5,945 matches
-
a celeilalte părți. Încrâncenarea cu care părțile din cadrul unui proces judiciar luptă pentru obținerea unui rezultat favorabil este determinată în primul rând de imaginea pe care o astfel de persoana o are despre partea adversă. Însă, aceste procese alimentate de orgolii sunt surse continue de stres, dezamăgiri si lupte imaginare cu un „inamic” mai mult inventat decât real. Medierea poate fi benefică în situațiile în care ambele părți obosite de dispută doresc într-un mod pozitiv să-si păstreze relațiile reciproce
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3126]
-
sa vocație, punând în slujba împlinirii ei o ascetică tenacitate: fonetica engleză, expresie parcă a unui cult pentru sonoritățile verbale pure. Își însușise așadar limba engleză, cu o siguranță absolută, învățând pe dinafară manuale și chiar dicționare întregi. Marele lui orgoliu era însă, fără termen de comparație, acela de a putea pronunța, în toate variantele posibile, cuvintele englezești: adopta când accentul cockney londonez, când pe cel oxfordian, când pe cel din Yorkshire, când pe cel american, nuanțat și el după diversele
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de furtună și de rafalele de apă. Brânzilă, posedat de pulsiunile sale de voaiorist și onanist în fața casetelor cu filme porno, o confundă pe Fabiana (de care Cristiano era îndrăgostit, fără să-i fi dat cel mai mic semn, din orgoliul acela inuman al adolescentului, firește) cu protagonista filmului său preferat, Ramona, o urmărește pe motoretă și în tentativa de a o poseda conform obsesiilor aferente, o omoară. În amalgamul de retardare și misticism din capul său, ajunge la concluzia că
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
funesta frigiditate a "partenerului" se dovedesc a fi tot atâtea ziduri inexpugnabile. Miranda, în cele două luni de claustrare supravegheată, se confruntă cu psihopatologia unui avorton, neîncetând să-l numească ucigaș al vieții și frumuseții. Colecționarul este un criminal din orgoliu, un orgoliu al imaturului sado-maso ce nu pregetă să condamne la moarte l'autre (în sensul dat de Lacan), ființa diferită și inaccesibilă lui prin superioritatea resurselor de armonizare cu lumea exterioară. Caliban se poartă ca un torționar prevenitor, aproape
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a "partenerului" se dovedesc a fi tot atâtea ziduri inexpugnabile. Miranda, în cele două luni de claustrare supravegheată, se confruntă cu psihopatologia unui avorton, neîncetând să-l numească ucigaș al vieții și frumuseții. Colecționarul este un criminal din orgoliu, un orgoliu al imaturului sado-maso ce nu pregetă să condamne la moarte l'autre (în sensul dat de Lacan), ființa diferită și inaccesibilă lui prin superioritatea resurselor de armonizare cu lumea exterioară. Caliban se poartă ca un torționar prevenitor, aproape servil în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de săraci, dar și de vocația de sărăntoc a lui Joaõ, de care va divorța. Sofia va rămâne de partea mamei țâfnoase și a unchilor bancheri și falși filantropi (vârâți la pușcărie de revoluționari), inclusiv din punct de vedere sentimental. Orgoliul de clasă și privilegiile materiale primează asupra afectelor. Depoziția Titinei, șefa personalului de la moșie, va fi înregistrată după două decenii, ea aflându-se la momentul respectiv într-un azil de bătrâni. Mâna dreaptă a lui Domnu, Titina este o memorialistă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
să conviețuiască cu absurdul propriului mit, Don Juan rămâne un pesimist care, în fața lipsei de sens al lumii, respinge proiectul divin cu argumente exclusiv etice. Deși venite din partea unui amoral, ce nu recunoaște sistemul etic definit de dogme, ele reprezintă orgoliul intelectualului Torrente Ballester și fronda inteligenței vs divinitate. Tot acest flux ideatic declanșat de revizitarea mitului pledează pentru măreția dramatică a sufletului modern, a omului crucificat de propriile dileme ontologice, între neîncredere, luciditate și libertate. Iubirea, în numele căreia se sinucide personajul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și libertate. Iubirea, în numele căreia se sinucide personajul Elvira, fiica Oaspetelui de Piatră, rămâne o făgăduință, căutare a Graalului sau amintire indelebilă a obârșiei edenice a ființei umane. Extraordinare pagini poematice scrie Torrente Ballester despre decăderea omului adamic, sub ispitirea și orgoliul Evei, acest feminin avatar biblic al ispitorului Don Juan. Cupluri și triunghiuri adulterine Interesat în cel mai înalt grad de tehnica narațiunii prin glisarea epicului în neverosimil, Javier Marías (n. 1951, Madrid) este unul din exponenții prozei postmoderne spaniole și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o adevărată fiică a Bizanțului. Întâlnirile clandestine ale celor doi sunt tot atâtea prilejuri de mărturisire, suspiciune și palinodii, reflexe ale unor canoane retorice, culturale, ale unei educații sentimentale și religioase, dar și ale propriei firi, nescutite de ezitări și orgoliu. Jean Ange i se confesează iubitei până în cele mai mărunte detalii, biografice și sufletești, deși e repezit uneori de grecoaica Anna cu un "Inima ta e latină". Sunt momente în care Anna pare cu adevărat îndrăgostită, nu atât de el
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lui greci, să se întoarcă deci la Biserica dintâi a lui Hristos. Făgăduință ce, tam-nisam, îi va părea Annei numai bună pentru a o seduce; drept care îi reproșează de data asta patima oarbă. Aproape scos din minți în fața acestor capricii (orgoliu plus feminitate sau fragilitate), Jean Ange se lasă pradă instinctului, împlinind atât de mult amânata împerechere trupească, spre fericirea uluită a Annei. Vor fi uniți în căsătorie de Ghenadios, călugărul ce-l va fi botezat, spovedit și binecuvântat, la cerere
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Constantinopol, Jean Ange, senzor al dezastrului anunțat, narează la persoana întâi tensiunea sfârșitului (escatologie) când timpul și viața omului își pierd orice valoare. Este un chinuit al dilemelor religioase și al cunoașterii de sine: nu mai deosebește imaginarul de real, orgoliul de rugăciune, insurgența de căință. Este un spirit renascentist, sfâșiat între Occident și Orient, simte sângele Bizanțului grec curgându-i prin trupul de apusean, este grec și deopotrivă franc, realizând acea coincidentia oppositorum, noul concept al maestrului său, cardinalul Cusanus
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
în seamă!"), nici o critică venită din partea celor care, odată prezentați în carte, m-au determinat să cred contrariul nu mă mai poate mira. Cu atât mai mult cu cât știu prea bine că scriitorii au idiosincraziile, frustrările și, mai ales, orgoliile lor, în unele cazuri, gonflate peste măsură... Îi asigur, în orice caz, de faptul că, în ceea ce mă privește, le-am ignorat cât am putut pe ale mele. Un ultim aspect: cartea de față a fost inițial gândită, trebuie să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Harryette Mullen, Peter Orlovsky, Margaret Atwood, Aleksei Parșcikov etc. Lecturi, să recunoaștem, intimidante chiar și pentru unii dintre cititorii avizați de poezie din România. Scriitorul nu are însă deloc "complexul" literatului cu știință de carte sau cu un abia voalat orgoliu al contextualizării (precum, să spunem, cunoscutul poet-critic T.S. Eliott, care în The Sacred Wood Essays on Poetry and Criticism își transforma pe alocuri teoria asupra mizei împrumutului livresc într-o transparentă pledoarie pro domo). Dimpotrivă. El scrie o poezie dezinhibată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care și-o atribuie la sfârșitul Mitologiei..., nici metaforizarea de grad zero pentru care pare a pleda într-o secvență din Jocul vidului și al înfățișării. "Scriitura albă și ternă" mărturisește, nu-i așa?, "o imposibilitate/ asumată cu dispreț și orgoliu", în capcana căreia niciun poet nu ar mai putea cădea benevol. Și cu atât un poet precum Liviu Antonesei, atras deopotrivă de estetica modernistă și cea neomodernistă, altfel spus, de celelalte jocuri ce au marcat poietica secolului XX dacă unele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
căutau urmele lui Dumnezeu prin deșert/ se-ncălzesc și azi la micul foc al înfrângerii"), confruntarea temerară cu paradigma religioasă pare a se rotunji în Evanghelia după Corbu și alte poeme, Princeps Edit, Iași, 2006. În maniera consacrată, volumul exhibă orgoliul asumării, cu emfaza obișnuită, a unei poze de vizionar, de profet al unei noi credințe, ce valorizează atât Cuvântul, cât și pe rostitorul lui, un deschizător de drumuri greu de urmat ("Că tu stai/ prăbușit pe propriul maldăr de vorbe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt acel biet cățel/ dând târcoale copacului vast al cunoașterii". În fapt, la fel cum în universul care i se revelează sunt inscripționate semnele unei fertile coincidentia oppositorum, codul atitudinal al acestui vizionar însumează o serie de contrarii (umilință și orgoliu suprem, naturalețe și emfază, austeritate și ostentație ori, în termenii poetului: "bunul scut al durerii", "durere grațioasă") care așază adesea poezia lui Dan Laurențiu sub semnul oximoronului, văzut ca figură totalizantă. Aceleași complicații structurale sunt ilustrate în tratamentul pe care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exemplu, un timp-havuz, foarte rar, e adevărat, căci Ioanid Romanescu e un poet căruia îi displace profund să-și imagineze cum arată viitorul, și cu atât mai puțin să creeze utopii. Asta nu înseamnă că nu consideră, cu bine știutul orgoliu, că poate întâmpina cu semeție orice s-ar putea întâmpla: "Acum la toate mă aștept/ nimeni și nimic nu mă poate lua prin surprindere/ cine să știe dacă întâmpin/ grav sau tandru fiece schimbare// chiar dacă atâtea le prefigurez/ chiar dacă sunt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vine iarba/ eu mă îndepărtez / tu te apropii:/ porți ștafeta la jocurile olimpice". Motivația acestui mod de a percepe lumea provine dintr-o altă certitudine a poetului Lucian Vasiliu, evidențiată de modalitatea permanentă prin care cel ce se intitulează, fără orgoliu, "(Eu sunt) inocentul, cel subțire și palid/ ca o înserare pe cerul Mamei", își construiește, ca într-un tipic Mic tractat despre omul bun și frumos (Kalokagathos), un autoportret oximoronic, structurat în esență pe o serie de antinomii atitudinale. Dacă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetului ("Lucian Vasiliu/ este inventatorul/ unei monadologii desuete/ așadar,/ bun de răstignit/ pe un perete// el e un fel/ de/ n-ar mai fi-/ când bezmetic/ și când gri") se articulează pe același principiu al alunecării perpetue nu atât între "orgoliu și umilință", între sens și nonsens, cât între haos și ordine, între ființă și neființă. În spațiul dintre ele, instanța auctorială poate textualiza în voie "mesajul ultimității" (Vladimir Jankélévitch). Din fericire însă, în cursul acestui proces de o cruzime doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
această perspectivă, pe faptul că Horia Zilieru a primit girul criticii de prim rang prin intermediul unor astfel de etichete identificatoare să amintesc doar caracterizarea emblematică pe care i-a făcut-o Eugen Simion încă din 1977: "Horia Zilieru poartă cu orgoliu insignele retoricii tradiționale și nu se sperie de a fi socotit un poet nesincronic" (în "Luceafărul" din 4 iunie 1977, ulterior reluat în Scriitori români de azi, 1984). Pe de altă parte, oricât ar insațiabilă ar părea apetența poetului pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poursuivre" [p.5, subl.n.]. Imaginea franțuzoaicei mitice apare în române că o femeie modernă preocupată în exclusivitate de aventură, lux și risipă. Ceea ce este considerat în secolul al XIX-lea, de regulă, ca defect feminin: inteligență agera, voința nedisciplinata, orgoliul, capătă un farmec aparte în cazul Parizienei. Pariziana de la sfârșitul secolului este clasată în fiziologiile timpului că un tip distinct: "La parisienne d'aujourd'hui se présente comme un type absolument distinct; elle apporte, dans la vie agissante, une expression
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
revanșa asupra bărbatului folosind arme atât din dotarea feminină (seducerea, abilitatea, ascultarea mimata), cât și din dotarea masculină (convingerea, contrazicerea). Pentru afirmarea în exteriorul spațiului privat, Pariziana are nevoie de calități tradițional calificate că masculine curaj, ambiție, fermitate, spirit activ, orgoliu, independentă, agresivitate, duritate și spirit întreprinzător, de care dă dovadă. Combinarea acestor două tactici care îi reușesc de minune lui Clorinde într-un joc dialectic complex pot aduce triumfuri fulgerătoare: rar îi rezista cineva. Chiar și comparate cu intrigile lui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
seamă a lui Salvatore Quasimodo, este cea prilejuita de scrierile lui Gabriele D'Annunzio. 2.2.2. Leopardi D'Aannunzio Quasimodo Cu mare dificultate i-ar putea fi atribuită vreo ascendentă leopardiană lui D'Annunzio care, mănat și de un orgoliu ce nu îngăduie apropierea să reală de un alt gigant fără impresia că i s-ar face un deserviciu respingea cadențele și imagologia recanatezului. Totuși, în ciuda diferențelor evidente de etică și poetica, D'Annunzio recunoaștea în Leopardi pe unul dintre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prima tinerețe și, mai tarziu, elaborarea volumului Ape și pământuri. Atmosferă culturală messineză din anii 1910-1920, surprinsă într-un articol din 1942 de fostul coleg al lui Quasimodo, Giuseppe Raneri, tulburata de neliniști și reînnoiri, era animată de visele și orgoliile tinerilor intelectuali printre care se numără, firește, Salvatore.199 Două erau orientările principale: simbolismul de sorginte franceză, inspirat de Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé și futurismul. Cel din urmă apăruse aici chiar în sânul simbolismului cu ajutorul lui Enrico Cardile, care îmbrățișase
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
noi specializări înguste, să parceleze cîmpul cunoașterii, ci să creeze și să disemineze cultură, să învețe oamenii să gîndească. Obiectivul său este omul deplin, miraculos și misterul său. Aici nu se produc "materii", ci spiritualitate. Oricît de mare ar fi orgoliul specialiștilor, ei nu pot vedea dincolo de peștera în care s-au autoclaustrat, de îngustimea pro-priei specializări, devenind ceea ce Malraux numea "intelectuali lipsiți de cultură". Există un mit al "bunului specialist", care face să nu fii văzut cu ochi buni dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]