5,338 matches
-
spaniolă, forma pronominală se poate folosi cu valoare adjectivală, dar urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre à moi. Deoarece pronumele demonstrativ ille a fost folosit în latina tîrzie ca pronume personal de persoana a treia și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant și, pentru a fi evidențiat, a fost întărit cu ajutorul adverbului eccu(m) "iată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre à moi. Deoarece pronumele demonstrativ ille a fost folosit în latina tîrzie ca pronume personal de persoana a treia și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant și, pentru a fi evidențiat, a fost întărit cu ajutorul adverbului eccu(m) "iată". Ca atare, s-a creat compusul eccu ille (ecc΄ille
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant și, pentru a fi evidențiat, a fost întărit cu ajutorul adverbului eccu(m) "iată". Ca atare, s-a creat compusul eccu ille (ecc΄ille) din care au luat naștere pronumele și adjectivele demonstrative de depărtare în limbile romanice: rom. acel(a), it. quello [΄kwuel-lo], fr. celui [sölü΄i], sp. aquel [a΄k(l], pg. aquele [a΄k(l(]. Deși iste a rămas cu valoare demonstrativă clară, s-a recurs și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sölü΄i], sp. aquel [a΄k(l], pg. aquele [a΄k(l(]. Deși iste a rămas cu valoare demonstrativă clară, s-a recurs și în cazul lui la întărirea cu eccum (rezultînd ecc΄iste), astfel încît cele mai multe limbi romanice au pronume de apropiere din această sursă: rom. acest(a), it. questo [΄kwuesto], fr. ce(t) [sö, set], sp. aqueste [a΄k(ste]. Unele limbi romanice au păstrat și urmași ai lui iste, precum prov. est, sp., pg. este, rom. ăst(a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lui ille cu valoare demonstrativă, însă cu întrebuințare familiară: ăl(a), a(ia). Demonstrativul latin ipse s-a transmis limbilor iberice: pg. esse "acest(a)", sp. ese. Spaniola și portugheza au particularitatea de a realiza trei grade de raportare cu ajutorul pronumelor demonstrative: apropierea de persoana întîi, sp., pg. este, apropierea de persoana a doua, sp. ese, pg. esse, apropierea de persoana a treia, sp. aquel, pg. aquelle (apropierea de persoana a doua și a treia reprezentînd, de fapt, depărtarea de vorbitor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
depărtarea de vorbitor). Și în italiană există o formă pronominală care arată apropierea de persoana a doua, cotesto (< lat. eccum + id + istum), încît se poate constata că limbile romanice realizează din această perspectivă două tipuri: unul cu opoziție binară, cu pronume demonstrative de apropiere și de depărtare (româna și franceza) și altul cu opoziție ternară (spaniola, portugheza și italiana). Situația din cel de-al doilea grup de limbi este mai apropiată de latină, unde hic, haec, hoc indica apropierea față de persoana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grup de limbi este mai apropiată de latină, unde hic, haec, hoc indica apropierea față de persoana întîi, iste, ista, istud apropierea față de persoana a doua (interlocutor) și ille, illa, illud apropierea față de persoana a treia. Latina avea și un alt pronume demonstrativ, is, ea, id, care indica persoana adusă în discuție într-un moment apropiat celui al vorbirii (în trecut sau în viitor). O asemenea marcare temporală, care să indice apropierea față de momentul vorbirii nu a fost însă continuată la nivelul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în discuție într-un moment apropiat celui al vorbirii (în trecut sau în viitor). O asemenea marcare temporală, care să indice apropierea față de momentul vorbirii nu a fost însă continuată la nivelul demonstrativelor de nici o limbă romanică. La fel ca pronumele, verbul latin a conservat unele dintre trăsăturile de bază în evoluția spre limbile romanice, în ciuda modificărilor pe care le-a suferit de-a lungul timpului. S-a produs, desigur, și de data aceasta o trecere de la sintetic la analitic, fiindcă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reorganizare a categoriei diatezei, verbele deponente și semideponente, datorită înțelesului activ, au adoptat diateza activă sau au dispărut, fiind concurate și înlocuite de verbe cu conjugare activă. La verbele tranzitive, atunci cînd agentul coincidea cu subiectul, s-a dezvoltat, cu ajutorul pronumelui reflexiv, o diateză distinctă, denumită pronominală sau reflexivă, cu care se pot reda în limbile romanice mai multe valori, printre care și unele ale vechii diateze medii. Transformări s-au produs și în cazul diatezei pasive, care are, în toate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
engleză și, ca atare, are un număr redus de forme flexionare la substantiv (chiar morfemul de genitiv, -s, fiind rar folosit) și la verb, dar în fonetică și în sintaxă este mai aproape de limba germană. Persoana verbală se marchează prin pronumele personale antepuse, dar și prin desinențe, care însă sînt reduse la trei. Diateza pasivă se formează numai analitic, uzînd de auxiliarul worden [΄wordə] "a deveni", iar viitorul se formează tot analitic, de obicei cu auxiliarul zullen [΄zülə] "a vrea; a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prima silabă a cuvintelor. Sistemul fonetic german este bogat, dar este structurat simetric și dă impresia unei anumite simplități. Structura gramaticală se relevă ca fiind puternic flexionară, cu o flexiune nominală foarte bogată la toate clasele morfologice: substantiv, articol, adjectiv, pronume. Exprimarea numărului la substantiv este uneori redundantă, atît prin desinențe, cît și prin alternanțe fonetice în rădăcină (umlaut). Adjectivul cunoaște o declinare tare, una slabă și una medie, prin raportare la alți determinanți ai substantivului, dar este invariabil dacă are
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ca în engleză, nuanțe modale, exprimate cu ajutorul verbelor semiauxiliare: dürfen "a avea voie", können "a putea, a fi capabil", müssen "a trebui, a fi necesar", mögen "a plăcea", wollen "a vrea", wissen "a ști". În flexiune, verbul este însoțit de pronumele personale, dar are și desinențe de persoană. Numeroase verbe sînt formate cu prefixe care exprimă diferite valori semantice, unele dintre ele fiind separabile în timpul conjugării. Limba germană, la fel ca neerlandeza, are o topică ce urmează alte reguli în propoziția
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
posibilitatea folosirii unei construcții prepoziționale cu aceeași valoare. Articolul hotărît și adjectivul sînt invariabile din punctul de vedere al genului și al numărului. La indicativ prezent toate persoanele au aceeași formă, cu excepția persoanei a treia singular și, de aceea, exprimarea pronumelui subiect este obligatorie. Engleza are numeroase timpuri și moduri compuse realizate cu ajutorul auxiliarelor, iar semiauxiliarele sînt folosite pentru redarea modalității. Desigur, multe particularități ale limbii engleze sînt comune cu cele ale altor idiomuri germanice 49, dar unele îi sînt proprii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
duble ale aceluiași cuvînt, una engleză și una scandinavă, iar uneori elementul scandinav l-a înlăturat pe cel englez, astfel încît, sister și egg, de exemplu, au produs renunțarea la cuvintele engleze sweostor și ey. Se constată apoi că, deși pronumele, articolele și alte elemente de acest tip nu trec decît foarte rar de la o limbă la alta, ele fiind legate de forma internă a unei limbi, engleza a adoptat formele scandinave they, them, their, ceea ce atestă existența unei forțe deosebite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi romanice, însă este mai pronunțată tendința pierderii declinărilor (limba engleză repre-zentînd exemplul cel mai clar), așa cum se întîmplă în aria romanică în cazul limbii franceze. Declinarea (sau manifestarea categoriei cazului pentru a marca funcțiile sintactice ale substantivelor și ale pronumelor) relevă, la limbile germanice, aceeași tendință spre analitism ca la romanici, încît doar islandeza a păstrat sistemul complet din limba-bază, iar germana, deși are o flexiune bogată, cu patru cazuri, numărul desinențelor atașate substantivului sînt puține (la singular, genitivul masculin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
posesiune, de exemplu, în engleză: the friend's bicycle / the bicycle of the friend "bicicleta prietenului". Acest paralelism este pe punctul de a fi eliminat în limba neerlandeză, redarea prepozițională fiind preferată: de schilder van deze schilde-rijen "pictorul acestor tablouri". Pronumele, în special cel personal, are o situație specială din punctul de vedere al declinării, deoarece prezintă în toate limbile aspecte conservatoare. De aceea, chiar engleza are, de exemplu, la persoana întîi singular mai multe forme: nom. I, gen. mine, dat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbile aspecte conservatoare. De aceea, chiar engleza are, de exemplu, la persoana întîi singular mai multe forme: nom. I, gen. mine, dat. (to) me, acuz. me. Dacă se face abstracție de forma de genitiv (mine), care coincide cu cea a pronumelui posesiv, se constată că engleza are, de fapt, două forme, una pentru funcția de subiect și alta pentru funcția de complement, adică așa cum se prezintă situația în limbile nordice: dan.-nom. jeg, caz oblic mig [maj] "pe mine, mă; mie
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dar pentru cazul oblic are o formă accentuată, mej, și una neaccentuată, me, în vreme ce limba germană prezintă o gamă mult mai bogată: nom. ich, gen. meiner, dat. mir, acuz. mich, încît, chiar dacă se face abstracție de genitiv, care interferează cu pronumele și adjectivul posesiv, rămîn încă forme distincte pentru dativ și acuzativ, așa cum se prezintă situația, în grupul limbilor romanice, în română. În general însă, există un paralelism evident între limbile romanice și cele germanice la pronumele personale, atît din perspectiva
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
genitiv, care interferează cu pronumele și adjectivul posesiv, rămîn încă forme distincte pentru dativ și acuzativ, așa cum se prezintă situația, în grupul limbilor romanice, în română. În general însă, există un paralelism evident între limbile romanice și cele germanice la pronumele personale, atît din perspectiva conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri de limbi legătura formală originară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atît din perspectiva conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri de limbi legătura formală originară a pronumelor personale cu pronumele și adjectivele posesive. Categoria genului are o concretizare deosebită în gramatica germanică în raport cu cea romanică, mai întîi prin faptul că toate limbile germanice au păstrat genul neutru și, apoi, prin caracteristica de a avea la persoana a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri de limbi legătura formală originară a pronumelor personale cu pronumele și adjectivele posesive. Categoria genului are o concretizare deosebită în gramatica germanică în raport cu cea romanică, mai întîi prin faptul că toate limbile germanice au păstrat genul neutru și, apoi, prin caracteristica de a avea la persoana a III-a singular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și adjectivele posesive. Categoria genului are o concretizare deosebită în gramatica germanică în raport cu cea romanică, mai întîi prin faptul că toate limbile germanice au păstrat genul neutru și, apoi, prin caracteristica de a avea la persoana a III-a singular pronume speciale pentru acest gen, ceea ce nu se întîmplă nici măcar în limba română, singura limbă neolatină care a menținut neutrul la substantive. În sfîrșit, există trăsătura ca, în neerlandeză, daneză, suedeză și norvegiană, în cazul substantivului, masculinul și femininul să se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această categorie în cadrul enunțului. În aceste condiții, distincția de gen este remarcabilă formal doar în cazul heteronimelor, care realizează opoziția masculin-feminin prin cuvinte diferite (man-woman, brother-sister, boy-girl etc.), și al cuvintelor compuse, care indică această opoziție prin antrenarea heteronimelor sau pronumelor (boy-friend girl-friend, he-goat "țap" she-goat "capră"). Doar pentru feminin există uneori indicii formale, prin manifestarea moțiunii, dar cu mijloace împrumutate din limbile latino-romanice (sufixele -ess și -ine). Genul neutru cuprinde în engleză numele de lucruri, dar unele dintre aceste nume
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cazul substantivelor care devin masculine sau feminine în funcție de context (doctor, engeneer, teacher etc.). Astfel, în enunțul when my cousin came back, she brought along a basketful of flowers "cînd s-a întors, verișoara mea a dus un coș cu flori", pronumele she arată că substantivul este de genul feminin 51. Se poate astfel constata că, în engleză, categoria gramaticală a genului este realizată prin mijloace lexicale și contextuale, iar nu flexionare. În cazul limbii germane însă, mijloacele flexionare (sintetice) de marcare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
formală a genului, constituind din acest punct de vedere un tip aparte în cadrul familiei. Genul comun din neerlandeză, daneză, suedeză și norvegiană nu presupune lipsa conștiinței unei distincții dintre masculin și feminin, căci, la persoana a treia, există forme ale pronumelui personal diferențiate de gen, care disociază sub-stantivele pe care le pot înlocui (neer. hij [xei] "el", zij [zei] "ea"; dan. han, hon, sued. han, hon [hun], norv. han, hun). Engleza și germana prezintă și ele pronume personale diferite pentru masculin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]