5,591 matches
-
ce amenință, chinină, piese de pansament. Se întrebuințează mai mult ce a apucat să aducă fiecare medic cu dînsul"532. Străbătând Iablanița, unde molima făcea mereu victime, marele cărturar exclama: "Ce nenorocire, Doamne, această hâdă moarte fără glorie, care ne învăluie încet din toate părțile!"533 . Privitor la faptul că, până la 3 august, pierderile armatei noastre au constat din 11 ofițeri și 775 de soldați, Iorga ține să sublinieze că, din punct de vedere medical, cauza a fost holera, iar din
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
totuși am urcat. Afară era cald. O zi călduroasă, caniculară de august. Unul dintre cei mai fierbinți ani. Așteptam cuminte în stație. Cuminte și curios. Urcam după atâta amar de vreme în autobuz. În acel autobuz. Simțeam căldura cum îmi învăluie picioarele. Nu mă gândeam la nimic. Eram ca o stană de piatră într- un colț, la umbra unui copac. Era cald. Femeile nu mai conteneau să vorbească. Fiecare își împărtășea trăirile din ziua precedentă, din ziua curentă, din viața lor
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de vin fiert. Muzicanții suflau în alămuri care erau încălzite cu rachiu din plin. Flăcăii își lepădaseră de mult cușmele și sumanele și băteau zăpada înghețată. Fetele chicoteau pe la stogurile de fân atinse de zăpadă. Galbenul stins al fânului era învăluit de zăpada albă care pălea în bujorii fetelor rușinoase. Cele mai îndrăznețe se prindeau în joc. Moșnegii și babele își dezamorțeau oasele pe prispă sau în casa mare. Nici nu știau că timpul zboară. - Frunză verde și-un dudău, roata
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de sărbătoare, iar bărbații de o iarnă grea. Mirosea a zăpadă proaspătă, a curat și, pe măsură ce se apropia de Biserică, a tămâie. S-a uitat în sus și a văzut crucea de pe turla Bisericii. Strălucea printre razele soarelui subțiri și învăluite de fulgii de nea. A simțit cum mâna dreapta se încordează, iar degetele nu-l mai ascultau, lipindu-se singure unul de altul, legate prin Sfânta Treime. S-a gândit la Andrei. A ridicat mâna și privirea, a dat să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nu era în zadar. Trudise, dar nu era obosită. Ca o putere pe care o simți în coaste, Bătrânul se ridică și cu mâna rupse pâsla groasă și neagră de deasupra lor. O lumină albă, galbenă, roșie, albastră, jucăușă îi învălui pe cei doi bătrâni. Se priveau năuciți. Zâmbeau. Bătrâna îi sărută mâna celui de lângă ea, iar el lăsă să se așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
încheieturile, nu-și găseau astâmpăr. Strângeau cu atâta putere o valiză mică de pânză pe care o ținea între genunchi, încât păreau să nu simtă mersul șovăitor al muștei. Pe neașteptate, se auzi deslușit urletul vântului, și ceața minerală care învăluia autobuzul se făcu și mai deasă. Pumni întregi de nisip se prăvăleau acum peste geamuri, azvârliți parcă de mâini nevăzute. Musca mișcă dintr-o aripă amorțită și își îndoi ușor labele, luându-și zborul. Autobuzul își încetini mersul, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
porniseră, își întindea liniile drepte până în zarea roșiatică. Dar vântul începuse dintr-o dată să bată și, treptat, înghițiSe întinderea nesfârșită. Din acea clipă, cei din mașină nu mai putuseră vedea nimic, amuțiseră unul câte unul, continuându-și drumul în tăcere, învăluiți într-un fel de noapte albă. Din când în când, își ștergeau buzele și ochii înroșiți de nisipul care pătrundea în mașină. - Janine! Tresări la chemarea bărbatului ei. Îi trecu și de data asta prin minte cât de ridicol era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de dulceață pe terasa casei sale, unde se așeza după ce venea de la lucru, bucuros de cămașa curată pe care Fernande știa s-o calce atât de bine și la paharul aburit plin cu rachiu de anason. Se lăsa noaptea, pacea învăluia pentru scurtă vreme cerul, iar vecinii cu care stătea de vorbă coborau dintr-o dată glasul. Nu știa atunci dacă e fericit sau dacă îi venea să plângă. În acele clipe era împăcat cu toate și nu avea nimic mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai încălzi puțin, Daru se întoarse la fereastra de unde-i văzuse prima oară pe cei doi. Acum nu se mai zăreau. Începuseră, așadar, să urce pe potecă. Cerul nu mai era atât de întunecat; în timpul nopții ninsoarea se oprise. Dimineața învăluise totul într-o lumină murdară, care abia se mai limpezise puțin, pe măsură ce norii groși se ridicau în înaltul cerului. Se făcuse două după-amiază, dar ai fi zis că ziua începe abia atunci. Totuși era mai bine decât în ultimele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lucrurilor, într-un aer liber și tare. Copiii alergau prin camere, fetița râdea, și chiar Louise, pe care n-o mai auzise râzând de atâta vreme. Îi iubea! Cât de mult îi iubea! Stinse lampa și, în întunericul care-l învăluia iarăși, i se păru că vede steaua, strălucitoare ca întotdeauna. Era ea, nu se înșela, și o mai privea încă, plin de recunoștință, când se prăbuși fără zgomot. - Nimic grav, spunea, puțin mai târziu, doctorul pe care-l chemaseră. Muncește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
această mare vegetală, mâna de oameni care plutea la acel ceas pe fluviul sălbatic părea pe veci pierdută. Când pluta se izbi de un nou debarcader, ai fi putut crede că ajunsese, cu toate odgoanele rupte, la țărmul unei insule învăluite în întuneric, după zile întregi de navigație înspăimântată. Când coborâră pe pământ, se auzi, în sfârșit, și glasul oamenilor. Șoferul îi plătise, iar ei, cu o voce ciudat de veselă în noaptea apăsătoare, salutau în portugheză mașina care pornea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eu, Socrate, sunt mulțumit. Sunt bucuros că drumul etare. - Tu prea greu, domnu' d'Arrast, tu prea greu, râdea și șoferul, fără să se poată opri. Mașina luase oarecare viteză. Gonea printre ziduri înalte de arbori și de vegetație luxuriantă, învăluită într-o mireasmă molatică și dulceagă. Muște luminoase își încrucișau zborul, săgetând fără odihnă întunericul pădurii și, la răstimpuri, păsări cu ochi roșii se izbeau pentru o clipă de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ploaie măruntă, subțiind lumina farurilor, în ciuda zguduiturilor, d'Arrast aproape adormise. Nu mai gonea prin pădurea umedă, ci din nou pe drumurile din Serra, pe care le străbătuseră în acea dimineață, plecând din San Paolo. Acele drumeaguri de țară erau învăluite zi și noapte într-un praf roșu, al cărui gust îl mai simțeau încă în gură și care, jur-împrejur, cât vedeai cu ochii, acoperea vegetația rară a stepei. Soarele apăsător, munții palizi și mâncați de puhoaie, zebușii costelivi întâlniți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe care d'Arrast o ținea proptită cu o singură mână. Rămaseră astfel o clipă. Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Te aștept să-mi încălzești sufletul ca ochii mei să plângă fericire... Stare 2 Genele ochilor mei parcă ar fi șine de cale ferată prin care trec trenuri lăsând în urmă nori albi, scuturând batiste de nea peste mine. Mă învălui într-un giulgiu impregnat cu doruri, simt că în ochii mei se topesc ninsori și ard, se scurg peste trupul meu. Evadez din iarna care abia acum începe și mă scurg ca o apă, peste focul din suflet, ce arde
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată, cum susțin unii dintre prietenii deținutei, de prea desele coșmaruri și printr-o fragilitate mereu tensionată. Tensionată fragilitate, ca a acestei studente delicate și pătimașe. Ne învăluiserăm în vorbe și tăceri străine, pentru a le amâna pe ale noastre, pentru a mai amâna clipa. Mi-am amintit de estetul Neagu, furișându-se printre cenzori și demagogi, de Crist, regizorul, pe care îl aștepta exilul, de Balaurul închinând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
decât o strâmbătură asimetrică, într-un colț de gură, și roși, cum se întâmpla ori de câte ori nu izbutea să rezolve repede, printr-o eschivă abilă, răspunsul complicat. Vecinul înțelese că se întâmplă ceva. Cunoștea de-acum modul în care celălalt își învăluia întârzierile, înde lungi și intermitente presiuni tulburi, stânjeneala și acest simulacru de surâs eșuat. Se ridicase, într-adevăr, ieșind din sală, încercând, din nou, înainte de a închide ușa, să zâmbească. Reveni peste un sfert de oră, când Vera se mutase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înaintea Lui de partea cealaltă, pînă va da drumul noroadelor. 23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, și El era singur acolo. 24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă. 25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblînd pe mare. 26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat și au zis: "Este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare de Bologa. Pe urmă, ca și când I-ar fi descoperit cum stătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii bolnavi, în toate ascunzătorile inimii, răscolindu-i și tulburîndu-i gândurile ca un neașteptat răsărit de soare... În primul moment Apostol simți numai o ură năprasnică împotriva luminii care îl îmbrățișa fără voia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul drumului își aduse aminte că a venit să recunoască frontul, să-și aleagă calea și, iată, a pierdut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cugetările grele, ordonate, mândre, pe care el le alesese cu încredere drept călăuze de viață, și toate deopotrivă de palide și de supuse, ca niște robi împrejurul stăpânului atotputernic... Simțăminte stranii, nelămurite, se trezeau și se topeau în inima lui, învăluindu-i toată ființa într-o mulțumire caldă... În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-i reamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasă nu-i dădu răgaz să se nască... Apoi i se păru că răpăiala
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu uita pe Dumnezeu! Apostol zâmbi blând și-i răspunse cu o privire fierbinte de credință. Trenul porni încet. Doamna Bologa rămase pe peron, sorbind privirea lui încrezătoare, ca o mângâiere cerească. Apoi coroana în floare a unui măr o învălui ca într-o haină de mireasă, în clipa aceea prin inima lui Apostol trecu o undă de amărăciune, ca o presimțire neagră în mijlocul unei mari veselii... CARTEA A TREIA 1 Când văzu cea dintâi casă din Lunca, după o cotitură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lăsă în brațele acestei bucurii cu sfială și uitare de sine, ca o fecioară în brațele primului iubit. Avea impresia că inima i se topește încet-încet, răspândind în jurul lui fiori de dragoste. Amurgul cenușiu ploua pe geamuri, printre mușcatele somnoroase, învăluindu-l într-o rețea de fericire... Într-un târziu se smulse din ispita visărilor, își puse chipiul și ieși. În ușa tinzii, infanteristul murdar stătea mereu de vorbă cu un artilerist în capul gol, iar Bologa, văzîndu-i, se bucură. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mea, devenind locul geometric al tuturor lumilor din mine, însăși rațiunea eternei mele reîntoarceri. Gậndurile negre începuseră să-mi croncăne prin minte și, brusc, fără să știu de ce, observasem cu îngrijorare că toată demnitatea mea constă în gậndurile care mă învăluiau treptat ca o eternă simfonie cu nenumărate instrumente. Nervii se cutremurau puternic la gậndul că un șir de plăceri mărunte pot alcătui ceea ce noi numim fericire. Devenisem geloasă, cumplit de geloasă, semn că iubeam cu adevărat. Încercam să mă controlez
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
neantul. Simțim că niciodată nu vom atinge perfecțiunea, dar curajul cu care mergem spre ea e impresionant. Cậtă vreme suntem tineri, avem pretenții trufașe față de puterile care ne conduc viața și le cerem să ni se dezvăluie. Vălul tainic ce învăluie forțele lor ne ofensează, fiindcă vrem cu orice preț să controlăm și să reparăm chiar marele mecanism al lumii! - Cật e de atunci, Yoane? Au trecut rậnd pe rậnd anii și eu am trăit sorbind aureola de vise matinale fără de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]