4,504 matches
-
putere din 1690 și 1691; impresia că Tourville era prea precaut sau incompetent; necunoașterea mărimii flotei aliate în 1692 în comparație cu flota lor din 1690. În bătălia din 1690 francezii au profitat de înfruntarea unei mici și nehotărâte părți ale flotei aliate, dar dacă aceasta ar fi luptat, nu ar fi fost în mod obligatoriu mai slabă ca flota franceză. După aceea Tourville a avut de înfruntat o flotă mult mai puternică, dar acest lucru nu era în concordanță cu părerea că
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
fi luptat, nu ar fi fost în mod obligatoriu mai slabă ca flota franceză. După aceea Tourville a avut de înfruntat o flotă mult mai puternică, dar acest lucru nu era în concordanță cu părerea că francezii au slăbit flota aliată. În cele dn urmă numărul total al navelor active din flota aliată nu s-a schimbat prea mult și nu era prea evident să presupui că în 1692 navele aliate erau mult mai puternice. Toate acestea l-au determinat pe
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
flota franceză. După aceea Tourville a avut de înfruntat o flotă mult mai puternică, dar acest lucru nu era în concordanță cu părerea că francezii au slăbit flota aliată. În cele dn urmă numărul total al navelor active din flota aliată nu s-a schimbat prea mult și nu era prea evident să presupui că în 1692 navele aliate erau mult mai puternice. Toate acestea l-au determinat pe Ludovic XIV să îi dea lui Tourville ordinul de a se lupta
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
era în concordanță cu părerea că francezii au slăbit flota aliată. În cele dn urmă numărul total al navelor active din flota aliată nu s-a schimbat prea mult și nu era prea evident să presupui că în 1692 navele aliate erau mult mai puternice. Toate acestea l-au determinat pe Ludovic XIV să îi dea lui Tourville ordinul de a se lupta cu inamicul indiferent dacă este "slab sau puternic". Strategia anglo-olandeză era pur și simplu de a ataca orice
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
franceză care intră în Canal. În acest scop nave engleze erau echipate tot timpul și noi nave au început să se alăture flotei. Olandezii au echipat nave pentru a înlocui pierderile din 1690. Din cauza acestor efoturi și a concentrării flotei aliate, flota engleză era aproape de două ori mai puternică în numere decât a fost la Beachy Head, iar olandezii intenționau să fie cu peste 50% mai puternici decât atunci. Acestea erau totuși doar numerele. Din punct de vedere calitativ, și olandezii
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
strategice urmau să fie luate de către Iacob al II-lea, François d’Usson de Bonrepaus și Bernardin Gigault de Bellefonds. Victoria franceză de la Bătălia de la Beachy Head obținută cu doi ani în urmă, în iunie 1690, deschisese posibilitatea distrugerii flotei aliate și debarcării unei armate de invazie. Regele Ludovic al XIV-lea și ministrul său naval, Contele Pontchartrain, plănuiau să debarce o armată în Anglia și să-l repună pe tron pe Iacob al II-lea. Inițial plănuiau să lanseze invazia
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
15 mai i s-a alăturat Villette și escadra din Rochefort, cu 7 nave de linie și nave auxiliare, mărind flota combinată a lui Tourville la 44 nave de linie, plus nave auxiliare în total 70-80 ambarcațiuni. Între timp flota aliată se aduna la St. Helens lângă Insula Wight; viceamiralul Escadrei Roșii Sir Ralph Delaval sosise la St. Helens la 8 mai; a doua zi i s-a alăturat Richard Carter, care fusese în vestul Canalului escortând un convoi și ducând
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
St. Helens în a doua săptămână a lunii mai. Alte detașamente li s-au alăturat în următoarele zile, până la 14 mai, când Russell avea o forță de peste 80 nave de linie, plus nave auxiliare. Astfel la 14 mai, cand flota aliată era deja asamblată, era deja pierdut scopul strategic al francezilor de a acționa cu o forță concentrată în timp ce aliații erau împrăștiați. Totuși, Ludovic al XIV-lea îi dădu-se lui Tourville ordine stricte de a căuta lupta, puternic sau slab
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
stricte de a căuta lupta, puternic sau slab, iar acesta el o făcu. Flotele s-au văzut una pe cealaltă cum a dat lumina în dimineața din 19/29 mai 1692 lângă Capul Barfleur din peninsula Cotentin. La vederea flotei aliate, pe la ora 6am, Tourville a ținut un consiliu de război cu căpitanii săi; sfatul său personal era să nu lupte; dar Tourville se simțea obligat de ordinele stricte ale regelui de a se angaja în luptă. Mai spera totuși la
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
lui Nesmond care erau eșuate deja. Russell și navele sale, împreună cu câteva din Escadra Albastră a lui Ashby, au mers în urmărirea lui, în timp ce Ashby și Almonde au continuat să urmărească îndeaproape grupul lui Pannetier. Pentru a scăpa de flota aliată care îl urmărea, Panntier a ales să treacă prin hazardoasa Radă Alderney; a fost ajutat în această manevră de un localnic pe care l-a găsit în echipajul său, Hervé Riel, care a acționat ca pilot când piloții săi nu
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
șalupele s-au retras odată cu refluxul, dar majoritatea navelor de transport erau prea in interiorul portului pentru a putea fi abordate și au scăpat fără avarii serioase. Astfel s-a încheiat atacul care a fost un succes complet pentru flota aliată; 12 nave de linie franceze și mai multe ambarcațiuni mici au fost distruse, cu pierderi aliate minime. Acțiunea a năruit și ultimele speranțe ale lui Iacob sau Ludovic de a porni o invazie în acel an. Nave implicate Englezi: în
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
pentru a putea fi abordate și au scăpat fără avarii serioase. Astfel s-a încheiat atacul care a fost un succes complet pentru flota aliată; 12 nave de linie franceze și mai multe ambarcațiuni mici au fost distruse, cu pierderi aliate minime. Acțiunea a năruit și ultimele speranțe ale lui Iacob sau Ludovic de a porni o invazie în acel an. Nave implicate Englezi: în jur de 30 nave de linie dintre care Escadra costieră: 14 nave de linie plus ambarcațiuni
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
plus ambarcațiuni auxiliare "Bourbon" 68, "St. Louis" 64, "Gaillard" 68, "Terrible" 80, "Merveilleux" 90, "Tonnant" 80, "Foudroyant" 84 "Fort" 60, "Ambitieux" 96, "St. Philippe" 84 "Magnifique" 86, "Fier" 80 Împrăștierea flotei franceze a pus capăt planurilor de invazie iar victoria aliată a fost comemorată printr-o trecere în revistă a Flotei. Ca urmare a bătăliei, francezii au abadonat ideea de a obține superioritatea navală ca atare, adoptând în schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
lipsită de consistență. Luptele de la Cherbourg și La Hogue nu pot fi considerate decât înfrângeri, dar Barfleur nu poate fi privită ca o victorie. Obiectivul strategic de a concentra flota și de a prelua controlul asupra Canalului înainte ca flota aliată să fie adunată eșuase deja la 14/24 mai, iar oportunitatea de invazie s-a pierdut chiar dacă nu ar fi avut loc nici o bătălie navală. Din punct de vedere tactic, Tourville a reacționat excelent într-o situație dificilă. El s-
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
șeful rebel a fugit în Persia.Abd al-Ilah a revenit la Bagdad și a fost repus în funcția de regent. Colaborând cu Nuri as-Said cu multe rezerve, Abd al-Ilah a continuat o politica naționalistă moderată, menținând relații apropiate cu Puterile Aliate. În 1942 prințul a oferit un dineu oficial somptuos în cinstea trimisului președintelui Roosevelt, Wendell Wilkie. În 1945 Abd al-Ilah a vizitat Statele Unite și a fost cel dintâi șef de stat găzduit de noua pereche prezidențială de la Casa Albă, soții
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
calitatea sa de consilier special ONU, Brahimi are o întrevedere cu trimisul special al Bagdadului la Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Cei doi au discutat condiția irakienilor din unitatea respectivă și s-au declarat nemulțumiți de comportamentul americanilor și forțelor aliate. În calitatea sa de emisar ONU pentru Irak, Brahimi se va declara, în repetate rânduri, nemulțumit de politica statului israelian. Acesta va descrie politica israeliană față de palestinieni ca fiind "marea otravă a regiunii", adăugând că acțiunile Israelului în Cisiordania și
Lakhdar Brahimi () [Corola-website/Science/331082_a_332411]
-
noapte, generând un răspuns identic din partea britanicilor, care au desfășurat la rândul lor raiduri nocturne. În timpul atacului împotriva Uniunii Sovietice, Luftwaffe a cucerit în mai multe rânduri supremația aeriană pe frontul de răsărit. După intrarea SUA în război, forțele aeriene aliate au obținut superioritatea și mai apoi supremația aeriană pe frontul de vest. Cum la un moment dat și Forțele Aeriene Sovietice au reușit să își impună supremația aeriană pe frontul de răsărit, Luftwaffe nu a mai reușit practic să intervină
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
și mai apoi supremația aeriană pe frontul de vest. Cum la un moment dat și Forțele Aeriene Sovietice au reușit să își impună supremația aeriană pe frontul de răsărit, Luftwaffe nu a mai reușit practic să intervină împotriva operațiunilor terestre aliate. După ce au ajuns să dețină superioritatea aeriană totală, Aliații au avut capacitatea să desfășoare bombardamente strategice de o amploare crescută asupra țintelor industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile forțelor
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
permis în martie 1944 avioanelor de escortă P-51 Mustang să zboare mult înaintea formaților de bombardiere pe care ar fi trebuit să le protejeze. Această acțiune era o tactică de „măturare cu avioane de vânătoare” a cerului Germaniei. Aviația aliată a atacat avioanele de vânătoare germane oriunde ar fi fost găsite și a reușit în cele din urmă să reducă pierderile proprii de bombardiere pentru restul războiului din vestul Europei. Atingerea superiorității aeriene a fost forța motrice din spatele dezvoltării portavioanelor
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
permis bombardierelor americane să acționeze împotriva țintelor din Germania și în raiduri de zi. Piloții acestui tip de avion au reușit să doboare 5.954 de aparate de zbor inamice în Europa, mai mult decât orice alt model de avion aliat. Pe frontul din Pacific, avionul Mitsubishi Zero i-a asigurat Japoniei superioritatea aeriană în perioada de început a războiului. Cu trecerea timpului, situația aeriană s-a modificat odată cu intrarea în dotarea forțelor aeriane americane a avioanelor F6F Hellcat și F4U
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
cartier general operațional combinat care să coordoneze cele trei ramuri ale armatei (forțele terestre, marina și aviația) în timpul planificării și pentru coordonarea și executarea unei acțiuni așa de complexe (spre deosebire de aliați, care au creat Cartierul General Suprem al Forței Expediționare Aliate (SHAEF) pentru debarcarea din Normandia). Atunci când a aflat de intențiile lui Hitler prin intermediul ministrului său de externe, Galeazzo Ciano, dictatorul italian Benito Mussolini s-a oferit să participe la invazie cu zece divizii de infanterie și treizeci de escadrile de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
urmă, nici Hitler, nici guvernul german nu a făcut vreo numire în funcția de vicerege, iar discuțiile din cadrul cercurilor puterii de la Berlin au fost negate de Bohle în timpul interogatoriilor susținute în fața autorităților [[aliații din cel de-al doilea război mondial|aliate]]. Von Ribbentrop nu a fost niciodată chestionat în legătură cu acest aspect. După semnarea de către Franța a [[Armistițiul de la Compiègne (22 iunie 1940)|Armistițiului de la Compiègne]], când capitularea britanică părea iminentă, Hitler i-a comunicat lui Bohle că îl va numi în
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
managementul ofertei și cererii de energie prin integrarea sistemelor de energie eficientă și durabilă; și a promova finanțarea proiectelor energetice de interes comun, viabile din punct de vedere comercial și ecologic. Un "parcurs" spre realizarea acestor obiective și unor obiective aliate a fost adoptat la Conferința ministerială Astana. Organismul de coordonare este Secretariatul tehnic cu sediul în Kiev, Ucraina, cu oficii regionale în Tbilisi, Georgia, și în Tașkent, Uzbekistan. Secretariatul INOGATE are un rol important în asigurarea vizibilității, coordonare, coerența și
INOGATE () [Corola-website/Science/331189_a_332518]
-
o chestiune disputată. Printre cei care sunt menționați în legătură cu aceasta se numără inginereul galez Hugh Iorys Hughes, profesorul J. D. Bernal și viceamiralul John Hughes-Hallett. Hughes-Hallett a declarat în timpul unei întâlniri de analiză a eșecului raidului de la Dieppe că forțele aliate nu au nicio șansă să cucerească un port și că forțele de invazie trebuie pur și simplu să își care propriul port peste apele Canalului Mânecii. Afirmațiile viceamiralului au fost luate în derâdere în acel moment, dar, într-o întâlnire de
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
mării, ceea ce a făcut ca furtuna de la sfârșitul lunii iunie 1944 să îl distrugă. Mulberry "B" montat în largul plajei Gold la Arromanches-les-Bains era destinat forțelor de invazie britanice și canadiene. A fost folosit timp de 6 luni, după ce forțele aliate au reușit să cucerească portul Antwerp, folosit după acest moment pentru tranzitul trupelor și proviziilor. „Arrow” era numele de cod al portului de la Arromanches, iar „Golden” făcea referință la sectorul plajei Gold. Digurile de larg plutitoare fabricate din oțel au
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]