5,162 matches
-
însăși este ruptă. Ceea ce nu îl oprește, totuși, din drum pe acest scriitor, pasionat căutător și reformator. El reușește să descopere o nouă bifurcație, scriind În dulcele stil clasic și oferind tensiunii și presiunii spre zero a modernismului o supapă postmodernă. În 1970, cu aproape un deceniu înainte ca primii noștri postmoderniști autorizați să-și fi făcut apariția. Poezia se întoarce, într-o buclă autoreferențială, către vârstele ei anterioare, recuperând, recondiționând și mixând limbaje, jucându-se cu parafraze și citate textuale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
2002, despre rezonanța existențialistă a unui astfel de roman, urmând intuiția lui Șerban Foarță, care i-a și dat formularea cea mai pregnantă: „existențialismul de cârciumă și gang“. S-a înstăpânit totuși convingerea că Teodorovici parodiază cu mijloace, știu eu?, postmoderne o formulă literară în care nu crede. Mai degrabă însă, romanul autenticist își găsește în autorul ieșean un veritabil continuator, reluând cu hotărâre nu numai spiritul, ci chiar practica de lucru a antecesorilor. Lipsa de identitate socială și de rădăcini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
ce era (pentru coloniști) o nouă lume: astfel, tradiționalele spații europene nu se mai potrivesc. Dar, în ciuda memorabilelor evocări din proza mai recentă - la Ellison, Pynchon, Updike, Morrison, Silko și DeLillo - e puțin probabil că spațiul mai are în proza postmodernă același rol determinant pe care l-a avut de regulă în proza modernă. Se poate constata că globalizarea postmodernistă face ca detaliile de cadru să devină din ce în ce mai neînsemnate. Altfel spus, relațiile dintre mediul înconjurător, pe de o parte, și personaj
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
libertăților private merge mână-n mână cu reconstruirea libertăților publice. Sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 este marcat de procese pe scară globală, numite globalizare prin convenția analiștilor. Aceste procese contradictorii, care transformă în profunzime societățile contemporane moderne sau postmoderne, pun în lumină un nou raport între privat, care se organizează repede la nivel mondial, și public, care se organizează mai ales la nivel național. Comunismul, în calitate de modernizare concurențială după modelul occidental de separare între public și privat în cadrul statului-națiune
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
1980, cu un vârf la începutul anilor 1990, petrecuți la Paris și în Statele Unite. Științele cognitive, o spun cu toată franchețea, nu și-au ținut promisiunile acelor ani, oarecum ca antropologia, care a intrat cam tot atunci în declinul său postmodern, mizând, alături de mai toate disciplinele socio-umane, pe rebeliune anticanonică, relativism, deconstructivism fără limite și abolire a oricărei metanarațiuni. Mai bine zis, metanarațiunea morții metanarațiunilor a devenit forma hegemonică a unui demers epistemologic și chiar metafizic îndreptat împotriva Proiectului Luminilor și
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
știe să comunice cu ea însăși, a cărei coeziune este contestată, ale cărei valori se dezagregă, pe care simboluri prea uzate nu mai reușesc să le unifice". Fără să o numească așa, autorul descrie adesea ceea ce unii înțeleg prin societate postmodernă, aduce în discuție destructurarea principiilor primare care asigurau coeziunea ansamblului, fapt care ar produce dispersare, confuzii, suprapuneri într-un cuvînt: Babel. este noua ideologie, noua religie mondială în devenire. Efectul ar fi că vorbim din ce în ce mai mult și ne înțelegem din ce în ce mai
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
mod de a fi umani. Potrivit acestuia din urmă, criza ideii de istorie (care o poartă în sine pe cea a ideii de progres), datorată în egală măsură sfîrșitului colonialismului și imperialismului și apariției societății comunicării, dă naștere unei societăți postmoderne pluralistă, complexă, chiar haotică care poartă germenele emancipării tocmai în oscilare și pluralitate. Sensul emanicipării constă în eliberarea diferențelor, în efectul global de depeizare, mai mult decît în cel de identificare. Dacă Lucien Sfez deplînge sfărîmarea consensulului și a fuziunii
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
o reclamă care lăuda insistent o firmă, Danone, ce producea o „genială” cremă de zahăr ars! „Destin”, „ideal”, „genial”, iată noțiuni compromise de victoria burgheziei sau, poate, mai ferm, de psihologia, triumful și limitele aproape „palpabile” ale epocii noastre postindustriale, postmoderne. „Destin” contra „carieră”, iată ce a Înflăcărat mintea și energiile tânărului care am fost; deși, apărându-mi „cariera” de romancier, cum am făcut-o pe zeci de pagini, pare că mă contrazic! „Dacă mă contrazic, cu atât mai bine!” exclamă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
preoților, băcanilor miliardari și poliției secrete! Un alt „semn” al decadenței ce cutreieră azi ca un taifun lumea contemporană, artele, muzica, literatura, ar putea fi, În optica noastră, ceea ce am numit mai sus „spaima de neînțelegere” a lumii moderne și postmoderne sau postindustriale. Absența radicală a unei „candori a Înțelegerii”! A unei minime și necesare „naivități”, care se Întovărășește nu rareori cu refuzul „atenției”! Refuzul de a „auzi” ca și refuzul de „a vedea”! O formă enorm răspândită - și crasă! - a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
evacuate, cu istorii care trebuie să conțină culori, mirosuri, accidente exotice, În nici un caz coerență sau simboluri, orice propunere de viziune părând o formă perimată de academism, dacă nu de kitsch, pur și simplu. Unitatea lumii este spartă În arta postmodernă și nu am fi prea neliniștiți dacă aceasta nu ar fi decât un semn al unei crize după care va urma din nou regăsirea unității viziunii umane asupra lumii și asupra sa Însăși... Încă un lucru despre „autenticitate” și „meserie
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Fiecare om are o muzică a lui, interioară, tot ce nu intră în consonanță cu ea rămâne de-a pururi străin și pierdut"; Cine se teme de naționaliști înseamnă că are ceva de ascuns împotriva națiunilor"; "E ușor pentru omul postmodern să fie rațional de vreme ce nu mai are sentimente. Dar vezi bine, sentimentele fiindu-i pervertite, și mintea îi este la fel"; "Adevăratul cosmopolitism este încununarea naționalismului"; Cu cât îmbătrânești, cu atât păcatele sunt mai grele"... Rafinamentul expresiv, sensibilitatea și marea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
până în pânzele albe, cu consecințe, pentru civilizația umană a sfârșitului de secol XX și începutul sec. XXI, dintre cele mai grave, despre care vom vorbi ceva mai încolo. Dispariția ideii de centru, de fundament, de Dumnezeu dă posibilitatea ca omul postmodern să treacă prin toate ipostazele dezmățului său și să ajungă în aceea de diavol, gata să distrugă lumea în care trăiește, cu experiențele sale deșănțate, cu politicile iresponsabile. Autorul cărții zăbovește mult asupra apelativelor. Specialiștii în domeniu au utilizat diverși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Paul al II-lea, care a anunțat punți de reconciliere istorică spre ortodoxie, spre islam, spre mozaism". Un argument ni se aduce prin prezentarea viziunii teologice a lui J.J. Fanella, conform căreia "Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei Umane", fie modernă, fie postmodernă, pentru că acestea "propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite cu mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a lui Constantin Virgil Negoiță". În aceeași categorie mai sunt incluși, ca noi lecturi, Nietzsche, Mircea Eliade, C.G. Jung, Heidegger, René Girard, Maurice Blanchot, Paul Ricoeur, Mihail Bahtin, Ibrăileanu, Călinescu, Edgar Papu, Ilie Bădescu. Sunt comparate valorile moderne cu valorile postmoderne (de ex. cunoaștere/știință înțelepciune/gnoză; totalitate întregime; satisfacție împlinire; producție creație; schimbare transformare), în acestea din urmă "tensiunea dintre contradictorii clădește o unitate mai mare care le include". Aplicațiile pot fi surprinzătoare pentru obișnuințele (prejudecățile) noastre (Nichita Stănescu, Cezar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
câteva precizări se cer făcute. Și Theodor Codreanu le face. Apărut ca o reacție postindustrială la modernismul industrial, postmodernismul s-a instalat prin 1976 în ochii opiniei publice internaționale, mai ales europene, prin cartea lui Jean Francois Lyotard, La condition postmoderne. Rapport sur le savoir, și "a ispitit mai mulți reprezentanți ai modernismului înalt, între care Derrida, Gilles Deleuze, Michel Foucault, Baudrillard, Nancy, în Franța, Gianni Vattimo, în Italia, Jürgen Habermas, în Germania, Richard Rorty, în America ș.a." (op. cit., p. 74
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
biologicul cel mai rudimentar, iată doar unele din postulatele "plutirii în derivă", fără rădăcini, fără tradiție, fără hotare politice, artistice, metafizice sau religioase a acestui prăpăd postmodernist care a necăjit atât de violent ființa omenească după 1989 în România. "Omul postmodern a părăsit atât de mult calea adevărului, încât rătăcirile lui devin demente, paralizat fiind în distracții, în pornografie și în violență malefică" (op. cit., p. 34), susține, dar nu cu amărăciune, ci cu optimism, hai să-i spunem, luminic, gânditorul român
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dimensiunea lozincilor clamate de mai mult de 15 ani, nu putem distinge decât gregaritatea limbilor de lemn și impostura. Plasați în turnul grandomaniilor, mușteriii fandoselilor au falsa senzație a conexiunii lor europene. Senzație "intraductibilă" căci e mult prea "complexă" și "postmodernă" și presupune o "intensitate superioară" producătoare de o "prea-necesară" și "prea-vitală aroganță. Explicabil fenomen din momentul în care îi vedem vorbind despre "racordarea la valorile europene". "Revoluțiune cu voie de la polițiune", produs al aparatului de partid și de stat al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o "prea-necesară" și "prea-vitală aroganță. Explicabil fenomen din momentul în care îi vedem vorbind despre "racordarea la valorile europene". "Revoluțiune cu voie de la polițiune", produs al aparatului de partid și de stat al deceniului 8 din secolul XX, kitsch-ul postmodern a continuat să bântuie România ca o fantomă leninistă. [Secvențe despre evoluția postmodernismului și a postmoderniștilor români din vol. Transmodernismul, Iași, Ed. Junimea, 2005, de Theodor Codreanu (n.ed.,L.C.)] Am citat din cartea semnată de Theodor Codreanu, Transmodernismul, carte apărută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un cripto-postmodernism. De altfel, bine îl citează Theodor Codreanu pe Adrian Dinu Rachieru: "gestionarea dezastruoasă a țării, dizolvarea autorității, multiplicarea centrelor decizionale, instalarea haosului fac din România, prin excelență, o țara postmodernă" (p. 123). Și, în acest orizont criptopostmodernist, universitatea, în special cea bucureșteană (dar, prin contaminarea unor paliere, și cea din "provincie"), devine o adevărată uzină, fabrică de postmodernism, astfel încât asaltul "generaționist" naște, în ordine, concepte stupide: "nouăzecism", "douămiiism", "fracturism", "postpostmodernism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din postmodernism, recentă, dat fiind că postmodernismul e foarte departe de a cultiva toleranța și pluralismul; și îl numește pe Eugen Simion "spirit echilibrat și transmodernist", delimitat "față de excesele culturii postmoderniste". Și unul dintre marile excese este acela că "Omul postmodern a ajuns să se identifice cu masca, pe care o consideră mai importantă decât fața" (p. 223). Eliberarea de cenzură, din ce în ce mai evidentă, în biruința ei, odată cu trecerea timpului, proces în consecința aceluia al democratizării țării survenită în anii din urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a modernității secolului XX) omul multidimensional, replica necesară în contextul riscului pe care pozitivismele îl generau: omul unidimensional (descris de Herbert Marcuse) sau omul fără însușiri (descris de Robert Musil). În final, riscul a concretizat, totuși, în bună măsură, omul postmodern (a-valoric, scurtcircuitat din punct de vedere cultural, "virusat" din punct de vedere informațional, abulic din punct de vedere civilizațional, defunct din punct de vedere spiritual). Așa încât, reacția de apărare, firească și justificată în fața pericolului "civilizației barbare" (Coetze) s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-se pe faptul că aceștia au eliminat transcendența și au izgonit metafizica, fără a ține însă seamă de ceea ce au pus totuși în loc. De aici concluzia autorului că "omul concret" bacovian este o încarnare a nimicului, iar în spatele "noului antropocentrism" postmodern nu se află nici o "entitate materială". Pentru că în lumea "omului recent", fără lumen, totul e descentrat, descompus și sfâșiat sub domnia hazardului, filozofii diferenței și diferanței au avut motive să fie tentați a înlocui cosmosul cu haosul, determinând reacția decisivă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numai în lumea ca lumen, fiindcă în omul modern există totuși o tainică unitate cu natura și cu Dumnezeu (în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul Sfânt, al Treimii"). Mai mult, în antropocentrismul creștin al Părintelui Stăniloae, spre deosebire de cel postmodern, omul nu este un "microcosm", ci un "macrocosm", pentru că "le poate cuprinde și stăpâni pe toate", viziune care, observă profesorul Codreanu, se apropie de cea kenotică eminesciană din Scrisoarea I, unde bătrânul dascăl "gârbovit și de nimic" cuprinde întregul univers
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
premergător al transmodernității (a se vedea și articolul lui Theodor Codreanu din "Literatura și arta", nr. 30/27, iulie 2006, servind ca Prefață la volumul din urmă). Sfătuindu-ne să căutăm adevărul poetic la nivelul întregului, criticul notează că fragmentarismul postmodern, amestecul de scriituri, ecuația imaginarului și cumpăna contrariilor hrănesc "un adevăr în devenire" și definesc poezia ca încercare, plonjând într-un holism transmodern. La apelul lui Theodor Codreanu vin în sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel, demersul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
hedonismul global. Spre a nu cădea în elitism, mass-media au decretat lumea show-business-ului, a publicității, a filmului american contra celui european, renunțând la problematizare și finețuri artistice. Alain Finkielkraut consideră că postmodernismul a deschis porțile unui "Disneyland" al culturii. Omul postmodern s-a plictisit de a fi persoană, acceptă confuzia între mască și fața umană. Comunicarea pe internet este o non-comunicare, fiind un nesfârșit joc al mesajelor anonime. Era postmodernă este a vidului existențial, cum consideră Gilles Lipovestky, o ultimă fază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]