41,195 matches
-
o perspectivă externă, legată de condițiile reprezentației, adică de timp și de loc. Prin "nevoia poetului de a-și atinge scopul", el înțelege nevoia de a respecta unitatea de timp și unitatea de loc; prin "nevoia de a-și face actorii să-l atingă", adică personajele sale, înțelege înlănțuirea acțiunii. 22 Aceeași critică ar putea fi formulată cu privire la multe alte tragicomedii ale epocii. Dacă Academia condamnă Cidul, asta se datorește faptului că succesul răsunător al acestei piese neconformă cu regulile o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scene à l'italenne când îl însărcinează, în 1641, pe arhitectul Lemercier să construiască o sală de spectacole la Palatul Cardinalului, care va deveni, la moartea sa, survenită puțin după aceea, Palatul Regal (Palais Royal). 47 "Pe scenă-mi place actorul iscusit, Ce-n public niciodată nu este înjosit; Plăcut prin rațiune, el nu vrea s-o provoace. Cât pentru falsul comic cu groase echivoace, Ce are drept spectacol tot glume uricioase, Să meargă, dacă-i place, pe treptele glodoase, Netrebnica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Rousseau câștigă premiul. D'Alembert răspunde indirect la Discursul asupra Științelor și Artelor în Discours préliminaire de l'Encyclopédie (Discursul preliminar al Enciclopediei). Rousseau îi răspunde la rândul său în Prefața la Narcisse, în 1753. (Piesa, jucată în 1752 de actorii Comediei Franceze, este publicată în 1753 cu Prefața). 17 Rousseau este genevez din 1754. 18 Scrisoarea sa își va realize scopul pentru că un teatru permanent nu va fi implantat la Geneva decât în 1782. 19 Această condamnare fără drept de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comedia patetică și tragedia domestică. Lessing va fi primul care va sublinia modernitatea acestui text-manifest. 22 Mercier simțea, se pare, remușcări pentru că a creat un personaj de om cinstit care s-a îmbogățit, dacă dăm crezare Memoriilor lui Fleury (1750-1822), actor la Comedia-Franceză care a creat unele roluri de-ale lui Mercier: Nimic nu egala bonomia lui Mercier, în afara umanității și cumsecădeniei sale. Și probitatea lui era extremă; o ducea până la scrupul. Judecați singuri! Iată cum își exprima el remușcarea vorbindu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se face remarcată în rolul din Fedra. Ea este actrița de predilecție a lui Voltaire, pentru care încarnează majoritatea rolurilor tragice principale, producându-se chiar uneori la teatrul său din Ferney. Când părăsește scena în 1766, se consacră formării de actori și reflectă asupra artei sale, după cum dovedește o prețioasă lucrare pe care a publicat-o la sfârșitul vieții sale, în 1799, Mémoires d'Hippolyte Clairon et réflexions sur l'art dramatique. 33 Să consemnăm că Adrienne Lecouvreur (1692-1730), marea actriță
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1692-1730), marea actriță franceză aparținând generației care o precede pe cea a Domnișoarei Clairon, angajase deja cu timiditate arta dramatică într-o simplitate care sedusese publicul și contribuise la gloria ei. 34 Garrick (1717-1779) domină scena engleză începând din 1741. Actor, director de teatru și autor, el se distinge în marile roluri din Shakespeare, al cărui text original îl dezvăluie parțial, grație adaptărilor. Cu ocazia celor doi ani petrecuți în Franța, suscită o vie admirație, în special pe cea a lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai probabilă pentru că atelana este un gen improvizat. Acesta este, la începutul secolului, și punctul de vedere al Abatelui du Bos, care scrie: "Atelanele erau piese asemănătoare aproape cu Comediile Italienești obișnuite, adică, al căror dialog nu era scris deloc. Actorul Atelanelor își juca deci rolul din imaginație, și îl broda cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture [Reflecții critice asupra poeziei și asupra picturii], prima parte, secția 21: "Despre Comediile romane"). Cele două ipoteze se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Schiller, acolo unde Hugo vorbește de "dramă romantică". 84 Stendhal dă ca exemplu de "iluzie perfectă" pe cel al unui soldat din teatrul de la Baltimore care, văzându-l pe Othello pe punctul de a o sugruma pe Desdemona, îi frânse actorului brațul cu o împușcătură, strigând: Nu se va spune niciodată că în prezența mea un blestemat de negru a omorât o femeie albă". 85 În anul precedent a fost creat Ubu-Rege (Ubu-Roi) a lui Jarry, piesă care instituie modernitatea, așa cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Zola, în Naturalismul în teatru, consacră un întreg capitol decorurilor și accesoriilor, un altul costumului, un altul comedianților, un altul pantomimei. 95 Acest lucru îi va fi reproșat esteticii naturaliste de Simboliști. 96 Antoine este critic dramatic, director de teatru, actor la Teatrul Liber mai întâi, apoi la Teatrul Antoine. Mai târziu va fi cineast. 97 Chiar dacă repertoriul său nu este în exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește gazul, este introdusă pe scena franceză în momentul apariției naturalismului. Dar ea nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inserat în Arta romantică (1861). 6 Căruța din lut ars, piesă scrisă în India pe la începutul secolului al VII-lea de un autor al cărui nume nu ne-a parvenit. 7 Appia, care nu are la origine o formație de actor, tocmai terminase solide studii muzicale când se îndreaptă către teatru. 8 Aceste trei texte fundamentale sunt publicate în Opere complete (Oeuvres complètes), L'Age d'Homme, 1993, t.1. 9 Jacques Rouché (1862-1957) conduce Théâtre des Arts (actualmente Théâtre Héberton
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Arta teatrală modernă (L'Art théâtral moderne, 1910), pe care a mers să-i întâlnească în țările lor respective unii după alții. 10 Articolul lui Appia, publicat în Théâtre populaire, nr.5, ianuarie 1954, intitulat "Acteur, espace, lumière, peinture" ("Actor, spațiu, lumină, pictură"). 11 Appia devine consilierul lui Emile Jaques Dalcroze (1865-1950), compozitor elvețian, când acesta a condus Institutul Jaques-Dalcroze, la Hellerau, lângă Dresda. 12 Camille Mauclair este totodată poet, romancier, eseist și istoric de artă. Pasionat de operele simboliștilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1973, Open Theatre pe care l-a fondat. 35 Este vorba de o conferință de-a lui Arrabal, rostită în 1963 la Universitatea din Sidney și publicată în revista Indice, nr. 205, 1966. 36 Mihail Scepkin, cel mai mare actor rus din secolul al XIX-lea, a fost interpretul de predilecție al lui Gogol din care a creat toate rolurile principale. El a fondat, pe scena rusă, jocul realist, tradiție de care ține Stanislavski. 37 Thomas Richards, Travailler avec Grotowski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și poate fi cultivată limba, Vulcan expune posibilitățile concrete ale acțiunii de ridicare a teatrului în limba română. Se propune formarea de comitete filiale pentru adunarea contribuțiilor bănești, se recomandă organizarea, în beneficiul fondului de teatru, a unor reprezentații cu actori diletanți (care ar putea fi îndrumați de Matei Millo), a unor concerte și serbări populare. Se arată că localul teatrului ar putea fi ridicat la Brașov, unde să fie date spectacole iarna, iar în restul anului să fie organizate turnee
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
Bănuț ș.a. Într-o primă etapă a activității societății, ce își avea sediul la Budapesta, atunci când principalul animator este Iosif Vulcan, energia s-a îndreptat mai ales spre strângerea de fonduri. Se intensifică în același timp organizarea de spectacole cu actori diletanți, „reuniunile” de teatru și muzică devenind numeroase, la orașe și la sate. Era o acțiune propagandistică și de aceea criteriul selectării pieselor era cel etico-național. S-au pus în scenă piese accesibile, de obicei comedii inspirate din viața satului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
scop al construirii unei clădiri pentru teatrul românesc. Totuși, și cu fondurile colectate s-a ridicat o scenă în cadrul Muzeului Astrei, la Sibiu, inaugurată în 1905. Acum o nouă generație de intelectuali aduce în centrul preocupărilor pregătirea unei trupe de actori profesioniști, înființarea unor noi „reuniuni” teatrale și muzicale și finanțarea lor parțială din fondurile societății, prin intermediul unor comitete filiale. Pentru aceste trupe sunt trimiși la studii teatrale și muzicale bursieri: Zaharia Bârsan, A. P. Bănuț - care din 1908 devine directorul artistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
, revista a Teatrului Național din București, apărută neregulat între ianuarie 1941 și decembrie 1943, apoi între 1944 și 1946. Publicație densă, T.N. își propune să cultive valorile teatrale autentice. Colaborează cu versuri Ion Pillat (Epidaur), V. Voiculescu (Actorul), Adrian Maniu, Horia Furtună, Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu, D. Gherghinescu-Vania, Teodor Scarlat, Iulian Vesper, Traian Lalescu, Teodor Al. Munteanu, V. Copilu-Cheatră, Grigore Bugarin, Ovid Caledoniu, Virgil Carianopol, Victor Eftimiu, Al. Raicu, Mircea Streinul ș.a. Articole despre teatru semnează Eugen Lovinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290110_a_291439]
-
Viena, în sectorul sovietic de ocupație, e încătușat și trimis în țară, unde se alege cu o condamnare de șase ani. Ieșit din detenție în 1953, pleacă la Iași, fiind cooptat în trupa Naționalului. Impresionează de la început prin calitățile de actor (Romeo, Franz Moor) și de director de scenă (un recital Shakespeare, în cadrul căruia îl întruchipa pe Hamlet, visul lui de o viață, a rămas în amintirea celor care au asistat la spectacol). Dar, iarăși, destinul lui O. suferă o fractură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
în 1964, hotărăște să-și continue profesiunea de interpret scenic tot la Iași, unde dă relief, prin creațiile pe care le șlefuiește (Nero, din tragedia Britannicus a lui Racine, pe care o și traduce, Oreste, Thomas Becket, Bălcescu), câtorva stagiuni. Actor rasat, de tip cerebral, a lăsat un gol prin transferul, în 1968, la București. În 1972, profitând de o invitație la o reuniune de shakespearologi din Marea Britanie, cere azil politic în Franța. O vreme o duce greu, chiar dacă își găsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
penumbre a subconștientului, împletindu-se cu aleanurile - „nevoia de dragoste”, jindul după o „clipă de fericire”. Ca în întreg teatrul lui O., mintea și inima sunt într-un continuu turnir, cu pronostic sever. „Vânduți” artei, sculptorița Simina și fiul ei, actorul Damian, au de plătit un costisitor tribut în schimbul reușitei într-o sferă unde nu au acces toți muritorii. Ca într-un pact cu diavolul, ei primesc harul, dar și pierd dreptul de a cunoaște bucuriile ori tristețile celor din jur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
într-un pact cu diavolul, ei primesc harul, dar și pierd dreptul de a cunoaște bucuriile ori tristețile celor din jur. E o însingurare ce retează multe punți. O cale de comunicare rămâne totuși, și aceea este creația. Teatrul, pentru actorul Damian, modelarea pietrei, pentru sculptorița Simina, se conturează ca un tărâm izbăvitor. Însă e o izbăvire părelnică, de fapt, sorgintea unei damnațiuni fără apel. Dacă nu se pot „vindeca” de singurătate, acestor bărbați și acestor femei cu intimitatea confiscată nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
sigiliul epocii alese de F., teatrul ca soluție de amânare a dispariției pentru unii, ca mod de ascensiune parazitară pentru alții. Toți au în comun impuritatea gândurilor ascunse sub jocul de măști, joc pe care ei îl susțin ca niște actori rafinați, desăvârșiți. Pentru a organiza această percepție, F., care nu știe să povestească, pune în scenă. Nu doar un element sau altul este dramaturgic în Ciocoii vechi și noi, ci chiar trunchiul operei, pe el aglomerându-se nenumărate glose alogene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
ci chiar trunchiul operei, pe el aglomerându-se nenumărate glose alogene, izvorâte din dorința de epuizare a studiului moral și istoric. Căci autorul înscenează, documentează și face comentarii diverse, având mereu sub control, ca dintr-un fel de avanscenă, mișcarea actorilor și reacția cititorului. Astfel, epoca fanariotă se dezvăluie a fi mai mult decât o ramă ori un fundal pe care se profilează destinul (previzibil) al fiecărui personaj (cu caracter preformat). Este imaginea integratoare, singura asupra căreia se concentrează autorul, spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
ale locuirii sau ale activității cotidiene, multiforme, adesea frapante și complexe, dar cât se poate de banale și lipsite de intenția de „a face istorie”. Apoi, materialele arheologice sunt date directe, având În vedere faptul că sunt produse chiar de actorii În cauză În momente precise de timp, chiar și cu medierea decisivă a cercetătorului modern (datele arheologice se referă la trecut, dar există În prezent și se răsfrâng asupra prezentului). Tocmai din acest motiv, acestea sunt dovezi Încărcate de greutatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale căror protagoniste sunt divinitățile sărbătorite, având scopul de a atrage bunăvoința zeilor. Prezintă un interes special unele acțiuni mimate care se referă la căutarea zeiței Inaraxe "Inara" cu ajutorul unei albine (?) (Pecchioli Daddi, 1988); scenele de vânătoare la care participă „actori” travestiți În animale sălbatice și vânători, În cadrul cultului zeiței protectoare a naturii Teteș¿api (Pecchioli Daddi, 1987); scenele de luptă Între două grupuri, dintre care unul („oamenii lui Mașa”) este prevăzut cu arme simbolice, iar celălalt („oamenii lui ¾atti”) cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încât, Între operele transmise până la noi, zeul nu apare decât În Bacantele lui Euripide și În Broaștele lui Aristofan, mai multe elemente formale par să conducă la Dionysos. Masca, prosopon, era imaginea cultuală a zeului, după cum tot o mască purtau actorii și după cum „măști”, prosopa, erau personajele. Mai mult, protagoniști ai Întâmplărilor tragice erau niște eroi, după cum Dionysos era zeul-erou (subcapitolul 1.3.b). În sfârșit, Dionysos era un zeu metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]