17,484 matches
-
parte, un monstru devorează fără milă o figură ce aduce cu o ființă umană. O himeră cu trup de leu, cap de maimuță și aripi de liliac își așteaptă neputincioasele victime. Un balaur cu limba scoasă pare să împrăștie pucioasă. Coastele lui se desenează dezgustător prin trupul descărnat, cu piele transparentă, a cărui culoare de piatră gălbuie are nuanțe de cadavru. Monștrii cu gheare și labe de animale răsucite veghează cerurile bătrânului oraș alături de imagini mai apropiate de figura umană, dar
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
de ghidușia jocului ei de cuvinte. Atunci Vultur-în-Zbor își zăvora gura și își înăbușea gândurile. A doua îi aparținea chiar lui Deggle. Insul venea și pleca pe drumul său neștiut, se fâțâia când înăuntrul, când în afara vilei doamnei Cramm de pe coasta sudică a Maurispaniei, și de fiecare dată când pleca, își flutura mâna fără să zâmbească și spunea: „Etiopia!“ Era o glumă complicată și afurisită, inspirată de numele arhaic al acelui tărâm istoric înțărcuit și ascuns îAbisinia... Pe curând), și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
n-a existat niciodată un Sispy, nici un Prepelicar, un Șaman sau un Phoenix, poate nici chiar o Livia Cramm sau un Deggle. Da. Nebunia explica totul. Era nebun. Așa că atunci când barca a intrat în portul de-acasă, portul X, pe coasta maură a Maurispaniei, ochii îi erau sticloși și goi. Se gândea să se sinucidă. ȘAPTE Nicholas Deggle stătea pe o balustradă a pontonului, înalt și negru, cu un zâmbet neobișnuit de răutăcios jucându-i pe buze. Sunt convins că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil. Foarte departe, zise Dolores. Pe Vultur-în-Zbor îl durea capul. îi era rău. Cu greu găsea forța necesară ca să stoarcă informații de la cuplul cu buzele cusute. — Vă rog, zise el, spuneți-mi unde. Virgil Jones păru să ia o hotărâre. — Coasta muntelui, începu el, este în cea mai mare parte împădurită. Cred că mai există oameni care rătăcesc prin păduri, dar noi preferăm să fim singuri, așa că n-aș putea spune cu mâna pe inimă unde. — Și asta-i tot? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Zău că nu te-aș sfătui să urci. Vultur-în-Zbor se simți iarăși rău. — Ce efect? întrebă obosit. — Grimus. Efectul Grimus. — Ce dracu-i asta? — Ah! zise Virgil. Cred că îți ajunge pentru o singură zi. Doar atât să mai spunem: coastele muntelui Calf sunt pline de monștri, domnule Vultur. N-ai supraviețui în nici un caz fără un ghid. Poate nici măcar așa. Vultur-în-Zbor clătină din cap ca un om extrem de nedumerit și-și îngropă fața în palme. Virgil Jones veni la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
principalul său dușman - după Grimus. Adică de când Grimus fusese izgonit de pe insulă. Trosc. Dacă nu se întorcea, viața n-ar fi fost cu nimic mai bună. Efectul se răspândea. Dolores făcuse niște incursiuni de recunoaștere, urcând puțin de-a lungul coastei, și se simțise rău. Imediat ce va ajunge la mica lor colibă, nu va fi mai bine decât în K. Pentru Dolores în nici un caz. Trosc. Dar Nicholas Deggle trebuia să știe deja îiar Vultur-în-Zbor nu trebuia să știe, nu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
odată cu el. Cu un plescăit ușor amuzat din limbă, Virgil arătă căte orașul K. Odată ce Virgil își recăpătase puterile îdeși nu și vigoarea), ascensiunea muntelui nu le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf ar fi fost tăiată o treaptă imensă. Vultur-în-Zbor contempla pentru prima dată adevărata înfățișare a muntelui se trezi imaginându-și un uriaș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mărinimia bunului conte Cerkasov. Ajutor între vecini. Așa-i că-i plăcut? Mai e și semn bun. Nu-i minic rău dacă porți hainele unui om căruia îi ceri încuviințarea, nu? Gnomul îi trase lui Vultur-în-Zbor un ghiont scurt în coaste, ținând unul din ochii violeți închis. — Nu, într-adevăr, spuse repede Vultur-în-Zbor. Elfrida Gribb intră în cameră. Nu părea deloc urâțită de nopțil de nesomn. Mai mult, împrejurimile casei și lumina cețoasă a zilei nu făceau decât să-i sporească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că a fost pe cea stângă, cea slabă. Chiar și așa durea destul de tare. Jumătatea feței unde mă lovise se umflase, strângându-mi ochiul, așa că trebuia să privesc chiorâș ca să văd, și mai bine nu mă gândeam la ce pățiseră coastele mele. Îndepărtând orice gând, m-am concentrat cu totul asupra unui strop de agresivitate și i-am dat un șut prin rotire, care a ajuns fix deasupra genunchiului drept, dându-l într-o parte în timp ce glezna mea dreaptă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de al lui Dominic, și m-am ridicat ușor, ținând încă în mână tocătorul în caz că Belinda mai avea vreo idee strălucită. Mă durea piciorul drept ca naiba, dar nu era rupt, ceea ce nu se putea spune și despre câteva dintre coastele mele. Mi-am atins ușor fața. Durerea era îngrozitoare, dar oasele erau la locul lor. Soneria insistentă se auzea prin sângele din urechile mele. Mi-am dat seama că sunase în tot acest timp. Oricine ar fi fost începuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în regulă dacă nu ai fi sunat la ușă, i-am răspuns. M-ar fi doborât. —Sam... Doamne ferește, fața ta! A venit spre mine. Nu mă atinge! i-am spus repede, dându-mă înapoi. Cred că am una sau două coaste rupte. —Dumnezeule... —Dominic a fost cel de la care îți tot luai cocaina, nu? Trebuia să te întreb cu mult timp înainte. Mai multe piese s-au asamblat. Probabil te-ai gândit că era periculos. A dat din cap. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mort. —Pari obosită, mi-a spus Simon, care era plin de tact, având în vedere circumstanțele, considerând că partea aceea a feței încă îmi era umflată și plină de vânătăi precum ceva care căzuse dintr-un copac toamna trecută, iar coastele erau bandajate atât de strâns încât mă durea chiar și numai din cauza presiunii. — Da, mulțumesc, am spus cu recunoștință. —Vrei să plec și eu? m-a întrebat Sebastian. Am dat din cap în semn că da, deși mă durea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă. De obicei, sunt cel puțin trei la colțul străzii, îl mai așteaptă o terasă lângă școală, un bufet „la varice“ în coasta bisericii, alte două bodegi „de apartament“ peste drum de secția de poliție și un restaurant, chiar în prelungirea policlinicii cu plată, unde cântă de la ora zece a dimineții maestrul Ineluș a lu’ Lingoare. La poarta șantierului, frații lu’ Pișcot, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
da, așa se întâmplă și în viață, nu numai în romane, Ester. Era cu profesorul Fălcuțanu, de la Pediatrie. Îl cunoscusem prin anul trei sau patru de facultate, când mă invitaseră la Clubul Medicinei, un subsol undeva pe lângă Palatul Telefoanelor, în coasta Teatrului Mic, să prezint câteva poezii ale unui nepot de-al său. Fălcuțanu era atunci lector, răspundea de studenți. Îl știam căsătorit cu Anabela G., din grupa noastră, care de altfel mă și rugase să-l ajut să-și promoveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a informa asistența În privința stării sale. — Deocamdată, ce era mai rău a trecut, anunță el. Nu există motive de Îngrijorare. Întotdeauna lucrurile astea par mai grave decît sînt. Prietenul vostru a suferit o fractură la brațul stîng și are două coaste rupte, a pierdut trei dinți și prezintă vînătăi multiple, tăieturi și contuzii, Însă, din fericire, nu există hemoragie internă, nici simptome de leziune cerebrală. Ziarele Îndoite pe care pacientul le purta pe sub Îmbrăcăminte Împotriva frigului și ca să-și sporească proporțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste ca să-mi salveze pielea cu cîteva ore În urmă, iar primul meu gînd se Îndrepta către Închizătoarea unui sutien. — Vorbind de lup... Mi-am ridicat privirea și iată-l. Fermín Romero de Torres, geniu și figură, Îmbrăcat În costumul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
străbătu stomacul celui care părea mai vîrstnic. Glonțul i-a retezat coloana vertebrală, Împrăștiind un pumn de măruntaie peste tejghea. Miquel n-a mai avut timp să tragă a treia oară. Ultimul polițist Îl ochise deja. A simțit arma În coaste, În dreptul inimii, și privirea oțelită, aprinsă de panică. — Stai, nenorocitule, sau Îți jur că te rup În două. Miquel a zîmbit și a ridicat Încet revolverul spre fața polițistului. Trebuie că nu avea mai mult de douăzeci și cinci de ani, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de cîte un braț și mă tîrau grăbit spre mașină. M-am prăvălit pe bancheta din spate, amețit. Lumina venea și se Îndepărta, ca o maree orbitoare. Am simțit că mașina se mișca. Niște mîini Îmi pipăiau fața, capul și coastele. CÎnd a dat peste manuscrisul Nuriei Monfort ascuns În buzunarul interior al pardesiului, una din cele două figuri mi l-a smuls. Cealaltă s-a aplecat peste mine. Mi-am dat seama că Îmi vorbește cînd i-am simțit răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de sol, Însă n-am apucat să-l mai ating Încă o dată. Lumea se congelase În aer. Bubuitul Împușcăturii l-am auzit departe, ca pe ecoul unei furtuni care se Îndepărtează. N-am simțit nici o durere. Impactul Împușcăturii Îmi străbătu coastele. Mai Întîi a fost o vîlvătaie orbitoare, ca și cum o bară de metal m-ar fi izbit cu o furie de nedescris și m-ar fi propulsat În gol vreo cîțiva metri, doborîndu-mă În cele din urmă la pămînt. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aveam să mor din nou. Mai murisem Înainte, În ambulanță, În brațele Beei și ale locotenentului Palacios, care și-a stricat costumul oficial cu sîngele meu. Glonțul, spuneau medicii, care vorbeau despre mine crezînd că nu Îi aud, Îmi sfărîmase coastele, Îmi ștersese inima, secerase o arteră și ieșise la galop printr-o rînă, luînd cu el tot ce Întîlnise În drum. Inima a Încetat să-mi bată vreme de șaptezeci și patru de secunde. Mi s-a spus că, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cocoșește de trei ori. Acesta era semnul că pentru o parte din omenire sosise ora deșteptării!) „Și asta doar din pricina plictiselii. Nu e de mirare, deci, că de-atunci omenirea tot lunecă la vale... De ce Dumnezeu n-a scos două coaste din pieptul lui Adam? De ce nu a făcut două Eve? De ce s-a făcut că nu aude și nu vede cele ce se Întâmplau În jur? Nu cumva Dumnezeu S-a spălat pe mâini de toată afacerea asta?! Mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și sufletul. Atât de formidabilă a fost, apoi, lovitura pe care paladinul i-a dat-o la rândul său, încât nu numai scutul, dar și întreaga armură de pe trupul lui Agrican a fost prefăcută în bucăți, rupându-i și trei coaste pe deasupra. Tătarul răgând ca un leu, a ridicat paloșul cu furie crescândă, repezind în coiful paladinului o lovitură așa cum acestuia nicicând nu-i fusese dat să mai primească din mâna unui muritor. Pentru o clipă i-a luat simțurile. Vederea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
să se depărteze de Bradabanta. Pinabel s-a oferit să urce muntele pentru aputea arunca o privire în zare și să vadă de nu află cunva vreun adăpost pentru noapte. Cu această minciună el a părăsit-o și a urcat coasta muntelui până când a ajuns la o adâncitură, și, privind în fundul ei, a văzut că aceasta se lărgea jos într-o peșteră spațioasă. In acest timp, Bradamanta, temându-se să nu-și piardă călăuza, s-a luat după el, ajungându-l
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și a căzut într-un somn adânc, ca de moarte. Acum, înainte de a vă povesti ce s-a mai întâmplat, trebuie să vă spunem ce fel de loc era acela în care nefericita prințesă fusee aruncată. În marea ce scălda coasta Irlandei se află o insulă numită Ebud, ai cărei locuitori, pe vremuri foarte numeroși, au fost nimiciți de furia lui Proteu până când n-au mai rămas decât câțiva. Această zeitate fusese mâniată rău de faptul că localnicii încetaseră a-i
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
iar Rogero, pentru a le reînoi surpriza și încântarea, încălecă din nou animalul și , dâmdu-I pinteni, l-a făcut să se ridice în văzduh cu rapiditatea unui motor, îndreptându-I zborul mai spre apus, până când a început a se ivi coastele Irlandei. Aici el zări curând ceea ce părea a fi o prea frumoasă fată, singură și legată strâns de o stâncă ce înaonta adânc în mare. Colosală a fost uimirea sa când, apropiindu-se, a văzut-o pe frumoasa Angelica. Tocmai
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]