5,029 matches
-
Graniței militare i se datorează clădirile fostei case parohiale amplasate pe locul actualei locuințe a lui Gheorghe Hulpuș de pe „Vale-n Sus”, clădirea actualei case parohiale de pe „Ulița Donului” și clădirea fostei cancelarii a Companiei a VII-a, cunoscută de localnici de „Cănțălărie” a fostului „chelțăr comunal”, ce este acum sediul primăriei. În anii săi de existență, compania din Racovița a avut la comanda ei numeroși ofițeri, majoritatea au fost însă străini. Lista ce urmează este perfectibilă cu precizarea că anii
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
pe care Eforia școlară și „Diregătoria” comunală a înaintat-o în anul 1872 „Comitetului Administrativ al Fondului Școlastic Grăniceresc” de la Sibiu: În plus față de greutățile care sunt enumerate în „Jălanie” se pot adăuga inundațiile Oltului ce compromiteau recoltele, numite de localnici "esundații" și desele epidemii ce afectau atât șeptelul cât și populația, astfel că în 1871 mortalitatea infantilă a depășit 30%. De asemenea, își puneau amprenta frecvent anii secetoși și/sau anii cu ierni prelungite. Din tradiția orală rezultă că pentru
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
2 și 3 aparținând Regimentului I de grăniceri, comandat de către locotent-colonelul Gheorghe Cantacuzino. Efectiv, Racovița a fost ocupată în ziua de 18 august 1916 de către trupele comandate de sublocotentul Constantin T. Stoika, ce a avut o primire călduroasă făcută de către localnici, fiind întâmpinat de către toți racovicenii în frunte cu protopopul Valeriu Florianu încă de la „Podul Hotărălului” cu "crucea și Evanghelia" în mână. <br> Spre jumătatea lunii septembrie a anului 1916, profitând de mutarea unor trupe românești din zona Racoviței pe frontul
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Mondial, Racovița nu a suferit atât de mult ca în Primul Război Mondial, lucru explicabil prin conjugarea a doi factori esențiali: în al Doilea Război Mondial Racovița nu a mai fost teatru de operațiuni militare, iar majoritatea oamenilor recrutați dintre localnici nu au fost trimiși pe front, ci au fost „"mobilizați pe loc"” în cadrul „Uzinelor Mîrșa”. În aceste condiții, în luptele purtate de armata română de la trecerea Prutului până la poalele munților Caucaz și în cele de la Iași din primăvara anului 1944
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
1950 s-a înființat Gospodăria Agricolă Colectivă „23 August 1944”, din care au făcut parte, la început, 52 de familii de țărani săraci și 71 de familii de țărani mijlocași. Colhozul (sau "Colectivul") nou înființat, așa cum a fost denumit de către localnici până la desființarea „gospodăriei” în 1989, era patronat de fabrica textilă „11 Iunie” din Cisnădie și a avut la înființare doar 3 vaci, 6 boi și 18 cai, iar ca unelte agricole: „22 de pluguri reformate și 33 grape stricate”. Înființarea
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
o „întovărășire agricolă” condusă de Gheorghe Sîn, asociație care după trei ani s-a unit cu "Colectivul", creând astfel premisele „colectivizării totale” a satului, acțiune terminată în 1962 când numărul familiilor „cooperativizate” a ajuns la 803. „Munca de lămurire” a localnicilor pentru înscrierea în "Colectiv" era dusă de echipe de agitatori, venite de la „centru”, ce-și foloseau puterea de convingere verbală și nu numai, exercitând presiuni la întreprinderile și instituțiile din jur precum și la școli, licee și universități, dacă era cazul
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Nicolae Balea când "Colectivul" a fost vizitat de delegații de țărani din Porumbacu de Jos, Scoreiu și Veștem pentru a vedea „avantajele” muncii înfrățite. În acest an s-au realizat cele mai substanțiale venituri din istoria satului, un exemplu fiind localnicul Gheorghe Raț care a realizat împreună cu familia sa echivalentul a 772 de zile de muncă și a primit contravaloarea a 4632 kg de cereale, 3860 kg de cartofi, 4632 kg de furaje, 155 kg de zahăr etc, precum și suma de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
arhitectura locală, respectiv construcții din piatră și cărămidă acoperite cu țiglă roșie. În vederea „îndesirii” construcțiilor în perimetrul construibil al satului de 62.5 ha se prevedea apariția unor noi nuclee de construcții în parte pe seama expropierii unor terenuri din grădinile localnicilor precum și prin demolarea unor anexe gospodărești. În acest scop au fost alese trei zone, prima dintre ele viza o parte din grădinile localnicilor de pe „Ulița Donului” începând de la cea profesorului Octavian Mânduc și până la cea a Filofteei Păcurar, precum și cele
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
ha se prevedea apariția unor noi nuclee de construcții în parte pe seama expropierii unor terenuri din grădinile localnicilor precum și prin demolarea unor anexe gospodărești. În acest scop au fost alese trei zone, prima dintre ele viza o parte din grădinile localnicilor de pe „Ulița Donului” începând de la cea profesorului Octavian Mânduc și până la cea a Filofteei Păcurar, precum și cele de pe „Vale'n Jos” de la casa profesorului Liviu Florianu până la cea a lui Iosif Popa. Acesteia urma să-i fie alăturată o suprafață
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
câteva puncte cu astfel de descoperiri: Turnu Roșu, punct neprecizat. M. J. Ackner, menționa în 1852, fără a face alte precizări, descoperirea într-un strat diluvial a unui fildeș de "Mammuthus primigenius" în Racovița, Grădina lui Cărțăoaia. În anul 1972, localnicul Lupea Cornel a găsit în taluzul drumului care secționa panta unui promontoriu, la baza căreia cele două pâraie, Valea Lupului și Valea Bisericii, se unesc pentru a se vărsa în Olt, un cioplitor unifacial terminal, pe galet oval din silex
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
2", care unește Ruhr cu Berlin. Orașul a fost fondat în jurul anului 1150 pe malul nordic al râului Weser. În 1235, "Noul " ("New Rinteln") este fondat pe malul sudic și devine vatra orașului actual, deoarece partea nordică este abandonată de localnici ca urmare a ciumă bubonică. În perioada 1621 - 1810, pe când se afla la putere Regatul Westfaliei, orașul este sediul unei universități. În 1640, când ducatul Schaumburg este divizat în două, Rinteln devine capitala părții de est și aceasta până în 1977
Rinteln () [Corola-website/Science/309617_a_310946]
-
amplă acțiune de repunere în stare de funcționalitate a fortăreței romano-bizantine din secolele IV-VI. Terenul a fost curățat și nivelat și s-au făcut numeroase reparații, adăugându-se, totodată, noi elemente de fortificare. După anul 1000, sosind din ce în ce mai mulți localnici, așezarea a fost amplificată. Având o poziție deosebită, cetatea putea servi la supravegherea întregii regiuni din stânga fluviului și, de asemenea, era și un important punct de sprijin pentru flota bizantină, atât pentru cea de război, cât și pentru cea de
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
că era pregătit să organizeze un Mare Premiu de Formula 1. Ca urmare, Marele Premiu al Franței - 1965 s-a disputat la Clermont-Ferrand. În 1966, John Frankenheimer a filmat aici "Grand Prix", cu Yves Montand și Françoise Hardy. 3000 de localnici au jucat atunci rolul spectatorilor. În Formula 1, Marele Premiu al Franței s-a desfășurat pe Charade în anii: 1965, 1969, 1970 și 1972. Cariera circuitului în F1 s-a încheiat în același timp cu cea a pilotului Helmut Marko
Circuitul Charade () [Corola-website/Science/309674_a_311003]
-
dintre călugări: „"scris-am eu Silvestru monahu cînd au stricat necredincioșii mănăstirea de la Rîmet și cea de la Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sîmbata spre pieirea loru"”. După o nouă distrugere, ca represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, (1785), biserica este refăcută în 1792. Mănăstirea se redeschide la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăște transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desființată de comuniști, dar maicile revin în 1962
Mănăstirea Râmeț () [Corola-website/Science/310073_a_311402]
-
administrativă din 1875, Bistra a fost cuprinsă în comitatul Turda-Arieș. Teritoriul comunei Bistra a fost locuit încă din preistorie. Descoperirea unor podoabe de aur, provenind din neoliticul tîrziu, precum și înmulțirea urmelor în epocile bronzului și a fierului dovedesc cunoașterea de către localnici a tehnicilor obținerii metalului nobil, procurat îndeosebi din aluviunile Arieșului și ale afluenților săi. În secolele III-II Î.Cr., dacii au început exploatarea și prelucrarea zăcămintelor auro-argintifere din Munții Apuseni prin săparea de galerii și prin spălătorii de aur. După
Comuna Bistra, Alba () [Corola-website/Science/310087_a_311416]
-
de plante. Zona a fost pusă sub protecție încă din anul 1969, fiind interzise orice activități de construcții, exploatări forestiere sau alte modificări asupra mediului. Poate fi practicat în localitățile din apropiere, bogate în fenomene carstice: Turiștii pot exersă, împreună cu localnicii, meseriile tradiționale în domeniul prelucrării lemnului: cioplire, scobire, chiar și construirea de case și cabane de vacanță. În microferme, pot practică: apicultură, creșterea animalelor, pastravaritul, dărăcitul (prelucrarea lânii), morăritul. Aproape toate casele sunt așezate în apropierea unor cursuri de apă
Comuna Bistra, Alba () [Corola-website/Science/310087_a_311416]
-
arinul și plopul. În general vegetația comunei este încadrată organic în flora Munților Apuseni întâlnindu-se speciile specifice acestei zone din țara noastră. Peisajul (valori ecologice) Botanica conservă o specie ocrotită, de mare efect peisagistic, narcisa (Narcissus stellaris), numită de localnici rușculița sau lusca. Rezervația se afla în Munții Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348 m), pe interfluviul dintre Valea Negrilesii și Valea Grozei. Poienile cu narcise ocupa culmea și versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1150
Comuna Mogoș, Alba () [Corola-website/Science/310094_a_311423]
-
admirăm biserica principală. O biserică din lemn cu altarul de piatră, construită în secolul al XVI-lea, care mai păstrează vechile picturi de o frumusețe rară. Întorcându-ne în Mogoș, mai facem cunoștință cu vârful Poienița cum este numit de către localnici. În unele hărți Poienița apare ca fiind cel mai înalt vârf din Mogoș (1437 m). Vârful este reprezentat de o imensă stâncă unde si-a găsit adăpost ursul, care din când în când își mai face apariția luptându-se cu
Comuna Mogoș, Alba () [Corola-website/Science/310094_a_311423]
-
a plătit această datorie a coloniștilor evrei din Ros Pînă în schimbul transferului de proprietate: casele și parcelele lor de teren. Rothschild s-a mai obligat să le asigure hrană și să le procure animale de muncă, însă cu condiția că localnicii să îndeplinească ordinele venite de la intermediari numiți de baron. În fapt, țăranii coloniști au devenit dependenți economic de Rothschild. În 1886, baronul l-a numit pe David Suv director al școlii din Ros Pînă, cu limba de predare ebraică, limbă
Moșe David Iancovici () [Corola-website/Science/310144_a_311473]
-
stepa (în zona de lunca a Șiretului) și de silvostepa, precum și etajului pădurilor de foioase (subetajul pădurilor de gorun și de amestec). Dacă în partea vestică a comunei, pădurile acoperă dealurile, în partea estică dealurile sunt cultivate cu vii ale localnicilor. Vegetația de lunca s-a păstrat în mică măsură. Fauna terestră este reprezentată de specii caracteristice habitatelor din zonelor colinare. În estul comunei se află o mică suprafață (9 %) a sitului Natură 2000 (ROSPA 0063) „Lacurile de acumulare Buhuși, Bacău
Comuna Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/310143_a_311472]
-
boi de povară), sumă pe care a delapidat-o din lucrările publice efectuate. Verusi a distrus unele dintre piese pentru a le ascunde mai bine în zona podului la care lucra. Acolo a fost redescoperit de autorități, informate anonim de localnici, care au prins de veste; un arendaș local chiar a încercat să-l șantajeze pe Verusi. Verusi, Stan Avram, Ion Lemnaru și alte persoane implicate au fost arestate, dar din cele 22 de piese, doar 12 au fost recuperate. Tezurul
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
Pietroasele. Satele din comuna Pietroasele au avut la început ca principală activitate economică lucrul în carierele de piatră din care se extrăgea material de construcții; solul stâncos și nefertil este cel care a dat și denumirea satului Pietroasele. Ulterior, însă, localnicii au învățat să profite de pe urma expunerii spre sud a pantelor dealurilor Istriței și să cultive viță de vie în ceea ce avea să fie unele din cele mai mari podgorii din țară, Podgoria Dealu Mare. De această activitate sunt legate numele
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
se dezvoltă în trepte suspendate, bine drenate de o rețea hidrografică divergentă cu mare densitate și energie. Pe malul stâng al Carașului avem un relief deluros, care prezintă spinări alungite în partea superioară, cu poieni în mare parte defrișate de localnici. Localitatea Carașova se dezvoltă atât pe umerii terasei joase, înguste, ce jalonează albia râului Caraș, cât și pe zonele de versant amonte de aceasta. În perimetrul satului Nermed, constucțiile sunt dispuse de-a lungul râului cu același nume, afluent de
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
pădurii au continuat să se opună sovieticilor până în deceniul al șaptelea. După primul șoc al Blitzkriegului, populația din teritoriile ocupate a început treptat să se organizeze pentru lupta antinazistă. Procesul a luat amploare după ce au început deportările evreilor și mobilizările localnicilor pentru muncă forțată. Posibilitățile de organizare depindeau mult de teren - în regiunile în care existau zone împădurite vaste sau muntoase, rezistența era mult mai greu de detectat. Din acest punct de vedere, partizanii iugoslavi și sovietici au beneficiat de cele
Mișcările de rezistență în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310340_a_311669]
-
unor produse superioare. Până pe la 1900, rafinăriile au rămas relativ mici, abia în primii ani ai secolului trecut societățile cu capital românesc sau străin reușind să instaleze mari rafinării (prima fiind „Orion”) care o vreme au coexistat cu cele ale localnicilor și apoi le-au înghițit treptat. Producător mai vechi de materiale de construcții, orașul a cunoscut și în această ramură un avînt considerabil, în 1886, arhitectul Toma N. Socolescu a înființat o „fabrică de obiecte de teracotă și ceramică” (sobe
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]