KorAP: Find »[drukola/base=privire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...163 164 165 ...3807 >

95,170 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188

șarpe“, am repetat eu în gând. M-am dus după album, iar la întoarcere am aruncat o privire spre locul unde văzusem șarpele. Dispăruse. Spre seară, în timp ce-mi beam ceaiul împreună cu mama, în salonul chinezesc, mi-am îndreptat privirile spre grădină chiar în momentul în care șarpele și-a făcut apariția pe a treia treaptă de piatră. Era același șarpe ca și dimineață. Și mama l-a zărit. — Șarpele acela... zise ea, ghemuindu-se repede lângă mine și strângându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
prima oară în viața mea îmi dădeam seama cât de îngrozitor este să rămâi fără bani. Iadul pe pământ. Îmi simțeam inima grea, însă eram atât de șocată, încât nu puteam nici măcar plânge. Asta însemna oare viață austeră? Zăceam cu privirile pironite în tavan, incapabilă de cea mai mică mișcare. A doua zi mama arăta într-adevăr foarte rău, ca să nu mai spun că abia se târa și tot zăbovea asupra câte unui lucru. Îmi era clar că nu dorea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
livadă de mandarini. Se mai vedeau drumul de țară, câmpul cultivat cu orez, crângul de pini și, în zare, marea. Așa cum stăteam în sufragerie, linia orizontului părea la același nivel cu pieptul meu. Splendid peisaj! exclamă mama cu tristețe în priviri. — Poate și datorită aerului. Lumina soarelui de aici este complet diferită de cea din Tokyo, nu-i așa? Parcă își filtrează razele printr-o fâșie de mătase, am zis eu, veselă. La parter erau două camere - una de zece, cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
auzit pașii. — Îți mulțumesc că ai acceptat să stai aici. Poți pleca dacă vrei. Am alergat spre el și i-am întins cartea. Am vrut să-i mulțumesc, însă nu-mi găseam cuvintele. I-am privit chipul în tăcere. Când privirile ni s-au întâlnit, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Și ochii lui se umeziseră. Ne-am despărțit fără nici un cuvânt, pur și simplu. Tânărul ofițer n-a mai apărut acolo unde lucram eu. A fost singura zi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
Adevărul e că surmenarea fizică a început să-și scoată colții. Sunt sigură că este unul dintre motivele lacrimilor tale. Apoi mai e și nemulțumirea sufletească ce te face să nu-ți placă nimic. Am stat pe pat, tăcută, cu privirile ațintite în gol. — Kazuko. — Da. — Ce-nseamnă că ai unde să mergi? M-am înroșit până-n vârful urechilor. — Domnul Hosoda? Am tăcut. — Să-ți spun ceva care s-a întâmplat cu mult timp în urmă? Da, te rog, am șoptit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
inima, precum norii albi mânați de vânt pe cer, după furtună. O emoție puternică, un fel de neliniște, îmi sfâșie inima, ca apoi să mă lase iar. Îmi dereglează pulsul și-mi taie respirația. Uneori totul se-nvăluie ca-n ceață, privirile mi se întunecă și simt cum toată vlaga mi se scurge prin vârful degetelor. În ultima vreme, ploaia mohorâtă a căzut neîncetat. Tot ce întreprind mă deprimă. Astăzi am scos un scaun de răchită pe verandă cu intenția de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
farmacie. Azi am adus, pe furiș, un funcționar de la muntele de pietate. L-am poftit în camera mea. — Este ceva pe-aici care să merite amanetat? Dacă da, te rog. Am nevoie urgentă de bani. După ce-a aruncat câteva priviri prin cameră, a avut neobrăzarea să-mi spună: — De ce nu te lași păgubaș? La urma urmei, ce ai aici nu-ți aparține. Foarte bine! am zis eu, furios la culme. Ia doar lucrurile pe care le-am cumpărat cu propriii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
pat. Nu mă umili, sora mea!“ (2 rânduri libereă După ce-am citit toate astea, am închis jurnalul „Regina-nopții“ și l-am pus în lada de lemn. M-am îndreptat spre fereastră și am deschis-o larg. Am rămas cu privirile pironite pe grădina încețoșată de ploaia alburie. Mi-am amintit de întâmplările din acele zile. Au trecut șase ani de-atunci. Faptul că Naoji se droga a contribuit, în final, la divorțul meu. Nu, n-ar trebui să spun așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
mea să mănânce astă seară? am întrebat-o, ștrengărește. — Nu-ți bate capul cu mine. Nu vreau nimic. Astăzi iar a urcat febra la 39 de grade. De la fericire, brusc, la neagră disperare. Neștiind ce să fac, mi-am plimbat privirile în gol, prin camera luminată slab. Îmi venea să mor. — De ce oare? 39 cu 5. — Nu pot suferi clipele dinaintea declanșării febrei. Mă doare puțin capul, am frisoane și apoi fac febră. Se întunecase afară. Ploaia încetase, însă vântul mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
pe birou. Mama a zărit cele trei volume azi-dimineață când se întorcea de la baie. Le-a luat, pe rând, le-a examinat cuprinsul și apoi, cu un oftat ușor, le-a pus înapoi pe birou. M-a privit cu tristețe. Privirile îi erau pline de amărăciune, nu de neacceptare sau de antipatie. Mama prefera să citească opere de-ale lui Dumas tatăl, Dumas fiul, Hugo, Musset și Daudet. Știu că și astfel de romane frumoase de dragoste sunt pătrunse de spiritul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
delicată. O mână pe care o cunosc bine. O mână gingașă. Iubitoare. Oare a dispărut mâna aceea pentru totdeauna? Mâna stângă nu era chiar atât de umflată. Îmi era cumplit de greu să o privesc pe mama. Mi-am întors privirile spre un coș cu flori din colțul alcovului. Mă podideau lacrimile. Incapabilă să mai suport, m-am ridicat brusc și am dat fuga la bucătărie. Naoji mânca un ou fiert moale. Când i se întâmpla să mai dea și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
la Osaki. A doua zi dimineață îl găseam în bucătărie, mâncând, ursuz, ouă fierte moi. Singura lui hrană. Apoi urca la etaj, unde-și petrecea ziua în pat sau la birou. — S-a umflat mâna mamei, am zis eu, cu privirile ațintite în dușumea. N-am putut rosti mai mult. Plângeam cu sughițuri. Naoji nu răspunse. L-am privit. — Nu mai e nici o speranță. N-ai văzut-o? Când se umflă astfel, nu mai e nici o speranță, zise el apucându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
cine ești. Un pic mai mare și mai bătrână decât data trecută. Ești șerpoaica ale cărei ouă le-am ars. Ți-am simțit răzbunarea apropiindu-se. Așadar, pleacă acum.“ M-am trezit implorându-l astfel pe șarpe, pe când stăteam cu privirile pironite asupra lui. Nu dădea nici un semn de viață. Nu știu de ce, dar n-am vrut ca asistenta să vadă șarpele. Am bătut din picior. Nu, am strigat eu mai tare decât ar fi fost cazul. Nu-i nici un șarpe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
colț al camerei, să-i facă o injecție intravenoasă. — Până acum, zici? Mama prinsese vorbele mele din zbor. Zâmbea palid. — Vrei să spui că acum înțelegi lumea? M-am îmbujorat, fără să vreau. Nu, n-o înțeleg. Mama își întoarse privirile. Vorbea încet, ca pentru sine. — Nici eu. Cine o înțelege, oare? Rămânem doar niște copii, chiar dacă trece timpul. Nu înțelegem nimic. Trebuie să trăiesc mai departe. Oricât aș fi de copil, nu pot doar să accept viața. De acum încolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
s-a oprit în fața porții. Au venit unchiul Wada și mătușa, de la Tokyo. Unchiul a intrat imediat în camera mamei și s-a așezat pe marginea patului. Mama și-a ascuns gura și bărbia cu batista și nu-și desprindea privirile de pe chipul unchiului. Începu să suspine, însă nu mai avea lacrimi. Arăta ca o păpușă. — Unde e Naoji? întrebă mama, privindu-mă. Am urcat la etaj. Naoji era trântit pe canapea și citea o revistă. — Te cheamă mama. — Ce? Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
izvorul termal Nagaoka. I-a făcut o injecție. Acum, că l-a văzut și pe unchiul Wada, mama simțea probabil că nu mai are de ce să trăiască. — Doctore, te rog pune capăt suferințelor mele. Imediat. Doctorul și unchiul au schimbat priviri. N-au zis nimic, însă ochii lor erau plini de lacrimi. Am intrat în sufragerie să pregătesc ceva de mâncare. Am dus cele patru farfurii - pentru unchi, doctor, Naoji și mătușă - în camera chinezească. I-am arătat mamei tartinele cumpărate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
care tăiai fumul cu cuțitul, vreo zece persoane stăteau în jurul unei mese mari. Beau și discutau zgomotos. Trei dintre ele, femei, erau mai tinere decât mine. Beau și fumau cot la cot cu bărbații. Am pășit înăuntru, am aruncat o privire prin încăpere și l-am văzut. Aveam impresia că visez. Se schimbase. Șase ani. Devenise cu totul altul. El era oare curcubeul meu, M.C.-ul meu, rațiunea mea de a trăi? Șase ani. Era ciufulit, ca și altădată, însă părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
o clipă la asta. Aveam impresia că e Naoji. — Zău? spuse patroana, cu respect în glas. Cum de-ai ajuns în locul acesta oribil? L-ai mai întâlnit pe domnul Uehara? — Da, acum șase ani. Mă sufocam și mi-am pironit privirile în pământ. A intrat servitoarea cu tăiețeii. — Te rog mănâncă până nu se răcesc, îmi spuse patroana. — Vă mulțumesc mult. Mi-am vârât nasul în aburii tăiețeilor și am început să înfulec repede. Mă simțeam de parcă abia atunci îmi dădeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
să plec. S-a ridicat și ea, absolut natural, și a pășit alături de mine. — De ce? a întrebat ea, privindu-mă în ochi. Vocea ei avea un timbru obișnuit. Își lăsă capul puțin într-o parte și mă privi iar. În privirile ei nu se citea nici pizmă, nici șiretenie. De obicei, când privirile mele le întâlneau pe ale ei, mi le întorceam, zăpăcit. Atunci n-am simțit nici urmă de timiditate. Timp de șaizeci de secunde sau chiar mai bine, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
alături de mine. — De ce? a întrebat ea, privindu-mă în ochi. Vocea ei avea un timbru obișnuit. Își lăsă capul puțin într-o parte și mă privi iar. În privirile ei nu se citea nici pizmă, nici șiretenie. De obicei, când privirile mele le întâlneau pe ale ei, mi le întorceam, zăpăcit. Atunci n-am simțit nici urmă de timiditate. Timp de șaizeci de secunde sau chiar mai bine, am privit-o țintă în ochi. Am fost foarte fericit. În cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408

rolul aspectelor intangibile din organizații: ne referim aici la cultura organizațională și la climat. Procesul începuse în anii '80, dar în decada următoare capătă forță beneficiile muncii în cadrul echipelor de lucru și ale climatului de tip consensual. Actualmente, o scurtă privire asupra limbajului domeniului managementului de resurse umane este extrem de utilă pentru că ne arată orientarea spre aspectele de branding ale resurselor umane în organizații. Iată un decupaj al portofoliului semantic: cultura organizațională, relațiile de putere, managementul performanței, comportamentul organizațional, sursele individuale

Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
fie atașați față de brand și pentru ca o companie să aibă realmente un brand de angajator, este relevantă acceptarea premisei că angajații nu părăsesc companiile, ci pe oamenii din companii, adică pe șefii lor. Atunci când ai o problemă de personal, prima privire a analizei trebuie să se îndrepte către manageri (80 de procente dintre angajați percep compania și superiorul în același fel). Este sensibil acest punct de plecare, deoarece angajații mulțumiți de șefii lor sunt mai atașați de companie: ei comunică (vorbesc

Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
transmiterea mesajelor și beneficiilor celor mai convingătoare făcând apel la personalitatea și imaginea brandului. Toți acești pași presupun un anumit tip de autocontrol: să nu comunici viziunea brandului, de orice tip ar fi el, prin prisma viziunii tale. Există o privire dublă asupra brandului: realitatea brandului (așa cum este el perceput de consumatori, așa cum apare el în mintea oamenilor) și viziunea brandului (așa cum își dorește compania să fie perceput). Bineînțeles că în brandingul de angajator această dublă privire este o piatră de

Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
viziunii tale. Există o privire dublă asupra brandului: realitatea brandului (așa cum este el perceput de consumatori, așa cum apare el în mintea oamenilor) și viziunea brandului (așa cum își dorește compania să fie perceput). Bineînțeles că în brandingul de angajator această dublă privire este o piatră de încercare, pentru că angajații se confruntă în fiecare zi cu această diferență. La toate cele spuse până acum se mai adaugă și imperativul trecutului companiei. Brandurile se schimbă pentru că, da, lumea este în schimbare. Dar, în același

Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
preocupate de domeniul brandin-gului de angajator pare, la prima vedere, un semnal că subiectul este vizibil și popularizat. Mai ales că acele companii care dezvoltă strategii de brand trebuie să-l comunice publicurilor folosind, evident, canalele media consacrate. Însă, o privire mai atentă ne arată că lucrurile nu stau chiar așa. O cercetare pe care am condus-o în anul 2007 ne-a oferit date foarte interesante despre gradul de notorietate al brandingului de angajator în presa de specialitate românească. Am

Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]