KorAP: Find »[drukola/base=canapea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...163 164 165 ...192 >

4,790 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

din prag, făcându-și ochii mici, continua să-l examineze pe prinț. În sfârșit, închise ușa în urma lui, se apropie, se așeză pe un scaun, iar pe prinț îl strânse tare de mână și îl făcu să se așeze pe canapea, cu profilul spre el. — Ferdâșcenko, rosti el, privindu-l atent și întrebător pe prinț. — Și ce-i cu asta? răspunse prințul, abia abținându-se să nu râdă. — Chiriaș, spuse iarăși Ferdâșcenko, privindu-l în același fel. — Vreți să facem cunoștință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-se puțin. — Prințe, mama vă roagă să poftiți la dânsa, strigă Kolea, crăpând ușa. Prințul dădu să se ridice ca să plece, însă generalul își puse mâna dreaptă pe umărul lui și, cu acest gest prietenesc, îl făcu să rămână pe canapea. — Ca adevărat prieten al tatălui dumneavoastră, spuse generalul, vreau să vă previn că, așa cum vedeți și singur, am avut de suferit din pricina unei catastrofe tragice, însă n-am ajuns în fața tribunalului! N-am ajuns! Nina Alexandrovna e o soție cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zăpăcit de tot, o prezentă după soră-sa și chiar o conduse pe ea spre musafiră. Dar, de îndată ce Nina Alexandrovna reuși să înceapă despre „plăcerea deosebită“, Nastasia Filippovna, fără s-o asculte până la capăt, se așeză (și încă neinvitată) pe canapeaua cea mică din colțul cu fereastra și exclamă, adresându-i-se lui Ganea: — Dar unde-i cabinetul dumitale de lucru?... Și... unde-s chiriașii? Nu-i așa că aveți chiriași? Ganea roși teribil, dădu să-i răspundă ceva, însă Nastasia Filippovna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
greș ascultându-te, adăugă el cu profundă căință. Studiind chipul descompus al lui Rogojin, Nastasia Filippovna izbucni deodată în râs. — Optsprezece mii, mie? Uite cum se vede mujicul din el! adăugă ea brusc cu familiaritate vulgară și se ridică de pe canapea, parcă pregătindu-se să plece. Ganea urmărea toată scena cu inima cât un purice. — Atunci - patruzeci de mii, nu optsprezece! țipă Rogojin. Vanka Ptițân și Biskup mi-au promis că până la șapte îmi aduc patruzeci de mii. Patruzeci! Toate pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
poate termina cu bine! Spunând aceasta, foarte emoționată, Varia ieși din cameră. — Toți se poartă așa! spuse Ganea râzând. Oare își imaginează că nu știu asta și singur? Păi știu mai mult decât bănuiesc ei. Vorbind, Ganea se așeză pe canapea, dorind în mod clar să-și continue vizita. Dacă știți și singur, începu prințul destul de sfios, cum ați ales acest chin, știind că într-adevăr nu merită șaptezeci și cinci de mii? Nu la asta mă refer, bâigui Ganea. Apropo, ia spuneți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
slăbit, continuă generalul, stând în picioare în mijlocul camerei și făcând plecăciuni în toate părțile, sunt slăbit, scuzați-mă! Lenocika! O pernă... draga mea! Lenocika, o fetiță de opt ani, dădu imediat fuga după pernă, o aduse și o puse pe canapeaua tare, jerpelită, cu tapițeria din mușama. Generalul se așeză pe ea cu intenția de a mai spune multe, însă, de îndată ce atinse canapeaua, se prăbuși într-o rână, se întoarse cu fața la perete și se cufundă în somn, ca un om lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mea! Lenocika, o fetiță de opt ani, dădu imediat fuga după pernă, o aduse și o puse pe canapeaua tare, jerpelită, cu tapițeria din mușama. Generalul se așeză pe ea cu intenția de a mai spune multe, însă, de îndată ce atinse canapeaua, se prăbuși într-o rână, se întoarse cu fața la perete și se cufundă în somn, ca un om lipsit de prihană. Marfa Borisovna, cu o mină ceremonioasă și amărâtă, îi arătă prințului un scaun de lângă o masă de joc, se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
șoaptă. — A, te-ai ținut totuși de cuvânt! Ia loc, te rog, uite, pe scaunul ăsta; o să-ți spun ceva mai târziu. Cine-i cu dumneata? Tot amicii de dimineață? Să intre și să ia loc; uite, se poate pe canapeaua de colo și pe cealaltă. Uite și două fotolii... ce-i cu ei, nu vor? Într-adevăr, câțiva se intimidaseră vizibil, bătuseră în retragere și se așezaseră în cealaltă cameră; alții însă rămăseseră și luară loc la invitația amfitrioanei, căutând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lovitură puternică în moalele capului. — Ce-i cu tine, ce spui, scumpo! Chiar că te-a apucat o criză: ți-ai ieșit din minți? strigă speriată Daria Alexeevna. — Chiar ai crezut, spuse râzând cu hohote Nastasia Filippovna și sări de pe canapea, că aș putea să-l nenorocesc pe pruncul ăsta? Asta i-ar pica tocmai la țanc lui Afanasi Ivanovici: lui îi plac copiii! Hai, Rogojin! Pregătește-ți pachetul! N-are a face că vrei să te însori, banii dă-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aveți de-a face cu femei cinstite sau necinstite! Nu sunteți în stare să le deosebiți... Ia uitați-vă cum se uită generalul cu gura căscată! — Aici e Sodoma, Sodoma! repeta generalul, dând din umeri. Și el se ridicase de pe canapea; iarăși erau toți în picioare. Nastasia Filippovna părea cuprinsă de o stare de frenezie. — Chiar pleacă! gemu prințul, frângându-și mâinile. — Credeai că nu? Poate că sunt și eu mândră, chiar dacă-s nerușinată! Adineaori ai zis că-s perfecțiunea întruchipată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Lebedev. — Iată-l, îi răspunse bucătăreasa cu mânecile suflecate până la coate, care îi deschisese ușa, arătând cu degetul spre „salon“. În acest salon cu tapet din hârtie albastru-închis, curat și cu unele pretenții, adică cu o masă rotundă și o canapea, cu un ceas de bronz cu cupolă, cu o oglindă îngustă între uși și cu o mică lustră străveche cu plăcuțe de sticlă, care era atârnată de tavan cu un lanț de bronz, stătea în picioare domnul Lebedev în persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreo douăzeci de ani, toată în doliu și cu un copil sugar în brațe, o fată de treisprezece ani, tot în doliu, care râdea foarte mult, căscând grozav gura și, în sfârșit, un ascultător extrem de ciudat, care stătea întins pe canapea, un ins de vreo douăzeci de ani, destul de frumos, oacheș, cu părul lung și des, cu ochii mari și negri, cu tuleie de perciuni și barbă. Acest ascultător, s-ar părea, îl întrerupea adeseori și îl contrazicea pe Lebedev, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la el derutat, rosti drept explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost... dădu prințul să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se uită la fată, la băiat și la cel întins pe canapea; toți râdeau. Izbucni în râs și prințul. — S-a dus să-și îmbrace fracul, zise băiatul. — Ce rău îmi pare, dădu iarăși prințul să înceapă. Și eu care era cât pe ce să cred... spuneți-mi, nu cumva... Credeți că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și prințul. — S-a dus să-și îmbrace fracul, zise băiatul. — Ce rău îmi pare, dădu iarăși prințul să înceapă. Și eu care era cât pe ce să cred... spuneți-mi, nu cumva... Credeți că-i beat? strigă vocea de pe canapea. E treaz de-a binelea! Să tot fi dat de dușcă vreo trei-patru pahare, hai, cinci, dar mai mult, nu; ce mai - disciplină. Prințul dădu să i se adreseze vocii de pe canapea, dar începu să vorbească fata care, având întipărită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cumva... Credeți că-i beat? strigă vocea de pe canapea. E treaz de-a binelea! Să tot fi dat de dușcă vreo trei-patru pahare, hai, cinci, dar mai mult, nu; ce mai - disciplină. Prințul dădu să i se adreseze vocii de pe canapea, dar începu să vorbească fata care, având întipărită pe fața simpatică expresia cea mai sinceră, spuse: Dimineața nu bea niciodată mult; dacă ați venit cu vreo treabă la el, spuneți-i-o acum. E momentul potrivit. Doar seara, când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plânge mai mult în pragul nopții și ne citește din Sfânta Scriptură, pentru că sunt cinci săptămâni de când ne-a murit mama. — A fugit pentru că, cu siguranță, i-a fost greu să vă răspundă, spuse și izbucni în râs tânărul de pe canapea. Pariez că s-a și gândit să vă tragă pe sfoară și acum își face planul de bătaie. — Doar cinci săptămâni! Doar cinci săptămâni! ținu isonul Lebedev, întorcându-se deja îmbrăcat cu fracul; clipind din ochi, își scoase batista din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tânărul, fără să asculte. Închipuiți-vă că pe acest înger, pe această fată, acum orfană, verișoara mea, deci pe propria lui fiică o bănuiește, caută în fiecare noapte iubiți la ea în cameră! Vine aici pe furiș, cotrobăiește și pe sub canapeaua mea. S-a smintit de-atâtea suspiciuni; în fiecare ungher i se năzăresc hoți. Noaptea întreagă, sare mereu din pat, se uită la ferestre, ca să vadă dacă-s bine zăvorâte, ba încearcă ușa, ba se uită în sobă, și asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o cameră mare, înaltă, cam mohorâtă, ticsită cu felurite mobile, în majoritate mese mari de scris, un birou, dulapuri, în care se păstrau registre și tot felul de hârtii. Se pare că lui Rogojin îi ținea loc de pat o canapea lată, tapițată cu marochin roșu. Prințul observă pe masa la care-l așezase Rogojin două-trei cărți; una dintre ele, Istoria lui Soloviov 41, era deschisă și avea un semn în ea. Pe pereți, în rame aurite, mate, atârnau câteva tablouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un loc întunecat, pustiu, unde să fie singur numai cu gândurile lui și nimeni să nu știe unde se află. Sau să fie măcar la el acasă, pe terasă, însă singur, fără Lebedev, fără copiii acestuia; să se trântească pe canapeaua lui, să-și înfunde fața în pernă și să zacă așa o zi, o noapte, încă o zi. Preț de-o clipă, i se năzăreau munții, și anume un loc cunoscut din munți, de care îi plăcea întotdeauna să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era destul de bine „afumat“. Din flecăreala lui reieșea că toți se adunaseră absolut firesc și chiar întâmplător. Înaintea tuturor, spre seară, sosise Ippolit și, simțindu-se mult mai bine, dorise să-l aștepte pe prinț pe terasă. Se instalase pe canapea; apoi la el coborâse Lebedev, apoi întreaga lui familie, adică generalul Ivolghin și fetele. Burdovski sosise împreună cu Ippolit, însoțindu-l. Ganea și Ptițân intraseră, se pare, de puțin timp, având drum prin apropiere (apariția lor coincisese cu incidentul de la gară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl înghionti pe Kolea care stătea în picioare lângă el și îl întrebă iarăși cât e ora, trase chiar spre el ceasul de argint al lui Kolea și privi avid acele. Apoi, ca și cum ar fi uitat totul, se lungi pe canapea, își puse mâinile sub cap și începu să se uite în tavan; peste o jumătate de minut stătea iarăși la masă, cu spinarea dreaptă, și asculta flecăreala lui Lebedev, care se înfierbântase la maximum. — E o idee vicleană și ironică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pavlovici, își aminti de explicația pe care urma s-o aibă cu el și îi zâmbi binevoitor. Evgheni Pavlovici dădu din cap spre el și deodată arătă spre Ippolit, pe care îl privea cu atenție în momentul acela. Întins pe canapea, Ippolit dormea. — Ia spuneți-mi, prințe, la ce bun s-a băgat băiatul ăsta în casa dumneavoastră? spuse el deodată cu o ciudă atât de evidentă, chiar cu răutate, încât prințul rămase mirat. Pariez că n-are gânduri bune! — Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
respingătoare! — Are chipul frumos... — Ia, ia, uitați-vă! strigă Evgheni Pavlovici, trăgându-l pe prinț de mânecă. Priviți!... Încă o dată, prințul îl măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față; chiar părea speriat când privea în jurul lui; însă, după ce își aminti totul și își dădu seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înviorându-se și parcă venindu-și în fire. Asta notați-v-o, prințe, țineți-o minte, căci, după cum mi se pare, adunați materiale despre pedeapsa cu moartea... Mi-a spus cineva, ha-ha! O, Doamne, ce inepție absurdă! Se așeză pe canapea, își sprijini ambele coate pe masă și se apucă cu mâinile de cap. Chiar e ceva rușinos!... Dar, la naiba, nu mă privește că-i ceva rușinos! își ridică el imediat capul. Domnilor! Domnilor, desfac plicul, proclamă el cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
departe de acum trei zile o tânără doamnă, tuberculoasă și aflată într-o situație asemănătoare cu a mea, în Kolomna, se pregătea să plece la piață ca să-și cumpere provizii, dar brusc s-a simțit rău, s-a întins pe canapea, a slobozit aerul din piept și a murit. Toate acestea Kislorodov mi le-a relatat chiar cu o oarecare cochetărie a nesimțirii și imprudenței și parcă onorându-mă cu asta, adică arătându-mi că mă ia drept o ființă superioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]