4,160 matches
-
Uniunea Sovietică și se prezentau drept pionierii balcanici ai modelului bolșevic de revoluție și guvernare. După spusele lui Milovan Djilas, „toți Înclinam, În spirit, către URSS. și i-am fi rămas devotați de n-ar fi fost pretențiile de extremă loialitate ale Marii Puteri”. Din perspectiva lui Stalin, devotamentul iugoslav față de bolșevism a fost dintotdeauna puțin cam prea aprins. După cum am văzut, lui Stalin Îi păsa mai puțin de revoluție și mai mult de putere. Moscova era cea care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de sfârșitul Kominternului În 1943 - nu a fost recuperat integral nici În primii ani postbelici: partidul iugoslav era singurul din Europa ajuns la putere fără sprijin sovietic, dar și partidele comuniste din Franța și Italia, deși Își afirmau În continuare loialitatea față de Moscova, funcționau În viața de zi cu zi fără sfaturi sau instrucțiuni din străinătate. Liderii de acolo nu erau la curent cu intențiile lui Stalin. Ca și cehii, dar cu și mai puține directive din partea Uniunii Sovietice, ei urmau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi au coincis cu apogeul cultului stalinist al personalității, cu epurările și procesele exemplare din anii următori. Fiindcă nu Încape Îndoială că Stalin vedea Într-adevăr În Tito o amenințare și un obstacol, temându-se de influența-i corozivă asupra loialității și obedienței altor partide și regimuri comuniste. Kominformul bătea monedă, În ziarele și publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul conducător” al Partidului, dar risca astfel să le amintească oamenilor că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul conducător” al Partidului, dar risca astfel să le amintească oamenilor că exact acestea fuseseră principiile Partidului Iugoslav după 1945. De aici cealaltă temă omniprezentă, loialitatea față de Stalin și Uniunea Sovietică, respingerea tuturor căilor „particulare” sau „naționale” spre socialism și imperativul unei „vigilențe sporite”. Începea a doua eră glaciară a stalinismului. Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și afirma și reafirma autoritatea În Estul Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fel au avut loc În URSS În 1928) menită să ilustreze structurile autorității din sistemul sovietic. Procesele lămureau publicul cine are dreptate și cine se Înșală, Îi indicau cine este vinovat de eșecurile politice și cine s-a remarcat prin loialitate și obediență; ele furnizau chiar și replicile, un vocabular anume care trebuia folosit În discuțiile publice. După arest, Rudolf Slánský nu s-a mai numit altfel decât „spionul Slánský”, denumire rituală ce funcționa ca exorcism politic 14. Procesele-spectacol - sau tribunalele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Manualului sovietic de investigație criminală al lui VÎșinski - au fost realizate cu scopul explicit de a „mobiliza opinia publică proletară”. Cum spunea pe scurt Legea cehoslovacă a Organizării Judecătorești din ianuarie 1953, rolul curților era „să-i Învețe pe cetățeni loialitatea și devotamentul față de Republica Cehoslovacă”. Robert Vogeler, inculpat În procesul de la Budapesta din 1948, nota la vremea respectivă: „Dacă judecăm după scenariul procesului, era mai important să ni se atribuie o identitate alegorică decât să ni se dovedească vinovăția. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi trebuiau să accepte linia partidului În literatură, artă și gândire - sau să plece. În cursul anilor următori, partidul italian a fost din ce În ce mai fidel autorității sovietice, iar Vittorini și alți intelectuali l-au abandonat, cum era de așteptat. Dar, În ciuda loialității nezdruncinate a lui Togliatti față de Moscova, PCI a păstrat mereu o aură de nedogmatism, ca singurul partid comunist important care tolera și chiar Îmbrățișa dezacordul inteligent și autonomia gândirii; În deceniile următoare, această reputație avea să-i fie utilă. Criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că Aliații vestici ajunseseră la o Înțelegere cu Moscova pe această temă delicată și că nu vor permite niciodată accesul Germaniei la arme nucleare, Adenauer s-a Înfuriat 19. Pentru scurtă vreme, se părea că Bonnul ar putea renunța la loialitatea față de Washington În favoarea Parisului lui de Gaulle: Franța și RFG erau legate prin resentimentul față de tratamentul despotic al americanilor și suspiciunea comună că SUA Încerca să se debaraseze de obligațiile față de clienții săi europeni. Efortul Franței de a dobândi arme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și trâmbițele, tratatul era lipsit de substanță. Schimbarea de orientare a lui Adenauer a fost dezaprobată de mulți dintre colegii săi de partid; În cursul aceluiași an, ei au conspirat pentru a-l Îndepărta de la putere și a-și reafirma loialitatea față de NATO. Cât despre de Gaulle, el nu Își făcea iluzii În privința nemților. Cu șase luni mai devreme, la Hamburg, președintele Franței spusese unei mulțimi entuziaste Es lebe die Deutsch-französiche Freundschaft! Sie Sind ein grosses Volk! („Trăiască prietenia franco-germană! Sunteți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contrastau cu Germania aseptică din imaginarul popular, alimentat la Începutul anilor ’50 de filmele nostalgice din producția internă. Aceste așa-numite filme despre patrie (Heimat) erau de obicei plasate În decorul muntos din sudul Germaniei și spuneau povești despre dragoste, loialitate și comunitate, filmate În costume populare sau de epocă. Teribil de populare și de un kitsch nerușinat, ele erau adesea calchiate după filme din epoca nazistă (uneori cu titluri identice - de exemplu, Schwarzwaldmädel ș1950ț era un remake după filmul omonim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
făcut comploturi, puciuri și se vorbea despre o revoluție. În ianuarie 1960, la Alger s-au ridicat baricade și „ultrapatrioții” au tras În jandarmii francezi. Însă revolta s-a risipit În fața intransigenței lui de Gaulle, iar ofițerii superiori de o loialitate Îndoielnică (inclusiv Massu și superiorul său, generalul Maurice Challe) au fost transferați În afara Algeriei. Cu toate acestea, tulburările au continuat, culminând În aprilie 1961 cu un puci militar eșuat care fusese inspirat de nou-formata OAS (Organisation de l’Armée Secrète
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orice caz, toată lumea Înțelegea că tendința spre independență era de nestăvilit. Commonwealthul fusese creat prin Statutul de la Westminster din 1931 pentru a elimina mișcările bruște spre independența colonială, oferind un cadru În care teritoriile autonome și semiautonome rămâneau legate prin loialitate și obediență de Coroana britanică, scutite Însă de simbolurile neplăcute ale dominației imperiale. Acum Însă Commonwealthul era pe cale să devină un club al fostelor colonii, state independente pe care statutul de membru nu le obliga la nimic În plus față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era garantat În orice Împrejurare, l-a Împins pe Harold Macmillan exact spre contrariul concluziei trase de Charles de Gaulle. Indiferent de ezitări sau de sentimentele ambivalente față de anumite gesturi americane, guvernele britanice aveau să adere de acum Înainte cu loialitate la pozițiile Statelor Unite. Numai astfel puteau spera să-i influențeze pe americani și să-și asigure sprijinul acestora În momentele critice. Această realiniere strategică va avea consecințe cruciale pentru Marea Britanie și pentru Europa. Consecințele de lungă durată ale crizei din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
calma resentimentele slovace. Primii pași ai lui Dubček păreau să confirme ipoteza: la o lună după numire, conducerea Partidului Comunist și-a dat acordul neprecupețit pentru programul de reformă economică. Stilul direct al lui Dubček avea succes la tineri, În timp ce loialitatea sa indiscutabilă față de partid și „socialism” liniștea Kremlinul și pe ceilalți lideri comuniști care urmăreau situația cu Îngrijorare. Dacă cei din jur nu erau siguri de intențiile lui Dubček e poate fiindcă nici el nu știa sigur Încotro să o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plâns În fel și chip despre evoluțiile din țările lor. Deși Dubček susținea că partidul controlează În continuare totul și că, oricât de liberă ar deveni exprimarea În Cehia, nu se punea problema ca țara să-și Încalce obligațiile frățești, loialitatea armatei era acum pusă sub semnul Întrebării, iar În presa necenzurată apăreau scrierile disidenților sovietici. Studenții ruși În vizită la Praga citeau și auzeau oameni și opinii interzise de mult acasă. Praga devenea o fereastră către Occident. În iulie 1968
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al lui Stalin) și Larisa Daniel (soția unui romancier sovietic aflat În Închisoare). Unitățile militare est-europene implicate În invazia Cehoslovaciei fuseseră făcute să creadă că apărau țara de invadatori vest-germani sau americani; unele dintre ele au trebuit retrase discret, fiindcă loialitatea lor (mai ales a trupelor maghiare staționate În Slovacia) devenise Îndoielnică. În Polonia, cum am văzut, evenimentele de la Praga au stimulat protestele studențești și, În același timp, au determinat guvernul să le pună capăt. În aprilie 1969, la Riga, capitala
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelică au optat categoric pentru ordine și stabilitate, În detrimentul democrației sau reconcilierii. Îmbinând vechile preocupări naționale cu noile demarcații internaționale, regele grec, Împreună cu armata și miniștrii săi se prezentau În fața Occidentului drept aliați demni de Încredere Într-o regiune instabilă. Loialitatea le-a fost răsplătită din plin2. În februarie 1947, Italia a fost obligată prin Tratatul de la Paris să cedeze Greciei insulele Dodecanez. Grecia a beneficiat masiv de ajutorul american, atât după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inițial să lase Greciei eliberate forțe de ordine moderne și o armată depolitizată, fapt care s-a dovedit imposibil În circumstanțele din acea zonă și perioadă. După opt ani de război, armata greacă era declarat anticomunistă, regalistă și nedemocratică, iar loialitatea sa față de NATO și aliații americani era mai fermă decât orice angajament față de legile sau instituțiile politice ale propriului stat. Mai mult, ofițerii greci aveau convingerea (existentă și În Spania, la tradiționalul corp ofițeresc) că ei Înșiși sunt gardienii integrității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a țării. Forțele armate portugheze erau prost plătite - decât să risipească puținele resurse pe salarii, Salazar prefera să-i Încurajeze pe ofițerii săraci să se Însoare cu fete de burghezi Înstăriți. Dar până În 1961, regimul s-a putut baza pe loialitatea lor pasivă, În ciuda a două tentative de puci (În 1947 și 1958) dejucate cu ușurință. Tinerii ofițeri cu idei reformiste din armată sau marină erau iritați de stagnarea din jur, dar nu aveau aliați și nici un fel de susținere populară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prezentat la alegerile generale din 1983 cu o platformă jenant de anacronică, ce urmărea să anihileze nu numai thatcherismul, dar și multe dintre compromisurile guvernelor laburiste din trecut. Regatul Unit urma să părăsească arena economică internațională (și să renunțe la loialitatea neștirbită față de aliații americani). Orice compromis cu privatizarea, piețele libere, „Europa” și alte proiecte venetice era exclus. Ascunși după zidurile protectoare ale unei economii Închise, izolaționiștii din stânga britanică voiau să Înalțe În sfârșit Noul Ierusalim pe care colegii lor Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În octombrie 1979, ei au fost condamnați la Închisoare, primind sentințe de până la cinci ani. După 1968, toate regimurile comuniste (cu excepția celui din România) adoptaseră În practică modelul Ungariei lui Kádár. Nici măcar nu se mai prefăceau că Încearcă să obțină loialitatea autentică a supușilor lor; cereau numai ca oamenii să adopte simbolurile exterioare ale obedienței publice. Unul dintre obiectivele Cartei și ale VONS (sau KOR) era să depășească indiferența cinică a concetățenilor lor față de treburile publice. Havel sublinia că guvernele trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frig”. Apartamentele, ca orice altceva În blocul sovietic, erau ieftine (chiria reprezenta În medie 4% din bugetul unei gospodării obișnuite În URSS) pentru că nu prețurile reglau economia, ci deficitul. Era un avantaj pentru autorități - alocarea arbitrară a bunurilor rare asigura loialitatea - dar și un risc serios, de care cei mai mulți lideri comuniști erau perfect conștienți. De la sfârșitul anilor ’60, când a devenit limpede că promisiunea unui viitor socialist nu mai era de ajuns pentru a solidariza cetățenii În jurul regimului, conducătorii comuniști au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum de maghiari, inclusiv arborarea steagului secuiesc pe instituțiile românești, nu se va opri nicicând. Agresiunea lor continuă pentru a-și împlini scopul final, dezmembrarea statului român. Maghiarii, prin ei înșiși, fățiș, s-au dovedit neloiali chiar atunci când au jurat loialitate și indivizibilitate statului roman, când au primit funcții de miniștri. Nu vreau să deschid răni, ci doar să răspund la provocări. Noile prefaceri în societatea românescă și între popoare rămân antagonisme pururea nestinse și ne cer multă înțelepciune și mult
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
robia banului? Legionarul a mers până la sacrificiu pentru credința sa, pentru o bucată de pâine mai bună pentru neamul său și pentru un loc demn în societate. Pentru aceasta a îndurat chinuri inumane până la moarte. Legionarul a dat dovadă de loialitate față de comunitatea spirituală a neamului său, a dat martiri de o hotărâre dârză și curaj în lupta care le umple sufletul până la sublim și nu are a-și reproșa nimic și nu are fapte ascunse. CRIMINALITATE ȘI LEGIONAROFOBIE Justiția spune
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
vorba de legionari? Ei nu sunt cetățeni români guvernați de aceleași legi și au aceleași drepturi? Cerem instituțiilor naționale și statale care se complac într-o dezolantă tăcere, mai mult simț de răspundere, mai multă dragoste de neam, mai multă loialitate în confruntare cu adversarul, mai mult discernământ când e vorba de libertatea omului și dreptul la viață în toate manifestările sale. Țara și așezarea noastră creștină e zguduită, arginții lui Iuda lucrează, șarpele amăgitor ne încolăcește tot mai mult grumazul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]