5,303 matches
-
spre infinit... Cerul era senin așa cum ar fi dorit și el să fie, liniștit. Dar nu era. Avusese chiar de la început, în această casă, o stare stranie, de neliniște, de când intrase pe aleile parcului, alei neverosimil de albe, cu acea marmură fărâmițată, care la cea mai mică mișcare scotea un zgomot straniu. Își privi pantofii de la marginea patului. Vârfurile și tocurile, unde călcătura era mai apăsata, se roseseră de parcă i-ar fi purtat ani de zile. Își zise, în gând: Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
forma amorfă a carbonului este grafitul (mina de creion). Combinații de minerale formează rocile. Rocile s-au format din lavă, prin sedimentare sau prin transformare, la presiuni și temperaturi mari: din lavă: granit, bazalt; prin depunere: calcar, gresii; prin transformare: marmura, șisturile. 4. Vlad clasa I Corpul omenesc Corpul omenesc este alcătuit din: cap, trunchi și membre. Să începem cu descrierea capului. Acesta este format din cra niu și față. Craniul adăpostește creierul mic și creierul mare, cu ajutorul căruia gândim. Fața
GHID PRIVIND CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITĂŢI ÎNALTE by Cristina Morăraşu, Loredana Stiuj () [Corola-publishinghouse/Journalistic/432_a_755]
-
îmi răspunde. Și iar tace. Cele mai multe vile seamănă cu niște șuri imense, cu etaj. Rar vezi ceva nou, făcut cu gust. Au câte zece-douăzeci de camere. Oșenii au împânzit lumea. Lucrează peste tot, se întorc și cumpără cărămidă roșie, piatră, marmură, mobilă, covoare... «În afară de casă și mașină, nu au nimic», îmi explică un profesor de istorie. «Ziua de mâine este tot mai nesigură. Cei de la București ne-au uitat, nu se îngrijesc de margini, că poate le iau iar străinii, și
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
sprijinit. Mâna este simbol biblic. Dumnezeu ne-a făcut cu mâinile sale. Mâinile nu se ating, tind una spre alta. Simbol al solidarității și ajutorului, al salutului. Cu mâna sprijini sau aperi, judeci și respecți.» În jurul fântânii, pe plăcuțe de marmură, s-a încrustat «Tatăl Nostru», în 72 de limbi. Inclusiv în arabă, țigănească sau mongolă. O lucrare unică în lume. «Noi facem ceea ce trebuie», îmi spune directorul la întoarcere. Românii nu aveau un asemenea centru și se duceau la Sântana
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
care coboară și stânga care coboară. Mâinile nu se ating, tind una spre alta. Simbol al solidarității și ajutorului, al salutului. Cu mâna sprijini sau aperi, judeci și respecți. În jurul celor două mâini, au pus pus 29 de plăcuțe din marmură”. Pe ele e scris Tatăl Nostru în fiecare limbă. Este unicat. Ideea popei, zice Dimitrie Muscă. Toate costurile le-a suportat el. „Chiar și pe țigănește am scris. În jurul unei fântâni se pierd caracteristicile culturale, dar râmâi diferit. Eu spun
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
știu... Numărul lui Cruce-de-Aur Dacă treci de Fălticeni, peste apa Moldovei, dai de satul Boroaia, zărit printre corobene de sălcii bătrâne. Aici a zidit părintele Ilarion o frumoasă catedrală. Cu banii primiți pentru izgonirea dracului, a ridicat o catapeteasmă din marmură de Rușchița. Ducă-se-pe-Pustii a fost țintuit în ziduri. Alături, părintele Alexandru a ctitorit o bisericuță de iarnă, ca să nu se afume catedrala. Cu barba albă, la cei 54 de ani, părintele Alexandru nu are timp pentru mine: sudează neobosit fiare
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
1972. Oamenii vorbesc multe... Biserica era zidită și mama a murit după. Dacă ne gândim la Manole, când se ridica zidul, ea murea... «Vezi ce faci, să fie terminată biserica. Eu nu te mai pot ajuta niciodată.» Așa scrie pe marmura presbiterei Georgeta. Ea era secretara și contabila bisericii. A strâns de la tata câte-un pic, că el dădea la tot necăjitul, și la drept, și la mincinos. Porunca Coroane de flori îneacă lespezile din pridvor. Cu greu mai pot citi
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
a executa grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite. Pereții, care, spre a corespunde intenției clasice a scării de lemn, ale cărei capete de jos erau sprijinite pe doi copii de stejar, adulterări donatelliene, ar fi trebuit sa fie de marmură sau cel puțin de ștuc, erau grosolan tencuiți și zugrăviți cu șablonul și cu mâna, imitând picturile pompeiene, și îndeosebi porfirul, prin naive stropituri verzi și roșii. Însă sistemul de perspective și festoane în loc să fie tratat pe întregul câmp al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stucuri. Pereții erau tapetați cu hârtie dungată, și de tavan atârnau lămpi electrice cu abajururi plisate. În anticamera apartamentelor se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenționale și reci, dar de factură îngrijită. La capetele scării vegheau doi copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară. Otilia sună apăsat soneria electrică. Se auziră pași grăbiți și grei, și Pascalopol însuși deschise ușa, îmbrăcat într-un halat larg de mătase fină, legat la mijloc cu un mare cordon, pomădat și parfumat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de unde ar fi devenit obeză, fără să pară totuși. Părul negru era creț și înfoiat ca al unei napolitane. Două mari gropițe în obraz păreau artificiale. Ceea ce uimea și colabora în chip armonios cu plasticitatea trupească era o finețe de marmură a incarnatului. Nici un por nu se zărea pe netezimea obrazului sau a buzelor. Mâinile erau lucii ca sideful și unghiile subțiri și în migdală. Sprâncenele, genele erau înfipte ca-n carnea unei piersici netede. Un fior trecu prin trupul lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Da dac-ai murit, tot aia e, că tot nu mai știi de tine, la ce-ți mai trebe haine ! Și-așa l-a găsit madam Ioaniu pe bărba-su, și i-a făcut pomeni, și i-a pus cruce de marmură, și la șapte ani când l-a scos și l-a dus la cavo, la Belu, s-a uitat la dinți și l-a recunoscut : că ăla fusese cu-adevărat bărba-su. Îndrăcită muiere, tare ca fieru, n-o văzuse niciodată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
urmă, cum dumneata chiar îți mai amintești - eu nu -, a venit războiul... Lambriuri lucioase, noi, din lemn de nuc. În dreapta, două uși : între ele, o măsuță cu picioare înalte, cu tăblia în formă de inimioară. Deasupra, pe o placă de marmură, o pendulă de masă obișnuită : un cadran rotund, mare și alb, pe care literele romane se disting de departe. Cinci și un sfert, după-amiaza. Pe peretele din stânga, sub oglindă, o canapea de mahon. Speteaza, formată din trei semiovale, se termină
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-și putea permite să se lase pradă dezordinii... Spectacole văzute : Hughenoții, Moartea lui Wallenstein, Egmont. Găsit altă locuință, cu intrare separată. Mobilier : scrin de scris, dulap de bibliotecă cu oglindă, masă de toaletă, pat, un fotel, spălător-dulăpaș cu placă de marmură în care e montat robinetul, covor și draperii la ferestre. în preț : cafeaua de dimineață, focul aprins la toate orele, spălat lenjerie, periat și curățat haine. Pentru examen : de cercetat Meyer Lübke. Vină de neiertat : întârziat cu o săptămână scrisoarea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mulțumesc ! spun rîzÎnd relaxată, cu ochii cercetînd holul. Nu-l văd nicăieri. OK. O să fie bine. Probabil că Încă n-a venit. Probabil că nici nu vine azi. Îmi arunc părul spre spate sigură pe mine, traversez cu pași iuți marmura din hol și pornesc pe scări. — Jack ! aud În clipa În care mă apropii de etajul Întîi. Ai un minut ? — Sigur. E glasul lui. Unde naiba... Mă Întorc nedumerită și Îl zăresc pe palier, la etajul de deasupra, vorbind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ar vedea. De ce naiba trebuie să stea chiar aici ? N-are un birou impozant care-l așteaptă ? Oricum. Nu contează. Am să... schimb traseul. Cobor Încet cele cîteva trepte, mergînd cu spatele, Încercînd să nu fac zgomot cu călcîiele pe marmură și să nu fac mișcări bruște, ca să nu-i atrag atenția. În clipa În care trec pe lîngă ea, Moira de la contabilitate Îmi aruncă o privire ciudată, dar nu-mi pasă. Trebuie să scap de aici cît mai repede. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
duc, Îmi spun. Mi-a oferit șansa de a refuza. Pot foarte bine să-i telefonez secretarei lui și să-i spun „Scuze, n-am găsit dosarul Leopold“ și totul s-ar termina aici. Șovăi o clipă pe scările de marmură, cu degetele Încleștate pe mapă. Apoi pornesc mai departe. *** CÎnd mă apropii de ușa biroului lui, văd că aceasta nu e păzită de una dintre secretarele lui, ci de Sven. O, Doamne. Știu că mi-a zis că e cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
apartamentul nostru, Îmi dau pentru prima oară În viață seama cît de Înguste sînt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă, vrei, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de Înguste sînt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă, vrei, pînă te pregătești tu, eu Îi ofer lui Jack ceva de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
niciodată rușine cu corpul tău. Bucură-te de el ! Mama natură ți l-a dat ! Dacă vrei să vii la seminarul nostru cu discuții libere sîmbătă... Îmi trag brațul Îngrozită din strînsoarea ei și Încep să cobor pe scările de marmură, care-mi amplifică țăcănitul tocurilor. Dar, În clipa În care ajung la etajul următor, mă Înhață alt braț. — Hei, poți să-mi spui și mie la ce magazine de mîna a doua te duci tu ? E o fată pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Mulți oameni sînt confuzi În legătură cu religia. Uite o broșură cu grupul nostru care aprofundează studiul Bibliei... — Lăsați-mă În pace ! strig Înnebunită. Lăsați-mă În pace, toți ! Sprintez spre ieșire, urmărită de toate aceste voci, care reverberează În holul de marmură. Împing disperată ușile grele de sticlă, În timp ce bodyguardul Dave se ridică repede În picioare, cu ochii țintă la sînii mei. — Mie mi se par În regulă, scumpo, spune Încurajator. Reușesc În fine să deschid ușa și pornesc În fugă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai palpitant. Precis că toată lumea va vorbi despre... fotbal. Sau despre politică sau chestii din astea. Exact. Împing ușa de sticlă cu optimism și intru, cu capul sus. — ... o cuvertură Barbie ! aud imediat În jurul meu, din partea opusă a holului de marmură. Un tip de la contabilitate se Întreține cu o femeie cu ecuson de vizitator, care Îl ascultă avidă. — ... și-o punea tot timpul ăsta cu Jack Harper ? aud o voce de deasupra și, În clipa În care ridic ochii, văd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ca din senin la cotul străzii: o clădire nouă, paralelipipedică, un fel de cutie de chibrituri, așezată pe lungime. "Prima impresie bună!" se bucură el cînd vede că ușile se deschid automat, comandate de un dispozitiv aflat sub dalele de marmură de la intrare. În hol, răsună strident muzica de la bar, iar mesele sînt ocupate în întregime cu tineri și tinere. Se beau cafele și bere străină. Doar la două-trei mese, băuturi tari. O fată în salopetă din catifea raiată de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
celei mai nalte specii de poezie, are întreagă personalitatea omului de material al ei. Prin mijlocul aceleia ea (rezolvă) dezleagă în același (sens) înțeles tema ei (Aufgabe), precum și le rezolvă și pictura prin lumină e coloare, sculptura prin metal or marmură, poezia prin nemijlocitul product al spiritului: cuvântul. În ea dar apare personalitatea individuală a omului ca materialul (cel mai) necesar, pe care nu are de-a-l forma și spiritualiza (begeistigen) mai puțin, de-a-l întrebuința adică la (înfățișarea) reprezintarea ideei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adevărul natural) și-și răpește adevărata valoare a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale proprii. Valurile simțirei se frâng de marmura unei frumuseți neînmuiată de viață sensibilă. Idealitatea formei, de nu ne arată o esistență individuală deplină (complectă), este așadar rece și rămâne asupra sufletulni fără acel efect, ea ne pune înaintea ochilor (vergegenwaertigen ), ceea [ce] ni se reprezintă întocmai ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trădează frivolitatea cugetului și a inimei, trebuie să fie însă tot așa de departe de la acea spiritualizare a tonului rănit prin soarte și lume. Tonul fundamental în Goneril și Regan trebuie să ni trădeze pe-acele ființe cu inima de marmură, el trebuie să reflecte acea ghețoasă lipsă de simțire, fără însă de-a cădea vreodată pe un nivel nenobil or ordinar. Și în viață ni se-ntîmplă să găsim câteodată un așa ton fără de inimă care face de ni se contrage
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]