4,850 matches
-
la mînă. La proces, Raluca a fost martor și tînărul s-a ales cu trei ani de "mititica". A făcut doi. Cînd Raj a ieșit de la pîrnaie, Raluca avea un copil, o casă nou-nouță, ultradotată și o mașinuță roșie și micuță. Tudorel prospera și banii dădeau năvală în buzunarele sale. Neamurile s-au împăcat și după un timp prin grădina lui Tudorel trebăluiește Raj. Cunoșteam istoria dar nu l-am cunoscut pe Raj. Mi l-au împrumutat ca să-mi prășească grădina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Spune Victor. Cît este pînă acolo? Cam 70 km, e cam pustiu, dar peisajele sînt excepționale. Facem pregătirile necesare și remarc în mașina sa o cutie frigorifică, plină cu de toate și două sticle cu vin de calitate extra. În micuțele Fiat 850 (și fratele avea aceiași mașină Fiat 850 ) încăpem cu toții, dar în spate nu vedeam prea bine. La un stop din Safi opresc pe trecere de pietoni cam tîrziu puțin. Dau puțin înapoi, este ceva? Nu, primesc răspunsul soției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de pe splendida ei terasă, o mulțime de peisaje nemaiimaginate de nici un pictor, oricît de romantic ar fi el. Doar Dumnezeu crează perfecțiunea și omul nu poate decît să se pros terneze în fața desăvîrșirii operei Sale. Căci mare este minunea Creatorului. Micuța insulă Brännö Rödsten (Insula din piatră roșie a lui Branno) adăpostește vile cochete care adăpostesc la rîndul lor vreo șase sute de suflete. Ulițe asfaltate șerpuiesc pretutindeni, oamenii curioși aruncă priviri discrete spre cei nou veniți. Un taxi microbuz ne așteaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Brännö Rödsten (Insula din piatră roșie a lui Branno) adăpostește vile cochete care adăpostesc la rîndul lor vreo șase sute de suflete. Ulițe asfaltate șerpuiesc pretutindeni, oamenii curioși aruncă priviri discrete spre cei nou veniți. Un taxi microbuz ne așteaptă în micuțul port. Să urce oaspeții Ingelei, ne îndeamnă șoferul Sture vesel nevoie mare. Lățimea ulițelor este egală cu cea a microbuzului și copiii sar de pe biciclete și fac loc, strigînd "Trece mașina!". Cu toții zîmbesc, rîd și sînt amabili. Căsuța Ingelei este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să ne înfigem unghiile în Brännö Rödsten (Piatra Roșie) și să nu ne lăsăm luați nici de cele mai cumplite furtuni. În imagine am copilul prezentat de un copil-mamă și simt și acum cum arătătorul mi-a fost prins de micuța viață, cu o forță nebănuită. Strînge, micuță ființă! Ori trăim amîndoi împreună, ori unul din noi va da ortul popii! Mă învîrt în cerc, închid ochii și văd urmașii lui Gustav Adolf, cel pomenit de la 7 noiembrie 1638 încoace, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Piatra Roșie) și să nu ne lăsăm luați nici de cele mai cumplite furtuni. În imagine am copilul prezentat de un copil-mamă și simt și acum cum arătătorul mi-a fost prins de micuța viață, cu o forță nebănuită. Strînge, micuță ființă! Ori trăim amîndoi împreună, ori unul din noi va da ortul popii! Mă învîrt în cerc, închid ochii și văd urmașii lui Gustav Adolf, cel pomenit de la 7 noiembrie 1638 încoace, că se apleacă cu sensibilitate și omenie spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îngrozesc informațiile din Algeria. Algeria, dragostea mea! O țară frumoasă, cu orașe frumoase, cu terenuri fertile, cu bogății fabuloase, cu oameni minunați. Acolo mi-am petrecut ani frumoși din tinerețe, acolo am lăsat urme, prietenii și regrete. Dedic aceste rînduri micuțului meu prieten, care plîngea la plecarea mea definitivă în România. Avea vreo zece ani. Ochii vioi îți ghiceau dorințele și ghemotocul uman, chiar dacă zîmbea mai tot timpul, avea imprimată o îndelungă suferință, o amară experiență. Îl vedeam peste tot, umbla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
răuvoitori, dar nu atacă. În farmacie, aceleași cuvinte domolesc perplexitatea celor prezenți. Nimeni nu zîmbea, copilul vorbea tot timpul, mă ținea de mînă, uneori țipa. După aproape o oră, am revenit în cartierul meu. Eram atît de recunoscător acestui minunat micuț, acestui minunat prieten salvator. Scot zece dinari și-i întind spre el. Îi văd fața îndurerată: Eu am crezut că sîntem prieteni... Sîntem, bineînțeles că sîntem, puteam să-mi risc viața... Ascultă, prietene, amîndoi ne-am riscat-o, dar să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o poziție aproape ghemuită, extrem de incomodă. În șirul urcător, ca și în cel coborîtor, sînt bătrîni, sînt bolnavi, sînt neputincioși și, prin urmare, supliciul statului în tunel se prelungește exasperant. Oameni care urcă și oameni care coboară sînt despărțiți de micuța balustradă. Schimbă un salut și chiar mai stau de vorbă atunci cînd se creează dopuri. Fețele sînt congestionate, nădușeala tuturor face aerul fierbinte, irespirabil. În îngustul tunel, balustrada despărțitoare a celor două șiruri ajută să folosești și mîinile. Asta dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să ne trăim prezentul! Viața se scurgea domol în casa lui Ramón, dar armonia aceea misterioasă n-a mai revenit! Deducții de amator În cartierul Vedado din Havana s-a răspîndit vestea unei oribile crime. Un german, care închiriase un micuț apartament, a fost ucis. Ăsta este al doilea neamț de la începutul anului, șoptea lumea pe la colțuri. Toți știau despre ce și cum și nu conteneau să adauge cîte ceva original la istoria auzită de la alții. Era homosexual, ăștia se omoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cămăruță întunecată bine. Atunci văd că ochelarii lui corectează multe dioptrii! Cît costă? întreb oarecum dezinteresat. Treizeci de dolari, spune cu ezitarea omului care o să mai lase din preț. Dintr-un tub scoate o cremă incoloră și o întinde pe micuța iguană. Apoi apucă o perie de ghete și începe a uniformiza crema cu metodă. Cu grijă și peste tot. Chiar și prin semiîntunericul acela, observ că iguana se înnegrește binișor. O fi umezeală, îmi zic nepăsător. Venim cu obiectul lustruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
al tău, eu am ce-i al meu. Fiecare cu viața lui și... ne întîlnim în pat. Dacă patul nu ne mai tentează, atunci salut și-un praz verde. Povestea Mariei, născută prin Miroslava, nu este spectaculoasă. Era o fată micuță la trup, dar ideal proporționată. O păpușă din porțelan chinezesc. Totul la Maria era perfect și, mai ales, frumos. Pe deasupra, era și foarte deșteaptă. Dar Maria era dominată de un păcat și anume de păcatul trufiei. Nu se mulțumea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
le distrug speranța. Dar trei mii de dolari, în cazul fericit că procesul va avea loc, de unde Doamne, Dumnezeule? O să așteptăm, spune Maria din nou. Ochii ei par a înțelege ceva. Se umbresc și ard spre interior. Ard în acel micuț trup și am impresia că o să-l consume în totalitate. Te doy candela!* Poveste autentică Ca în fiecare țară și în Cuba sînt oameni care se sinucid. Motivațiile acestui gest reprobabil sînt doar bănuite și nimeni nu poate decît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
intrau în acest golf. O intrare extrem de îngustă făcea golful acesta dificil de văzut din largul mării și odată adăpostită o navă în el, nu mai avea grija furtunilor care bîntuiau mai ales în timpul verii. Astăzi golfulețul are două porturi micuțe, Antilla și Guatemala. Villa Blanca, situată pe un platou puțin mai înalt, este o veche casă spaniolă, cu pereți din piatră, cu o terasă largă, ventilată în permanență de o briză domoală, cînd dinspre mare, cînd dinspre uscat. Era răcoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
albă ca tine, m-ar fi iubit și pe mine. Dumnezeule! Are doar șase anișori. Îmi dau lacrimile cînd îi văd ochișorii gata să plîngă. O mîngîi. Se lipește de mine și simt cum căldura corpului meu se transferă în micuțul suflețel care respiră regulat, calm. Nu-i bine să intervii în regulile locului. Nu sînt un trimis să aduc fericirea pe pămînt. Beau cafeaua cu fetița în brațe. Nu vrea să plece de la mine. Presimt că acolo, în acel nefericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
chei în tramvai. Exemple sînt cu nemiluita despre savanții aceștia minunați. Eu mă opresc la Veronica, o româncă frumoasă foc, care se dădea în vînt după muzica latino-americană. Și după latino-americani, bineînțeles. Guantanamera în sus, guantanamera în jos, un cubanez micuț de îți încăpea în buzunar i-a cucerit inima Veronicăi. Căsătorie, bocete, vapor și Insula apre în toată splendoarea ei. Ce nu știa biata fată este faptul că pe aici femeile gîndesc că orice bărbat este divorțabil. Dacă pînă îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
drum, o ultimă verificare. Șoferul mă anunță neutru: Trebuie să plecăm la aeroport, Excelență. Sigur, sînt gata. Inima bate cu putere și simt pulsul în gît. Mă uit roată. Palmierii, mango, gazonul, trandafirii japonezi, portocalii, bananierii și cei doi pisoi micuți, care privesc foarte curioși. Vila, cu steagul, cu antenele, cu jaluzelele mereu trase. Văd limuzina cu stegulețul României. Motorul merge ca să răcească interiorul. Pentru ca Excelența sa să nu sufere cîtuși de puțin. Culmea ironiei. Mă despart cu regret de locurile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
palmă. Dar, din câte am înțeles, dragă prietene de demult, ești mereu în contact cu, azi, venerabila doamnă Cela.... și nu mai știu cum. Sunt convins că și acum e frumoasă și distinsă. Una dintre colegele noastre mai răsărite, deși micuță la trup, ca un boț, dar fâșneață rău, era Maricica (sau poate Viorica) Țăruș. Stătea pe undeva prin mahala. După cum știi, Pungeștiul nostru drag era împărțit, la vremea aceea - bănuiesc că și acum - în trei cartiere, dacă se poate spune
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
să-i umple sufletul de veselie și voioșie. Acum micuțul Ionică - cum era alintat - avea să trăiască alături de părinți bucuria venirii pe lume a celui de-al II-lea copil - o fetiță cu numele Elena. La numai 7 ani, copilăria micuțului Ionică fu umbrită de unul dintre cele mai zguduitoare evenimente ale vieții sale - rămâne orfan de ambii părinți. Tatăl, Constantin Marcu sfârșește în războiul din 1916-1918. La scurt timp, mama Eleonora, bolnavă, se stinge și ea din viață. Ionică împreună cu
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
În toate, adică cumpătarea pe care o repet mereu și tuturor, am s’o aplic și În ceea ce mă privește: mă opresc aici luând, nu o dimensiune, ci o „măsură“. „Sâmbătă cu prieteni“, 26 septembrie 1998, ora 15,13 36. Micuța exilată Desigur, omului Îi plac florile. Și nu vorbesc de cele tăiate, nu doar ca să mă dezvălui polemicii, ci și pentru a vâna o „perlă“. Cuiva i-a venit cândva mai la Îndemână nu să admire floarea la ea acasă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
direcție, e o copie mai bună. Dar cu bionica nu se termină totul. Bomba cu hidrogen reia procesele termonucleare ce se desfășoară În Soare. Și acolo ele sunt catastrofale, dar s’a găsit cineva să tragă foloase, undeva la depărtarea micuțului Pământ. Desigur se va găsi cineva și pentru energia bombei termonucleare dacă vom avea proasta inspirație de a o Încerca pe viu. Dar, uzând de acest exemplu, spun: Nu bionica, ci mai generala naturalețe trebuie să ne inspire În rezolvarea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
păduchi și alți paraziți. Dar, din prima clipă, pielea de drac mă corectează: nu e vorba de paraziți, ci de un fel de vânători; căci ce e vampirul, care cu sânge supt se hrănește, la fel ca puricele? Un vânător micuț și, tocmai de asta, generos: de ce să ucidă vânatul, câtă vreme se poate sătura la fel și mâine? Dar așa e și nițeluș egoist, căci ceea ce vânătorul consacrat nu poate devora din vânatul lui devine subzistență pentru hoitari și apoi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se hotărăște să trăiască pe picioarele sale; se angajează copist, la Botoșani, având în felul acesta libertatea de a se întâlni cu iubita fără a da seamă cuiva: Fața-i e roșă și albă și ochii cei mari albaștri,/ Gura micuță, o vișină coaptă ea râde, așteaptă 72 pe iubitul ei, scriitor la Subprefectură. Acum, însă, îi va fi dat să suporte prima grea încercare a vieții: în toamna lui 1863, iubita se îmbolnăvește, iar poetul nu-și mai găsește nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant 294. Câte-o particularitate greu de probat astăzi revine cu tărie, semn că, poate, va fi fost a personajului invocat: Dar strînsoarea cea rece și tare a mânei lui atât de micuțe îți dovedea că ai a face cu degete într-adevăr lungi, delicate, albe, însă pătrunse de măduvă de leu295. Amănunte semnificative, ascunse în operă, constituie dovada incontestabilă a veridicității acestui portret. Pasajul convinge pe de o parte că este vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
flori albastre de genunchii ei, iar pe unărul ei cânta o pasere măiastră 298. Ca și în poezie, descrierea iubitei ipoteștene este aievea: părul cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc 299. Cât despre ochi, ei ating în descriere sublimul: Dumnezeu de-ar fi fost și-ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]