4,695 matches
-
de niște oameni necivilizați și nebuni. Și după asta ce s-a întâmplat? Hannah asta nu avea și ea cap? Nu le-a spus părinților ălora să-și vadă de treaba lor? Până la urmă, era o femeie matură. Păi, a murmurat Adam stânjenit, după asta nici Hannah n-a mai vrut să mă vadă. M-am dus în Sligo și am vorbit cu ea și mi-a spus că nu mai voia să aibă de-a face cu mine și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
până golea patul - era un joc -, și adormea). Se poate scrie foarte bine cu bubuituri, dacă devin zgomot de fond cotidian. Când a crescut mai mare, i-am luat casete cu povești (am zeci!) Le punea singură, o auzeam cum murmura fraze din ele. Uneori vorbea cu ea însăși. Trăgeam cu urechea, sprijinită de canatul ușii, stăteam așa minute în șir. Se strângea inima. Măi, copiii ăștia mici, când rămân singuri cu ei înșiși și-ncep să vorbească... se strânge inima
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
ai Încercat să-i faci țeasta zob. Asta dă foarte prost și chiar dacă ai fost provocat verbal, gestul dumitale e unul dintre cele mai mari abuzuri suferite de cei arestați. Este un fapt care te incriminează. Dar ai fost auzit murmurînd „E o nenorocire“ pe cînd plecai din corpul arestului, ceea ce este În favoarea dumitale. Acum Înțelegi că dacă apari ca martor de bună voie ai putea scăpa de neajunsurile provocate de acea foarte inventivă demonstrație de forță? O străfulgerare: Exley e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Detașamentului Auxiliar de Supraveghere. Din cei șaisprezece oameni care au lucrat În cadrul echipei, Îl consider pe White cel mai bun polițist de sub comanda mea. PÎnă În acest moment a fost atent și meticulos și a lucrat ore suplimentare fără să murmure. Are o prezență ireproșabilă și adesea a lucrat două săptămîni În șir, cîte optsprezece ore pe zi. White a fost transferat la Supraveghere În urma norului negru așternut În urma evenimentelor nefericite petrecute anul trecut, de Crăciun, iar adjunctul șefului poliției, Green
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Dieterling, la un kilometru jumate de casa lui Billy D. — Abe nu-ți mai poate face rău. Kikey Începu să se Înece. — Abe... — Ba Încă poate, ba poate... Se pierdea. Tomberon Îl izbi În piept. — Nenorocitule, dă-ne ceva! Kikey murmură și scoase de la gît o stea de aur. — Mitzvah. Johnny vrea să dispară tipii din pîrnaie. Tren cu deținuți. Dot adus arme. Vincennes, cu o față de nebun: — E tren, nu autobuz! Dau atacul! Davey G. știa. Asta mormăia el atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
De Paști Elena Marin Alexe A sfântă-nviere răsuflă pământul, Ce vesel și tandru adie azi vântul. Săgalnic trece cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori. Grădinile își pun mantie regească, Ne-mbie arome, de miel și de pască. Copiii se joacă și-s zâmbitori, Natura întreagă e
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
a muguri, e soare și viață. În verdele crud azi priviri se rasfață. Pe aripi de zori tremură vantul, Vestea de sus alină pământul. -Hristos a-nviat, strigă vesel o floare! -Da e viu, zic și munții- ce sărbătoare! -E viu, murmură Milcovul rece Sub soare blând câmpia petrece -Mărire Lui Isus, păsări mii ciripesc! Și cerul și-oceanele îi spun "te iubesc"! -Hristos este viu cântă orice făptură! Știrea curge ca mierea în gură. A sfântă-nviere răsuflă pământul Și vestea
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
obțină.“ A venit lângă el, s-a așezat pe marginea sofalei, i-a mângâiat cu vârfurile degetelor brațul. „O, Doamne, o, Doamne!“, zicea cu o voce pierită. S-a ridicat din nou, parcă nu mai știa ce face, continuând să murmure „o, Doamne!“ și-a turnat puțin vin din sticla așezată pe birou și a dat peste cap paharul. S-a aplecat să dea drumul picupului și în încăpere a răsunat vocea lui Armstrong cântând „Blueberry hill“. A întredeschis ușa, scoțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a întins o clipă pe spate cât să deschidă un aparat de radio portativ și sânii mici i-au țâșnit prin țesătura rochiei. L-a privit din nou, mâna lui rămăsese pe genunchiul dezgolit, a atins-o cu vârfurile degetelor murmurând câteva vorbe ininteligibile, poate în ungurește. N-au mai vorbit, cât și-a băut cafeaua. Apoi reîncepu să-i povestească, dar Andrei Vlădescu nu se mai gândea deloc la ce-i spune, își privea pantofii pe care stropii de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Data viitoare, cred că o să-mi aduc o pelerină de ploaie și cizme. — Ce-i mai rău abia de-acum încolo o să vină, i-o reteză Pyles. Michael căzu pe gânduri. — Te referi la vreme, presupun. Diseară vor fi furtuni, murmură el. Tunete, fulgere și ploaie să te orbească, nu altceva, destulă ca să îmbibe morții cu apă în morminte. Tăcu câteva clipe, înainte de a adăuga: Dar ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, nu m-am referit la vreme. — Nu? Pyles puse valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în sufragerie să le comunice extraordinara veste. — Asta pune capacul la o seară încântătoare, spuse Hilary. Acum va trebui să ne petrecem noaptea în compania lui Norman Bates, nu? — S-ar putea, chiar și acum, să fie timpul să plecăm, murmură domnul Sloane, dacă vrea cineva să încerce. — S-ar putea să vă urmez sfatul, spuse Dorothy. — Nu pot să cred că unul din vecinii mei poate face asemenea răutăți, spuse Tabitha, adresându-se pe jumătate sieși. Toți par oameni atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-mi petrec noaptea singură și ne-am ține urât unul celuilalt. Michael spuse: — Bine, mulțumesc. Nu se mișcă. — Dezbracă-te. Michael se dezbrăcă. Rămase în chiloți, se strecură în așternutul patului dublu și adormi aproape imediat, abia apucând să murmure: — Joan m-a rugat să rămân la ea în dormitor. Am fugit. Nu știu de ce. — Cred că ținea mult la tine, spuse Phoebe. Am fost un prost. Phoebe își puse pe ea cămașa de noapte și se urcă în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
straturi după straturi de pânze fine, sfărâmicioase. Camera nu avea fereastră, dar o sârmă subțire se vedea urcând pe perete și ieșind printr-o gaură în tavan, pentru a ieși pe acoperișul casei. — Deci de aici făceai totul, diavol șiret, murmură Michael. Băiatul din camera din dos! Șterse în grabă praful și pânzele de păianjen. Aparatul părea alimentat cu baterii și, în mod nesurprinzător, nu reacționă când încercă să învârtă diversele butoane; dar o scotocire rapidă prin sertarele biroului se dovedi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
transparentă a tricoului. Rujul cu care era ușor mânjită buza cănii de cafea și părul roșu, cârlionțat care i se revărsa pe umeri Îți dădeau senzația că petrecuse ultimele șaptezeci și două de ore În pat. — Salutare și bun-venit, a murmurat ea și am fost blagoslovită cu Întâia privire oficială din cap până-n picioare din partea altcuiva decât a agenților de pază. Frumoase cizme. Mi-a sărit inima din piept. Vorbea serios? Sau Își bătea joc? Imposibil de apreciat judecând după ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fel de fustă are nevoie? am Întrebat eu, În timp ce Încă mă străduiam să-mi revin din șoc la aflarea veștii că o fustă avea să călătorească tocmai până În Republica Dominicană numai pentru că așa ceruse ea. — Nu a precizat foarte exact, a murmurat Emily În timp ce ridica receptorul. — Bună, Jocelyn, eu sunt. Vrea o fustă și va trebui să o trimit cu avionul cu care pleacă doamna de la Renta diseară, pentru că ea o să se Întâlnească acolo cu Miranda. Nu, n-am nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de modă. — Așa deci. Nu multă lume cumpără supă În ziua de azi, a zis ea cu glas domol În timp ce tasta cifrele la casa de marcat. — Mda, probabil că nu multă lume gustă Supă - cremă de moluște New England, am murmurat eu În timp ce Îmi treceam cardul de debit prin aparat și Îmi doream ca mâinile ei să se miște mai repede, cât mai repede. S-a oprit din treabă și și-a Întors spre mine ochii căprui, Îngustați: — Nu, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să trag gloanțe mentale În direcția „Apt. A“, dar am auzit pe cineva dregându-și vocea, am ridicat privirea și l-am văzut pe micul și tristul liftier, care se uita la mine și mă aștepta răbdător. — Scuză-mă, am murmurat În timp ce mă urcam În lift. Nici o problemă, a răspuns el aproape În șoaptă, analizând atent podeaua de lemn. Cu timpul o să fie mai ușor. — Poftim? Îmi pare rău, dar n-am auzit ce ai... — Nimic, nimic. Iată, am ajuns, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tu Îi faci vânt, așa, scurt pe doi? Dar el nu a părut jignit și, deși nu părea posibil, zâmbetul i s-a lățit Încă mai mult, până a devenit un rânjet de la o ureche la alta. — Iartă-mă, am murmurat, cu ochii la paharul meu aproape gol. Numele meu e Andrea. Așa. Cred că este o modalitate mult mai adecvată de a face cunoștință. I-am Întins mâna și m-am Întrebat ce vrea. De fapt, modalitatea ta mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și goi de speranță. Probabil Își Închipuia că el are un șef tiranic. Ha! Să fi știut! Mi-a venit să râd În gura mare. — Bună, bag de seamă că ești singura care vine așa devreme În fiecare zi, a murmurat el În direcția mea, În vreme ce eu făceam săpături prin poșetă să-mi găsesc rujul Înainte de a intra În lift. Care e treaba? Părea atât de obosit, așa bătut de soartă, Încât am simțit un val de simpatie pentru el. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a Mirandei. Îmi mulțumea Întotdeauna, dar nu făcea nici un gest să o guste cât era caldă. Când am Întrebat-o, Într-un sfârșit, dacă ar prefera să nu Îi mai aduc cafea, a scuturat cu putere din cap și a murmurat că nu vrea să pară mofturoasă, dar că ei Îi place de fapt ceva mai dulce și că era prea tare cafeaua pe care i-o dădeam eu. În ziua următoare i-am adus o cafea cu aromă de vanilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cazul În care nu ar fi fost mahmură peste poate. — La revedere, Lil. Trebuie să plec. Ești bine? I-am pus telefonul pe pernă, lângă cap. A deschis ochii, s-a uitat drept la mine și a zâmbit. — Mulțumesc, a murmurat și pleoapele i s-au Închis la loc. Sigur, nu ar fi fost În stare să alerge maratonul, sau să tundă iarba cu mașinuța de tuns, dar putea foarte bine să doarmă singură. Cu plăcere, am reușit să Îngaim, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vorbit mi‑a Înmânat și notița pe care trebuia să o trimit prin poștă. Am terminat de mâzgălit propriile note, În speranța că Înțelesesem totul corect, ceea ce, ținând cont de accent și cadența rapidă, nu era Întotdeauna simplu. — OK, am murmurat și m‑am Întors să plec, cu asta numărul total al cuvintelor adresate Mirandei ridicându‑se la patru. Poate voi reuși să nu depășesc cincizeci, am gândit eu. Am simțit cum ochii ei Îmi examinează dimensiunile fundului În timp ce mă Îndreptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar m‑a sărutat pe gât. Problema nu e cum a făcut‑o, ci chiar faptul că a făcut‑o. Cum rămâne cu Alex? Eu nu sunt genul care sărută diverși indivizi, după cum bine știi. Chiar că știu bine, a murmurat ea printre dinți, după care a continuat cu glas tare: Andy, te porți ridicol. Îl iubești pe Alex și el te iubește pe tine, dar e absolut O.K . dacă ai chef să săruți și pe altcineva din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
se asupra lor doar cât să le facă pe toate să se simtă grase, urâte și prost Îmbrăcate, după care le‑a ordonat să se Întoarcă la birourile lor. Ele au dat viguros din cap, cu frunțile plecate. Câteva au murmurat niște scuze profunde În vreme ce se precipitau spre departamentul lor. Abia după ce au plecat toate mi‑am dat seama că eram singure. Din nou. — Ahn‑dre‑ah? Nu tolerez ca asistenta mea să Îmi vorbească pe asemenea ton, a declarat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un asemenea eveniment zeci de e‑mailuri de la redactori sau asistenți care mă informau - de parcă eu nu știam - că Miranda răspunsese din nou la telefon: „Unde sunteți, fetelor???“ Mesajele panicate ziceau, unul după altul: „Răspunde chiar ea la telefon!!!!“ Am murmurat ceva cum că și mie mi se Închidea uneori telefonul În nas, dar Miranda Își pierduse deja interesul. Se holba nu la mine, ci la caserola mea cu supă. Câțiva stropi din lichidul verzui Începuseră să se prelingă pe margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]