10,960 matches
-
ediției citate ne prezintă episodul respectiv drept o satirizare parodică a tratatelor de pace, după ce, în prealabil, parcursesem o parodie a războiului. De subliniat existența ghilimelelor intenționat parodice, pe care Petronius a simțit nevoia să le adauge și în momentul înfățișării testamentului lui Trimalchio: ""Eu, Tryphaena, declar pe cuvântul de onoare că nu mă voi mai plânge de ocara ce mi-a adus-o cândva Giton și nu-l voi mai învinui în nici un fel, nu mă voi răzbuna pe el
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să ne avertizeze asupra conținutului prin epitetul ce deschide istorisirea: "Șugubața rugăminte făcută stăpânului său de către sus-numitul bucătar". Sunt prezente, parodic, toate fazele prin care trecea geneza discursului în retorica antică: invenția (heurésis) reprezintă faza de concepere, în cazul nostru, înfățișarea temei, a motorului care declanșează faptele, însoțită de argumentele necesare seducerii publicului. Bucătarul, personaj cu care deja simpatizăm, dovadă că autorului i-a reușit manipularea, se hotărăște într-o zi să-i dea o lecție stăpânului său, motivat de dorința
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fost cauzate tocmai de influența exagerată a mass-media, care au acționat când în favoarea, când împotriva sa, montând și demontând generații întregi de cititori, uneori chiar depășindu-i rezultatele palpabile, adică operele de artă existente și virtuale. "Manevrarea publicistică a termenului, înfățișarea sa proteică, retorica recuperatoare, fervoarea teoretizantă îi acordau o importanță dincolo de posibila oportunitate culturală", așa încât astăzi termenul a ajuns o simplă etichetă. Inventat de urbaniștii americani 304, postmodernismul are o arie complexă de semnificații. De data aceasta, ele s-au
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Cu napalm? Ceva de felul ăsta". Inutil să mai spunem că o înștiințare oficială nu-și permite luxul de a fi ambiguă. Împăratul care i-a condamnat la moartea prin ardere de vii într-un cuptor pe supușii biblici ia înfățișarea justiției dictatoriale care îi condamnă pe părinții lui Daniel la moarte prin arderea pe scaunul electric. De asemenea, imaginea focului infernal este folosită și ea parodic, re-contextualizată în modelul centralei termice a clădirii unde familia Isaacson locuiește (a se citi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
urmărită, cu ale lui Rambald, îndrăgostit, și Torrismondo în căutarea Sfântului Graal". Nu mai este decât un pas până la o versiune extremă a acestui tip de narator îndoielnic, a cărui identitate ne este dezvăluită în final (naratorul e ficționalizat, ia înfățișarea unuia dintre personaje): Da, carte. Sora Teodora care istorisea această poveste și războinica Bradamanta sunt una și aceeași femeie (...). Pana aleargă mânată de aceeași plăcere care te face să alergi pe drumuri. Capitolul pe care-l începi și nu știi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
secol care începe sub semnul romanului realist de tip tradițional cu reprezentanți de talia lui Anatole France, Romain Rolland sau Roger Martin Du Gard și se continuă printr-o dezvoltare în direcții din cele mai diverse, căpătând, în perioada postbelică, înfățișări opuse, de la romanul modernist proustian la metaromanul cultivat de André Gide, cel existențialist reprezentat prin Jean-Paul Sartre ori Albert Camus sau chiar antiromanul practicat de Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, Michel Butor, Claude Simon, este surprinzătoare, dar nu singulară. Ea fusese
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
indignați de calomniile citite de curând în presa occidentală (căci, vezi Doamne, la noi ea se vinde la toate chioșcurile) și, iată, și-au scris și s-au întâlnit la Leningrad (cheltuielile de drum n-au tulburat pe nimeni). Cu înfățișarea lor proaspătă, strălucitoare constituiau cea mai bună dezmințire a știrilor false publicate de ziare. Ziariștii făcuți de rușine au plecat să-și redacteze scuzele. Imaginația occidentală nu era în stare să explice altfel cele petrecute. Iar eroii interviului au fost
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
cu o față uriașă" sau "plin de sine, cu o față crudă". Antipatia spontană față de acest personaj se accentuează ulterior, după evenimentele povestite, astfel încât în momentul povestirii se impune această percepție. Față de bătrânul Faddei, naratorul simte la început simpatie ("întreaga înfățișare a bătrânului îmi sugera înțelepciune și demnitate"), însă ulterior, după moartea Matrionei, el va deveni "nesătulul bătrân". Naratorul își exprimă nemulțumirea în felul acesta și îl acuză pe Faddei, indirect, pentru moartea Matrionei. Un alt comentariu evaluativ este deosebit de celelalte
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
solare și sărbătorea ziua în care se renăscuse la o nouă viață. În fața simulacrului zeiței, recita o rugăciune entuziastă de mulțumire, prin care își asuma obligația de a păstra în centrul atenției sale chipul divin al zeiței și sfânta ei înfățișare. În perioada ptolemaică, Osiris a fost trecut în plan secund de noul Serapis egiptean, o creație a lui Ptomeleu I (323-283 a.Chr.), care voia să promoveze astfel uniunea religioasă a egiptenilor și a grecilor aflați sub domnia sa. Din acest
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
calea expansiunii pașnice a noii credințe trebuie să fi existat în cultul împăraților, deoarece mesajul unui Răscumpărător, care a fost răstignit ca un făcător de rele, nu se putea afirma cu ușurință într-o lume devenită superficială și a unei înfățișări auguste așezată pe tronul imperial, cu un decor impunător. Pe lângă aceasta, statul putea folosi toate mijloacele de constrângere dacă discipolii Evangheliei îndrăzneau să disprețuiască ori, chiar și numai în cuvinte, să atace acest cult de stat. Un alt factor negativ
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
1, 7). Poseda această virtute într-o mare măsură, făcându-i pe credincioșii din Corint să se minuneze văzând un suflet atât de viguros în trupul său plăpând și bolnăvicios: Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele și tari, dar înfățișarea trupului este slabă (2Cor 10, 10). Paul îi îndemna pe cei convertiți de el să fie tari în Cristos: În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei lui (Efes 6, 10). Evlavia creștină pretindea jertfe continue și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
inspirate din variatele aspecte ale războiului și ale folosirii armelor din vremea sa. În cartea Apocalipsului întâlnim unele figuri retorice magnifice, precum cea din capitolul 9, unde autorul descrie răvășirea produsă în univers de către cei 7 îngerii cu trâmbițele și înfățișarea lor războinică: Și aveau pieptare ca platoșele de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul unor care de luptă cu mulți cai ce aleargă în bătălie (Apoc 9, 9). Tot aici aflăm despre căderea Babilonului, despre bucuria și triumful
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sfârșitul războiului, cel puțin în interiorul Imperiului.O ușoară aluzie la metoda alegorică origeniană, folosită în hermeneutica cărților antico-testamentare și particulara sa viziune a războaielor sfinte ale evreilor, ne arată că, în Omilie asupra lui Iosua, XV, 1, războaiele sfinte capătă înfățișarea indiciilor luptelor spirituale. În final, autorul, asemenea lui Tertulian și Hipolit, devine categoric în excluderea serviciului militar din viața creștinului. Așadar, dacă Părinții Bisericii s-au arătat potrivnici acestei meserii a armelor, cum se explică faptul că unii creștini sunt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cei occidentali, deoarece în Orient și în Africa creștinismul era mult mai răspândit și mai bine organizat. Maximinus și Maxentius s-au îndârjit împotriva femeilor creștine, violându-le personal sau poruncind să fie violate de guvernatorii provinciilor, dând persecuției o înfățișare de libertinaj propriu-zis, căruia Maximian i-a deschis calea, al cărei imbold a fost dat de împărații persecuțiilor precedente. Dintre soldații uciși în timpul persecuției din anul 303, în afară de Passio lui Tarachus, Probus și Andronicus, nu ne-au parvenit alte acte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împotriva Imperiului roman (287-297). Autoritatea romană nu putea să accepte nici cea mai mică nesupunere din partea provincialilor însetați de independență. Maximilianus, fiul temoniarius Fabius Victor, recrutat pentru serviciul militar este prezentat ca învinuit în fața proconsulului Dio pentru audiența judiciară. În timpul înfățișării sale precedente în fața consiliului de înrolare tânărul și-a exprimat refuzul de a se înrola și de a presta sacramentum militiae. Asemănarea procedurii audienței judiciare celei desfășurate în timpul operațiunii de recrutare ne spune că anumite gesturi de tip juridico-sacral, refuzate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
preoților și diaconilor pentru desfășurarea riturilor sacre, pentru a obține ajutorul divin și dobândirea victoriei și spre îmbărbătarea soldaților creștini. Aceste demersuri urmăreau înlăturarea obiecțiilor contrare prestării serviciului militar, îndepărtând ideile obiectorilor de conștiință. Voind să dea armatei sale o înfățișare cu totul creștină, a poruncit ca pe labarum-urile și armele armatei sale să fie șterse simbolurile păgâne, substituindu-le cu semnul crucii. În dorința sa de a fi cât mai convingător, împăratul a încercat să aducă armata imperială în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tainele credinței sale. Prin decrete clare și absolute a hotărât să se deschidă templele și să se aducă jertfe pe altare în cinstea zeilor. După ce a urcat pe tronul imperial și-a aruncat masca și a apărut cu adevărata sa înfățișare. Opera sa de reîntoarcere spre păgânism cu multă înflăcărare a eșuat. Nefiind vorba de recucerirea pozițiilor pierdute de către idolatrie, ci chiar de o reacție a păgânilor împotriva creștinilor desfășurată mai mult în domeniul politic decât în cel religios prin uciderea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa halucinată. Într-o noapte, după câteva ore de somn agitat și cu întreruperi, trezindu-se ca de obicei să scrie ceva sub cort, asemenea lui Iulius Caesar, sau să-și adâncească gândurile în reflecțiuni filozofice, a văzut într-o înfățișare neclară, după cum a mărturisit celor mai apropiați ai săi, Geniul public, care i s-a arătat în Gallia când i-a fost conferit numele de Augustus. De data aceasta, însă, trist și având capul și cornul abundenței acoperite cu un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
șteargă însemnele creștine de pe steaguri. Cele mai elocvente împotriviri s-au petrecut chiar în palatul imperial unde destui militari și servitori contrari politicii iuliane, urându-l pentru mania sa de a voi să readucă în viață cu orice preț vechea înfățișare păgână a Imperiului. Aceștia erau conduși cu mult curaj de tribunii Valentinian și Valens, viitori împărați (364-375, respectiv 364-378), care nu doar creștini convinși ci chiar și cunoscători ai problemelor religioase. Deși au aruncat centironul, anterior constrângerii împăratului, nu au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la zece. Și toate astea deși a muncit tot anul, zi și noapte. Năprasnica moarte a lui Constantin Brâncoveanu În acea zi limpede, de 4 aprilie 1714, un trimis al sultanului intra în Palatul domnesc din București. Se vedea, după înfățișare, că aducea vești proaste. Brâncoveanu i-a ieșit în întâmpinare. A cercat să zâmbească. Dar aga a spus cu asprime: Sultanul a aflat că încerci să scoți țara de sub stăpânirea luminăției sale. De aceea a poruncit să fii mazilit. Sunt
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
armonios, inducea armonie și vedea departe. Era un om a l ză rilor.” Îl impresionase până și pe Tudor Arghezi care, vă amintiți? scria la 20 noiembrie 1947 în „Adevărul”, la rubrica „Tablete”: „Îmi place sufletul lui, și-mi place înfățișarea care i-l cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o cravată nouă, meticuloasa lui - acuratețe de floare, îmi place sunetul vocii în care-i bate inima, ochiul lui cinstit, lumina de statuie de paie a fizionomiei
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
dânsul era mai puțin bun sau ar fi dat naș tere la dificultăți? Ce importanță putea avea faptul că se înlocuia o dispoziție sau două cari ar fi fost mai bune? Pentru el prob lema se punea sub o altă înfățișare. Fiul de plugar din ținutul Bârladului, care-și făurise sufletul închinându-se la icoana unității naționale, simțea, ca o necesitate care se desprindea di n întreaga lui făp tură, să contribuie și dânsul cu ceva la această minunată întruchipare a
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
bucuriile ei se strecoară picătură cu picătură, se contopesc cu d urerea și astfel o potolesc. În sufletele acelora care au avut împrejurare a să cunoască larg bunătatea fără margini a celui stins acu m di n viață, durerea ia înfățișarea recunoștinței veșnice și astfe l se alină. Iar în sufletele acelora cari l-au văzut plin de viață și de îmbărbătare la muncă spornică, jalnica părere de rău se împlinește cu admirația pentru omul închinat datoriei și astfel se înalță
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
local, patriotismul enoriașilor se smochinește al naibii și atinge nivelul ierbii. Dintre toți interlocutorii reporterului prahovean, unul singur răspunde un pic parcă mai convenabil: „Păi cine s-o scrie? Hâc! Dumnezeu. Și hâc, Fiul Lui, Iisus Hristos". Omul are o înfățișare mai curând jalnică. Pare binișor băut și, în mod sigur, nu face parte din „elita" satului. Carevasăzică, hâc, după părerea dumnealui, Dumnezeu l-a convocat la clacă pe fiul său Isus Hristos și s-au pus pe scris o carte pentru
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
forme de bogăție. Este răspândită ideea că dominanții datorează în primul rând calităților lor personale privilegiile pe care le dețin și că acestea sunt prin urmare meritate în mod natural. În acest scop, un efort de imagine în ceea ce privește persoana însăși, înfățișarea, atitudinea corporală este necesar și face parte din bazele unei educații corecte. Aceasta din urmă include o însușire a manierelor, dar și a gusturilor, a unei întregi afectivități specifice. Patrimoniul de folosință, în acest dispozitiv, ocupă un loc important. Nu
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]