7,814 matches
-
cerb ai să rămâi până-n ziua când vei cunoaște răutatea celor puternici și bunătatea celor slabi. Blestemul zânei s-a împlinit. Astăzi am cunoscut durerea săgeții tale, o puternice tată, și am cunoscut alinarea pe care mi-a adus-o bietul pădurar bătrân și sărac...Mulțumește-i că a fost om de omenie și m-a îngrijit, și făgăduiește-mi că nu vei mai ridica niciodată arcul împotriva necuvântătoarelor, lighioane ale pădurii și ale cerului. Negură-Împărat începu să plângă și-i
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
mutat pe strada Uitării, așa că nimeni nu mai știe nimic de ea. Soțul e rău și-și bate soția. Copiii au fost și ei maltratați la rândul lor, iar acum sunt plini de cicatrice și se ascund pe unde pot. Biata miss Birmania, fostă regină a frumuseții, ar mai putea fi superbă și azi dacă nu ar avea membrele descărnate, un ochi lipsă și dacă nu ar mărunți din buze aceleași vorbe fără rost. Desigur, cu toții suntem capabili de compasiune, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
față de religie, din câte vedeam eu, nu-i făcea Însă pe micuții călugări să uite de năstrușniciile vârstei. Wendy nu știa nimic despre călugării novici. Nu citise materialele pe care eu le sugerasem În lista de lecturi. —E incredibil cum bieții copii sunt obligați să devină călugări, Îi spuse ea lui Wyatt. Și dacă Într-o zi Își vor dori să aibă o viață sexuală? —Uită-te la zâmbetele lor, spuse Wyatt. Și-i arătă ecranul aparatului digital. Băieții se strânseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se Întâmplă când pui un labrador liniștit lângă o persoană agitată? Sau un collie sperios lângă o persoană calmă? Dar un terier căpos cu o persoană indecisă? Cine pe cine schimbă? Ar putea exista combinații cu efect terapeutic?“. Ce prostii. Biata domnișorică neștiutoare greșise adresa. Se opri o clipă căutând cadrul teoretic potrivit... Poate ceva despre personalitatea și adaptabilitatea diferitelor specii... Începu să noteze: explică fundalul științific, ergo, paleoantropologia umanoidului Erectus În trecut și acum. Da! Și biologia diversificării speciilor - niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să mă prind de ele ca să mă țin la suprafață, dar apoi, cu un oftat adânc, n-au mai mișcat, pur și simplu. Când mi-am revenit, am văzut că gemenii și pluta dispăruseră. Mi-am dat la o parte bietele surori bătrâne să văd dacă Loot și Bootie nu erau dedesubt. Soldații Încă ne ținteau cu puștile. În jurul meu, sătenii băteau apa, dar nu mai Încercau să fugă. Se grăbeau spre țărm. Poate soțul meu le spusese așa. Toată lumea ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ultimul hal de dărăpănate și nici dacă o mie de birmanezi În căutare de răsplată ar face donații, nu ar fi de-ajuns ca să le repare cum trebuie. Mă mir că nu i-a căzut toată șandramaua În cap. Oricum, bietul om e acum În spital, puțin deshidratat, cu un cucui mare la cap, dar altfel e foarte bine. Harry răsuflă ușurat. Deci asta se Întâmplase. —Și ceilalți erau cu el? —Ei bine, asta e problema. Nu erau, mă tem, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai personal, cum erau cu adevărat acești oameni, descriși de acest bărbat cu inima frântă. — Nu, mai trebuie, Îi spuse el lui Elsbeth. Ceva personal. Hai să-i facem să plângă și să-și dorească să-i vadă salvați pe bieții oameni. Harry trase cu urechea și auzi instrucțiunile lui Garrett. Da, desigur! Asta era ideea, nu? Trebuia să participe la salvarea lor. Și iată ocazia perfectă - mult mai bună decât fotografiile lipite pe cutiile de lapte. Își luă o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
erau nici discipolii săi, nici cortegiul său de soldați. Erau doar turiști care nu atrăseseră altceva În afară de ghinion. Ce dezastru abătuse Pată Neagră asupra oamenilor săi! În ora următoare, prietenii mei au discutat mult. Ce ar trebui să facă? Acești bieți oameni fuseseră buni cu ei, Își Împărțiseră mâncarea cu ei, păturile, hainele. Nu era vina loc că podul se stricase. Un lucru era sigur: toți unsprezece Îi vor ajuta pe oamenii tribului. Vor spune oricui Îi va salva că membrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bolboroselile Îngânate. Peste vocea lui s-a adăugat glasul Înalt și pițigăiat al lui Bootie dând tonul refrenului: Mare este Domnul! Mare este Domnul! Loot a strigat că Fratele Alb Mai Mic nu se afla printre ei. Băiatul era un biet muritor, dar nu Îl Învinovățeau pentru asta. Nu Îi Învinovățeau nici pe Nați, care Îi influențaseră să creadă asta, pentru că ei erau doar jucăuși. Dar acum venise vremea să Îl caute pe adevăratul Frate Mai Mic În „Împărăția câmpurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de mână locurile și datele culese din discuția care a durat cam două ore. Când am ajuns acasă, m-am așezat imediat la birou și am transcris totul. Trebuia să redau discuția bazându-mă doar pe memorie și pe niște biete notițe extrem de sumare. M-a impresionat teribil extraordinara capacitate de memorare a omului. Pentru cei care fac asta zilnic, probabil că e floare la ureche. În cele din urmă, însă, nu mi s-a dat voie să public interviul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
puteau coborî“, declară el. Acum, dacă reanalizez, consider că acela ar fi putut să fie un moment de cotitură. Lucrurile ar fi stat cu totul altfel astăzi. Dacă ar fi plecat pur și simplu, ar fi schimbat cursul vieții atâtor bieți oameni... Dar, Hirose Kenichi a strâns din dinți și și-a înfrânt temerile. „A fost salvarea“, își spune singur. Faptul în sine contează, pentru că nu e singurul care a făcut așa ceva, mai mulți au comis aceeași faptă. Nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
timpul cu fratele și mie nu-mi prea acorda atenție. De fiecare dată mă jucam singur. Am o imagine clară a perioadei din copilărie când aveam nevoie de atenție și nu am primit-o. Mi se spunea: «Gândește-te la bietul tău frate.» Poate asta m-a făcut să-l urăsc. A fost o copilărie destul de tristă. Faptul că fratele meu a murit de hepatita B cred că a fost picătura care a umplut paharul. Aveam paisprezece ani. A fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fiecare ființă un bun gardian instinctul de autoconservare. Animalele nu-și curmă zilele datorită lui. Noi însă, animale raționale, știm să judecăm, să analizăm, să comparam, să punem în balanță, să alegem, să spunem "Nu"... Ehe! Știm atâtea lucruri încât bietul instinct nu mai face față presiunii. De aceea acest gardian bătrân, slăbit, adormit, prea înțelegător, ușor de înșelat și de corupt, e întărit de societate cu alți gardieni, artificiali și duri, roboți neînțelegători și incoruptibili: Educația, Morala, Familia, Religia, Legea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
grija voastră? Cărați-vă imediat și nu mai scoateți o vorbă, că vin mai târziu să văd ce treabă ați făcut! O cam băgaserăm pe mânecă, dar, așa ne trebuia! Era clar că era ocupat peste poate, gâfâind și icnind bietul om de-atâta suprasolicitare fizică și emoțională, cu atâtea sezoniste, pe care, om de caracter fiind, era nevoit să le instruiască din greu, unde altundeva, decât într-o hală de depozitare, explicându-le cum se lucrează cu castravetele, și în
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
ar fi, nu plecați nicăieri, indiferent cât lipsesc, e clar? - Clar, nea Victor, fii fără grijă, aici stăm! Nici nu se depărtase bine camionul, că neam și înfipt în sacoșa la care râvneam, înfulecând cu poftă și compătimindu-l pe bietul nea Victor, care era nevoit săracul să muncească și în timpul programului de serviciu! Pe la vreo cinci după amiază, după o siestă memorabilă, a apărut și nea Victor: - Sus, băieții! Gata cu trândăveala, mergem să facem prezența la ieșire! După vreo
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care nu avea nici o vină, ba chiar, într-o bună zi, Vasilescu l-a avertizat: - Băi frate, ori strângi ceasul ăla, ori ți-l arunc dracului pe geam! - Hai bă că nu sunteți voi chiar atât de răi! Doar
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
în țară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetățenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu și de aiurea. Deci iată numai unele dureri pe care nu am cum să mi le ostoiesc fiind și eu un biet român care mai simte românește. Cât despre comunismul pe care de care vorbea cel care comentase articolul meu, eu o să mă rog să nu se mai repete vreodată. Un SOCIALISM, ne-ar trebui desigur, dar numai să fie cu cuvântul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
nu erau, iar „lampa lui Ilici”, becul electric, nici pomeneală), Dumnezeu s-a gândit că-i trebuie lumină. Ia te uită, asta înseamnă clar că, înainte de a-i trăsni prin cap ideea cu facerea, milenii și milenii de-a rândul, bietul moșulică a orbecăit ca moroiul prin întuneric. Ce noroc pe noi că nu s-a accidentat lovindu-se de ceva, mai ales la cap, dar după cum am spus și mai sus, n-avea de ce se lovi, pentru că de jur împrejur
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
expresie greșită. Se gândise să mă amintească, fie că orice emoție de a ei venea spre mine, fie că știuse supărarea pe care aveam s-o împărtășesc și eu. Dar nu este totul. Curând după aceea, abia după două săptămâni, bietul prieten își pierdu și pe mama, și tot așa, din cauza lipsei mele, am aflat vestea mai târziu de la Irina. - Și i-ai scris? - Trebuia? O! Acel "trebuia", care arăta perfect ce stearpă sufletește era! Crezuse de datoria ei să scrie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Vru s-o dreagă și făcu o reflexie profundă pentru capul lui mic și frizat: - Eu nu te înțeleg. Pe de o parte te interesează chestiunile mari, ca moartea și viața, iar pe de altă parte detailezi la infinit o biată ființă umană, fără importanță. Numai cei care n-au curiozități metafizice găsesc pe oameni complicați. O liniște, apoi adăugă: - Eu, să-ți spun drept, nu fac distincții între suflete. În schimb,sunt foarte priceput la fizic. Un grain de beauté
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sau numai se întrevăd, ca un înotător pe valuri... Folosind, ca și înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate și de variație în decorul multiplu... Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Și în fața imensității auguste, bietele mele gânduri sunt minuscule și nepotrivite. Totuși, aventura mea va fi legată de mine, orice s-ar întîmpla. Mi-a luat o serie de prejudecăți și mi-a dat altele. O voi uita-o deseori, dar și în momentele de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
veste mare: Irina a murit. Sărmana! Un accident. A căzut de pe vârful unui munte, la Sinaia." Pentru un moment am rămas fără de nici un gând. Apoi, un tremur ciudat prin tot corpul. În sfârșit, înțelegeam. Nu mai era nici o îndoială asupra bietei nenorocite. Toate interpretările mele asupra ușurinței ei au fost false. Sau așa sunt oamenii. Pot să urmărească un scop mare și să aibă momente de distracții și de mici plăceri inofensive. Acum înțelegeam totul. A fost convinsă că-mi este
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ți-e egal totul și accepți orice, cu alt aspect decât ceea ce simțeam zilnic, fără frământările cunoscute, semănând a calm, ca o rană ce devine în culmea durerii insensibilă, și atunci am putut să mă întreb, în fața straniei mele stări, biată epavă umană care totuși pe stradă salută uneori un cunoscut sau, traversând, așteaptă să treacă un automobil ca să nu fie călcat, dacă nu cumva nu știusem nimic. Și iarăși discuția continuă neînsemnată, vorbe ce nu pot fi reținute și, uneori
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
existențe religioase de tip arhaic și tradițional, dar și să-i recunoască valabilitatea ca decizie umană, să-i aprecieze frumusețea și "noblețea". Scopul nostru nu era de a arăta pur și simplu că un australian ori un african nu erau bietele făpturi pe jumătate sălbatice (incapabile să numere până la 5) pe care ni le înfățișa folclorul antropologic acum mai puțin de o jumătate de secol. Doream să arătăm ceva mai mult: logica și măreția concepțiilor lor despre Lume, a comportamentelor, simbolurilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rodea încă din vremea studenției la Coimbra, îl biruie și, într-o bună zi, la 11 februarie 1891, în vârstă de 49 de ani, se sinucide. Antero de Quental a contribuit enorm la lichidarea monarhiei constituționale și a liberalismului. Socotea "bietul popor portughez slăbit moralmente și dezorientat intelectualicește, după 50 de ani de mizerii partidiste și iluzii liberale". Era antiparlamentar pentru că "în mediul subtil și sterilizant al acestei conspirații permanente, care e esența însăși a parlamentarismului, partidele pierd noțiunea realității și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]