4,161 matches
-
fost KSP-76, dar vehiculul nu a ajuns mai departe de stadiul de prototip. După război, producția în masă a lui ZiS-3 a încetat. A fost înlocuit de D-44, următorul model de piesă de artilerie divizionară, ce dispunea de un calibru mai mare (85 mm), și avea performanțe mai bune anti-blindaj. Pe de altă parte. acest tun era mult mai greu, rezultând o mobilitate redusă față de ZiS-3. Finlanda a capturat 12 unități și le-a utilizat sub indicativul "76 K 42
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
Esztergom pe viitorul rege Ștefan I al Ungariei. Între timp Otto al III-lea, ajuns la Roma pentru a fi încoronat împărat, l-a cunoscut pe Adalbert și a rămas impresionat de cultura și sfințenia sa. Un om de acel calibru nu putea să rămână “înmormântat” într-o mănăstire romană. Între timp, arhiepiscopul de Mainz se întorcea din nou la muncă, cerând papei și împăratului să-l trimită din nou pe Adalbert la Praga, ca fiind singura persoană potrivită pentru acea
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
este denumirea uzuală din anii 1930 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a desemna un crucișător, având ca armă principală tunuri cu calibru peste 155mm, până la 203mm, conform "Tratatului naval de la Londra (1930)", un deplasament de peste 1.850 de tone engleze (de 1016 kg) și sub 10.000 de tone conform "Tratatului de la Washington (1922)". Dacă distincția între crucișător greu și crucișător ușor
Crucișător greu () [Corola-website/Science/331754_a_333083]
-
a motoarelor care propulsau navele, ca să nu fie mai lente decât inamicii, acest fapt având ca rezultat scăderea razei de acțiune a navelor germane, dar flota germană nu era destinată să opereze pe mările îndepărtate. Navele britanice aveau tunuri de calibru mai mare, dar în luptă s-a dovedit, că acest lucru nu contează atât de mult, cele mai importante fiind protecția navelor și precizia tunurilor. La începutul războiului aceste detalii nu erau cunoscute, flota britanică fiind recunoscută ca cea mai
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
proiectilele ajung la țintă, înainte de a aplica corecții pentru următoarea salvă. O problemă legată de aceste corecții a fost că stropii de la proiectilele provenite de la tunuri mai mici aveau tendința de a acoperi cu stropii lor stropii tunurilor de mare calibru (adică locul de impact alproiectilelor). Fie tunurile de calibru mic trebuiau să oprească focul, așteptând ca proiectilele de la tunurile cu calibrul mai mare să cadă, astfel pierzându-se avantajul cadenței mai mari ale tunurilor cu calibrul mai mic, fie să
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
următoarea salvă. O problemă legată de aceste corecții a fost că stropii de la proiectilele provenite de la tunuri mai mici aveau tendința de a acoperi cu stropii lor stropii tunurilor de mare calibru (adică locul de impact alproiectilelor). Fie tunurile de calibru mic trebuiau să oprească focul, așteptând ca proiectilele de la tunurile cu calibrul mai mare să cadă, astfel pierzându-se avantajul cadenței mai mari ale tunurilor cu calibrul mai mic, fie să tragă cu tunuri de toate calibrele, dar atunci corecțiile
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de la proiectilele provenite de la tunuri mai mici aveau tendința de a acoperi cu stropii lor stropii tunurilor de mare calibru (adică locul de impact alproiectilelor). Fie tunurile de calibru mic trebuiau să oprească focul, așteptând ca proiectilele de la tunurile cu calibrul mai mare să cadă, astfel pierzându-se avantajul cadenței mai mari ale tunurilor cu calibrul mai mic, fie să tragă cu tunuri de toate calibrele, dar atunci corecțiile nu se puteau face corespunzător, făcând astfel tragerea imprecisă. O altă problemă
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
stropii tunurilor de mare calibru (adică locul de impact alproiectilelor). Fie tunurile de calibru mic trebuiau să oprească focul, așteptând ca proiectilele de la tunurile cu calibrul mai mare să cadă, astfel pierzându-se avantajul cadenței mai mari ale tunurilor cu calibrul mai mic, fie să tragă cu tunuri de toate calibrele, dar atunci corecțiile nu se puteau face corespunzător, făcând astfel tragerea imprecisă. O altă problemă a fost că torpilele cu rază lungă de acțiune era de așteptat să fie în
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
Fie tunurile de calibru mic trebuiau să oprească focul, așteptând ca proiectilele de la tunurile cu calibrul mai mare să cadă, astfel pierzându-se avantajul cadenței mai mari ale tunurilor cu calibrul mai mic, fie să tragă cu tunuri de toate calibrele, dar atunci corecțiile nu se puteau face corespunzător, făcând astfel tragerea imprecisă. O altă problemă a fost că torpilele cu rază lungă de acțiune era de așteptat să fie în curând puse în serviciu, acestea descurajând navele să se apropie
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
altă problemă a fost că torpilele cu rază lungă de acțiune era de așteptat să fie în curând puse în serviciu, acestea descurajând navele să se apropie unele de altele, astfel folosindu-se de avantajul cadenței mari a tunurilor cu calibru mai mic. Menținerea distanței mari între nave evita în general amenințarea din partea torpilelor și consolida și mai mult nevoia de tunuri grele, și toate cu același calibru pentru a reduce neplăcerile provocate de folosirea mai multor tipuri de muniție. În
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
unele de altele, astfel folosindu-se de avantajul cadenței mari a tunurilor cu calibru mai mic. Menținerea distanței mari între nave evita în general amenințarea din partea torpilelor și consolida și mai mult nevoia de tunuri grele, și toate cu același calibru pentru a reduce neplăcerile provocate de folosirea mai multor tipuri de muniție. În 1903, proiectantul naval italian Vittorio Cuniberti a formulat pentru prima dată conceptul unui cuirasat, având toate tunurile de mare calibru. Deoarece Marina italiană nu a pus în
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de tunuri grele, și toate cu același calibru pentru a reduce neplăcerile provocate de folosirea mai multor tipuri de muniție. În 1903, proiectantul naval italian Vittorio Cuniberti a formulat pentru prima dată conceptul unui cuirasat, având toate tunurile de mare calibru. Deoarece Marina italiană nu a pus în aplicare ideile sale, Cuniberti a scris un articol în "Jane's Fighting Ships", pledând în favoarea conceptului său. El a propus un viitor cuirasat britanic „ideal" de 17.000 de tone, cu armamentul principal
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
mm (6 țoli) de pe navele mai vechi, să înarmeze această clasă de cuirasate doar cu tunuri de 12 țoli, idee care a fost respinsă. "Cuirasatul japonez Satsuma" a fost lansat la apă în noiembrie 1906, având toate tunurile de mare calibru, cu cinci luni înainte de "HMS Dreadnought", deși lipsa momentană a tunurilor a permis fie echipat doar cu patru tunuri de 12 inch. Americanii au început lucrările de proiectare al unui cuirasat numai cu tunuri mari aproximativ în același timp, în
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor japoneze Salvele cu
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
navă de linie celebră, prin dimensiunile sale impresionante, a fost "". Lansată la apă în 1637, la Woolwich, pentru marina regală engleză, această navă cu trei punți avea un deplasament de 1500 t și era înzestrată cu 100 de tunuri de calibre diferite. Carena sa avea o lungime de 42 m și o lățime de 14 m, respectând regula valabilă pe atunci a raportului 1/3 între lățimea maximă și lungime, iar catargul mare avea o înălțime de 134 m. O altă
Navă militară () [Corola-website/Science/335764_a_337093]
-
de infanterie și 4 de cavalerie, 253 de batalioane, 133 escadrile și deținea 887 de tunuri, în timp ce forțele germane numărau 9 divizii de infanterie și 3 de cavalerie, 89 de batalioane, 72 de escadrile și 720 de tunuri de diferite calibre. Bombardamentul rusesc de artilerie de la început a fost unul lung (a durat două zile), dar imprecis, lăsând mare parte din artileria germană intactă, iar soldații ruși, care au făcut greșeala de a ieși din tranșee în grupuri în loc de a merge
Ofensiva de pe Lacul Naroci () [Corola-website/Science/335776_a_337105]
-
Similar cuirasatului nefinalizat USS "Kentucky", o convertire a fost considerată în cazul lui "Hawaii" pentru a fi o platformă de testare pentru dezvoltarea rachetelor ghidate în septembrie 1946. Desemnată CB(SW), armamentul crucișătorului ar fi constat în 16 tunuri de calibru 70 în 8 monturi duble. Majoritatea rachetelor ar fi fost plasate înspre provă, în timp ce 2 instalații de lansare a rachetelor ar fi fost îndreptate spre pupă. Pentru această sarcină, blindajul nu ar fi fost necesar, iar blindajul deja existent urma
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]
-
pavilionului expansive și de un radar capabil, de asemenea și de un sistem de comunicație pentru comandarea grupurilor de lucru de portavioane, deși nu ar fi existat nicio facilitate pentru operațiunile amfibii. Armamentul ar fi constat în 16 tunuri de calibru 54 în monturi unice; această mărime a tunului a fost specificată deoarece tunurile de calibru 50 se credeau a fi prea mici. 2 radare ar fi fost montate; un AN/SPS-2 în vârful unui turn din față, și un AN
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]
-
pentru comandarea grupurilor de lucru de portavioane, deși nu ar fi existat nicio facilitate pentru operațiunile amfibii. Armamentul ar fi constat în 16 tunuri de calibru 54 în monturi unice; această mărime a tunului a fost specificată deoarece tunurile de calibru 50 se credeau a fi prea mici. 2 radare ar fi fost montate; un AN/SPS-2 în vârful unui turn din față, și un AN/SPS-8 pe suprastructura din pupa. În plus, un SC-2 urma să fie montat în vârful
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]
-
la focul de la orice distanță al cuirasatelor (cu proiectile de 355-406 mm). În plus, în ciuda faptului că era mai mare decât clasa "Baltimore", numărul bateriilor secundare și anti-aeriene ale clasei "Alaska" era similar. În timp ce clasa "Alaska" avea doisprezece tunuri de calibru 5 inch (127 mm) dispuse în șase turele jumelate, 56 de tunuri de 40 mm, și 34 de tunuri de 20 mm, clasa "Baltimore" avea același număr de tunuri de calibru 5 inch, cu 8 tunuri de 40 mm mai
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
era similar. În timp ce clasa "Alaska" avea doisprezece tunuri de calibru 5 inch (127 mm) dispuse în șase turele jumelate, 56 de tunuri de 40 mm, și 34 de tunuri de 20 mm, clasa "Baltimore" avea același număr de tunuri de calibru 5 inch, cu 8 tunuri de 40 mm mai puțin, și cu 10 tunuri de 20 mm în minus, considerabil mai puține decât noile cuirasate ale SUA care aveau 10 turele jumelate cu tunuri de calibru 127 mm (excepție face
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
număr de tunuri de calibru 5 inch, cu 8 tunuri de 40 mm mai puțin, și cu 10 tunuri de 20 mm în minus, considerabil mai puține decât noile cuirasate ale SUA care aveau 10 turele jumelate cu tunuri de calibru 127 mm (excepție face "South Dakota" (BB-57)), în timp ce cuirasatele modernizate aveau 8 astfel de turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și intrate în serviciu, acestea aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult mai mari față de crucișătoarele grele contemporane, astfel în timp ce clasa "Baltimore" avea doar 9 tunuri de calibru 203 mm/55 calibre, Mark 12 și Mark 15,<ref name="8/55 12 and 15"></ref> clasa "Alaska" avea 9 tunuri de 305 mm/50 calibre care erau la fel de, dacă nu chiar, mai bune, ca vechiul tun de 355
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult mai mari față de crucișătoarele grele contemporane, astfel în timp ce clasa "Baltimore" avea doar 9 tunuri de calibru 203 mm/55 calibre, Mark 12 și Mark 15,<ref name="8/55 12 and 15"></ref> clasa "Alaska" avea 9 tunuri de 305 mm/50 calibre care erau la fel de, dacă nu chiar, mai bune, ca vechiul tun de 355 mm/50 calibre, folosit
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
față de crucișătoarele grele contemporane, astfel în timp ce clasa "Baltimore" avea doar 9 tunuri de calibru 203 mm/55 calibre, Mark 12 și Mark 15,<ref name="8/55 12 and 15"></ref> clasa "Alaska" avea 9 tunuri de 305 mm/50 calibre care erau la fel de, dacă nu chiar, mai bune, ca vechiul tun de 355 mm/50 calibre, folosit pe navele Marinei SUA anterior tratatului.<ref name="12/50"></ref> După cum era construită, clasa "Alaska" avea 9 tunuri Mark 8 de calibru
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]