4,476 matches
-
și orașul Ierihon, ca și veniturile acestuia, care anterior fuseseră proprietatea Bisericii. El a luat de asemenea parte la asediile asupra Shaizar, care nu a putut fi capturat, și Tir. În cadrul asediului asupra Tirului, el a supravegheat construirea aparaturii de asediu. În 1120, a fost prezent la conciliul de la Nablus, convocat de regele Balduin al II-lea, în cadrul căruia a fost stabilită legislația regatului. Atunci când Balduin al II-lea a fost capturat de către artuqizi în 1123, Eustațiu a fost ales conetabil
Eustațiu Grenier () [Corola-website/Science/328283_a_329612]
-
pe parcursul călătoriei către Orient. El a mers alături de Godefroy pentru a se întâlni cu regele Coloman al Ungariei, ca și la întâlnirea cu împăratul bizantin Alexios I Comnen, la sosirea lor la Constantinopol. El este menționat de către Albert și la Asediul Niceeii din 1097, ca i la cel al Antiohiei din 1098. Guillaume de Tir notează că, atunci când trimișii fatimizilor au venit din Egipt pentru a se întîlni cu cruciații, Warner a participat la escortarea acestora înapoi, de-a lungul coastei
Warner de Grez () [Corola-website/Science/328284_a_329613]
-
a atacat pe Kerbogha. După ce cruciații au cucerit Ierusalimul în 1099, Warner a fost unul dintre puținii care au rămas în Orașul Sfânt alături de Godefroy. Când acesta din urmă s-a îmbolnăvit în 1100, Warner și Tancred de Taranto pregăteau asediul asupra Haifei alături de o flotă venețiană care ancorase la Jaffa. Warner a căzut bolnav în timpul pregătirilor și nu a mai putut participa la asediu, ci, după cum Albert de Aachen consemnează, el a fost "transportat la Ierusalim pe o targă." În
Warner de Grez () [Corola-website/Science/328284_a_329613]
-
Godefroy. Când acesta din urmă s-a îmbolnăvit în 1100, Warner și Tancred de Taranto pregăteau asediul asupra Haifei alături de o flotă venețiană care ancorase la Jaffa. Warner a căzut bolnav în timpul pregătirilor și nu a mai putut participa la asediu, ci, după cum Albert de Aachen consemnează, el a fost "transportat la Ierusalim pe o targă." În Ierusalim, noul patriarh latin, Daimbert de Pisa, încheiase un acord cu Godefroy în virtutea căruia Ierusalim urma să devină a posediune a Bisericii. Atunci când Godefroy
Warner de Grez () [Corola-website/Science/328284_a_329613]
-
-lea de pe continent, a trimis vorbă înainte cum că Henric va fi bine primit, invitând-o pe Constanța să stea în vechiul palat al tatălui ei. Napoli a constituit însă primul punct de rezistență față de întreaga campanie imperială, împotrivindu-se asediului cu ajutorul flotei lui Margarit din Brindisi, înainte ca cea mai mare parte a armatei invadatoare să fie lovită de malarie și alte boli. În cele din urmă, armata imperială a fost nevoită să se retragă din întreg teritoriul regal. Constanța
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
I de Sicilia, normanzii au cucerit Sicilia, preluând-o de la musulmanii. Astfel, a fost ocupată Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, Roger Guiscard însuși i-a înfrânt pe musulmani în bătălia de la Misilmeri, momentul crucial fiind asediul asupra Palermo, care a facilitat completul control al normanzilor asupra insulei, fapt desăvârșit în 1091, după ce sunt cucerite Siracusa și Noto. Regatul normand a fost constituit în 1130 de către Roger al II-lea al Siciliei, care a unit teritoriile moștenite
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
1409, iar de atunci a constituit chiar parte a Regatului Aragonului. În ceea ce privește Regatul Neapolelui, acesta a fost condus de regele angevin René de Anjou, până când cele tronuri au fost din nou unite de către Alfonso al V-lea, după un reușit asediu asupra Napoli și înfrângerea lui René la 6 iunie 1443.
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
-lea, a cărui recunoaștere Guillaume încă nu o obținuse, dar și de împăratul bizantin Manuel I Comnen și de cel occidental Frederic I Barbarossa. La sfârșitul anului 1155, trupele bizantine au recuperat Bari, Trani, Giovinazzo, Andria, Taranto și au început asediul asupra Brindisi. Debarcând în peninsulă, armata lui Guillaume a zdrobit-o pe cea bizantină atât pe mare (cele 4 vase grecești) cât și pe uscat, la Brindisi (în 28 mai 1156), recucerind Bari. Adrian al IV-lea a început negocierile
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
rapid, neluându-se nicio măsură pentru reprimarea ei. În 1159, amiralul sicilian Petru a condus un raid asupra Balearelor, deținute pe atunci de către sarazini, în fruntea a 160 de vase. Cu aceeași flotă, el a încercat să elibereze Mahdia de sub asediu, însă s-a retras imediat după angajarea luptei. Petru nu a decăzut din grații, însă nici nu a mai primit sprijin militar pentru a-i ajuta pe creștinii din Mahdia, drept pentru care orașul s-a predat în 11 ianuarie
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
cruciadă și-a continuat înaintarea spre sud, ajungând în dreptul Antiohiei, moment în care a început asedierea orașului, din octombrie 1097, sub comanda normandului Boemund de Taranto. Cu cele peste 400 de turnuri ale sale, orașul era aproape impenetrabil. Ca urmare, asediul a durat pe tot parcursul iernii, cu multe impedimente întâmpinate de cruciați, care ajunseseră în situația de a se hrăni cu carnea propriilor cai sau, potrivit legendei, cu trupurile camarazilor lor căzuți în luptă. Cu toate acestea, Bohemund a convins
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
din asediatori în asediați. Împăratul bizantin Alexios I Comnen se afla pe drum pentru a veni cu o armată în sprijinul cruciaților, însă a făcut cale întoarsă în fața zvonurilor privind recucerirea orașului de către musulmani. Cu toate acestea, cruciații au rezistat asediului adversarilor, cu sprijinul unui mistic numit Petru Bartolomeu din Marsilia. Acesta pretindea că ar fi fost vizitat de Sfântul Andrei, care i-ar fi spus că lancea cu care fusese împuns Mântuitorul pe când se afla pe Sfânta Cruce, s-ar
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Cu toate că Ioan Comnenul lupta din răsputeri și pentru cauza creștinilor din Siria, aliații săi, principele Raimond de Antiohia și Josselin al II-lea de Edessa mărșăluiau prin regiune, fără a-i acorda sprijin basileului pentru a duce la bun sfârșit asediul Shaizarului. Orașul a cedat, însă citadela a rezistat în fața asaltului. Emirul de Shaizar a oferit să plătească o largă indemnizație, să devină vasal al lui Ioan și să ofere un tribut anual; oferta a fost până la urmă acceptată de către împărat
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
pasul Brenner cu o armată. Unindu-și forțele cu cele ale lui Berengar în Verona, cei doi au pornit în marș spre capitala lui Guido, Pavia, pe care au asediat-o dar fără succes, în cele din urmă renunțând la asediu: potrivit lui Liutprand de Cremona, Zwentibold ar fi acceptat o sumă de bani din partea lui Guido pentru a părăsi câmpul de luptă, deși rămâne neclar dacă este vorba de mită sau de tributul datorat lui Arnulf. În orice caz, retragerea lui
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
a asediat Melun, care aparținea lui "Bouchard cel Venerabil", vasal al lui Hugo Capet. Ugo, împreună cu ducele Richard I de Normandia și cu contele Fulc Nerra, și-au unit forțele împotriva lui Odo, care a fost astfel nevoit să ridice asediul început. În jur de 995, Odo a început un război contra lui Fulc Nerra, care se afla deja în stare de război cu Conan de Bretania. Odo s-a aliat cu cumnatul său, ducele Guillaume al IV-lea de Aquitania
Odo I de Blois () [Corola-website/Science/328394_a_329723]
-
Cartagina. Utica nu a dorit să se implice în această rebeliune, dar forțele libiene conduse de Spendius și Matho au asediat și cucerit orașul. Generalii cartaginezi Hanno și Hamilcar au venit să elibereze Utica și au fost victorioși după un asediu de scurtă durată a orașului. Utica a fost, din nou, inamicul Cartaginei în cel de-al Treilea Război Punic, după ce s-a predat romanilor în anul 150 î.Hr. După victoria împotriva Cartaginei romanii au creat provincia Africii de Nord, care
Utica () [Corola-website/Science/327517_a_328846]
-
de Vânători aflat în garnizoană la Ploiești. Într-o prima etapă, batalionul a participat la operațiuni de acoperirea și apărare a Dunării în zonele Oltenița și Corabia. După trecerea Dunării, batalionul s-a deplasat spre Nicopole și a participat la Asediul Plevnei. La 30 august 1877 batalionul a trecut sub comanda maiorului Alexandru Candiano-Popescu, acesta înlocuindu-l pe maiorului Mateescu, rănit cu câteva zile înainte în luptele din jurul Plevnei. Grigore Ion a participat la a treia bătălie de la Plevna din 30
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
o serie de reprezentanți militari au cerut pedepsirea lui Czarniecki pentru însușirea ilegală a banilor. Czarniecki a participal la ultima sa campanie militarăîn 1664. El a participat la un nou conflict cu Rusia, dar polonezii au fost nevoiți să ridice asediul cetății Hluhiv și să se replieze pentru ca să facă față unei noi rebeliuni a cazacilor conduși de Ivan Sirko. Pe 22 iulie 1664, Czarniecki a fost numit voievod al Kievului, iar pe 2 ianuarie 1665 a fost numit hatman de câmp
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
iarăși între 5:00 și 6:00 dimineața, transpirând profund; înceta să mai transpire când se ridica din pat și relua atunci când își lua dejunul. La 13 ani Domery a fost înrolat în Armata Prusacă, în rândurile diviziilor responsabile de asediul orașului Thionville, în toiul Războiului primei coaliții. Armata se confrunta cu o insuficiență de alimente pe care Domery o găsea intolerabilă, astfel încât acesta a dezertat în favoarea francezilor: a intrat în oraș și a cedat în fața comandantului francez, care l-a
Charles Domery () [Corola-website/Science/327663_a_328992]
-
Serbia. Acest tratat a fost urmarea a două luni de negocieri între Imperiul Otoman și Liga Sfântă (o coaliție a mai multor puteri europene, printre care Habsburgii, Rzeczpospolita, Veneția și Rusia) . Tratatul punea capăt conflictului austro-otoman din 1683-1697, început cu Asediul Vienei și încheiat cu bătălia de la Senta. Otomanii au trebuit să cedeze cea mai mare parte a Ungariei, Transilvaniei și Slavoniei Austriei, Podolia Poloniei, în vreme ce cea mai parte a Dalmației. Moreea și insula Creta au trecut sub controlul Venției. În
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
a implicat pentru apărarea populației (polonezi, ucraineni și evrei) din teritoriul păstorit de el, sprijinind constituirea de comitete de ajutorare a muncitorilor din Galiția grav afectați de război și de penuria de alimente. În timpul războiului polono-ucrainean din 1918 și a Asediului Liovului, el a fost responsabil cu organizarea de transporturi de alimente pentru orașul asediat. S-a implicat și în cursul conflictelor civile de la începutul anilor '20 între ucraineni, polonezi și unitățile Armatei Roșii. În acele conflicte și-au pierdut viața
Józef Bilczewski () [Corola-website/Science/327693_a_329022]
-
În ciuda tratatului de pace dintre Polonia și Germania, împăratul a organizat în curând o expediție de represalii împotriva lui Mieszko al II-lea. Armata lui Conrad al II-lea a ajuns în Luzația în toamna anului 1029 și a început asediul cetății Bautzen, dar trupele germane nu au primit sprijinul promis de triburile Lutici și expediția a eșuat. Amenințat de unguri, împăratul a fost nevoit să se retragă. Probabil că în acest an fiul lui Oldřich, Bretislaus I, a atacat și
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
ale celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, făcând parte din operațiunile militare germane de invadare a Poloniei. La 1 septembrie 1939, personalul Oficiului Poștal Polonez din Danzig a apărat clădirea Poștei poloneze timp de aproximativ 15 ore împotriva asediului "SS Heimwehr Danzig" (trupele SS din Danzig), a formațiunilor SA și a unităților speciale ale "Ordnungspolizei" (poliția din Danzig). Toți, cu excepția a patru apărători care au scăpat din clădire în timpul predării, au fost în mod nedrept condamnați la moarte la
Apărarea Oficiului Poștal Polonez din Danzig () [Corola-website/Science/327708_a_329037]
-
și Iordan au devenit susținători ai papilor, intervenind chiar în alegerea acestora. Prin forța armelor, ei au impus pe papa Grigore al VII-lea. În 1077, Richard, pe atunci având o forță similară celei a lui Robert Guiscard, a început asediul asupra Napoli, însă a încetat din viață în 1078. Iordan nu a continuat asediul, în timpul său puterea și influența familiei Drengot intrând în declin în comparație cu dinastia Hauteville, care a încheiat cucerirea Siciliei, ca și eliminarea bizantinilor din Peninsulă. Între 1092
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
armelor, ei au impus pe papa Grigore al VII-lea. În 1077, Richard, pe atunci având o forță similară celei a lui Robert Guiscard, a început asediul asupra Napoli, însă a încetat din viață în 1078. Iordan nu a continuat asediul, în timpul său puterea și influența familiei Drengot intrând în declin în comparație cu dinastia Hauteville, care a încheiat cucerirea Siciliei, ca și eliminarea bizantinilor din Peninsulă. Între 1092 și 1098, familia Drengot a fost alungată temporar din Capua de către cetățenii longobarzi. După
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
în port și a prădat orașul, forțându-l pe Ioan s se supună. Cu toate acestea, în 962, ducele Ioan s-a declarat supus față de împăratul occidental, Otto I. Între timp, în 958, Naples a fost din nou ținta unui asediu al musulmanilor. Soția lui Ioan a fost "senatrix" romană Teodora, fiică a celebrei Teodora și a contelui Teofilact I de Tusculum. Astfel, Ioan avea legătură matrimonială cu celebra Marozia. De altfel, el și/a trimis fiul, Landulf pentru a fi
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]