5,487 matches
-
îi va servi mai târziu lui Rudolf Bultmann la pentru a separa istoria (Historie), narațiunea istorică, înțeleasă ca studiu științific al faptelor obiective și databile ale trecutului, de Istorie (Geschichte), evenimentul în sine, ceea ce conferă sens existenței umane. În timp ce Kähler conchide că Hristosul credinței nu este independent de omul Iisus, căci el este "o viață umană tangibilă"130, Bultmann, împrumutând din filozofia lui Heidegger, care folosește conceptul de viitor în sensul de posibilități ale existenței umane, face o separație netă: "Iisus
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
alte ființe"2. "Ce s-ar fi întâmplat dacă Napoleon ar fi fost ucis în acțiune la Toulon?", se întreabă Engels într-o scrisoare către Borgius din 25 ianuarie 1894. "Desigur că un altul i-ar fi luat locul"3 conchide părintele materialismului dialectic și istoric. Viziunea sa deterministă asupra istoriei, unde condițiile economice generează suprastructura socială, inclusiv istoria societății, strivește orice geniu sub povara necesității. În această logică deterministă, ne întrebăm (și pentru Engels) cine i-ar fi putut lua
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
din ureterul lui Cromwell, Anglia ar fi avut al regim social. În sfârșit, Voltaire constată că cea mai mare înrâurire istorică au avut-o bolile de stomac ale regilor Franței"15. Analizând rolul individului în istorie, sociologul rus L.E. Grinin conchide: "Cu cât este mai puțin stabilă o societate, cu atât este mai puternic impactul produs asupra ei de individ. Altfel spus, rolul individului este invers în raport cu societatea"16. În ce ne privește, istoria lumii este o multiplicare la scara universală
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
evenimentul care face din evrei axa istoriei universale 10. Dar paradoxal, Hristos se validează atât prin confirmarea. cât și prin infirmarea așteptărilor mesianice 11: "Pentru iudei sminteală, pentru neamuri, nebunie" (I Corinteni, 1, 23). De fapt, întreaga istorie a creștinismului, conchide Niebuhr, este o continuă tensiune dialectică între adevărul lui Hristos și adevărul perceput de oameni. Ea este plină de mândria și pretențiile nebunești ale omului de a sfida suveranitatea lui Dumnezeu. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, faptul central al istorie creștine
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
această reflecție adăugăm și faptul că, din punct de vedere istoric, Apocalipsa reprezintă o reafirmare vizionară a puterii cosmice a lui Dumnezeu, opusă genului profetic în care puterea lui Dumnezeu este percepută ca desfășurându-se în istorie 5, am putea conchide că profeția este specifică evreilor, în timp ce viziunea apocaliptică, în accepția sa actuală, este dăruită creștinilor. Desigur, această constatare este relativă și aleatorie. În concepția ortodoxă există o eschatologie particulară, axată pe mântuirea personală, și una universală, urmare directă a Judecății
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a adus o schimbare pozitivă de statut social, condiții mai bune de viață, nu mai mare acces la educația superioară și un raport mai restrâns cu statul providență reprezintă o pondere cifrată între 20% și 70%. Făcând o medie, putem conchide că în jur de 8 % dintre români au avut de suferit de pe urma represiunii, excluderii și marginalizării, în timp ce 45% au beneficiat direct, ca urmare a generalizării metodelor moderne de muncă, a migrației rurale către oraș și construirii statului providență. Ba chiar
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
prin împrejurarea că-i național; ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național; ceea ce-i urît nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun...“ <footnote Ibidem, p. 92-93. footnote> . Ca atare, conchide Eminescu, „nu devine cineva scriitor național prin aceea că repetă cuvintele patrie, libertate, glorie, națiune în fiecare șir al scrierilor sale, precum, pe de altă parte, poate cineva să nu pomenească deloc vorbele de mai sus și să fie cu
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
pl.) → f. m.sg. + n. (sg./pl.) → f. m.pl. + f. (sg/pl.) → acord prin atracție (genul termenului mai apropiat) m.pl. + n.sg. → m. m.pl. + n.pl. → acord prin atracție (genul termenului mai apropiat) n. + f. → f. Privind regulile de mai sus, am putea conchide că în coordonarea unor substantive [-Animat] de genuri diferite, stabilirea genului se face pe baze sintactice, spre deosebire de coordonarea unor substantive [+Animat], unde acordul se face pe baze semantice. Este preferat femininul în situații în care, la coordonarea unor nominale [+Animat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vorbitori marginale, iar de alții acceptabile 151. Exemplele de tipul (247)d', în care al se acordă la neutru plural cu două substantive masculine coordonate, arată că acordul lui al poate fi și de tip default, nemarcat. Prin urmare, putem conchide că al se poate acorda cu sintagma coordonată la plural, pe baza trăsăturilor referențiale. Mai departe, el transmite aceste trăsături posesivului. Dacă antepunem posesivul, obținem structuri agramaticale: (248) a. *ale mele camion și autoturism de teren b. *ale mele mătușă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe care-o vrei? f. abia-l cunosc și eu mai bine; încă-l mai aștept g. iată-l; iat-o; uite-l; uite-o h. pardesiul verde-l vreau i. bunica-l face Pe baza acestui criteriu trebuie să conchidem că în română cliticele de dublare a complementului direct își păstrează caracterul de clitice pronominale, nu pot fi încadrate în clasa afixelor. (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă Al doilea criteriu se bazează pe observația că rezultatele morfofonologice ale
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
legătură între democrație și mărimea țării și cât de mare trebuie să fie un sistem politic pentru a facilita controlul acestuia de către cetățenii săi. Urmare a trecerii în revistă a literaturii de la vechiul oraș-stat la noul stat-națiune modern, aceștia au conchis că dimensiunea optimă este una care satisface criteriile eficienței cetățenești și a funcționalității sistemului. Aceștia au limitat investigația lor la democrațiile pluraliste care, în acel moment, nu erau numeroase. Astăzi, în epoca globalizării, relația dintre mărime și democrație nu poate
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
și cu Ceaușescu! Mai gravă a fost părerea negativă a scriitorului Dieter Lattemann, șeful Uniunii scriitorilor germani, care mi-a mărturisit franc părerea sa negativă despre Dumitriu, aproape cu aceleași argumente ca cele ale lui Noël Bernard.Ă ...Ei bine, conchideam eu cu voce tare În fața Mariei, după doisprezece ani, Dumitriu, deși a publicat câteva romane „interesante”, nu a reușit nici În Franța și nici În Germania să se impună la nivelul extraordinar În care reușise În „fosta lui patrie”. (Și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
probleme care depășesc de departe „puterea sa de Înțelegere”. În astfel de cazuri, pare a șopti În continuare mesagerul divin, În astfel de cazuri omul nu trebuie nici să se declare Învins și nici, cum fac mulți inși „inteligenți”, să conchidă: „astfel de probleme, cazuri, idei sunt absurde!” Nu, nu sunt absurde, doar „omul” este slab, mediocru și arogant, Închipuindu-și că Pronia l-a Înzestrat numai cu „un singur ochi” pentru a contempla miracolul naturii și al ființei. Iar aroganța
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
amintim că am afirmat că cei ce se cred ratați nu sunt decât „pozeuri” - unora li se pare mai interesant a poza În artist ratat decât În a fi ceea ce sunt, adică un merituos șef-contabil sau administrator de bunuri! -, putem conchide că „nefericirea” de a fi neîmplinit, „ne-realizat” (deoarece te compari mereu, chinuit, cu cei mai mari!Ă e rezervată doar celor care produc valoare cu adevărat; cei ce pozează În ratați și-și poartă peste tot, ca un panaș
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unor zei care ne-au proiectat Într-o existență plină de „zgomot și furie”. Deosebirea, aș zice esențială, Între „cele două libertăți” - cea socială și cea individuală - este simplă: pentru cea „privată”, „singulară”, trebuie să lupți „zi de zi”, cum conchide Goethe În finalul celui de al doilea Faust, Biblie a psihologiei omului modern, În polemică cu „spiritul” artei grecești antice, unde soarta Îți era aruncată „În leagăn”, ca un zar, lege de fier În fața căreia erau neputincioși chiar și zeii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Heisenberg, Octav Onicescu, L. Boltzmann, Aurel Avramescu, Jacques Merleau-Ponty, G.J. Whitrow, Engels, E.S. Schrödinger, Gödel, Virgil Stancovici și încă alții. "A-i refuza poetului orice intuiție preeinsteiniană, cum se mai întâmplă și azi, în numele unei înguste fidelități față de G. Călinescu conchide impetuos, cu licăriri amenințătoare în priviri, Th. Codreanu înseamnă a-l deservi pe Eminescu, înseamnă a deservi cultura națională, în sensul că faima universală a poeților depinde în mare măsură de ideile pe care le vehiculează critica". Înspăimântătoare somație pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este "o extraordinară sinteză între tipurile Dostoievski și Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală modernă ca veritabil arheu al românismului. Toți marii creatori români s-au proiectat în el, conștient sau nu, de la L. Blaga și T. Arghezi până la Constantin Noica și Nichita Stănescu". Vajnic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fie pentru panslavism, fie pentru panromânism, sau pentru moldovenism". Perfidia acestei logici a și fost intens exploatată de agrarieni, care au lansat sloganul că Republica Moldova nu trebuie să mai fie nici "gubernie rusească", nici "provincie românească". Autorul, în ultima instanță, conchide într-un mod absolut convingător, că "în pofida tuturor lozincilor de acest fel, Basarabia va continua să fie românească atâta vreme cât acolo se va vorbi românește, indiferent că va fi stat independent sau va reveni la patria-mamă (...). Asta o recunosc toți cei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Hyperion "străbate întreg cercul ființei, de la "transcendența deviată" (confundând pe Cătălina cu fata de împărat ca arhetip al Fecioarei), până la "transcendența verticală" când își descoperă adevărată esență. Punând în discuție cele două ipostaze, Hyperion și Mitică, autorul cărții în discuție conchide: "Și așa ajungem la situația cea mai stranie cu putință: romanticul Eminescu creează o capodoperă a vindecării de romantism, pe când antiromanticul Caragiale creează opere ale neputinței ieșirii din romantism" a unei lumi rătăcite în Tâmpitopole (p. 122, 123). Citându-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eșuate; altminteri cade sub pasul revoluției. Dar și revoluția e compromisă și lumea se găsește într-un impas ireconciliabil. Numai în universul țărănesc echilibrul rămâne stabil (oare?), nu se mai întâlnește moftul. Năpasta e o replică la O scrisoare pierdută, conchide eseistul, și cine nu "a sesizat sensul acestei schimbări tematice riscă să rateze înțelesurile abisale ale operei lui Caragiale (p. 154). Și în Năpasta și în O scrisoare pierdută se produce o fisură în "armonia cuplului primordial" și autorul recurge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
limbii române drept limbă oficială, trecerea de la grafia chirilică la grafia latină au fost etape importante ale revoluției de renaștere națională. Theodor Codreanu reface traseul accidentat al luptei pentru românism, valorificând laborios toate datele pe care le deține, pentru a conchide cu tristețe că sublima bătălie a fost pierdută. O șansă istorică s-a irosit pentru că "politicienii români de pe ambele maluri ale Prutului au ratat momentul prielnic al reîntregirii, când fiara ajunsese la pământ. O mare parte a intelectualității a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literare" blama producțiunile eminesciene ca fiind incorecte și neterminate, "torturând" rima și ritmul; dar același era ferm când ne anunță că modelul nu este bine ales). Apropierea de un text cere, ca tip de lectură, o adecvare a structurilor; putem conchide că și inadecvarea structurală asigură o explicație (acoperire) plauzibilă celor care au rostit cuvinte grele față cu opera eminesciană, vădind o concepție "așa de puțin comună" (și ridicând, astfel, serioase dificultăți de recepție). Al. Dobrescu mută însă centrul de greutate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
totuși, necontenit amintit în cauză și brașoveanul Adrian Lesenciuc: (Postmodernitatea, 2005), Spre deosebire de postmodernism (ne încredințează, iată, un Ziauddin Sardar), transmodernismul trece (firește!) deasupra aceluia; transmodernismul va deveni adică, regăsindu-se pe sine, într-o altă stare de existență. Acum (va conchide Theodor Codreanu), Mihail Diaconescu și impresionanta sa serie romanescă (o realitate literară, cu alte cuvinte, ce învinge, în sfârșit, dimpreună absorbția conceptuală și vidul ce, de regulă, ar îndrăgi-o), vor putea spune fără de nici o reticență: transmodernismul și tradiția nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care "gnoza de la Princeton" prefigurează eonul transmodern (tezele, intențiile și erorile acesteia), impostura feminismului reclamată de aceiași gnostici (cu vârful de lance în speculațiile "decodificării" operelor lui Leonardo da Vinci și în invocarea unor scrieri apocrife, cu substanță sofistică), conchizând că la temeliile transmodernității și ale transdisciplinarității stă filosofia neoraționalistă a lui Ștefan Lupașcu, umanitatea fiind destinată să treacă "prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea." A treia parte a cărții, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
creație, ultima văzută drept o "terapie naturală a sufletului" (4749). Prin linia gândirii proiectată în însemnările sale, autorul "iese din timp", dar rămâne ca număr în conștiința labirintică a cititorilor, deoarece "firul Ariadnei se poate rupe. Numerele, nu." (714), încât conchidem odată cu autorul: "2790. Fiecare dintre noi e un labirint, ca abatere de la labirintul labirinturilor." "Contact internațional", nr. 127-130, ianuarie-martie 2015 A DOUA SCHIMBARE LA FAȚĂ (O CERCETARE TRANSDISCIPLINARĂ A CIVILIZAȚIEI ROMÂNE MODERNE), IAȘI, PRINCEPS EDIT, 2008, COLECȚIA "ESEU"; EDIȚIA A
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]