4,343 matches
-
această mărturisire excesivă: „Pe mormînt aș vrea să-mi scrie/ Următorul epitaf:/ «Ăsta-și întîlnea iubita/ Doar la cinematograf!»”. Deși, cu o anumită distanță critică, în același interval de timp, Ion Trivale evoca „mirajul magic al cinematografului”, care dă iluzia înălțării sufletului „la înălțimea morală care e de rigoare”. Ulterior, impresionat de Francesca Bertini în rolul Margarettei Gauthier, Felix Aderca ia cinematograful ca pretext de poezie, iar Tudor Arghezi (dovadă că subiectul îl preocupa) scrie despre preponderența filmului de consum față de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Stavri, Cișman și alții. A suta definiție care-mi vine în minte: o poezie depoetizată. Angoasa e, poate, boala cea mai potrivită pentru un scriitor. Nu carnea suferă, ci ființa, condamnată la agitație perpetuă și la așteptări fără sens, la înălțări și surpări, la pendulări între fascinații și temeri. Angoasa nu se împacă deloc cu echilibrul și seninătatea. Descoperă în toate agonia, faza finală a luptei dintre viață și moarte. Angoasa sporește acuitatea simțurilor, dar, în același timp, induce obsesii și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fost că „Gray, poet înnăscut, a nimerit într-o epocă de proză”. (p. 248) Analiza aceasta se potrivește, în mare parte, și la explicarea sterilității lui Bacovia, poet cu resurse, probabil, ceva mai întinse decît a arătat. Un senzitiv, cu înălțări și căderi, el a fost mereu frînat de proza societății în care s-a născut și a trebuit să trăiască. în afară de mijlocul primului deceniu postbelic (de după Primul Război Mondial) nici o altă epocă nu l-a stimulat. Cînd, spre sfîrșitul vieții
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sfîrșit (în realitate efemer), „ridicarea din erori” are prețul unei absolviri morale, al unei calmări a angoaselor și a tendințelor de autoînvinovățire, al unei biruințe asupra „haosului care vrea să(-l) ducă”, adică să pună stăpînire pe el. E o „înălțare” care sporește înțelesurile „învierii”. Să mai observ cu această ocazie că, spre deosebire de poeții de la începutul veacului trecut, cei de azi nu mai scriu poezii gen „excelsior”, nici măcar (cum a făcut Bacovia în „Imn”) de Paști. Faptul acesta denotă că în afară de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
roșu s-a retras în albiile sale/ într-o zonă absurdă/ Peste tot în mine există o chemare a așteptărilor/ lungi procesiuni întunecoase/ durerea ruperii în două a sunetelor/ a mirosurilor/ aidoma/ unirii solemne a flăcărilor/ Aprinderea lor ne îndepărtează/ înălțarea/ ne apropie cum îmbrățișarea bărbatului/ rupe-n două fecunda înlănțuire a femeii" (Unirea solemnă a flăcărilor). Atunci când reușește să se delimiteze de dubla tiranie, a influenței și a retoricii gongorice, Ștefan Amariței își fabrică un scenariu complicat, nelipsit de interes
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
răni sângerânde// avem nevoie de îmbrățișare/ de ochi verzi/ spălați cu întinderea oceanului/ sau colorați direct în iarbă/ avem nevoie de curcubeu/ și de pasăre măiastră/ sau de pasăre pur și simplu/ din aripile căreia să ne facem/ vise și înălțare peste cer/ avem nevoie de tăcere/ de mine și de tine/ dar mai ales/ aveți nevoie de mine/ chiar și numai pentru că/ eu vin/ de unde vin oamenii/ plecați la război". Cum sancționarea prin scris a viciilor exteriorității nu pare să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
simbolic într-o lume care își conservă halucinant și își re-substanțializează mereu propriii demoni, ascetul nu poate evada decât într-un sine de esență dostoievskiană. Desfășoară, prin urmare, confesiuni cu un evident subtext metafizic, ca în Feofan. Mulțimea vidă, Feofan. Înălțare sau Feofan. Clopotnița. Sunt, acestea, mici tratate despre esență și iluminare, despre iluzoriu și plăcere, despre a fi și a poseda, în care demonia cărnii este raportată direct la multiplicitate, solitudinea și asceza la setea de nemurire, iar identitatea individuală
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
populară sau cea ermetică, dicțiunea epurată de rigori formale sau, dimpotrivă, concentrată în forme fixe tip haiku ori sonet, întinsa și substanțiala sa creație lirică se hrănește dintr-un filon unic. Ea intenționează să redea parcă exclusiv bucuria transsubstanțierii, a înălțării la Spirit, la Esență. Majoritatea poeților (auto)declamați religioși sau mistici de azi visează să dea măcar o carte a ființei în căutarea Ființei. Nicolae Ionel reușește să dea, prin fiecare apariție editorială, câte o carte în care exultă apartenența
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vreo înfățișare,/ Hăitașii se-ascunseseră.../ Vipere blânde le sărutau picioarele gonacii/ Cădeau pe rând în somn îndelungat,/ În sunete pământoase și uimiri./ Corăbierii îmbătrâneau așteptând, așteptând;/ Pești intrau și ieșeau din năvoade / Copiii se ascundeau după lacrimi.// Prima întoarcere, prima înălțare, începuse/ Dinaintea vremurilor septuaginte,/ Cei ce se-ntorc și acum se întorc;/ Mereu se întorc / Vipere blânde le sărutau picioarele.// În urma lor vorbe, vorbe,/ Chipuri, mâini tremurate,/ Strigăte de oameni, dureri înăbușite și rugăciuni/ Iar eu cu sunetul unui clopot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
strălucita extincție în regnurile naturii, de restabilire a echilibrului cu universul, a celui care o clipă s-a rătăcit de el, contestându-l"). Din moment ce destinul protagoniștilor acestor istorii revelatorii concepute de poetul Mihai Ursachi pare guvernat de principiul transsubstanțierii, al înălțării din straturile obscure ale umanului la treapta imuabilă a Spiritului, întreaga lui poezie poate fi considerată ca proiecție solemnizată a unei questa ideale, care are ca finalitate emanciparea derizoriului către durabil și a fragmentarului către unitate. O atare interpretare pare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-care-l tac, că lumea-l știe", recunoștea, în Cine-i Amorul?, prea puțin pudibond după canoanele epocii, același Costachi Conachi), și religia unei iubiri care îl apropie pe muritor de esența divină ("Ah! Crede-mă-ți, inimioare, că o așa înălțare,/ Dintr-o norocire mică în norocirea cea mare,/ Suie pe om lângă îngeri și lângă Dumnezeire,/ Și-l face, trăind, să guste a raiului fericire"). Trebuie să recunoaștem, firește, că metafora vânătorii erotice apare foarte rar la Horia Zilieru, pentru că
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
P. Acelea erau buimace și intransigente, iar lumina era semnul frumuseții lor interioare. Matilda este o ființă abisală, imprevizibilă, jucărie a unei forțe obscure. Faptul că ea are sânge rusesc ar explica, printr-o prejudecată literară, complicația psihologiei, căderile și înălțările ei. Prozatorul nu vrea să dea o explicație a psihologiei, construiește numai un caracter și introduce un număr de situații în care caracterul se verifică. Matilda are în interiorul ei „dușmani bizari [...] care îi chinuiau puternica ei forță vitală”, însă care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
VIITORUL ȚĂREI, număr unic apărut la București în 1902, ca „edițiune festivală a Societății «Santinela» de sub direcțiunea d-lui căpitan Carol Scrob”, pusă sub motoul „Viitor de aur țara noastră are / Și prevăd prin secoli a ei înălțare” din D. Bolintineanu. Tipăritura, inițiată de generalul Eraclie Arion și căpitanul-poet Carol Scrob cu scopul de a ajuta la construirea unui palat al invalizilor militari prin strângerea unui fond, își anunță în articolul Rostul nostru, semnat D.I. Stroici, intenția de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290572_a_291901]
-
desăvârșirii noastre”. O caracteristică a operei lui P., propensiunea spre parabolă, se manifestă în chipul cel mai explicit în Cezar, măscăriciul piraților sau Capcana sau Cine îndrăznește să verifice dacă împăratul are chelie falsă și în Dirijorul. Prima piesă reface înălțarea și pierzania lui Cezar în versiune parodică, iar Dirijorul exemplifică într-un cadru grotesc triumful prin crimă al mediocrității, imposturii și imoralității. Un dirijor, Nan, e omorât pentru că, după cum afirmă unul dintre virtualii succesori (care se numește Spânul, Dințosul, Înaltul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
satului încerca să ofere după aproximativ patru decenii de la soluția preconizată de Spiru Haret o nouă cale de rezolvare a problemei satului românesc. Se păstra școlii vechea ei menire de educare și instruire a tinerei generații, propunîndu-se însă extinderea și înălțarea pe o treaptă superioară a formelor instituționale de ridicare culturală și pregătire practică a țăranului adult, pe baza cărora să i se poată forma gîndirea economică și să se facă din el un om capabil să recepteze valorile spirituale și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și cunoaștere: "Să notăm mai întîi că multiplicarea nesfîrșită a instrumentelor ocupă emisfera de jos (în faza 5, încarnarea, pogorîrea spiritului în serviciul vieții, ceea ce tradiția numește "micile mistere"), în vreme ce intensificarea nedefinită a simțurilor ocupă emisfera de sus (faza 6, înălțarea la cer, urcarea vieții în serviciul spiritului, ceea ce tradiția numește "marile mistere"). Jos, științele, la plural, sus, cunoașterea, la singular, în centru conștiința. Centrul este perpetuu germinativ: conștiința devine din ce în ce mai intensă, ea se învîrte din ce în ce mai repede și stabilește din ce în ce mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
23. Centrul sferei absolute corespunde cu singletul TT. Principiul T în starea T este centrul, sursa oricărei mișcări veritabile: el efectuează punerea în relație între principiul T și funcționarea naturală, mecanică a lumii, între știință și cunoaștere, între încarnare și înălțare la cer. Așa se constituie septenarul (TT; TA, TP; AA, AP; PA, PP). În septenar, terțul inclus semnalează în fine prezența sa reală, ca stare. Terminologia abelliană ezită între senar și senar-septenar. Această ezitare este evident legată de includerea sau
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
marcă necunoscută claustraților de acolo, avea un aer misterios și inspira o teroare plină de respect; astfel, vreme de douăzeci și patru de ore, berlinezul de rînd și-a plecat ochii în fața noastră, care deveniserăm arhangheli ai KGB-ului. Mai tîrziu, după înălțarea zidului (1961-1962), în 1964, am revenit la Berlin împreună cu J.; de data aceasta am văzut înălțîndu-se în jurul fostei Stalin Allee noua cetate prusaco-sovietică, închisă, străjuită de ziduri. Am petrecut aici o zi de întîlniri întîmplătoare și o noapte alături de un
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
mândrim cu rezultatele dobândite, ci să tindem necontenit la a le mări și a le întinde!" Muncă, străduință, modestie, realism față de împrejurările timpului, iată însușiri recomandate de Xenopol cu accent programatic. "Să nu ne orbim noi înșine prin lingușiri și înălțări peste ceea ce suntem în adevăr!" Vanitatea e un păcat costisitor pentru orice națiune. Ceea ce reclama istoricul, în fond, era un efort substanțial de adâncire în sine, de autocunoaștere, ca o condiție a mobilizării energiilor latente. "Astăzi răul e mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
orice comunitate, un nucleu activ, creator, dinamogen. În întâmpinarea gândului nostru, parcă, Haret îndemna de aceea "să apropiem școala de popor, să o facem iubită și respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele mai bune și sănătoase pentru înălțarea și întărirea neamului". Nu s-ar putea rosti astăzi, în plină derută socială, un gând mai înțelept, mai cumpănit, mai folositor. Legând învățământul de nevoile vieții, Haret s-a interesat în detaliu de problema rurală, la fel de presantă atunci ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
suferinței e un pas pe care unii istorici n-au ezitat să-l facă. Text pregătit pentru Cronica, 29 dec. 1989 ÎN MIEZUL DURATEI Plasat, la vremea lui, în actualitatea cea mai fierbinte, doritor ca nimeni altul să contribuie la înălțarea unui neam pe care îl știa mereu sub biciul nevoii, Eminescu rămâne un punct de referință obligatoriu pentru oricine se interesează de lumea românească. Fiindcă poetul s-a identificat deplin cu soarta acestei lumi, asumându-i drama, examinând-o cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și află la lucru. Însă integrarea europeană e un proces dificil și complex care nu poate fi redus la aspecte economice, politice, militare. Ea presupune în primul rând interculturalitate. Cronica, XXV, 25 (22 iunie 1990), p. 1 ÎNTRE UMILINȚĂ ȘI ÎNĂLȚARE Un regim totalitar nu se rezumă la instrumentarea exercițiului puterii. Preocuparea lui e să țină sub control însăși memoria colectivă, ceea ce înseamnă, în fond, a-și extinde oarecum autoritatea și asupra trecutului. A controla trecutul este a înlesni stăpânirea dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
deznaționalizare a elementului românesc a fost dusă după raptul din 1812 și mai ales după noul mare rapt din 1940. Această ultimă perioadă, cea mai dramatică, face obiectul unor analize întreprinse de istoricii din Chișinău într-un patetic Îndemn la înălțare înălțare în istorie 1. Este o culegere de texte, a căror finalitate e să definească starea actuală a istoriografiei moldovene, să discute chestiuni legate de contextul originilor, ca temă esențială a istoriografiei în cauză, să caute a defini apoi câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a elementului românesc a fost dusă după raptul din 1812 și mai ales după noul mare rapt din 1940. Această ultimă perioadă, cea mai dramatică, face obiectul unor analize întreprinse de istoricii din Chișinău într-un patetic Îndemn la înălțare înălțare în istorie 1. Este o culegere de texte, a căror finalitate e să definească starea actuală a istoriografiei moldovene, să discute chestiuni legate de contextul originilor, ca temă esențială a istoriografiei în cauză, să caute a defini apoi câteva "probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai noi" de larg interes public. Îngrijitorul volumului e E. Bulat, iar textele cele mai numeroase și mai bogate în idei generatoare de perspective sunt scrise de Ion Țurcanu. Titlul cărții, chiar, e o fericită extensie a eseului Îndemn la înălțare în istorie de același. Autorul glosează acolo pe marginea catrenului eminescian, unde realitatea apare ca un Janus Bifrons, care e totodată retroși pro-spectiv, căci "viitorul și trecutul/ sunt a filei două fețe". Poetul închipuia durata ca o realitate organică, situându
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]