut, îl scufundă în întuneric, făcându-l la fel de nou, pentru a fi descoperit și cunoscut în întregime. Într-un cuvânt, actorul atinge și izolează, în mii de feluri pe care i le oferă arta sa, lucrurile necunoscute, neînțelese vreodată sau prost înțelese, și le face să apară în adevărul lor pe o scenă ideală, unde rațiune și sentiment se volatilizează, fără ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Teatrul Soarelui, sub conducerea Arianei Mnouchkine. Ea fondează compania în 1964, dintr-un grup studențesc la început, după modelul lui Berliner Ensemble al lui Brecht, adică în cooperare. Din 1969, cu Les Clowns, ea își creează propriile texte dramatice. Fiecare actor participă atât la elaborarea textului cât și la regie. 1789 (creat în 1970), 1792 și L'Age d'or (Epoca de aur) reprezintă triumful creației colective. În acest ciclu din două piese despre Revoluția franceză, Mnouchkine vrea să pună în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul propriu teatrului, al cărui scop a fost mai întâi, și rămâne în continuare, să țină, ca să spunem așa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Chiar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, mișcarea se inversează. Estetica naturalistă decepționând artiști și spectatori, se afirmă o dorință de stilizare, mult mai marcată decât în Antichitate. Toți, în secolul al XX-lea, autori dramatici, regizori și actori, încearcă să distrugă iluzia care fundamenta teatrul de la originile sale, fie pentru a-l confunda cu viața, în niște tentative extreme, ca cea a lui Artaud, fie pentru a face din scenă, pe care o demistifică afișând convențiile, un loc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a întâmplat în Occident pe parcursul a aproape două milenii și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe care personajul dă impresia că și-o adresează. Se presupune că publicul o surprinde întâmplător. Atelă. Farsă importată la Roma de la Atella, orășel din Campania, celebru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dezvoltă în Italia între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Este moștenit din Antichitate, fără îndoială prin intermediul jonglerilor Evului Mediu care perpetuează tradiția latină a atelanei. Acest teatru este bazat pe virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist. Coturni. Pantofi de teatru care, în tragedie, datorită unei tălpi groase, îl înalță pe protagonist, în epoca elenistă apoi romană. Décor à plat. Denumește decorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
împrumutat din Biblie sau din Viețile Sfinților, trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea (tritagonist); funcție îndeplinită inițial de autorul dramatic. Prin extensie, denumește personajul principal al unei piese. Scenă deschisă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea (tritagonist); funcție îndeplinită inițial de autorul dramatic. Prin extensie, denumește personajul principal al unei piese. Scenă deschisă. Vizibilă (la origine, scenă în aer liber
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea (tritagonist); funcție îndeplinită inițial de autorul dramatic. Prin extensie, denumește personajul principal al unei piese. Scenă deschisă. Vizibilă (la origine, scenă în aer liber). Este cea mai veche. Scenă închisă. Ascunsă în parte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Convorbiri despre Fiul nelegitim Rousseau, Scrisoare către d'Alembert despre spectacole Diderot, Discurs asupra poeziei dramatice Diderot, Elogiul lui Terențiu Voltaire, Comentariu asupra lui Corneille Beaumarchais, Eseu asupra genului dramatic serios Lessing, Dramaturgia de la Hamburg (în germană) Diderot, Paradoxul despre actor (publicat în 1830) Mercier, Despre Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre literatori, urmat de o nouă examinare a tragediei franceze Traducerea franceză a Dramaturgiei de la Hamburg Marmontel, Elemente de literatură Schiller, Despre arta tragică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra comediantului Copeau, Teatrul popular Mauriac, Teatrul și ideea mea despre el Dullin, Amintiri și note de lucru ale unui actor Genet, Cum să fie jucate Bonele Brecht, Mic organon pentru teatru Baty
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra comediantului Copeau, Teatrul popular Mauriac, Teatrul și ideea mea despre el Dullin, Amintiri și note de lucru ale unui actor Genet, Cum să fie jucate Bonele Brecht, Mic organon pentru teatru Baty, A căzut cortina Pitoëff, Teatrul nostru Barrault, Reflecții despre teatru Jouvet, Mărturii despre teatru Montherlant, Prefața la Port-Royal Camus, Conferință asupra viitorului tragediei Adamov, Notă preliminară la tomul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Roger Blin Ionesco, Note și contranote Grotowski, Spre un teatru sărac (traducere franceză:1971) Dullin, Sunt zeii care ne trebuie Dürrenmatt, Scrieri despre teatru (traducere franceză) Sartre, Un teatru de situații Meyerhold, Scrieri despre teatru (traducere franceză) Novarina, Scrisoare către actori Sarraute, Mănușa întoarsă pe dos Copeau, Registrele I, II, III, IV Vilar, Teatrul, serviciu public Debutul publicării Operelor complete ale lui Artaud (22 volume) Kantor, Teatrul morții (traducere franceză) Brook, Spațiul gol (apărută în 1968 în engleză) Strehler, Un teatru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
6 V. lucrările lui Marc Fumaroli, în special Héros et orateurs, rhétorique et dramaturgie cornéliennes, Droz, 1990. 7 Thespis, ale cărui opere nu ne-au parvenit, este considerat drept părintele teatrului occidental. Pe la 550 î. H., în Grecia, el creează actorul și primele măști. 8 Plutarh, Solon 29, tradus și citat de Paulette Ghiron-Bistagne, in Recherches sur les acteurs de la Grèce antique, les Belles Lettres, 1976, p. 139. 9 Platon denumește prin asta teatrul. 10 Teatrul nu exista în civilizația arabă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tatăl său, pe care aceasta l-a asasinat, fapt pentru care el a simțit remușcări eterne. 30 Arhilocus este un poet liric din secolul al VII-lea î.H., care a inventat versul iambic. Coturnii sunt simbolul tragediei, ghetele încălțămintea actorilor de comedie. 1 Du Bellay (Apărarea și ilustrarea limbii franceze) consideră că Moralitățile și Misterele au servit totdeauna drept tragedii. Nu citează Misterele pentru că tocmai fusese interzisă reprezentarea lor la Paris prin ordinul Parlamentului din 1548. Cât despre "arhetipurile" (modele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]