6,179 matches
-
oficianți cădeau la pământ, cu răsuflarea tăiată și leoarcă de sudoare. Fiecare dintre ei a făcut profeții și a rostit fraze din sfintele scripturi în limbi pe care cu siguranță nu puteau să le știe. Păreau să vadă ceva de nevăzut, căci ochii le erau sorbiți de extaz. Unul dintre cei care făcuseră profeții a spus ceva despre mine. - Longobardul care nu e longobard va trăi la curtea unui rege; regele va avea două paturi nupțiale și două domnii și, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din nou am rămas uluit, de data asta de puținii oameni din escortă, ca și cum plecarea noastră ar fi fost secretă. XV Gundeperga ne-a primit în curtea mănăstirii, înconjurată de obișnuita companie de tinere novice. În ochii ei citeam ceva nevăzut de mine până atunci: o duritate cu greu îmblânzită. A avut o fulgerare în priviri atunci când s-a uitat la Rotari. Am simțit obișnuitul gol în stomac. După ce i-am sărutat mâinile, am tăcut și m-am retras. Dar imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
este de-acum prins în gerul morții, și sufletul său se află acolo unde Cel Atotputernic a decis. Tronul e vacant, și în regat există teama de răzmerițe. Deoarece nu reușiți să vă hotărâți, eu, în numele lui Dumnezeu din Ceruri, Nevăzut și Neîndurător, vă implor: ascultați de glasul femeii care vorbește doar din dragoste pentru poporul său. S-a întors spre locul rezervat matroanelor, sus, în dreapta sa, și toate privirile s-au ridicat spre grilajul după care se aflau femeile. - Regină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îndrăznit să te-atingi de niște trupuri aflate sub ocrotirea mea? De-acum încolo n-o să mai poți păși pragul bisericii mele!“. Omul a încercat de mai multe ori să intre la San Giovanni, dar, de îndată ce trecea pragul, două mâni nevăzute îl strângeau de gât, sufocându-l și trântindu-l la pământ. În a doua parte a scrisorii se plângea de faptul că acești catolici unelteau pentru a pune mâna pe biserica lui, căutând să-l învinuiască de profanare. Ceea ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căuta cu insistență: „Mai dă și tu un semn de viață“. Zogru însă nu era preocupat decât de Giulia. Uitase și de Bobo, și de promisiunea pe care i-o făcuse lui Josh, și de îndatoririle lui curente, de polițist nevăzut al lumii. Pe 5 iunie, s-a hotărât s-o salveze pe Giulia, chiar dacă aceasta însemna să n-o mai vadă niciodată. Era pregătit și dator să se lase absorbit în inima pământului, numai s-o știe pe ea salvată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe care i-ar fi plăcut să-l facă. Aparatul arăta un panou înconjurat de plăci transparente, prin care se vedeau cerul și câmpurile verzi. Eroul era acum un puști blond, ca un șoarece beat, care se lovea de zidul nevăzut, luându-l la rând, metru cu metru, convins că trebuie să fie o breșă. Imaginea se repetă, personajul este izbit, o dată și încă o dată, apoi din ce în ce mai repede, derulată cu viteză, ca-n filmele mute. Dintr-odată e liniște. Omul are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Un șarpe verde ce străbate, Distanțe lungi, neobosit, În fum și abur clocotit! Drumuri Aș vrea să alerg Prin lumi nesfârșite, Să văd chipuri noi Și necunoscute. Spre creste de munți Si păduri înverzite, Să-mi îndrept pașii Pe căi nevăzute. Și-apoi spre apus, Puțin obosită, Să-mi caut culcuș Sub frunze de plută. Popa Raluca, clasa a V-a Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia - Alba profesor coordonator Crișan Mirona-Olivia A sosit primăvara Primăvara a sosit, Fluturașii umblă-n
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cu un efort peste puterile ei, Alina strigă:„Mamă!!!”. Toți cei care se aflau în preajmă și-au întors privirile. Lacrimile îi ardeau obrajii. Alerga, iar picioarele înghețate de frig îi deveniseră fierbinți într-o clipă. Trăsnită de o lovitură nevăzută, se opri brusc. Împietrise. Femeia s-a întors mirată și a întrebat-o cu ochi mari: „Alina, ce faci tu aici?”. Era tanti Elena, care locuia la vreo trei case de ei. „Hai să mergem acasă! Am vești importante pentru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
este un obiect banal, care este folositor la scris, nu-i așa? Însă pentru noi, copiii, stiloul este o mică făbricuță care plutește ușor pe foaia de hârtie și dă energie fiecărei litere, ca și cum ar fi dirijat de o mâna nevăzută a vreunui spiriduș. Am sa dau un alt exemplu: cerul. La fel, pentru un adult, cerul nu prezintă mare lucru, o întindere albastră infinită. Dar pentru un copil, cerul reprezintă calea îngerilor,o plapumă străveche a pământului, plină de mister
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful dealului cum cei doi bărbați se apropiau unul de altul. Într-o clipă, tata s-a aruncat la picioarele fratelui său. Am crezut un moment că a căzut străpuns de o săgeată nevăzută sau de o suliță aruncată de undeva. Dar apoi s-a ridicat în genunchi, a făcut o plecăciune adâncă și apoi și-a dus fruntea la pământ iar și iar, de șapte ori. Așa își saluta de obicei un sclav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Se ridicau și se ghemuiau la pământ, săreau și se legănau de parcă ar fi fost un singur cap, un singur corp și am înțeles atunci de ce Tabea voia să li se alăture, să danseze cu ele. Ada s-a făcut nevăzută în acea noapte și mi-a luat și prietena, legată pe spinarea unui măgar, ca pe un sacrificiu încă nesacrificat, cu o cârpă în gură, să nu i se audă țipetele. În cele câteva zile care mai rămăseseră până la plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mică și mai tăcută și mai atentă. N-a mai gătit, doar a tors, iar firul ei era mai subțire decât orice fir tors vreodată de o femeie, ca un fir de păianjen. Apoi într-o zi, s-a făcut nevăzută. Hainele îi rămăseseră în așternut și cele câteva inele stăteau acolo unde ar fi trebuit să-i stea mâinile. Nu se vedea nici o urmă de pași. A dispărut pur și simplu, iar Iacob nu i-a mai rostit numele niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grația corăbiilor care navigau. Mi-am amintit de prima apă mare pe care o văzusem când eram încă o fetiță, când familia mea trecuse din Haran înspre sud. M-am gândit cum eu și Iosif fuseserăm luați de o putere nevăzută și cum ne salvase dragostea mamelor noastre. Când mi-am amintit cum îmi promisese Shalem că mă învață să înot, gâtul mi s-a închis într-un spasm. Dar mi-am ținut ochii deschiși, așa cum făcusem la Mamre, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și să mă gândesc la tatăl meu. Apoi a aprins lanterna, la început am văzut numai lumina și, în nimbul ei, figurina de lut, apoi păpușa s-a mișcat, a bătut din aripi, a zburat drept în oglindă, făcându-se nevăzută. Am simțit atunci cum mă cuprinde frigul și am văzut că oglinda unduiește, ca suprafața unei ape, apoi n-am mai văzut decât o apă de culoare brună, noroioasă și învolburată, era de parcă aș fi fost o pasăre și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
c-o să mă apuce plânsul, ei, și atunci imaginea a început să unduiască iarăși și să se tulbure ca apa, apoi s-a tot încețoșat, și n-am mai văzut decât lumina și oglinda, iar păpușa cu aripi se făcuse nevăzută de pe masă, și atunci Csákány a stins lanterna și m-a întrebat dacă l-am văzut pe tata. I-am spus că l-am văzut, și atunci Csákány m-a întrebat ce-aș da ca să-l aduc înapoi de-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să justifice acest lucru, atmosfera părea Încărcată de prevestiri funeste. Și cele șase siluete fantomatice Își făcură apariția, ieșind de pe potecă, siniștri mesageri. Mergeau una În spatele celeilalte, cu mers regulat, trecură printre menhiri fără să se oprească și se făcură nevăzute una cîte una Îndărătul dolmenului, Înghițite parcă de lespedea plată tăiată În granit. O a șaptea siluetă sosi la rîndul ei. O siluetă cu mers straniu, șovăielnic și sacadat. În loc să se Îndrepte spre dolmen, ca celelalte, se duse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și urletele stridente care sfîșiau noaptea... Marie bătu pasul pe loc, dîndu-și seama că Încă le mai auzea. Atunci Îi văzu. Zeci și zeci de pescăruși care treceau țipînd pe deasupra capului ei, Îndreptîndu-se direct spre faleza Îndărătul căreia se făceau nevăzuți. Intrigată de numărul, dar și de manevrele lor, porni din nou, acelerîndu-și pasul, lăsă În urmă, În dreapta, menhirii, trecu mai departe de tumulus și se apropie de margine, acolo unde pescărușii plonjau În picaj ca niște bombardiere japoneze. Valurile fluxului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dimie Întunecată la culoare, ca un călugăr medieval a cărui glugă uriașă nu lăsa să se vadă decît vidul căscîndu-se În locul chipului. Marie țîșni Într-o parte țipînd. - Cine ești? Își Înălță lanterna la timp ca să vadă sinistrul personaj făcîndu-se nevăzut Îndărătul unui stîlp. Încercînd să se stăpînească pentru a putea Învinge senzația de apăsare care o cuprindea, tînăra polițistă scoase revolverul din toc și se Îndreptă glonț spre zona de umbră În care se topise ciudata apariție. Ceva o lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pui În joc toată cariera! Cu un gest furios, Marie Își scoase atunci plăcuța de polițist, arma din dotare și i le puse În brațe. - Demisionez. Așa Îți convine? Deschise ușa, Îi azvîrli din prag cheile muzeului și se făcu nevăzută În vijelia de afară. El ridică de pe jos mănunchiul de chei și Încercă să se justifice În sinea lui că rezolvase problema tăind În carne vie, fata asta avea o fire arțăgoasă, nu s-ar fi putut nicidecum Înțelege cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ai, ai! E de la laborator, uite, era Într-adevăr sîngele lui Pérec sub unghiile lui Gildas! El e asasinul! De fiecare dată el a făcut să picure sînge pe menhiri, nu e de mirare că se pricepe să se facă nevăzut! Se agăță de Marie. - Vă dați seama, ar fi putut să-mi facă și mie felul! Iar dacă pune mîna pe nepotul dumneavoastră, o să fie de rău, În sfîrșit, pentru puștiulache... - Da’ ce e cu nepotul meu? Jandarmul Îi povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care se apropiase de ea, deloc Înșelată de perfidia cuvintelor lui, În pofida privirii inocente pe care i-o adresă, și se Întoarse pe călcîie. Nu o zgîndărise remarca - deși ar fi avut motive - dar, o dată mai mult, Pierric se făcuse nevăzut, iar Gwen tremura la gîndul că se dusese din nou să dea tîrcoale pe faleză. * * * - Ei bine, spuneți-i procurorului că dacă ajutoarele ar fi plecat de ieri, așa cum am cerut, n-ar fi blocate acum pe continent așteptînd ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
totul să reintre În ordine, dar vă sfătuiesc să faceți un nou control cardiac cît mai curînd posibil. Privi spre Gwen. - Unde m-aș putea spăla pe mîini? - Vă conduc eu, propuse Philippe, care stătea tăcut lîngă ușă. Se făcu nevăzut, socotind preferabil să nu fie de față cînd Fersen avea să le spună celor două femei că fusese forțată cutia metalică păstrată În biroul de la contabilitate - pentru ceea ce se putea numi În mod pudic cheltuieli neprevăzute, conținînd cam zece mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și vîrcolacii se amestecau printre cei vii, cei care Își Încrucișau atunci pașii cu Ankou cel cu glugă neagră și cu coasa pe umăr alunecau fără Întoarcere În lumea de dincolo. O rază palidă redesenă marginile realului, zînele se făcură nevăzute În pietrele de granit, vîrcolacii dispărură sub landă. Sunetul scurt ca un muget al sirenei primului bac vesti ziua. Anne puse o cafea fierbinte pe tejgheaua barului, În fața lui Christian. Cu chipul Întunecat, skipperul nici măcar n-auzea cuvintele de Îmbărbătare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de furtună? Lucas se Îndreptă spre intrarea În grotă. - Oi fi eu Înzestrat, dar nu am răspunsuri la toate Întrebările. Marie cătă fără să vrea spre țărm. Era perioada fluxului slab. Totuși, se Înfioră cînd Îl văzu pe Lucas făcîndu-se nevăzut În interiorul cavernei și, adresîndu-i În minte cîteva cuvinte bine simțite, se duse după el. Era deja În fundul grotei, măturînd bolta cu fascicolul lanternei. - Dacă vrei cumva să cauți scoici, nu e chiar locul cel mai nimerit, Îl luă ea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de informații complementare. CÎnd Morineau, cîteva ceasuri mai tîrziu, scoase faxul pe care Marie Îl aștepta nerăbdătoare, acesta nu-și credea ochilor. - O sută de milioane! În euro, asta face... Măi, să fie...! Și tot bănetul ăsta s-a făcut nevăzut! Lands’en, insula comorilor? Ar fi prea din cale afară, totuși! Marie Îi luă faxul din mînă și descifră urmarea cu exaltare. - Tipii care au dat lovitura la banca Hostier ar fi, se pare, doi frați, Tom și Sean Sullivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]