KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...163 164 165 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

un cadou, tubanul ăsta. Nu era de mâncare, nu conținea alcool, nu puteai să-l pui la bicicletă, să-ți umfli roțile cu el. Nici măcar nu l-au deschis. Îl scuturau ușor, să fie siguri că n-are lichid înăuntru. Naiba știe de ce plecaseră cu el: din plictiseală? le plăcuse culoarea? sau doar se bușeau cu el în cap, cum îi găsisem eu la ieșire pe Londra?“ „Bănuiesc că nu ne-ai chemat aici doar ca să ne-arăți tubul. Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de la adevăratele întrebări. Cine erau ăștia? De unde-mi știau numele? Unde fugise Mihnea? Și, mai ales, ce se întâmplase aici? „Noi punem întrebările!“, a mârâit Rapotan. „Da, noi.“, s-a apropiat și Penciu. Îi simțeam respirația, mirosea a varză. Cine naiba mânca varză la micul dejun?! „Vecinii ne-au spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur, ați venit aici, împreună cu domnișoara Dinu.“ „Dinu-Bulinu’!“, s-a hlizit Penciu. Am căscat ochii; nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
te dai jos din mașină, că deja scria procesul verbal. La sfârșit, îți tăia o chitanță cât un cearșaf, lumina scrisul de la 50 de metri, ca pe vremuri reclama la pește oceanic de pe Magheru. Tot ce era inutil se dusese naibii. Nici batiste nu puteai să mai cumperi. Înainte, lumea își sufla nasul în batiste. Așa arăta obiceiul pe vremea lui taică-meu, a lui bunicu’ și-a lui străbunicu’, ba chiar și-n timpul lui Ludovic al XIV-lea. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fugă mai repede din calea buldozerelor. Acum nimeni nu mai stă să-și piardă timpul cu reparații; te vede lumea că umbli cu cheia și șurubelnița la roată, zice că ai rămas comunist. Înlocuiești bicicleta cu totul: s-a dus naibii o pedală, arunci șandramaua la gunoi. Adevărul doare și te irită când ți-l pune altcineva sub ochi. Adevărul nostru este că ’89 ne prinsese complet descoperiți, handicapați, nepregătiți să facem față altei vieți. O generație de Petrișori, nesigură, tremurând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îți mâncase a șasea parte din viață. Te cam lasă răbdarea după cinșpe ani, nici în poze nu mai arăți la fel. Simțurile se subțiază, ca o musculatură atrofiată, bucuriile scad, mai pâlpâie puțin, apoi dispar cu totul. Se duce naibii curajul, dacă l-ai avut vreodată. Nu-i suficient să ieși seara și să tragi aer adânc în piept; nu mai e ca prima oară. Transpiri și noaptea, în somn. Iar singura tranziție pe care-o cunoșteam era cea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și simplu-n natură. În plus, ca o coincidență, în același an 1943, prin vară, englezii reușesc să-l construiască pe Colossus, super-computerul electric care a spart codurile Enigma ale submarinelor nemțești, ajutându-i pe Aliați să câștige războiul. A naibii coincidență, nu?“ „Ce să zic, e chiar de senzație. Și nu se știe absolut nimic despre dispariția tipului? Cum, când, în ce fel?“ „Nimic. Într-o dimineață, n-a mai venit la birou. Pur și simplu n-a mai apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de Tulcea...“, a protestat tânărul Lupu, habar n-având ce spune. Căzuse singur în capcană. „Mă, da’ ești deștept tare!“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai auzit tu de țuică la Tulcea?“ „La lipoveni...“, a mormăit Lupu o explicație. „Pe naiba. Ăia beau o votcă dublu distilată. Seamănă într-adevăr cu țuica, doar că o trec de două ori prin agregat.“ „Prin ce?“, a întrebat Lupu, prudent. „Prin agregat, bolovane. Acolo nu-i spun alambic, ci agregat. Instalația de distilare. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
știe, nu eram la prima abatere), participam la o mică și vinovată infracțiune epică, având doar ochii drept complici, dar, în același timp, eram la rândul meu pus sub lupă: cineva placase bucăți fictive de biografie peste dosarul meu (cum naiba să mai dau concurs pe post, în condițiile astea?), îmi atribuise fapte și intenții improbabile, poate chiar mă confundase. Acum tipul se uita și el la mine și jubila cine știe pe unde, rânjindu-mi pe geam sau din paginile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fie chiar de la voi, din Litere. Prea învârte scrisorile astea-n toate felurile: doar voi vă pricepeți să nu ziceți nimic cu-o mie de cuvinte.“ „Posibil...“, am mințit, „Mi-a trecut și mie prin minte.“ „Ți-a trecut pe naiba...“, a intuit Mihnea, „Să admitem că-i omul vostru. De unde, de la ce catedră?“ „Aș merge pe literatură.“ „În cazul ăsta, e coleg cu tine, ar trebui să-l știi.“ Mi s-a părut că mai auzisem replica asta. Cuvintele sunau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
rezolvă, și reintroduci ecuația inițială-n corpul fiecăreia dintre ele. Rezultatul e identic. Așa se-obține rădăcina repetitivă, indicele permutării. Se-nvață în anul V de facultate, îți trebuie ceva dexteritate să le duci la capăt, dar se-nvață.“ „Cum naiba ai ajuns la concluzia asta?“, m-am minunat, mimând neîncrederea. De fapt îl admiram fără rețineri pe Mihnea. Găsea și codul lui Da Vinci. „Simplu. Sunt cinci scrisori. Scrisoarea V e ultima. Iei fiecare segment repetitiv din scrisoarea anterioară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o apreciam. Mihnea murea de râs; la fel și Maria: mă tachina că sunt pe invers. „Lasă, mă, că te-apreciază studenții. Te duci cu ele la ore?“ „Mă duc.“, am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
rândul. Trebuia să fi fost Superman ca să citești titlurile. Aerul plutea hepatic, lămpile cu glob atârnate de tavanul înalt pâlpâiau și puțina lumină pe care o degajau se împrăștia neuniform, în fâșii mate. Mihnea m-a strâns de braț: „Cine naiba sunt ăștia?“ Am ridicat din umeri. Vocile se suprapuneau enervant, parcă încăperea avea ecou într-o parte, iar într-alta nu. Era imposibil să distingi cuvintele sau frazele, doar durata lor și intensitatea: un gâlgâit continuu, ascuțit, ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am făcut să apari și să dispari de mai multe ori. Ți-am aranjat și-un cutremur.“ „Cutremurul inexistent!“, mi-am amintit. „Cel din care lipsesc două secunde!“ „Inexistent doar pentru unii. Pentru dumneata, a avut loc.“ „Chestia asta cum naiba vă iese?!“, am întrebat, aproape cu admirație. „Treaba noastră...“, s-a eschivat scriitorul. „În plan e-acum seismul din Siberia, pentru aprilie. 7,7 grade pe scara Richter. Epicentru la Ilpinski, 3000 de kilometri est de Moscova. Va fi doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

dau, chiar dacă o să joci o săptămână. — Nici să nu-mi dai! Așa-mi trebuie; nu-mi da! Dar eu tot o să joc. Nevasta, copiii mici o să mi-i las și în fața ta o să joc. Fă-mi cinstea, fă-mi-o! — Naiba să te ia! zise negriciosul scuipând. Acum cinci săptămâni, ca și dumneavoastră, i se adresă el prințului, numai cu o boccea, am fugit de taică-meu tocmai la Pskov, la o mătușă; acolo am căzut la pat cu febră, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Numai eu am fost de vină. M-a împins păcatul. — Din pricina Nastasiei Filippovna? repetă slugarnic funcționarul, parcă începând să înțeleagă ceva. — Taci, că n-o știi! strigă la el Rogojin cu ciudă. — Ba o știu! răspunse victorios funcționarul. — Știi pe naiba! Parcă puține Nastasii Filippovne sunt! Și ce gânganie obraznică îmi ești! Asta-i, m-am gândit eu că o să mi se bage-n suflet vreun nemernic ca ăsta! continuă el, adresându-se tot prințului. — Ba poate c-o știu, rogu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ferdâșcenko. — Mda. Nu-mi place acest Ferdâșcenko al vostru, e-un măscărici mizerabil. Și nu înțeleg cum de-i dă nas Nastasia Filippovna! Chiar îi e rudă, cum zice? — O, nu, e-o glumă! Nici nu miroase a înrudire. — Ei, naiba să-l ia! Ce ziceți, prințe, sunteți mulțumit sau nu? — Vă mulțumesc, generale, v-ați comportat cu mine ca un om extrem de bun la suflet; într-adevăr, habar n-aveam unde-o să-mi pun capul. Ce-i drept, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și politicos. Nici n-am știut că vă căsătoriți. Adineaori l-ați auzit pe Ivan Feodorovici spunând că astă-seară totul se va decide la Nastasia Filippovna. Asta le-ați și spus. V-am prins cu minciuna! De unde puteau afla? Cine naiba le-ar fi putut spune, dacă nu dumneavoastră? Parcă bătrâna nu mi-a bătut apropoul? — Ar trebui să știți mai bine cine le-a spus, dacă într-adevăr vi se pare că vi s-a bătut un apropo. Eu unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
foarte rău că incidentul vă impresionează atât de neplăcut. — Dar, nenorocit ce sunteți, măcar v-a spus ceva când v-a pus să-l citiți? Măcar v-a zis să-mi transmiteți vreun răspuns? — Da, desigur. Atunci spuneți, spuneți, la naiba!... Și Ganea își mai izbi o dată de trotuar piciorul drept, încălțat cu galoș. — De îndată ce am citit biletul, mi-a spus că umblați s-o prindeți cu vorba; că vreți s-o compromiteți în așa fel, încât să căpătați de la ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ce ați vorbit acolo, toate cuvintele, chiar de la început? N-ați remarcat, n-ați reținut nimic? — Ah, sigur că vă pot spune, răspunse prințul. De la început, după ce am intrat și am făcut cunoștință, am început să vorbim de Elveția. — Lăsați naibii Elveția! — Apoi despre pedeapsa capitală... — Despre pedeapsa capitală? — Da; așa veni vorba... apoi le-am povestit cum am trăit acolo trei ani și o istorie cu o biată săteancă... — Lăsați-o naibii pe biata săteancă! Mai departe! se zbuciuma nerăbdător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cunoștință, am început să vorbim de Elveția. — Lăsați naibii Elveția! — Apoi despre pedeapsa capitală... — Despre pedeapsa capitală? — Da; așa veni vorba... apoi le-am povestit cum am trăit acolo trei ani și o istorie cu o biată săteancă... — Lăsați-o naibii pe biata săteancă! Mai departe! se zbuciuma nerăbdător Ganea. Apoi le-am spus cum Schneider și-a exprimat părerea despre firea mea și m-a silit... — Ducă-se dracului Schneider și durea-m-ar în cot de părerile lui! Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ivanovna este aproape la fel de frumoasă ca Nastasia Filippovna. Tocmai în acest punct am adus vorba despre portret... — Doar nu le-ați spus, nu le-ați povestit ce auziseți mai înainte în birou? Nu? Nu? — Vă repet că nu... — Atunci, de unde naiba... Asta-i! Nu cumva Aglaia i-a arătat bătrânei biletul? — Pot să vă garantez că nu i l-a arătat. Tot timpul am fost acolo; de fapt, nici nu a avut când s-o facă. — Da, poate că n-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi serviciul- dacă nu va fi cumva un mare efort pentru dumneavoastră - și nu trăncăniți nici aici istoria mea recentă cu Aglaia, nici acolo despre ce veți găsi aici; căci și aici sunt destule lucruri revoltătoare. De altfel, ducă-se naibii... Măcar astăzi abțineți-vă. — Vă încredințez că am vorbit mult mai puțin decât vă imaginați, spuse prințul oarecum iritat de reproșurile lui Ganea. Raporturile dintre ei se înrăutățeau vizibil. — Oricum, am avut astăzi destule neplăceri din pricina dumneavoastră. Într-un cuvânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
devenit dușman mai târziu? — Negreșit, dar nu pentru totdeauna, pentru că n-ați fi rezistat și m-ați fi iertat, spuse prințul după ce se gândi câteva clipe și izbucni în râs. — Ehe! Ar trebui să fiu mai atent cu dumneavoastră. La naiba, chiar și aici ați băgat ceva venin. Și, cine știe, poate că îmi sunteți dușman? Apropo, ha-ha-ha! Am uitat să vă întreb: mi s-a părut mie sau Nastasia Filippovna vă cam place? — Da... îmi place. — Sunteți îndrăgostit? — N-nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că-i păcat. Și ce-i de capul celor care se cred deștepți? Toți până la cel din urmă sunt cămătari! Ippolit nu condamnă cămătăria, zice că așa trebuie, vorbește de nu știu ce cutremur economic, de fluxuri și refluxuri, lua-le-ar naiba. Mi-e tare ciudă pe el din pricina asta, dar e înrăit. Imaginați-vă, mama lui, căpităneasa adică, primește bani de la general și tot pe el îl împrumută cu dobândă mare și pe termen scurt; mare rușine! Și, știți, mama, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
observa totul trist și tăcut. — Îl scot cu dinții numai pentru o mie! se oferi Ferdâșcenko. — Cu dinții l-aș scoate și eu! scrâșni domnul cu pumnii, postat în spatele celorlalți, peste care dăduse o criză de adevărată disperare. L-la naiba! Arde, arde totul! strigă el, văzând flacăra. — Arde, arde! strigară toți deodată, dând să înainteze spre șemineu. — Ganea, nu te mai fandosi, îți spun pentru ultima oară! — Du-te! urlă Ferdâșcenko, cuprins de o frenezie categorică, repezindu-se la Ganea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]