5,357 matches
-
cu trăsături fine și frumoase, îmbrăcată în negru, purtând o desagă în spate și toiag de fildeș în mână. -Ai rătăcit prințule. Pe cine cauți? -Caut palatul din poiană. De ce oare m-am rătăcit? -Îl cauți pe vicontele Henri?întrebă bătrâna, mișcând toiagul de fildeș. Stâncile și locul acela înfiorător dispăruseră ca desintegrate într-un nimb orbitor de lumină. Ca teleportată apăru o imensă poiană înconjurată de munți, în poiană palatul cu toate bogățiile. Lupii alzacieni baricadau intrarea palatului mărăind fioros
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
palat îl aștepta vicontele Henri temperând câinii. -Bun venit prințe Rudolf. Știu. Cunosc motivul. Vreau să spun. . . , cunosc cauza care te-a adus la mine. Având bastonul în mână îl mișcă. Vicontele Henri dispăru parcă absorbit de lumina cerului. Apăru bătrâna Brigitte cu toiagul de fildeș în mână-Acum cred că îmi cunoști enigma. Eu am fost cavalerul Eduard, vicontele Henri și Marta. Eu sunt Brigitte vrăjitoarea acestor tărâmuri, stăpâna destinelor. Mișcă toiagul. În locul bătrânii apăru o tânără strălucitor de frumoasă. -Tatăl
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
în fața lui se găsea, cine? Chiar individul din Siberia. Cineva era obsedat de un necunoscut pe care îl zărea mereu prin mulțime, într-o bună zi iarăși cineva bătea la ușă. Cine era? Chiar acel necunoscut... Un altul ucidea o bătrână cu un topor, după un plan minuțios, ca să înfăptuiască ceva măreț, ca și Napoleon, pe care nimeni nu-l acuzase de crime, deși săvârșise atâtea... Dimpotrivă, fusese aclamat... Credeam că după crimă va urma înfăptuirea acelui ceva măreț, eroul însă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
însă poate că este atât de prezentă în viețile noastre. Călătoria noastră se termină cu cifra ”7”, o povestire metaforică despre facerea lumii, despre faptul că la început nu a fost doar bărbatul, ci au fost două persoane: Bătrânul și Bătrâna. Apoi, înainte de ziua a șasea: “Se uitau privire în privire și deveneau unul. Vroiau să rămână unul, dar era mai bine în doi. Așa că Bătrânul își lăsase hainele în dreapta sa și porni nerușinat de goliciunea sa către Bătrână. Chipul ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Bătrânul și Bătrâna. Apoi, înainte de ziua a șasea: “Se uitau privire în privire și deveneau unul. Vroiau să rămână unul, dar era mai bine în doi. Așa că Bătrânul își lăsase hainele în dreapta sa și porni nerușinat de goliciunea sa către Bătrână. Chipul ei devenea al lui din ce în ce mai mult. Cu cât se apropia Bătrânul, cu atât viața lor rămânea în doi. Atunci Bătrâna simți că trebuie. Trebuie. Lăsă hainele ei în stânga și îi întinse mâna Bătrânului. Goliciunea ei fără de rușine îl aștepta
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era mai bine în doi. Așa că Bătrânul își lăsase hainele în dreapta sa și porni nerușinat de goliciunea sa către Bătrână. Chipul ei devenea al lui din ce în ce mai mult. Cu cât se apropia Bătrânul, cu atât viața lor rămânea în doi. Atunci Bătrâna simți că trebuie. Trebuie. Lăsă hainele ei în stânga și îi întinse mâna Bătrânului. Goliciunea ei fără de rușine îl aștepta. Se așteptau să fie lumină și apoi întuneric și să treacă și ziua a șasea.“ La finalul drumului parcurs ne dăm
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
femeie, știrbă și îmbătrânită devreme. În față, cu spatele la mine, tot în picioare, ca mine, era o altă femeie blondă, cu un lanț de aur gros la gât. Era o mare veselie. Oricum, nimeni nu le băga în seamă. Bătrânele de lângă ele vorbeau la fel de tare. Lumea toată era o forfotă. Zeci de glasuri adunate într-o singură voce. Nici un secret nu rămânea nespus și disecat de gura muierilor și a bărbaților deopotrivă. Presimțeam că așa va fi, și totuși am
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
s-o tuns așa cî avea păduchi... - Ci zîci?... - Cî avea păduchi, di asta s-o tuns așa... - Ei, apoi arz-o focu’ di treabă cî cine știe ci mai are și fata asta în cap... - Păduchi, fa, n-auzi... Bătrânele priveau pe geam la o fată de vreo douăzeci și șase de ani. Micuță, cu trăsături tăiate de vânt, îmbrăcată cu o bluză mai largă decât firavul ei trup, cu o fustă groasă, și cu șlapi roz ce îi acopereau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
care mai de care o îndopau cu mâncare. Cânta cocoșul a doua oară. Sarmalele fierbeau în oalele de lut puse în jarul focului, de la cozonaci, care era adunat în vatra cuptorului. Pe plită, un cazan mare cu apă forfotea. O bătrână moțăia pe un pat, iar Antonica robotea încă la așezatul pomenilor împreună cu celelalte femei. Somnul îi fugise de mult, avea ale ei pe cap. Își șterse cu colțul basmalei gura și se uită printre ușa crăpată la patul fetei sale
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dusă în înaltul cerului, apoi spre pământul roditor. Lică învăța din nou, singur, să facă și să cinstească crucea. Din colț de la răsărit icoana Precistii cu Pruncul în iesele începu să se clatine. Îi privea zâmbind pe cei doi bătrâni. Bătrâna Tinca întinse disperată mâinile să o prindă. Era prea târziu. Sfinții sau dus în apa rece, care i-a cuprins în brațele sale, la început timid, apoi i-a tras în jos cu putere. Nimeni nu se opunea. S-au
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de la casa mea cu fruntea sus. Varvara nu ridica ochii din podea. Nu-și privi o clipă mama. Își potolea lacrimile. Vorbele reci ale Rariței o sfâșiau. Nu credea că mama sa e în stare să spuie cuvintele acelea. Bătrâna își aranjă cu o mână părul ca nourii de vară de sub batic. O privi tăios pe fiica sa. Nu poate să o strângă în brațe, nu poate să tacă, nu poate să lase durerea să o ierte, nu e timpul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
barda... - Ei, acum ce să faci, Dumnezeu să o ierte... Lumea însă a vorbit, dar nu a venit la înmormântare. Nici cei ce o plângeau, nici cei ce îi erau neam. Polixenia s-a trezit după o vreme cu două bătrâne care au spălat moarta după datină, au strâns de prin casă și au lăsat-o. Popa a trimis dascălul să-i citească sâlpii, iar la groapă au dus-o pe drumul cel mai scurt. Până și crucea cea dreaptă au
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
bagdadie iarbă secerată cu o zi înainte, a întors spatele și a plecat la treburile ei. Nopțile aveau să fie de acum înainte pentru ea așa cum erau pentru toți din sat, pline cu grijile de peste zi. 7 (șapte) Bătrâna privea Bătrânul cu ochi simpli. Tăceau. Nu mai aveau nimic de spus, deși mai erau atâtea de povestit. În jurul lor nu era nimic, până când Bătrânul nu a ridicat mâna și a lăsat albastrul cerului liber. Bătrâna s-a aplecat și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
peste zi. 7 (șapte) Bătrâna privea Bătrânul cu ochi simpli. Tăceau. Nu mai aveau nimic de spus, deși mai erau atâtea de povestit. În jurul lor nu era nimic, până când Bătrânul nu a ridicat mâna și a lăsat albastrul cerului liber. Bătrâna s-a aplecat și s-a sprijinit cu palma de pământ. Atunci s-au privit ochi în ochi. Din privirea lor s-a născut lumină. și-au închis pleoapele și a fost întuneric, le-au deschis, a fost lumină. Așa
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ochii Bătrânei cum plâng. Îi înțelegea durerea și bucuria, dar nu putea să le definească. S-a apropiat, i-a șters ușor, cu ambele mâini, lacrimile de pe obrajii moi. A avut tăria să le despartă și a lăsat obrazul curat. Bătrâna tăcea. Lacrimile ei erau adunate între albastrul cerului și pământul. Zâmbind, a închis ochii. A fost întuneric, a fost lumină și a trecut ziua a doua. Bătrâna a luat apoi lacrimile ei și l-a lăsat pe Bătrân să atingă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
obrajii moi. A avut tăria să le despartă și a lăsat obrazul curat. Bătrâna tăcea. Lacrimile ei erau adunate între albastrul cerului și pământul. Zâmbind, a închis ochii. A fost întuneric, a fost lumină și a trecut ziua a doua. Bătrâna a luat apoi lacrimile ei și l-a lăsat pe Bătrân să atingă cu podul palmei pământul. Cu degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
l-a lăsat pe Bătrân să atingă cu podul palmei pământul. Cu degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în palme. Bătrâul a lăsat să curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în palme. Bătrâul a lăsat să curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei strânse în palme. Aproape mecanic, mișcările lor erau dedespărțite. Neobosit au lucrat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în palme. Bătrâul a lăsat să curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei strânse în palme. Aproape mecanic, mișcările lor erau dedespărțite. Neobosit au lucrat până ce a fost întuneric și a fost lumină și a fost ziua a treia. Bătrâna se uita îndelung la munca
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei strânse în palme. Aproape mecanic, mișcările lor erau dedespărțite. Neobosit au lucrat până ce a fost întuneric și a fost lumină și a fost ziua a treia. Bătrâna se uita îndelung la munca lor. Privea atentă tot ce era în jur. Trudise și truda nu era în zadar. Trudise, dar nu era obosită. Ca o putere pe care o simți în coaste, Bătrânul se ridică și cu mâna
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Ca o putere pe care o simți în coaste, Bătrânul se ridică și cu mâna rupse pâsla groasă și neagră de deasupra lor. O lumină albă, galbenă, roșie, albastră, jucăușă îi învălui pe cei doi bătrâni. Se priveau năuciți. Zâmbeau. Bătrâna îi sărută mâna celui de lângă ea, iar el lăsă să se așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei, care atingea timid mâna celui de lângă ea. Erau ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
învălui pe cei doi bătrâni. Se priveau năuciți. Zâmbeau. Bătrâna îi sărută mâna celui de lângă ea, iar el lăsă să se așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei, care atingea timid mâna celui de lângă ea. Erau ei, împreună, pe întuneric, pe lumină, lăsând să treacă ziua a patra. Bătrâna mergea pe apă și aștepta să treacă lumina. În urma ei era viață, ea mergea spre viață. Pe pașii ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei, care atingea timid mâna celui de lângă ea. Erau ei, împreună, pe întuneric, pe lumină, lăsând să treacă ziua a patra. Bătrâna mergea pe apă și aștepta să treacă lumina. În urma ei era viață, ea mergea spre viață. Pe pașii ei călca încet Bătrânul, lăsându-și răsuflarea lui în urmă. În spatele lor se întindea lumea, iar ei mergeau spre ea. Culorile prindeau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
emana viață, iar ei mai aveau putere. Dar, a fost lumină, a căzut întunericul și a trecut ziua a cincea. Bătrânul s-a oprit ca stană de piatră. A tăcut. Liniștea lui, liniștea ei, s-au întâlnit. S-a întors Bătrâna și l-a privit. Se iubeau prea mult. Învățau să se iubească. Se priveau de parcă s-ar fi văzut pentru prima dată. Gândeau la fel. Era prea mult și totuși nu se simțeau obosiți. Chipul lui începuse să împrumute ridurile
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era nimic. Sau speriat. S-au înspăimântat. Se uitau privire în privire și deveneau unul. Vroiau să rămână unul, dar era mai bine în doi. Așa că Bătrânul își lăsase hainele în dreapta sa și porni nerușinat de goliciunea sa către Bătrână. Chipul ei devenea al lui din ce în ce mai mult. Cu cât se apropia Bătrânul, cu atât viața lor rămânea în doi. Atunci Bătrâna simți că trebuie. Trebuie. Lăsă hainele ei în stânga și îi întinse mâna Bătrânului. Goliciunea ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]