4,241 matches
-
măsurarea poziției acestuia cu mai multe ocazii. Cu cât sunt mai separate în timp măsurătorile, cu atât crește precizia orbitei determinate. Pentru corpurile nou descoperite există deseori doar zile sau săptămâni de măsurători, ceea ce permite doar o determinare imprecisă a orbitei. Când se descoperă un obiect de importanță mare (ca asteroizi cu o șansă de a lovi Pământul), cercetătorii încep o căutare a imaginilor predescoperite. Pentru aceasta se folosesc calcule preliminare ale orbitei pentru prezicerea locațiilor în care ar putea apărea
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
măsurători, ceea ce permite doar o determinare imprecisă a orbitei. Când se descoperă un obiect de importanță mare (ca asteroizi cu o șansă de a lovi Pământul), cercetătorii încep o căutare a imaginilor predescoperite. Pentru aceasta se folosesc calcule preliminare ale orbitei pentru prezicerea locațiilor în care ar putea apărea pe imaginile arhivate, imagini care au uneori o vechime de decenii. Dacă se găsesc astfel de imagini, acestea pot fi folosite pentru calculul mai precis al orbitei. Până la apariția calculatoarelor performante era
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
se folosesc calcule preliminare ale orbitei pentru prezicerea locațiilor în care ar putea apărea pe imaginile arhivate, imagini care au uneori o vechime de decenii. Dacă se găsesc astfel de imagini, acestea pot fi folosite pentru calculul mai precis al orbitei. Până la apariția calculatoarelor performante era impractică analiza automată a imaginilor pentru descoperirea de planete minore, iar procesul manual era foarte laborios. De obicei, aceste imagini au fost realizate cu ani sau decenii mai devreme pentru alte scopuri (studiul galaxiilor, etc.
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
stelare care conțin până la 1 miliard de poziții stelare, pentru a vedea dacă una din acele „stele” (puncte luminoase) este de fapt o predescoperire a unui obiect deja descoperit. Tehnica a fost folosită până la mijlocul anilor 1990 pentru a determina orbitele unui număr foarte mare de planete minore. Într-un caz extrem de predescoperire, un obiect a fost descoperit la data de 31 decembrie 2000, cu numele provizoriu "2000 YK66", în urma căreia i s-a calculat o orbită apropiată de Pământ. Imaginile
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
1990 pentru a determina orbitele unui număr foarte mare de planete minore. Într-un caz extrem de predescoperire, un obiect a fost descoperit la data de 31 decembrie 2000, cu numele provizoriu "2000 YK66", în urma căreia i s-a calculat o orbită apropiată de Pământ. Imaginile arhivate au surprins obiectul încă de pe 23 februarie 1950, când a primit numele provizoriu "1950 DA" și apoi a fost pierdut timp de jumătate de secol. Distanța mare dintre observații a permis o precizie neobișnuit de
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
Imaginile arhivate au surprins obiectul încă de pe 23 februarie 1950, când a primit numele provizoriu "1950 DA" și apoi a fost pierdut timp de jumătate de secol. Distanța mare dintre observații a permis o precizie neobișnuit de mare a calculului orbitei și în urma acestuia s-a dovedit că asteroidul avea de fapt o mică șansă de a se ciocni cu Pământul. După determinarea orbitei cu suficientă precizie, corpul poate primi un număr alături de nume (în acest caz, (29075) 1950 DA). Asteroidul
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
de jumătate de secol. Distanța mare dintre observații a permis o precizie neobișnuit de mare a calculului orbitei și în urma acestuia s-a dovedit că asteroidul avea de fapt o mică șansă de a se ciocni cu Pământul. După determinarea orbitei cu suficientă precizie, corpul poate primi un număr alături de nume (în acest caz, (29075) 1950 DA). Asteroidul 69230 Hermes a fost descoperit în anul 2003 și numerotat, dar a mai fost descoperit în imagini de arhivă din 1937, când a
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
2060 Chiron a fost descoperit în 1977, iar imaginile predescoperite datau încă din 1895. Un alt caz extrem de predescoperire este asociat planetei Neptun. Galileo Galilei a observat Neptun la 28 decembrie 1612 și 27 ianuarie 1613, când o parte din orbita sa se afla direct în spatele lui Jupiter (privit de pe Pământ). Deoarece Neptun se mișcă foarte încet și nu este foarte luminos (comparativ cu alte planete de la acea vreme), Galileo a confundat planeta cu o stea fixă și Neptun a rămas
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
(numit și Efectul Kessler, cascadă colizională sau cascadă ablațională), propus de cercetătorul NASA în 1978, este un scenariu în care densitatea aflate pe orbită joasă (LEO) este suficient de mare încât coliziunea între obiecte poate cauza o cascadă colizională — fiecare coliziune generază fragmente suplimentare care cresc șansa coliziunilor suplimentare. Un astfel de fenomen ar putea face explorarea spațiului, sau chiar utilizarea sateliților, imposibilă pentru
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
generații. Fiecare satelit, sondă spațială sau misiune umană are un potențial de creștere a . O cascadă Kessler devine mai probabilă pe măsură ce crește numărul sateliților și sateliții vechi devin neoperabili. Din 2014, există aproximativ 2000 de sateliți comerciali și guvernamentali pe orbita Pământului. Se estimează că există aproximativ 300 de mii de piese de gunoi spațial cu dimensiuni între 1cm și 25cm și că în medie un satelit este distrus în fiecare an. Cele mai utilizate orbite pentru vehicule umane sau robotice
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
sateliți comerciali și guvernamentali pe orbita Pământului. Se estimează că există aproximativ 300 de mii de piese de gunoi spațial cu dimensiuni între 1cm și 25cm și că în medie un satelit este distrus în fiecare an. Cele mai utilizate orbite pentru vehicule umane sau robotice sunt orbitele joase, care se află într-un interval de altitudine în care frecarea cu atmosfera reziduală tinde să mențină zona liberă de obiecte. Coliziunile petrecute la aceste altitudini sunt o problemă mai mică deoarece
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
Se estimează că există aproximativ 300 de mii de piese de gunoi spațial cu dimensiuni între 1cm și 25cm și că în medie un satelit este distrus în fiecare an. Cele mai utilizate orbite pentru vehicule umane sau robotice sunt orbitele joase, care se află într-un interval de altitudine în care frecarea cu atmosfera reziduală tinde să mențină zona liberă de obiecte. Coliziunile petrecute la aceste altitudini sunt o problemă mai mică deoarece direcțiile în care zboară fragmentele rezultate și
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
care frecarea cu atmosfera reziduală tinde să mențină zona liberă de obiecte. Coliziunile petrecute la aceste altitudini sunt o problemă mai mică deoarece direcțiile în care zboară fragmentele rezultate și energia specifică mai mică a obiectelor tinde să rezulte în orbite care intersectează Pământul sau atmosfera (la o altitudine mai joasă), de unde sunt deorbitate în timp mult mai scurt. Degradarea orbitală este mult mai lentă la altitudinile unde nu este semnificativă frecarea cu atmosferă. Degradarea se mai poate petrece în urma acțiunii
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
produce și mai multe fragmente. Dacă se produc suficiente coliziuni sau explozii (cum ar fi cele dintre o stație spațială și un satelit ieșit din uz, sau în urma unor acțiuni ostile militare în spațiul cosmic), atunci, în urma efectului de cascadă, orbita poate deveni saturată cu astfel de fragmente, care ar face din altitudinea de orbită joasă o barieră imposibil de trecut pentru vehiculele spațiale. Proiectanții unui nou vehicul sau satelit sunt obligați frecvent să demonstreze că acestea pot fi dezafectate în
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
fi cele dintre o stație spațială și un satelit ieșit din uz, sau în urma unor acțiuni ostile militare în spațiul cosmic), atunci, în urma efectului de cascadă, orbita poate deveni saturată cu astfel de fragmente, care ar face din altitudinea de orbită joasă o barieră imposibil de trecut pentru vehiculele spațiale. Proiectanții unui nou vehicul sau satelit sunt obligați frecvent să demonstreze că acestea pot fi dezafectate în siguranță la sfârșitul duratei operaționale, de exemplu prin sisteme de reintrare controlată în atmosferă
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
vehiculele spațiale. Proiectanții unui nou vehicul sau satelit sunt obligați frecvent să demonstreze că acestea pot fi dezafectate în siguranță la sfârșitul duratei operaționale, de exemplu prin sisteme de reintrare controlată în atmosferă, sau de urcare a vehiculelor într-o „orbită cimitir”, la o altitudine superioară. Pentru a obține o licență pentru servicii de telecomunicații în Statele Unite, toți operatorii de sateliți geostaționari cu sateliți lansați, începând cu 18 martie 2002, s-au angajat să mute aceste vehicule pe o orbită cimitir
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
și 10cm este o „mătură laser”, un laser cu puterea de mai mulți megawatt care ar putea deorbita : partea de gunoi atinsă de laser se va evapora (ablaționa) ușor și asta creează o forță în direcția opusă care schimbă excentricitatea orbitei fragmentului, care poate produce reintrarea acestuia în atmosferă. este un satelit mare inactiv, cu o masă de 8211kg aflat în derivă pe o orbită de 785km, altitudine la care densitatea de este cea mai mare: se prognoează că aproximativ 2
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
se va evapora (ablaționa) ușor și asta creează o forță în direcția opusă care schimbă excentricitatea orbitei fragmentului, care poate produce reintrarea acestuia în atmosferă. este un satelit mare inactiv, cu o masă de 8211kg aflat în derivă pe o orbită de 785km, altitudine la care densitatea de este cea mai mare: se prognoează că aproximativ 2 obiecte catalogate se vor apropia la 200m de Envisat în fiecare an, iar probabilitatea este în creștere. Envisat ar putea fi un contribuitor important
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
vor apropia la 200m de Envisat în fiecare an, iar probabilitatea este în creștere. Envisat ar putea fi un contribuitor important la gunoiul spațial cu origine colizională în următorii 150 de ani în care este prognozat că va rămâne pe orbită. Filmul "Gravity" din 2013 are drept premisă acțiunea unei catastrofe Kessler în desfășurare. Intriga revistei manga din 1999 - și cu serialul anime omonim din 2003 se invârte în jurul unui echipaj însărcinat cu rezolvarea problemei gunoiului orbital și cu prevenirea apariției
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
Un disc de acreție este o structură astrofizică formată din materie pe orbită în jurul unui obiect ceresc central. Acest corp central este în mod tipic o stea tânără, o protostea, o stea pitică albă, o stea neutronică sau o gaură neagră. Forma structurii a luat naștere prin acțiunea forței gravitaționale, atrăgând materialul spre
Disc de acreție () [Corola-website/Science/334802_a_336131]
-
se aflau cu toatele aproape de Nebuloasa Orion în urmă cu vreo 2 milioane de ani. Un alt exemplu este cel al obiectului GRO J1655-40, un sistem binar care conține o gaură neagră stelară și o stea din secvența principală, aflate pe orbită una în jurul celeilalte. Gaura neagră din obiectul "GRO J1655-40" este probabil cea mai apropiată de Soarele nostru. Zeta Puppis, care s-a născut în constelația Velele, iar de atunci s-a deplasat cu peste 400 de ani-lumină în raport cu această regiune
Stea fugară () [Corola-website/Science/334843_a_336172]
-
de Uniunea Astronomică Internațională. Pe 30 și 31 ianuarie 1997, Kobayashi a observat un obiect, P/1997 B1 Kobayashi, care, la început, a fost considerat a fi o planetă minoră. Abia peste câteva zile, obiectul a fost observat pe o orbită cometară. Warren B. Offutt a arătat mai târziu că acel obiect nu este decât o cometă. este profesor la școala "Interdisciplinary Graduate School of Science and Engineering". El este, de asemenea, designer la proiectarea randamentului cuantic la "Mitsubishi Chemical Corporation
Takao Kobayashi () [Corola-website/Science/334842_a_336171]
-
parte din specificațiile originale, discul a fost inițial refuzat, spre a fi înlocuit cu un disc gol. Mai târziu, Sagan a reușit să convingă administratorul să accepte discul asa cum era. Voyager 1 a fost lansat în 1977, a depășit orbita lui Pluto în 1990 și a părăsit sistemul solar în noiembrie 2004. Sonda se află acum în Centura Kuiper. În circa 40000 de ani, sondele Voyager vor trece la o distanța de 1,8 ani-lumină de două stele distincte: Voyager
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
de asteroizi este posibil prea puțin masivă pentru a explica bombardamentul observat. Un rezervor de mici obiecte, considerabil mai important, pare necesar. Un atare rezervor, ar fi putut exista după formarea planetelor Sistemului Solar, lăsând în regiuni mai externe (dincolo de orbitele lui Uranus și Neptun) o masă importantă (de peste 30 de mase terestre) de obiecte. Scenariul cel mai reușit pentru explicarea acestui bombardament a fost propus în 2005. Acest scenariu propune ca element declanșator trecerea printr-o rezonanță orbitală 2:1
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
Soarelui trecând la exact de două ori cea a lui Jupiter. Acest fenomen ar fi la originea unei destabilizări masive a corpurilor cu masă mică din Sistemul Solar exterior, dintre care unele dintre ele ar fi fost dotate atunci cu orbite cu o puternică excentricitate, permițându-le să atingă regiuni interioare ale Sistemului Solar, unde ar fi putut intra în coliziune cu planetele telurice. Această proporție de obiecte rămâne slabă: doar 0,1%, dar suficientă dat fiind masa inițială a planetezimalelor
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]