7,971 matches
-
-i mirosul, simțindu-i barba ușor nerasă cu obrazul, și-mi permit să mă simt mai bine. Brad îmi cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost uitat, iar singurele sunete care se aud din bucătărie sunt șoaptele noastre și gemetele de plăcere. ― Chiar te iubesc, îi spun eu după aceea. Probabil că asta a fost cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe bancheta din spate. ― Habar n-am. Se întoarce și mă privește ciudat. ― Nu știți unde mergeți? Scutur din cap, și când fac asta, îmi curg primele lacrimi, dar nu într-un torent - e câte o singură lacrimă care îmi alunecă în jos pe obraz. ― Sunteți bine? mă întreabă el cu blândețe. ― Da, îi răspund, și încerc să zâmbesc. Voi fi bine. Stăm acolo ceva timp și el așteaptă să-mi revin. Când îmi șterg ochii, îmi amintesc de mallul Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a spus veacuri dup-olaltă, ce va spune veacuri încă, Pîn-ce soarele s-o stinge în genunea cea adâncă. Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gânduri după ea să, te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roiu de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe când
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ei tâmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. {EminescuOpI 168} Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: - " O, dulce-al nopții mele Domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare, {EminescuOpI 169} {EminescuOpI 170} Și apa unde-au fost căzut În cercuri se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul de-asupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor Domn De inim-o apucă: - " Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! Cum el din cer o auzi Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
prins în brațe... Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede: {EminescuOpI 180} {EminescuOpI 181} - " Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru și în gând, Norocu-mi luminează! " El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul: - " Ce-ți
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cer senin. Nu-mi trebue flamuri, Nu voiu sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu sgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga. Cum n-oiu mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. {EminescuOpI 217} {EminescuOpI 218} Luceferi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adânci Se-nalță la maluri, S-ar atârna de stânci Cu brațe de valuri, Se-nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Când pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. {EminescuOpI 220} Să treacă lin prin vânt A tot știutoarea, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture floarea. Cum n-oiu mai fi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri, Cu brațe de valuri S-ar atârna de stânci - Și murmură-ntr-una Când spumegând recad, Iar pe păduri de brad Alunece luna. {EminescuOpI 222} Reverse dulci scântei A tot știutoarea, De-asupra-mi crengi de tei Să-și scuture floarea. Ne mai fiind pribeag De-atunci înainte, Aduceri aminte M-or coperi cu drag Și stinsele patemi Le-or troieni căzând, Uitarea întinzînd
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
voiu sicriu bogat, Podoabe și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din veștede ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Să am un cer senin Pe-adîncile ape. S-aud cum blânde cad Izvoarele-ntr-una, Pe vârfuri lungi de brad Alunece luna. S-aud pe valuri vânt, Din munte talanga, De-asupra-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga. Și cum n-oiu suferi De-atuncea-nainte, Cu flori m-or troieni Aduceri aminte. {EminescuOpI 224} {EminescuOpI 225} Și cum va înceta Al inimii sbucium
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vreți ca Nueva España să consimtă la negoț, așa gândiți dumneavoastră, nu? Simțind cum îl copleșește furia și mai tare decât înainte, misionarul își îndreptă poziția. Era furios nu pe japonezi, ci pe propria sa neghiobie. Îi era necaz că aluneca din ce în ce mai mult în capcana de vorbe meșteșugite a seniorului Shiraishi. Oare Nueva España n-o să se învoiască la o astfel de înțelegere? Nu știu. Misionarul clătină din cap dinadins, căci voia să stârnească o umbră de neliniște în ochii acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Contreras era pe punte împreună cu toți marinarii spanioli și cu mateloții japonezi în stare de alarmă și așteptau furtuna legați de frânghii de salvare. Corabia începu să se legene din ce în ce mai tare. Lumânarea căzu de pe masă cu o bufnitură, iar cărțile alunecară de pe poliță. Speriat, am ieșit din cabină și am dat să urc pe punte, dar când mi-am pus piciorul pe scară, vasul s-a înclinat pălit de o lovitură cruntă. Era să mă prăvălesc pe scară. Aceea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deschid ușa, lucrurile căzute de pe polițe se întindeau de-a valma la picioarele mele. M-am întins pe pat și mi-am găsit sprijin ținându-mă de un mâner prins în perete. La fiecare legănare a corăbiei lucrurile de pe polițe alunecau încoace și încolo. Zgomotele acestea se tot auziră până spre dimineață. În revărsatul zilei, vuietul din cală se mai potoli și zguduielile vasului se mai domoliră pentru o vreme. Când lumina zorilor pătrunse prin hublou, am văzut cărțile și boccelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
până nu apunea soarele. Mai marele satului le împărți japonezilor o mâncare numită tortilla din pâine de porumb în formă de senbei care avea la mijloc un fel de brânză ce semăna cu tofu. Avea un miros neobișnuit și nu aluneca ușor pe gât. Se adunară din nou și coborâră muntele. Aceleași priveliști monotone ca mai înainte li se desfășurau din nou în fața ochilor. Sub soarele pârjolitor, agave și cactuși se înfigeau în pământul uscat ca niște pietre părăsite de mormânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
degetele în urechi. Sunetul puștii se abătu peste mlaștină ca un tunet răzleț. Câteva cârduri de rațe se înălțară în zbor. Lebăda zvâcni în sus, tulburând luciul apei pe care se iviră cercuri largi și se îndepărtă bătând din aripi. Aluneca pe apă zbătându-și aripile. Pe luciu apărură câteva cercuri. Pocnetul puștii se răspândea în aerul rece precum cercurile pe apă. Ce bine că n-am nimerit-o, se gândi samuraiul. În urechi îi răsuna la nesfârșit pocnetul puștii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezii în afară de negoțul cu Nueva España? — Vor să ne fure iscusința și drumurile marinărești pentru a traversa Oceanul Pacific. Fără îndoială că au aflat toate acestea în timpul călătoriei lor până aici. Printre episcopi se răspândi rumoare. După ce se liniștiră, privirile lor alunecară de la părintele Valente la Valesco. Acesta stătea pe scaun cu chipul împietrit. Ridică mâna și ceru îngăduința să vorbească. Unul dintre episcopi dădu din cap a încuviințare. Atunci Velasco zise, roșu la față și cu glas tremurător: — Onorați episcopi, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încăperea, samuraiul își așeză mâinile pe genunchi și închise ochii. Fără îndoială că slujbașii de la Sfatul Bătrânilor și seniorul Ishida se aflau într-o cameră mai în spate, dar casa era liniștită. Din când în când se auzea zăpada grea alunecând de pe acoperișul de paie. După ce zgomotul ei înăbușit se stingea, liniștea se adâncea și mai tare. „Iar tu ai fost prins în vârtejul schimbător al cârmuirii.” În urechi îi răsuna încă limpede glasul de adineauri al seniorului Ishida. „Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu tine, atunci nu s-ar putea dezvinovăți” îi reveneau în urechi cuvintele seniorului Ishida. Totul fusese hotărât încă de la început, iar el era acum împins pe făgașul hotărât. Era silit să cadă într-un hău întunecat. Zăpada de pe acoperiș alunecă din nou cu un scârțâit. Acesta îi aduse aminte samuraiului de scârțâitul parâmelor. Parâmele scârțâiră, pescăruși albi se înălțară în zbor cu țipăt ascuțit de pisică, valurile se loviră de carena corăbiei și vasul porni către oceanul întins. Din clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-se către Wilson la marginea ierburilor, și omul cu fața roșie Încărcă scurta și urâta sa carabină, apoi ținti cu grijă - bang! se auzi din nou detunătura și masa de carne galbenă, târâtoare și grea Îngheță și capul mutilat Îi alunecă ușor În față, Macomber, care stătea singur cu arma Încărcată-n mână pe câmp, unde fugise, În timp ce doi bărbați negri și unul alb Îl priveau cu dispreț, știu atunci că leul este mort. Se apropie de Wilson, a cărui statură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
genunchi, smucindu-și capul lui mare; mutându-și atenția pe ceilalți doi, care continuau să alerge, trase În cel mai din față și-l nimeri. Mai trase o dată, fără să-l atingă, dar auzi bubuitul carabinei lui Wilson și bivolul alunecă și căzu-n bot. — Trage-n celălalt, Îl auzi pe Wilson. Așa da, asta se numește să tragi, la dracu’! Dar celălalt Își continua galopul lui constant și Macomber nu-l atinse, trase alături, stârnind praful, iar Wilson rată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
știuse până atunci. Zebrele, niște spinări mici și rotunjite, și antilopele, puncte care păreau să se cațere pe ceva În goana lor peste câmpie, Împrăștiindu-se acum, când umbra avionului se proiecta peste ele, devenind tot mai mici, și ele alunecând parcă În loc să galopeze, și câmpia, cât vedeai cu ochii, o masă gri-cenușie, și-n față - spatele sacoului de tweed al lui Compie și pălăria sa de fetru. Și apoi trecură peste primele dealuri pe care urcau antilopele, pe urmă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ultimul lucru pe care l-am aflat despre el era că elvețienii Îl băgaseră-n Închisoare, undeva lângă Sion. Capitolul 9 Primul matador a fost Împuns În mâna cu care ținea sabia și mulțimea l-a huiduit. Al doilea a alunecat și taurul l-a Împuns În burtă, iar el s-a agățat cu o mână de corn, pe cealaltă ținând-o apăsată pe rană; atunci taurul l-a Împins În parapet și apoi și-a scos cornul. Matadorul zăcea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
puțin și ne dăm Împreună. — Nu, du-te tu primul. Vreau să văd cum iei pragurile. Nick Adams, care avea un spate mare și părul blond, Încă ușor acoperit de zăpadă, trecu pe lângă George și apoi schiurile Începură să-i alunece, iar el Își dădu drumul În jos; schiurile șuierau prin zăpada ca o pudră cristalină și Nick părea să plutească În sus și apoi să se prăbușească, cum trecea peste pragurile unduitoare. Înainta pe partea stângă și la sfârșit, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se Întindea Înainte, Înclinându-se din când În când, dar urcând mereu. Nick urcă Înainte. În cele din urmă, urmând drumul paralel cu ținuturile arse și deluroase, ajunse pe creastă. Se sprijni de o buturugă și lăsă sacul să-i alunece de pe spate. În fața sa, cât putea vedea cu ochii, se-ntindea câmpia acoperită de pini. Ținutul ars se termina aici, la stânga, odată cu dealurile. În față vedea pădurile de pini, ca niște insule Întunecate apărute din câmpia Întinsă. Departe, În stânga, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]