6,732 matches
-
la două persoane. Femeia este ființa care, pentru cei mai mulți bărbați, reprezintă izvorul celor mai vii, al celor mai durabile bucurii, ființa către care sau în folosul căreia se îndreaptă strădaniile lor. Este ființa care poate fi filonul inspirațiilor artistice, al admirației și curiozității celei mai vii pe care tabloul vieții îl poate oferi celui care este în stare de a contempla. Este un joc de ape alcătuit din toate farmecele naturii adunate într-un singur tort (Ch. Baudelaire). Bucuria vieții amoroase
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
studiat începând cu anatomia și antropologia și terminând cu estetica și istoria artei. Se situeză la răscrucea științelor naturii cu disciplinele estetice. Frumusețea văzută ca farmec plastic obiectiv nu este cea care fixează entuziasmul. Ea este artistică, estetică, obiect al admirației, dar nu al iubirii. Desăvârșirea plastică nu provoacă iubirea. Constituind o promisiune a plăcerii, sânul este un incitator erotic major. Chiar femeile de-clară că "un piept frumos simbolizează mai mult decât întreaga feminitate". Sânii sunt considerați caracterele sexuale secundare
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
o soarbe din priviri, mirosurile corpului care-l protejează. Sânul matern este primul reper și prototipul tuturor obiectelor pe care nou-născutul le va per-cepe ulterior. Sânul este un organ extrem de ambiguu. El este sursă de maternitate, erotism, narcisism, obiect al admirației sau al excitației. Din nefericire, sânul poate fi și suportul lezional, inductor al suferinței și morții. Frumusețea femeii nu trebuie redusă la aspectele superficiale. Ea exprimă o etică și o estetică stabilite după modelul operei de artă, un fel de
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
Infernul" dantesc, o parte dintre personaje devenind, ulterior, lucrări independente ("Fugit amor", "Danae", "Torsul Adelei", "Femeie ghemuită"). Corpul uman, în special cel feminin, a fost un templu pentru Rodin, care a învăluit femeia într-o privire plină de voluptate și admirație, a avut un cult pentru expresivitatea corporalității sale. Senzualitatea suprafețelor, în particular a celor în bronz, rezultă din jocul de lumini și umbre inserate într-o "lichefiere anatomică ce dă senzația inducerii unui răspuns tactil din partea privitorului". Rodin considera dansul
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
un costum de marinar în echipajul vasului lui și gata. Au fost patru zile excelente, nu vă pot descrie acum. Vă voi povesti însă multe despre el, despre casa lui, care e magnifică, despre Balcic". Există și alte exerciții de admirație de acest gen. Al. Paleologu consideră Cum am devenit huligan o capodoperă; Sebastian îl admira și iubea pe Nae Ionescu care nu era antisemit. Același autor consideră cuplul M. Sebastian N. Ionescu ca fiind cel mai interesant din istoria literaturii
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
faptul că autorul lui nu e decât un documentarist, un partener fără destin la o aventură la care nu știe să asiste decât decent; un personaj fără ambiții, care nu se caută și nu se găsește, simplu subiect al unei admirații care nu-i lasă decât libertatea consemnării. În schimb, în paginile acestea există o dublă mișcare: pietatea, care este o formă a supunerii fără condiții și care deplasează accentele de pe tine pe celălalt, se retrage treptat, făcând loc unei căutări
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
schimb, în paginile acestea există o dublă mișcare: pietatea, care este o formă a supunerii fără condiții și care deplasează accentele de pe tine pe celălalt, se retrage treptat, făcând loc unei căutări care reorientează întregul scenariu și transformă imitația și admirația într-o diversiune menită să ducă la instaurarea unui nou eu. Acest orgoliu, păgân și modern deopotrivă, generează un tip de mister în care eul primitor nu se livrează decât în vederea găsirii sale. A apărut astăzi vorbirea pe care am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sînt din nou la Păltiniș cu Andrei...". De astă dată însă nu sânt cu Andrei, ci cu Sorin Vieru, de care mă leagă, de aproape 15 ani, o prietenie ce se consumă capricios, în doze imprevizibile, o prietenie făcută din admirație și tristețe și din nu știu ce senzație stranie de porțelanuri rănite. Sorin Vieru a fost prima "victimă" pe care a făcut-o Noica după ce, în 1965, a intrat la Centrul de Logică. Dintre tinerii de acolo, Noica s-a oprit asupra
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
al vieții. O, Doamne, nu înseamnă că am dat dintr-o dată cu piciorul la tot ce însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este o ispravă filozofică și pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
urmei, că un om drag care-a murit e încă viu, pentru că trăiește în tine. Așa crede Noica în cultură. Cu el e invers decât spunea Paleologu: ar fi fost un geniu dacă n-ar fi fost un prost. Dar admirația lui pentru Wittgenstein îi șterge multe păcate (fără a-l mișcora pe cel împotriva Duhului: lipsa milei). Te întrebi la ce i-a folosit cititul miilor de cărți dacă n-a putut înțelege gestul lui Vulcănescu. Și cum i-au
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
amândoi din "interbelic" (așadar "bătrînei" și "tataie"), nimic nu-i leagă: Țuțea era un "personaj", un cabotin de geniu dotat cu o oralitate prodigioasă, dar incapabil să scrie o pagină coerentă. De pe urma lui au rămas "322 de vorbe memorabile" și admirația înduioșată a lui Cioran. De pe urma lui Noica a rămas ultimul sistem de ontologie european. Noica aparține istoriei gândirii, Țuțea mitologiei culturale. " Dar admirația lui pentru Wittgenstein îi șterge multe păcate..." Asta ne lasă să înțelegem că autorul notei e în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prodigioasă, dar incapabil să scrie o pagină coerentă. De pe urma lui au rămas "322 de vorbe memorabile" și admirația înduioșată a lui Cioran. De pe urma lui Noica a rămas ultimul sistem de ontologie european. Noica aparține istoriei gândirii, Țuțea mitologiei culturale. " Dar admirația lui pentru Wittgenstein îi șterge multe păcate..." Asta ne lasă să înțelegem că autorul notei e în raporturi de cordialitate cu opera lui Wittgenstein, că este chiar un fan al lui, de vreme ce-i iartă lui Noica păcatele (o parte din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o simplă piruetă lingvistică, printr-un adjectiv sau printr-un simplu cuvințel, un loc sus și deasupra lor, chiar pe acoperișul lumii, de unde nimeni nu te mai poate privi, dar de unde tu poți privi, în schimb, pe toată lumea. În treacăt: admirația lui Noica pentru Wittgenstein, spune Cărtărescu, îi șterge acestuia multe păcate "fără a-l micșora pe cel împotriva Duhului: lipsa milei". Păcatele împotriva Duhului Sfânt sânt trei și provin din absența uneia dintre cele trei virtuți creștine: credința, speranța și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
exercițiu de contemplare, când în călătoria noastră inspectăm fiecare bucățică din ce ne iese în cale, de la fiecare pietricică a drumului și până la formațiunile nemaiîntîlnite care ne taie respirația și ne fac să scoatem la tot pasul mici țipete de admirație, sîntem îmbrăcați identic, aproape într-o "uniformă de lucru" pe care fiecare a creat-o ad hoc, pornind de la ideea că trupul trebuie să ne fie liber și mișcările lejere, pentru a putea păși mai lesne pe acest alt tărâm
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Uimirea și stupoarea încîntată în fața unei soluții inspirate sânt marcate de o lovitură cu palma peste frunte și lăsarea pe speteaza scaunului, paralel cu scoaterea lentă a ochelarilor, pentru a-l fixa pe celălalt și a citi pe fața lui admirația în fața geniului propriu. Cel mai frumos este când palma dată peste frunte nu e însoțită de mima admirativă a celuilalt și când gestul cade astfel în gol. Cel care, auto-admirativ, și-a tras o palmă peste frunte începe atunci, enervat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și al distanței de la care opera lui Cioran a atins-o. Totul începe, așadar, de la operă. Relația dintre cei doi se angajează mai întîi prin vorbe și în spirit, și între ei străjuiește mereu, ca supremă justificare a întîlnirii lor, admirația declarată a Friedgardei pentru aforismele lui Cioran. Mai există însă un mic amănunt și acela este fotografia pe care Friedgard o alătură scrisorii sale din 12 aprilie. Strălucirii aforismelor, pe care Cioran i le-a oferit fără să o cunoască
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este inaugurată și perpetuată de Friedgard însăși: la fiecare întîlnire există o latură a seducției fizice foarte bine pusă la punct, iar eroina are grijă să ne vorbească mereu despre frumusețea ei, despre felul în care își compune aparițiile, despre admirația pe care o stârnește în jur. Nici o mirare că Cioran va răspunde acestui scenariu al seducției și va deveni din prima clipă victima lui. Căci din prima clipă, sub noianul de vorbe în care cei doi se îngroapă, Cioran descoperă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un tip OK. Ei bine, nici vorbă, sânt hieratici la culme, nici un mușchi nu li se mișcă pe față și au privirea aceea care bate departe și care trece prin tine ca și cum n-ai fi. Iarăși simt cum mă cuprinde admirația privindu-i. Dacă aș fi avut norocul să mă nasc mai târziu, cred că mi-ar fi plăcut să fiu bodyguard. Meseria asta îți satisface toate orgoliile: ești tot timpul în preajma oamenilor importanți. Și nu o oră sau două ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
către sală." Și îi indică bătrânului, care este evident fericit de propunere, locul din centrul rampei către care avansează artiștii lirici când ajung la aria principală, îl privesc pe acest lucrător al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) plin de admirație. Îmi surprinde privirea: "Asta e, îmi răspunde, cu o scurtă ridicare din umeri. E democrație." Je suis ravi. Iată-mă, în sfârșit, preluat, acceptat ca unul interesat de buna desfășurare a lucrurilor. Respir ușurat. Între timp bătrânul a ajuns la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
străine) aruncate vraiște, într-o neglijență studiată. Cartea devenise o insignă, argument pentru o înțelepciune de tarabă pusă să circule în lume pe patru roți. Parcată pe trotuarul Universității, mașina "plesnea de cultură" și urma pesemne să îi umple de admirație pe studenții care intrau și ieșeau de la cursuri. mat este prilejul însuși ― cărturarul nostru se lipește de ele, le exhibă și se expune cu ele ca turiștii care nu au credibilitate decât dacă au o poză făcută lângă piramide. Orice
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
câmpie se întrepătrund atât ca necesități și posibilități, cât și prin foloase în vederea valorificării tuturor resurselor oferite de natura înconjurătoare. Nu există călător străin, care a avut ocazia să străbată și să cunoască plaiurile Moldovei, să nu-și fi exprimat admirația ori să nu fi făcut aprecieri pozitive cu privire la bogățiile țării. Alexandru I. Gonța, relevând aspectul, remarcă de justețe cum „Călătorii străini rămân uimiți la vederea tuturor roadelor naturii”. El reproduce fragmente din notările făcute de vizitatori, cum e aceea din
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
calea răotăților”, astfel încât e de înțeles de ce oamenii locului s-au mulțumit cu locașuri de cult modeste, cu o viață religioasă care să răspundă, în primul rând, trebuințelor sufletești imediate și nu grandorii prin care să fi urmărit să stârnească admirația veacurilor. Că astfel au stat lucrurile se poate ușor demonstra prin faptul că aproape toate bisericile de pe teritoriul comunei noastre, ca și în satele din jur, au fost locașuri simple, din materiale ușor perisabile, multora pierzându-li-se orice urmă
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
celebrul precursor Dante Alighieri, pe care atât Boccaccio, cât și Chaucer l-au avut drept model de necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
că cele două sexe au aspirații comune, sunt asemănătoare din punctul de vedere al emoțiilor trăite.96 Istorisirea răzeșului este plină de optimism, toleranță, exprimă dorința de egalitate umană. Naratorul are o viziune liberală asupra raportului dintre sexe și o admirație vădită pentru femei, este descris ca un „om nou” ce încearcă să răstoarne ierarhia tradițională. Povestirea lui se încheie subliniind ideea că bunătatea este intrinsecă ființei umane, de aceea poate fi regăsită în orice clasă socială. „Povestirea sa este plină
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
societate ce izolează și condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă. Femeia joacă un rol multiplu și se înfățișează în mai multe ipostaze: centru al preocupărilor artistice ale creatorului, muză permanentă, generatoare a celui mai nobil sentiment, iubirea. Pentru Boccaccio viața are sens numai sub
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]