4,302 matches
-
fondeze o nouă metafizică în jurul noțiunii de "contingență", pornind de la constatarea derivei generate de proasta înțelegere a lui "Dumnezeu a murit" (devenit, cumva, sinonim cu "fiecare crede ce vrea"), care a condus la generalizarea aleatoriului și a relativismului contemporan. În dezacord cu discursul actual asupra sfîrșitului metafizicii, gînditor al contingenței, unic reper în absența Absolutului exilat, Meillassoux nu-l putea ignora pe marele poet al hazardului, mai ales că dilema lui Mallarmé seamănă bine cu a sa: cum să iei act
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
oferă informații ș i opinii personale; - clarifică și coordonează ideile, propunerile evaluează (procedează la un examen critic în raport cu normele). Rolurile de menținere corespund dorinței de asigurare a coeziunii și solidarității membrilor: - încurajează și facilitează participarea altora; - stabilește armonia și reduce dezacordurile; - favorizează compromisuri cu ocazia conflictelor; - formulează norme și propune idealuri; - observă și comentează funcționarea grupului. Fie orientate spre sarcină, fie pe probleme socio-afective, rolurile sunt interacționale și sunt determinate de necesitatea rezolvării sarcinii. Primele sunt determinate direct, celelalte sunt derivate
Polo pe apă by Silviu Şalgău () [Corola-publishinghouse/Science/91527_a_92972]
-
ci l-au dedus din decăderea furnizării bunului public. Această inversare a celei de-a treia teze este greșită (Strange 1987; Keohane 1984: 196). Declinul acestei furnizări ar putea fi rezultatul unei alegeri deliberate a statului hegemonic. "Pentru Statele Unite, accentuarea dezacordului era o condiție preliminară a cooperării în termeni stabiliți de americani" (Keohane 1984: 208). În cele ce urmează voi discuta această problemă fundamentală, anume dacă declinul puterii Statelor Unite sau schimbarea intereselor lor a fost ceea ce a pus capăt epocii Brettton-Woods
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
său metodologic nu poate face acest lucru: el trebuie să reducă macronivelul de analiză la simple constrîngeri structurale. Concluzia trasă de Kratochwil și Ruggie este o perfectă și pură critică metateoretică: metodologia individualistă și pozitivistă a teoriei regimurilor este în dezacord cu ontologia sa intersubiectivă. Într-un mod destul de ciudat, această critică, deși publicată în International Organization, a făcut doar de foarte puține ori obiectul unor răspunsuri, în cadrul literaturii regimurilor (pentru o excepție, vezi Kohler-Koch 1989). Pe lîngă faptul că ea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu din experiența directă. Când cineva insinuează că judec după "simpatii" și "antipatii" fiindcă spun despre Slavici că omul era antipatic și că subordonez analiza omului interior biografiei pitorești, greșește. Mai întîi că socotesc pe Slavici nu prozator mare, în dezacord cu unii critici. Al doilea, simpatia și antipatia istoricului nu sunt reacțiuni imediate, ci dovezi de trăire a materiei. Un istoric se abstrage de prezent, dar nu se abstrage de orice conținut sufletesc și poate avea atitudini ideale. Și dealtfel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
erou pe calea ambițiilor, oferă problema centrală. Răzvan însuși e un om de voință și dacă ezită, face aceasta din cauza unei măsurări juste a condițiilor. El știe că un țigan nu poate pătrunde și noi înșine vedem că ori de câte ori un dezacord se ivește între căpitan și ai săi, problema nu se pune în termeni reali, ci printr-un proces de origine. Răzvan e un paria îmbrăcat în hainele efemere ale puterii în luptă cu un factor monstruos de nedefinit, în condiție
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Ov. S. Crohmălniceanu, Exercițiul cotidian al terorii, RL, 1991, 42; Mircea Handoca, Mircea Eliade - fascist, legionar, antisemit?, JL, 1992, 13-14; George, Sfârșitul, IV, 300-304; Alexandru Vlad, Amurgul clovnilor, VTRA, 1993, 4; Ștefan Borbély, Artistul și dictatorul. Trei trepte pentru un dezacord admirativ, APF, 1993, 9; Liviu Petrescu, Univers carceral, ST, 1994, 1-2; Simuț, Incursiuni, 164-167; Negoițescu, Scriitori contemporani, 254-256; Papahagi, Interpretări, 125-128; Marco Cugno, Norman Manea rătăcitorul, APF, 1995, 3-4; Virgil Nemoianu, Profil Norman Manea, ST, 1996, 7-8; Matei Călinescu, „Plicul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
de a convinge interlocutorul de adevărul sau falsitatea ei"151. Argumentarea vizează oferirea de temeiuri în sprijinul unei teze și are la bază adoptarea unei atitudini, a unui rol din partea locutorului: asentiment, confirmare, adeziune, justificare, probă, concesie, rectificare, obiecție, contestare, dezacord, critică, acuzație, reproș, teză, concluzie 152. În privința raportului dintre informare și argumentare, Sorin Stati afirmă că informarea este subordonată argumentării și că pretenția de a descrie realitatea ascunde de fapt pretenția superiorității în fața opiniilor celuilalt 153. În cazul limbajului politic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
jumătăți a veacului al XIX-lea apare discordantă în multe din laturile sale. Vechile structuri politice, economice și morale intră într-un proces de prefacere, iar perioada de tranziție se caracterizează prin contraste și situații nepotrivite, întâlnite la tot pasul. Dezacordul dintre formele noi și fondul local se resimte pretutindeni, căci vechiul nu murise, iar noul nu se consolidase încă. Teoria formelor fără fond sintetizează tocmai această fractură dintre formele noi, introduse în țară prin procesul revoluționar de dezvoltare a capitalismului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limitează la simpla prezentare a stărilor de lucruri, ci recurge la mecanismele ironiei subtile, din dorința de a câștiga adeziunea cititorului, de a demonta demersul argumentativ al adversarilor, de a ridiculiza obiceiurile clasei politice românești sau de a-și manifesta dezacordul față de modul de gândire și de acțiune al oamenilor politici ai vremii. Formă a comunicării oblice, ironia favorizează desfășurarea vocației artistice a jurnalistului, contribuind în același timp la discreditarea adversarilor de polemică. În acest sens, titlul articolului "Cum se jertfește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de medierea conflictelor (opțional pentru anul I de studiu) și a unui ghid pentru cadrele didactice. CAPITOLUL I A. CONFLICTELE 1. Definirea conceptelor Noțiunea de „conflict” provine din latinescul conflictus, care înseamnă a lupta cu forță. Conceptul de conflict semnifică dezacordul în ceea ce privește atitudinile, scopurile, amenințarea valorilor personale, stilului, lupta pentru ocuparea unui loc, dezacord în privința mentalității, elementelor morale, scopurilor, metodelor, rolurilor. Conflictul constituie o componentă naturală, inevitabilă a vieții sociale a fiecărui individ. După Mayer, B. (2000), conflictul poate fi descris
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
pentru cadrele didactice. CAPITOLUL I A. CONFLICTELE 1. Definirea conceptelor Noțiunea de „conflict” provine din latinescul conflictus, care înseamnă a lupta cu forță. Conceptul de conflict semnifică dezacordul în ceea ce privește atitudinile, scopurile, amenințarea valorilor personale, stilului, lupta pentru ocuparea unui loc, dezacord în privința mentalității, elementelor morale, scopurilor, metodelor, rolurilor. Conflictul constituie o componentă naturală, inevitabilă a vieții sociale a fiecărui individ. După Mayer, B. (2000), conflictul poate fi descris multidimensional, cu accent pe dimensiunile cognitive, emoționale și comportamental/ acționale. Cu cât conflictul
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
-le părților aflate în dispută să fie de acord ca: o fiecare să-și dea silința să rezolve conflictul; o fiecare să se abțină a aduce jigniri/ insulte la adresa celuilalt; o fiecare să se abțină de a face gesturi de dezacord, în timp ce vorbește cealaltă persoană; o fiecare îl va asculta cu atenție pe celălalt, fără a-l întrerupe. II. Abordarea problemei aflate în dispută. • Cunoașterea problemei; Se solicită uneia dintre persoanele implicate în conflict să povestească ce s-a întâmplat; • Se
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
sursa conflictului. Alegerea soluției Li se sugerează și li se cere mediaților să fie de acord ca: fiecare să-și dea silința să rezolve conflictul; să se abțină a aduce insulte, jugniri celuilalt; să se abțină a face gesturi de dezacord în timp ce vorbește celălalt; îl va asculta cu atenție, empatizând cu celălalt, fără a-l întrerupe. Dacă apar informații noi în relatarea vreuneia dintre părți, întrebați cum le afectează aceasta punctul de vedere, îndemnându-i pe mediați să vorbească unul cu
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
convinge o audiență dată, într-un moment dat", vom avea doar un tip de critică socială "dependentă-de-context""121. De la această diferență de perspectivă se ajunge la o alta: dacă Habermas admite consensul drept criteriu de validare, Lyotard consideră că paralogia, dezacordul, diferendul reprezintă scopul discuțiilor, consensul fiind doar o stare a discuțiilor, definit de altfel drept o "valoare desuetă și suspectă". În concepția lui Lyotard, consensul, în maniera în care este înțeles de către Habermas, ca acord obținut prin intermediul dialogului, presupune validitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și cu Lyotard, există situații în care este bine să cultivi disensiunile și diferențele, pe când în altele, în special cele politice sau etice, este necesară atingerea consensului. În același sens, Matei Călinescu consideră că este greșit să adopți consensul sau dezacordul drept valori în sine, contextul, miza dialogului, cauza sa și chiar calitatea dialogului fiind foarte importante într-o asemenea relaționare 123. De asemenea, cei doi critici resping atât cvasi-fundaționalismul habermasian, cât și aversiunea regăsită în majoritatea teoriilor postmoderne în ceea ce privește construcțiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fiind foarte importante într-o asemenea relaționare 123. De asemenea, cei doi critici resping atât cvasi-fundaționalismul habermasian, cât și aversiunea regăsită în majoritatea teoriilor postmoderne în ceea ce privește construcțiile universale (deși acestea pot fi provizorii, contextuale, utilizarea lor poate fi benefică). În pofida dezacordurilor teoretice dintre cei doi filosofi, Best și Kellner insistă mai degrabă pe similaritățile dintre teoriile propuse, oferind o interpretare interesantă a raporturilor dintre acestea (pe scurt, ambii filosofi critică principiile dominante ale societăților capitaliste contemporane, "rațiunea funcțională", ambii subliniază că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
eclectică, pluralistă, artă care relativizează granițele dintre cultura "înaltă" și cultura "pop", ca și între artă și experiența cotidiană"141. De partea cealaltă, postmodernitatea trimite la o perioadă istorică specifică, fiind în special un stil de gândire care își manifestă dezacordul față de noțiunile moderne de adevăr, rațiune, obiectivitate, precum și față de ideile de progres universal, emancipare, metanarațiune, principiu ultim de explicare a lucrurilor etc. Conturându-se prin opoziția față de normele Iluminismului, postmodernitatea propune imaginea unei lumi "contingente, lipsite de întemeiere, diversă, instabilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acest sens secund, al modalității de a concepe textul și de a scrie, Baudrillard este un reprezentant al paradigmei discontinuității față de modernism stilul său retoric, ironic, asociat uneori cu scriitura de tip SF sau cu elemente ale patafizicii fiind în dezacord cu normele scriiturii moderne, mai apropiate de argumentare, logică, tratat, sistem etc. 2.3.3. Perspectiva continuității. Postmodernismul moderat 2.3.3.1. Postmodernismul ca parte a modernismului Matei Călinescu introduce problematica postmodernismului în interiorul discuțiilor mai largi despre modernism și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teoretizat insuficient despărțirea absolută și asumată dintre modern și postmodern, Mike Gane consideră o asemenea grilă de lectură mult prea artificială și constrângătoare, deoarece tinde să introducă majoritatea conceptelor și textelor sale sub aceeași etichetă. Roy Boyne 340 își afirmă dezacordul față de anumite luări de poziție ale lui Mike Gane, care îl așezau pe Baudrillard în categoria "anti-postmodernilor" și în același timp decriptează o undă "medievală" în gândirea baudrillardiană, în special când acesta detaliază noțiunea de strategie fatală. Barry Sandywell 341
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
opunându-se propriei sale concepții de rezolvare a problemelor în interiorul "praxisului intramundan". Rorty consideră că "diferența dintre încercarea lui Habermas de a reconstrui o formă de raționalism și recomandarea mea că ar trebui poetizată cultura nu este oglindită în vreun dezacord politic. Noi nu suntem în dezacord în privința valorii instituțiilor democratice tradiționale, sau în privința tipurilor de îmbunătățiri de care au nevoie aceste instituții, sau în privința a ceea ce contează ca "eliberare de sub dominare". Diferențele noastre privesc numai imaginea de sine pe care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rezolvare a problemelor în interiorul "praxisului intramundan". Rorty consideră că "diferența dintre încercarea lui Habermas de a reconstrui o formă de raționalism și recomandarea mea că ar trebui poetizată cultura nu este oglindită în vreun dezacord politic. Noi nu suntem în dezacord în privința valorii instituțiilor democratice tradiționale, sau în privința tipurilor de îmbunătățiri de care au nevoie aceste instituții, sau în privința a ceea ce contează ca "eliberare de sub dominare". Diferențele noastre privesc numai imaginea de sine pe care ar trebui să o aibă o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Eseuri filosofice 2, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, Bucureși, 2000, p. 257. 121 Ibidem, pp. 258-259. 122 A se vedea Steven Best, Douglas Kellner, Postmodern Theory. Critical Interogations, pp. 240-255. 123 Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 311: "Dezacordul irațional, ca și acordul irațional, nu poate fi susținut, iar când consensul e devalorizat din principiu, la fel se întâmplă și cu dezacordul semnificativ. Deși nu împărtășesc perspectiva lui Habermas asupra postmodernității (bazată pe identificarea, nevalidată istoric, a postmodernității cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Douglas Kellner, Postmodern Theory. Critical Interogations, pp. 240-255. 123 Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 311: "Dezacordul irațional, ca și acordul irațional, nu poate fi susținut, iar când consensul e devalorizat din principiu, la fel se întâmplă și cu dezacordul semnificativ. Deși nu împărtășesc perspectiva lui Habermas asupra postmodernității (bazată pe identificarea, nevalidată istoric, a postmodernității cu gândirea neoconservatoare), maniera arogantă în care Lyotard respinge dialogismul lui Habermas mi se pare greșită din punct de vedere filosofic, nu numai fiindcă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concepția antifundaționaliștilor ar fi aceeași viziune asupra cunoașterii ca și problemă de afirmare a propozițiilor a căror verificare nu se realizează prin apelul la un obiect real, ci prin confruntarea cu alte propoziții. Umberto Eco se declară a fi în dezacord cu Searle atunci când acesta din urmă afirmă că Derrida are tendința de a susține lucruri "care sunt în mod evident false". Pentru Eco, în pofida dificultății stilului derridarian, lucrurile pe care le susține Derrida nu pot fi neglijate de nici un semiolog
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]