7,391 matches
-
că aș avea voința liberă. Dacă am această voință, atunci desigur [te] voi vizita înainte de-a-ți sosi scrisoarea de față și-ți voi spune c-am comis o prostie, dacă nu, atunci să știi c-am fost un om înțelept și urmează [că] viața e o glumă deșartă și proastă. Cui îi place *** *** să fie sănătos - cui non eu nu mai pot 297 {EminescuOpXVI 298} [SAMSON BODNĂRESCU? ] [Berlin, februarie - septembrie 1873] Iubitul meu, Aș fi dorit ca să nu fi trebuit
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
schimbat. Mergeam înainte pe vechiul meu făgaș. Ca un făcut, eram mai lăudat ca niciodată. Și răul chiar de aici mi s-a tras. Vă amintiți: "Nefericit cel ce nu aude despre sine decât cuvinte de laudă!" Ah! Ce vorbă înțeleaptă! Nefericire mie! Mașinăria a început, așadar, să aibă tot soiul de capricii și de poticneli ciudate. Atunci a izbucnit în viața mea de fiecare zi gândul morții. Am început să număr anii pe care-i mai aveam de trăit. Căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Avea un surâs enigmatic de maliție și indulgență. Sia, cam îngrijată că a ocărit Pe cel de care avea nevoie, nu avusese totuși nici un cuvânt de 242 243 revenire. "Fecioară tare!" suspinase Rim, dar cu încredere în viitor. Se simțea înțelept ca un Solomon-rege, pe care l-ar fi sfidat 0 sclavă favorită. Chiar făptura lui și-o simțea cu înfățișarea solemnă si biblică și, retrăgîndu-se prudent după apostrofa Siei, pașii lui îi păreau a suna august pe mozaicul coridorului ca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
totul se va îndrepta încă . Lina credea deci totul amânat; în așteptare se învenina tot mai tare. Rim, socotind totul lichidat, sta mai mult pe la facultate, plictisit că bunul mers al lucrurilor a fost turburat și plin de o prudență înțeleaptă. După două . . . cinci. . . opt zile ... în care fiecare ieșea, intra, mânca separat, cu demersuri ascunse, Lina apucase pe Sia în sufragerie și, lovind cu pumnul în masă, îi poruncise să plece. Fata dase din umeri și spusese că nu pleacă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
regele, guvernul, generalii și să declare Moldova sovietică până pe Carpați. Gheorghiță Savel fixează teleobiectivul camerei de luat vederi a memoriei pe numele acestui mare dușman al poporului român: Cristian Rakovschi (1873- 1941). Numele i-a rămas în memorie din povestirile înțeleptului său tată, care a trăit acele evenimente. Rakovschi, bulgar de origine, se pare și evreu, intrat în România prin sudul Dobrogei, a uneltit împotriva ordinei de stat încă din 1905, sprijinit de contrațariștii lui Lenin și scăpați pe vasul Potemkin
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
urmată de condamnarea la 25 (douăzeci și cinci) ani muncă silnică. A fost depus în zarca penitenciarului Aiud, de atâtea ori suportând lanțurile, în această izolare = Zarcă = vechiul penitenciar Aiud... Rugăciunile, credința în crezul său legionar, trăirea în spirit și felul său înțelept și optimist de a fi, l- au ținut în viață, încât, în 1966, a fost eliberat forțat, datorită noului context politic internațional. În 1989, inițiază proiectul “Monumentului Crucilor Înfrățite”, se implică activ direct și cu spor în ducerea la bun
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
înșirare, numai, ar necesita multe pagini”. Gheorghiță Savel, din nou în rama ferestrei, tot larg deschisă, pentru a respira mai ușor, rămâne tot meditativ, tot pe tăișuri de întrebări cu răspunsurile sumbre, și tot monumental deși, în finalul cărții nota înțelept : “Îmi vine să cred că răul are mai mare putere de contagiune decât binele”, rămâne totuși statornic în credința că acest rău are vlagă și durată relative, binele instaurându-și până la urmă supremația consonantă atotputerniciei divine, se uită-n memorie
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și să-l considere: „Condei prolific, combativ, competitiv...” - dr.și poetul Ion Hurjui ; „Om dotat cu perseverență și migală, dublate de pasiune, vigoare și respect pentru cuvântul tipărit - prof. Vasile Fetescu; „Ion N.Oprea reprezintă un adevărat mentor, un sfetnic înțelept și îndrăznesc al considera un apropiat prieten, și omul-surpriză” Ion Grămadă; „Într-o zi - iertați-mi franchețea - nu veți mai fi, dar cărțile Dumneavoastră vor rămâne”- Vasile Șuvoială; „Alăturându-ne celor ce vă sărbătoresc la aniversarea a 80 de ani
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93061]
-
discutăm un timp. În cutia poștală găsesc un plic voluminos în care dl. Ion Popescu-Sireteanu îmi trimite un volum de-al domniei sale, intitulat „Cale și drum”, cu următoarea dedicație autograf: „D-lui profesor Al. Mânăstireanu care a scris atât de înțelept despre câteva din cărțile mele, respectuos omagiu”. Cartea e însoțită de o scrisoare cu următorul conținut: Pitești, 18 august 2009. Mult stimate domnule profesor. Vă mulțumesc pentru carte (e vorba de vol. II) și vă felicit pentru apariție, cu un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
matcă, fiindcă, ,,dorul de ai mei m-a biruit ca un uragan și m-am întors lângă țărâna părinților și nu m-am tânguit în durere și nu m-am pierdut în ceasul cel greu al nenorocirii, ci doar vorbele înțelepte le-am păstrat lângă inimă ca un talisman al neamului meu”. În ,,Mă întreb adeseori” face cinstirea țăranului român ca temelie a țării, aducând iarăși un pios omagiu cărturarilor din trecut, întrebându-se: ,,ce fel de suflet vor fi avut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
O înțepătură fulgerătoare în piept, în dreptul inimii, cum am simțit adineauri stând întins în pat, pe întuneric, și, dacă nitroglicerina nu-și face efectul, totul s-a terminat. Ce rost ar avea să mă mint? Sunt un mecanism șubrezit, uzat. Înțelept ar fi să mă obișnuiesc cu acest gând, să am bagajele făcute și, dacă se poate, să rămân calm. Mai greu e să mă împac cu stările în care am impulsuri autodistructive. Nimic nu justifică aceste impulsuri în afară de lașitate. Pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
una din acele "nebunești" îndrăzneli pe care e infinit mai puțin grav s-o ratezi decât s-o eviți. Și ce paradox ironic! în vremea în care aș fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înțelept! Umblam prin anticariatele bucureștene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înțelepții sunt înțelepți fiindcă nu sunt în stare de nici o "nebunie", era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaș. Uneori, mă întreb dacă am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
s-o eviți. Și ce paradox ironic! în vremea în care aș fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înțelept! Umblam prin anticariatele bucureștene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înțelepții sunt înțelepți fiindcă nu sunt în stare de nici o "nebunie", era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaș. Uneori, mă întreb dacă am avut niște idealuri autentice. Aș putea enumera unele vanități mai puțin obișnuite și chiar mă mir
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
trebuia să continue până ce, epuizate, se prăbușeau. Din când în când, orchestra își bătea joc de bietele femei întețind ritmul, obligîndu-le să danseze cu ochii măriți de efort. Cam așa procedez și eu, mă agăț de ce pot. Și, dacă e înțelept să cauți pretexte de liniște, sunt aproape înțelept acum. Nu mai vreau să mă plâng. Bine că infarctul nu mi-a fost fatal. În rest, toate se vor aranja, sper. Mă obișnuiesc, văd, și cu singurătatea totală. Azi, nu mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
când în când, orchestra își bătea joc de bietele femei întețind ritmul, obligîndu-le să danseze cu ochii măriți de efort. Cam așa procedez și eu, mă agăț de ce pot. Și, dacă e înțelept să cauți pretexte de liniște, sunt aproape înțelept acum. Nu mai vreau să mă plâng. Bine că infarctul nu mi-a fost fatal. În rest, toate se vor aranja, sper. Mă obișnuiesc, văd, și cu singurătatea totală. Azi, nu mai am senzația că mă sălbăticesc. Din contră, orice
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
răbdare să aprofundez, cum nu am răbdare să dezvolt nici un gînd). Căci înțelepciunea e plină de restricții: să nu faci, să nu dregi, să te abții. Or, dacă reținerile ar avea valoare, ar însemna că eu am fost de mic înțelept. Lipindu-mă de ziduri, stând mereu în defensivă, am făcut ce recomandă înțelepții. Și ce-am reușit? Să trec niște "bălți". Am pierdut nenumărate ocazii de a ieși din bârlogul vieții interioare. M-am umplut de melancolii, precum câinii de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe gînduri și i-a Întrebat de ce foloseau toți o singură strachină, dar Vilma a intervenit: „Haide!“, Îl porunci ea, trăgîndu-l de mînă. Dar degeaba. Se proțăpise acolo, cu călcîiele apropiate, vîrfurile depărtate și mîinîle pe lîngă corp. Era mai Înțelept să-l lase puțin. Cerșetorii intrară În vorbă cu el și prinseră să-i zîmbească, inofensivi, dar zdrențăroși. Erau foarte mulți, țărani de la munte, bărbați și femei, bătrîni și invalizii În cea mal mare parte. În clipa aceea se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
azi știu că ai Încasat-o să ai și la bătrînețe, o să spună. Dar el o să vină mai departe să ia lecții, fiindcă Într-o zi o să dea un recital și sigur că o să vină toți cei de aici, bătrînelul Înțelept și chel și femeia bosumflată care se dezbracă, copistul, școlărițele și școlărița drăguță foc, drăguță foc“. „Am făcut foarte puțin În aceste trei săptămîni, Îi spuse Frau Proserpina, cînd se termină lecția. Dumneata ai venit cu recomandarea că ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și se uită pe deasupra ochelarilor. Întotdeauna Îl privea și-i zîmbea, dar de data asta dădu să se ridice, asta-l sperie puțintel, Nilda spunea că nu trebuie să ai Încredere În nimeni și el grăbi pasul văzînd că bătrînelul Înțelept Îi făcea semn cu mîna, de parcă i-ar fi spus la revedere, cu brațul ridicat, dar fără vlagă și abia putînd să-l miște tremurător. Julius nu Îndrăzni să se Întoarcă pentru a vedea dacă Într-adevăr se ridicase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uite de unde venea sau să o șteargă glonț ca și cum n-ar fi văzut și n-ar fi auzit nimic niciodată, dar În clipa aceea rîsul ascuțit se transformă În cuvinte și locul de unde venea luă forma ferestrei de la odaia bătrînelului Înțelept cu țeasta pleșuvă. „Fetișcana, fetișcana“, spunea bătrînelul, cînd el Îndrăzni În sfîrșit să-și Întoarcă fața ea să-l privească. „Fetișcana, fetișcana“, repeta cu ochii sclipind de veselie, aproape Închiși de fericire În spatele ochelarilor. „De cîteva zile fetișcana, fetișcana, hi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea să-l privească. „Fetișcana, fetișcana“, repeta cu ochii sclipind de veselie, aproape Închiși de fericire În spatele ochelarilor. „De cîteva zile fetișcana, fetișcana, hi, hi, hi, hi...“ Julius nu știa ce să facă În fața acestei izbucniri de fericire a bătrînelului Înțelept. Și cu atît mai puțin cînd fericirea se prefăcu În tuse și Începu să se sufoce sub ochii lui, acolo, după fereastră, Înțeleptul era să moară de fericire, cuprins de niște spasme puternice care nu se mai terminau și turuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
rigla, Încheiedura mai sus, se abătu Îndată asupra lui. În sfîrșit, după ultima lovitură de riglă pe care o primi ca pedeapsă, Julius, zburînd acum din nou pe scările muzicale, luă hotărîrea fermă să-l cunoască mai bine pe bătrînelul Înțelept, să-i arate fetei cu unghiile făcute drumul cel bun, s-o Întrebe ce pensie primea pe femeia cu pielea foarte albă care se Îmbrăca sumar, să le schimbe becul viitoarelor secretare ale lui Juan Lucas, să-l Întrebe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
hi... În sfîrșit, Julius izbuti să prindă ceva cu claritate: „Cine ți-a spus?“ — Unchiul meu, Juan Lucas... E Însurat cu mămica mea. — Aha! Tatăl tău, da, da... Julius Își spuse că e un moment potrivit să continue dialogul. Bătrînelul Înțelept contenise cu rîsul și se uita acum la el foarte serios. Fata... O făcuse de oaie. De cum pomeni de fată, bătrînelul era să se prăpădească din nou de rîs. Julius trebui să aștepte răbdător să termine. — Și la fereastra aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-a făcut că nici n-o vede, alergînd drept spre ieșire. „Unde alergi ca un apucat?“ Îl Întrebă Carlos apucîndu-l de mînă. Julius Îi explică așa cum se pricepu el mai bine că se duce să ia ziarul pentru bătrînelul Înțelept, și Carlos Îi spuse că Înțeleptul Îi face ochi dulci. „Ce?“ „E pederast“, Îi explică, dar el nu putea să rămînă cu banii bătrînelului, care era sărac lipit și pe urmă de ce, Carlos, nu e pederast lasă-mă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care a apucat-o pe un drum greșit? Asta ți-a spus-o tot tăticul? De data asta bătrînelul se Întristă profund. Cine e tăticul tău? — Unchiul Juan Lucas. E Însurat cu mămica. Ce e tăticul tău? repetă bătrînelul cel Înțelept cu țeasta pleșuvă. Dar mai eurînd medita decît Întreba, căzuse pe gînduri tot uitîndu-se acolo jos, unde fata așezată la fereastră Își făcea unghiile zîmbitoare. Acum fredona din nou. — Cine e? Dar de ce?... Aici toți o apucă pe un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]