5,043 matches
-
fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de "Scichul". Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbeste despre satul "Székelyszáz" din Bihor. Stabiliți în estul Regatului Ungariei secuii au
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
() a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
() a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Chiar dacă
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
își stabili tabăra la nord de cetatea Sibiului, pe malul stâng al Cibinului. La 28 octombrie, dimineața, Mihai Viteazul înainta spre Sibiu. Andrei Báthory, depășit și luat prin surprindere de pregătirile militare ale lui Mihai, fu nevoit să-și dispună oastea (circa 16000 de oameni) într-un loc defavorabil, între zonele "Lazarett" și "Exerzierplatz", având în spate bălțile Cibinului, folosite la apărarea cetății Sibiului, pe laturile de sud și est. Bătălia începu la ora nouă cu un schimb intens de focuri
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, trecu de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire căzu Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului reuși să-l respingă pe Baba Novac. Mihai reluă atacul cu partea centrală a oștirii sale
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, trecu de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire căzu Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului reuși să-l respingă pe Baba Novac. Mihai reluă atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire căzu Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului reuși să-l respingă pe Baba Novac. Mihai reluă atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceștia pătrunseră în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută. Dezastrul fu aproape total. Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății. Bilanțul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oștirii transilvănene au căzut peste 3000 de oameni, alții 1000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
unei forțe compuse din trupe de rezervă (auxiliari) ("Carmina" 7.329f). A încercat imediat să-l convingă pe Theodoric I să i se alăture. Regele vizigot a decis să-i aștepte pe huni pe teren propriu, după ce a aflat ce oaste mică are Aetius. Aetius l-a convins atunci pe infuențialul magnat local Avitus să-l ajute, iar acesta l-a convins nu numai pe Theodoric să se alăture romanilor, ci și alți "barbari" care locuiau pe teritoriul Galiei ("Carmina" 7
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
de 20 iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor hunice, Attila a cerut preoților să examineze
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
și l-au trimis pe Ulise să îl aducă pe Neoptolemus, care se ascundea de război în Skyros, la curtea regelui Licomede. Ulise i-a dat lui Neoptolemus armele tatălui său. Între timp, Eurypylus, fiul lui Telephus, comandând o mare oaste de ""kêteioi"" (probabil hitiți), conform lui Homer, sau de misieni, conform lui Apolodor, a venit în ajutorul troienilor. El i-a ucis pe Machaon și pe Peneleus, dar a fost omorât de Neoptolemeus. Deghizat în cerșetor, Ulise a reușit să
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
Polonezii vor tergiversa tratativele și ca urmare în octombrie 1502 trupele domnului Moldovei au pătruns în Pocuția prin locuri neștiute de poloni. Ștefan cel Mare a numit în fruntea administrației provinciei, moldoveni, a preluat veniturile provinciei, a reglementat ridicarea la oaste și în paralel invită partea adversă la tratative. Pocuția a constituit obiect de dispută între Moldova și Polonia pe tot parcursul istoriei medievale. În vremea lui Petru Rareș existau în Pocuția 13 orașe și târguri și câteva sate locuite atât
Pocuția () [Corola-website/Science/303914_a_305243]
-
se va împleti cu cea a Regatului Ungariei. Din suita personalităților politice ale regatului ungar se desprind: Iancu Corvin de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, devenit regent al Ungariei (1446) și comandant-general al armatei ungare (1453), victoriosul de la asediul Belgradului (1456) asupra oștilor otomane conduse de trufașul sultan Mahomed al II-lea, Matei Corvin, unul dintre cei mai apreciați regi ai Ungariei în a doua jumătate a secolului al XV-lea. După dezastrul de Mohàcs (1526) și preluarea puterii de Ioan Zapolya, fostul
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
spre centrul Europei, după transformarea unei părți importante a Ungariei în pașalâc, a determinat Imperiul Habsburgic să preia conducerea celor două coaliții creștine (Liga Sfântă) de la sfârșitul secolului al XVI-lea și al XVII-lea. Viena a fost asediată de oștile otomane în două rânduri: de Soliman Magnificul (1529) și de marele vizir Kara Mustafa (1683). Intervenția în forță a armatelor poloneze, conduse de regele Ioan Sobieski al III-lea, a dus la depre-surarea Vienei (1683). Prin Pacea de la Karlowitz (1699
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
avut Petru când a hotărât aici o nouă capitală care să rivalizeze cu cele occidentale și să joace un important rol strategic la Marea Baltică, unde viitorul îi contrapunea trufașa dinastie Vasa a Suediei. După victoria răsunătoare de la Poltava (1709) asupra oștilor lui Carol al XII-lea al Suediei, Petru hotărăște să lărgească mica fortăreață (1703) și să-i dea amploarea unei metropole cu un volum de cheltuieli și forță de muncă extraordinar, după planurile arhitectului Domenico Tresini. În doar câțiva ani
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
lor, în vremea autorului, însă Cantemir crede că toate dregătoriile au fost înființate de către "Alexandru I, numit cel Bun". În realitate, nu Alexandru cel Bun a înființat "dregătoriile" din Moldova, ci ele existau și înaintea acestui domn. Capitolul VII, "Despre oastea moldovenească" descrie oastea pe care a văzut-o Cantemir, pe care a ridicat-o în lupta alături de ruși la 1711. Capitolul al XI-lea , "Despre legile țării Moldovei" și al XII-lea " Despre divanul de judecată al domnului și al
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
autorului, însă Cantemir crede că toate dregătoriile au fost înființate de către "Alexandru I, numit cel Bun". În realitate, nu Alexandru cel Bun a înființat "dregătoriile" din Moldova, ci ele existau și înaintea acestui domn. Capitolul VII, "Despre oastea moldovenească" descrie oastea pe care a văzut-o Cantemir, pe care a ridicat-o în lupta alături de ruși la 1711. Capitolul al XI-lea , "Despre legile țării Moldovei" și al XII-lea " Despre divanul de judecată al domnului și al boierilor" descriu vechea
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
unei forțe compuse din trupe de rezervă (auxiliari) ("Carmina" 7.329f). A încercat imediat să-l convingă pe Theodoric I să i se alăture. Regele vizigot a decis să-i aștepte pe huni pe teren propriu, după ce a aflat ce oaste mică are Aetius. Aetius l-a convins atunci pe infuențialul magnat local Avitus să-l ajute, iar acesta l-a convins nu numai pe Theodoric să se alăture romanilor, ci și alți "barbari" care locuiau pe teritoriul Galiei ("Carmina" 7
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
de 20 iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor hunice, Attila a cerut preoților să examineze
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
din Brest-Litovsk, pe atunci Lituania în sensul lărgit, în Imperiul Rus. Mama sa, Vera sau Dvora, născută Schneier, era medic, originară din Mohilev, în Belarus. Bunicul patern Mordehai Scheinerman a fost fiul unui „cantonist”, adică al unui evreu luat la oaste, care a slujit 25 ani în armata țaristă, pentru care a dobândit un lot de pământ la eliberarea din serviciul militar. Mordehai Scheinerman a devenit un sionist înflăcărat, unul din fondatorii organizației sioniste locale din orașul Brest Litovsk. El a
Ariel Șaron () [Corola-website/Science/304393_a_305722]
-
neaua și iuți ca vântul. Conform unui oracol, atâta timp cât acești cai ar fi păscut pe câmpiile Ilionului și s-ar fi adăpat din apele râului Xanthus, Troia nu ar fi putut fi cucerită. De aceea Rhesus și o parte din oastea sa au fost măcelăriți în somn, chiar la a doua zi după sosirea lor, de către Odiseu și Diomede, trimiși de Nestor ca iscoade și prădători. Cu același țel îl îndemnase Hector pe solul Dolon să intre în tabăra aheilor, dar
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
Henric a fugit în Franța, iar Otto a răspuns sprijinindu-l pe contele Hugo Magnus Capet (Hugues le Grand) în campania militară împotriva regelui francez. În 941, Otto și Henric s-au împăcat, iar în 942 Otto și-a retras oastea din Franța, după ce Ludovic i-a recunoscut suzeranitatea asupra Lorenei. Pentru a preveni alte revolte, Otto a aranjat ca demnitățile importante în regat să fie deținute de membri apropiați ai familiei. A păstrat ducatul de Franconia ca domeniu personal până în
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
fiul său, Adalbert. Adelaida a reușit să fugă la Canossa, de unde a cerut intervenția germană. Liudolf de Suabia și Henric au profitat de ocazie și, cu armate separate, au invadat nordul Italei. Dar Otto a pătruns în 951 cu o oaste în Italia și l-a pus pe Berengar să i se supună prin jurământ. Fiind văduv (din 946), Otto s-a însurat cu Adelaida. Această căsătorie a stârnit o nouă revoltă. Când Adelaida i-a născut lui Otto un fiu
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
care le dețineau și înlocuirea lor cu persoane favorabile. A controlat de timpuriu tezaurul strâns de tatăl său și confiscat de la Plectrude și a profitat de sprijinul nobilimii din Austrasia. Pe plan militar, era impus un sistem de chemare la oaste ce presupunea participarea tuturor oamenilor liberi la război. Înrolarea putea fi evitată prin plătirea unei sume de bani. Francii erau infanteriști, luptau cu topoare, lănci, săbii cu două tăișuri sau săbii scurte, se apărau cu un pieptar din piele de
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
777, când se pregătea de o altă expediție saxonă, Carol a fost vizitat de un guvernator musulman din Saragossa, ce i-a cerut sprijinul în lupta cu emirul omeiad din Cordoba. Carol a acceptat, iar în 778, ajuns în Spania, oastea a eșuat în față Saragossei, unde aliații omeiazi nu s-au mai prezentat. Pe drumul de întoarcere, ariegarda lui Carol a căzut într-o ambuscadă pregătită de basci la Roncevaux, căzând printre victime senesalul Eggihard și comitele palatului Anselme; lupta
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]