5,003 matches
-
asemănătoare dispoziției firelor într-o rețea țesută de un păianjen, cum ar spune francezii „comme une toile d'araignée”. De altfel, în literatura de specialitate, Brăila este un exemplu distinct în acest sens și poate nu întâmplător se spune „ a nimerit orbul Brăila”. Se face trimitere în mod evident la țesătura de evantai a Brăilei, toate străzile ducând la Dunăre. Strada copilăriei și a tinereții mele poate fi reperată extrem de ușor pe orice variantă ai intra în Brăila. Când eram mică
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
altfel riscam s-o supărăm pe mama; se mai întâmplase uneori, și la cât era de vulcanică ne-ar fi „ridicat” acceptul de a mai modela soldăței. Doar când făceam curățenie generală și mama trebuia să scuture covorul se mai nimerea să-și „topească” existența câte un soldățel în desișul lânos al covorului. Fiind totuși o perfecționistă, mama nu accepta astfel de lucruri sau le accepta cu mare greutate și doar la insistența tatălui. Ne spunea doar atât: „Mariana, Adi, un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
sau să i se acopere privirile, comandându-și singur execuția, prin comanda: „Foc”! pe care o dădu plutonului de pușcași. După prima rafală, rănit numai, a avut tăria să se ridice într un genunchi și să spună: „nu m-ați nimerit domnilor, ochiți mai bine și terminați odată”. Temându-se de el și după moarte, călăii săi nu i-au îngăduit un loc de mormânt în pământul Țării, așa cum dorea Mareșalul, ci l-au incinerat la crematoriu sub pază strictă și
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
reprezinte cu cinste obștea satului la marele for al agriculturii socialiste. Au luat ei trenul de la Cârța spre Brașov, unde trebuiau să se prezinte pentru a se încadra în coloana regională ce-i va duce în capitală. Așa s-a nimerit că au găsit un compartiment gol. Numai că ni aci la Ucea li se urcă în aceeași despărțitură un tovarăș de drum, un negru, african sadea, dar îmbrăcat întocmai ca pe la noi și agrăind, după cum vom vedea, cel mai neaoș
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Solomon Paraschiva dela numărul 401 născută deasemenea în 1908 Grovu Susana dela numărul 286 născută în 1910 Budac Filofteia de la numărul 120 născută tot în 1910 și un bărbat, Guia Ștefan dela numărul 106 născut în 1911. Apreciem că e nimerit momentul să-i menționăm și pe cei mai tineri cetățeni ai comunei, pe primii ce au apărut în sat la începutul noului mileniu, pe cei ce poate cândva, respectând tradiția înaintașilor vor promova valorile tradiționale specifice frumosului nostru sat. Iată
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
convingi, că nu-ți merge. În aer nu am siguranța pe care o am când simt pământul sub picioare. Ha! Sigură nu poți fi niciunde. Dacă e să se întâmple, se întâmplă. Să nu completezi cu „te ferește până te nimerește”. Ha! Ha!am izbucnit amândouă în râs. În drum spre Grecia Când am intrat în luna septembrie, și mai mult am stresat-o pe fiică-mea să se intereseze de excursie. Am avut norocul că am găsit soluția în ultima
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
mergeam, ceea ce ne amintea de inundațiile care dăduseră de furcă oamenilor de pe aici. În acest tablou sinistru, stolurile de ciori foarte numeroase erau nelipsite. Iarăși tăceam. Mai spune ceva, mamă, încerca să se arate voioasă Janeta. Ce să spun? Am nimerit un timp foarte urât.. Lasă timpul, că se schimbă. Să vezi ce frumos va fi în Grecia, ai fost atât de bucuroasă că mergem în excursie și acum nu-ți place, căuta să mă înveselească fiică-mea. -Ne-am îmbrăcat ca
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
ape și hotare 2. Din acest punct de vedere, Ipoteștii sunt atipici, întrucât moșia Eminoviceștilor nu înconjoară vatra satului-matcă, ci așezată la răscruce de drumuri îi traversează mijlocul printr-o fâșie lungă de pământ. Așadar, Mihai a venit de la oraș, nimerind, chiar în centrul micului univers, aspect deloc neglijabil. Copilul a fost deopotrivă un privilegiat al satului, ca fiu al conului Ghiorghieș, căminarul, dar și unul al universului fabulos al marginilor pline de mister. În felul acesta, lumea a început să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu-i spuneau nimic, era sătul de pe atunci, se pare. Îl atrăgeau ceilalți, de tipul Fevroniei, nu lipsită de darul povestirii și al fabuației. A bătut Mihai drumul acesta și mai târziu, căci știa bine cuibarul poveștilor. Și n-a nimerit rău: Mihai era la Iași. [...] Venind pe acasă s-a dus și pe la Gafton [mânăstirea Agafton, n.n.] și acolo într-o seară maica Fevronia a făcut șezătoare de tors lâna și au venit la acea șezătoare mai multe călugărițe, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fugă, a fost dus, din nou, la Cernăuți 61[...]. Consecința era previzibilă: rămâne repetent, iar în aprilie următor părăsește din nou școala, întorcându-se la Ipotești. Atunci, părinții, încurcați și cu cheltuielile pentru ceilalți frați (Șerban, Nicu și Iorgu), ba nimerindu-se și alte greutăți, s-au împăcat deocamdată cu gândul că acestui copil nu-i place cartea și, volens-nolens, l-au ținut acasă; acasă, vorba vine, căci Mihai sta mai mult la stână, la Ion Ciornei, să nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
locul unde s-a așezat familia Eminovici. Copil fiind, lui Mihai nu i-a fost dat să se împotmolească în mlaștina subțire dar sigură (și singură) a unui târg moldav pe care l-a luat mai târziu în derâdere; a nimerit în chiar centrul satului, în preajma bisericii, din care iradiază Dumnezeu 43, trăind din întregul unei lumi pentru acest întreg; el [copilul] se găsește în raport de supremă intimitate cu totalul și într-un neîntrerupt schimb reciproc de taine și relevări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vo cioară bătrână și isteață care știa cântece bătrânești, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea prin persoana vrunui scriitoraș or dascăl de copii isteț care făcea acrostihuri pentru doamna și, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar 72. Importantă în simbolistica eminesciană, casa, după pierderea mamei, devine pustiul însuși: Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, ieși de-a-colo și vino acasă 73...; Oamenii ce stau în casă se jucau d-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din totdeauna sarea și piperul în paginile presei culturale, nu prea mai tentează, desigur, tocmai din pricină că obligă la concizie și idee răspicat formulată. Ceea ce nu-i chiar simplu. Mai comod e să-negrești postate de hârtie: până la urmă, tot s-o nimeri să comunici câte ceva evident, dacă găsești cititorul răbdător să caute acul în carul cu fân. Doar ici-colo, câte un condeier de modă veche (?) mai cutează proba de concentrare și exactitate proprie notei, în acord cu ritmurile veacului, dar și tradițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
un gest formal, de ochii lumii, fără obiect: cum să te bați cu... o redacție întreagă? Și atunci iese în față Spiru Prasin, un "cultural" al vremii, care a cochetat și cu poezia, și cu dramaturgia, fără s-o prea nimerească nici pe una, nici pe cealaltă. Era, însă, vânător împătimit și foarte bun țintaș. Și-a zis că "onorul redacțiunii trebuie reperat", drept pentru care, în dimineața zilei de 14 ianuarie 1904, duelgiii, însoțiți de martori, s-au salutat protocolar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Codreanu, directorul Teatrului Național, măsoară cei 20 de pași regulamentari. Primul trage Prasin. Domn și înțelept, îndreaptă pistolul către tăriile cerului și sloboade focul în nori. Aproape chior și tremurând (prima dată mânuia un pistol), Scântee dă drumul la foc... nimerindu-și adversarul drept în inimă! Procesul s-a desfășurat la Curtea cu Juri, prezidată de magistratul Oswald Teodoreanu. În pofida ciudățeniei acestui duel învecinat mai degrabă cu asasinatul, Scântee-Finkelstein scapă doar cu șase luni de închisoare corecțională. Asta-i povestea ultimului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
65 de ani. Născut în 1908, ar fi împlinit, în 2009, un an și-un veac! Desigur, acum ne privește din altă lume... A văzut lumina zilei la Roman, a studiat dreptul la Paris, se înscrie voluntar în armata franceză, nimerește, nici el n-a prea a înțeles cum, în Antile și devine, în 1945, cetățean cubanez. Expune la New York, Veneția, în Brazilia, Japonia, Franța, intrigând și atrăgând mereu publicul, obținând repede recunoașterea criticii cu ale sale "structuri transformabile". Dicționarul picturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
la vârsta mea, mă interesează totul. Uite, așa, din toate, rămâi un singuratic ! Eu nu, vă am decât pe dumneavoastră, primesc scrisori, întocmesc răspunsuri, și când voi pleca, totul va fi aruncat. Ce-i de valoare vor lua care vor nimeri. Căminul dvs. este lângă un schit de călugări, simțiți binefacerile bisericești? am întrebat-o. Da, de mânăstirea de lângă noi ne desparte doar gardul, dar să nu vă închipuiți că ne este de vreun folos, ne-a precizat doamna. Este mănăstire
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Povești din anii din urmă Sunt triste, dar așa sunt multe povești din viața oamenilor, că ele numai povești nu sunt, ci povestiri din viața oamenilor, care mai ales ale celor din căminul de bătrâni numai vesele nu pot fi. Nimerisem pentru o perioadă cu locul de permanență și tratament lângă patul ei, o doamnă numai zâmbet sub o durere ascunsă, care tot timpul avea ceva de spus despre viața ei, a familiei sale, a copiilor mai ales, că îi iubea
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
la dânsul plin de mânie și de gelozie, încercând să-1 miruiască cu ciocul, în numele Tatălui. Dar și Grivei sărea sprinten ca o panteră, se ferea, mârâia ori bătea furios și-l păcălea încât aproape niciodată cucoșul nu-l ajungea și nimerea. Mai era într-un colț al ogrăzii, la umbră, la intrare într-o șandrama, lângă șură, o cloșcă cu puișori, care, de câte ori se-apropia, îi ieșea în cale, se umfla în pene și se repezea ca o leoaică spre dânsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
al Companiei SAS. Era cu totul altceva. O matahală cât o balenă, veche, zgomotoasă. Ne-au obligat să așteptăm mai la urmă fiindcă înaintea noastră s-au urcat câteva delegații oficiale, de "boși" rotofei, importanți, grei. Locurile noastre s-au nimerit mai în spate, la coada aeronavei. De-abia când am străbătut plafonul de nori am priceput dezavantajul. Ni s-a părut că aeronava mergea și dârdâia din toate încheieturile, ca o rablă veche de mașină pe-o arătură cu bulgări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
degrabă ostil decât timid și oricum diferit de cei care se perindau pe-acolo. Tot ce știam despre el aflasem de altfel de la alții, din tonul cărora ai fi Înțeles că-i fac un serviciu depănându-i povestea cui se nimerește, risipind astfel suspiciunile pe care le-ar fi trezit felul lui de a fi. Oricine În hala aia ajunsese să știe că el Învață pe brânci pentru te miri ce examen, d-aia e așa turmentat, și apoi am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să fi stat aicea pe bancă cu trei lei În buzunar. Trăsnea a motorină. Din jumătate În jumătate de oră se oprea din lucru ca să toarne motorina În polizorul pneumatic pentru a-l curăța de pudră de șpan. Cine se nimerea pe lângă el rânjea parșiv Întrebându-l dacă-i dă să bea, dar el nu se arăta vreodată dornic de pălăvrăgeală. Scotea furtunul de aer din capul polizorului, Îl Îndoia și-l punea sub talpa bocancului ca să nu se zbată și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vreme stătusem cu chirie prin cartier, ani În șir colindasem Împrejurimile mânat de tot felul de treburi de zi cu zi care nu-mi prea lăsau răgazul să mă gândesc și să-mi amintesc. Țin minte totuși că prima dată nimerisem În zonă cu bicicleta cumpărată cu una din primele pensii primite de pe urma contabilului răpus de norme duble și triple care fusese tatăl meu. Încă mă mai vedeam rugându-mă cu mâna pe fruntea lui și doream din tot sufletul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Poate de aceea apăreau de fiecare dată alții și din ce În ce mai puțini, până ce la un moment dat au dispărut de tot. Mi se pare că pe văru’ Laur, moșu’ Îl socotise În plus pentru sudat grilaje și porți și până să nimeresc eu acolo. Mai apoi aveam să văd că nu-i venea lui văr-miu nici să se omoare prea tare la bătut tuburi. El avea o treabă aparte, dar mai degrabă ai fi zis că face ce vrea și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a luat seama că nu știe pe unde mai stă mă-sa care l-a făcut și nu cunoaște pe nimeni pe-aici și n-are pe cine să Întrebe și oricum pe Motănica n-o doare nicăierea de el, nimerise deja În bătătura lu’ moș Victor. Păi a și uitat de la ce s-a luat cu Gilbert, și-au pus atunci amândoi ambiția, da’ orișicât, e tac-su, Laur ține la el și de bună seamă că și Gilbert Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]