5,132 matches
-
mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a ști dacă-i fusese adresat tatălui muribund sau lui însuși, lui Augusto, împietrit de neînțelegere în fața misterului morții. Ceva mai târziu, mama sa, tremurând de neliniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
își vorbiseră, departe de a-l îndurera, îl înflăcăra și mai mult și-l însuflețea. Lumea i se părea mai mare, aerul mai pur și cerul mai albastru. Era ca și cum ar fi respirat pentru prima oară. În străfundul urechilor îi răsuna vorba mamei sale: „Însoară-te!“ Aproape toate femeile care-i ieșeau în drum pe stradă i se păreau bine făcute, multe foarte frumoase și niciuna urâtă. S-ar fi zis că lumea începea să fie scăldată pentru el într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mult în cărți decât în viață. Antolín S. Paparrigópulos era ceea ce se numește un erudit, un tânăr care avea să-i dăruie patriei zile de glorie punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței: răbdarea și respectul față de public și față de sine însuși îi erau atât de mari, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-a spus întorcându-și fața spre Spania: „Mă voi întoarce, mă voi întoarce!“ Pe-acolo, pe același pod sau prin apropierea lui, va fi trecut Carol cel Mare, cel din legendă; pe acolo se ajunge la Roncevaux, unde a răsunat cornul lui Roland - care nu era un Orlando Furioso -, tăcut acum printre acele strungi de umbră, de tăcere și de pace. Și Jugo de la Raza i-ar uni în imaginația sa, în acea sacră imaginație a noastră care contopește veacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca niște tunete, pe când ochii divini lăcrimează de râs. În orice caz și de altminteri nu vreau să mor doar ca să le fac plăcere anumitor cititori nesiguri. Și tu, cititorule ajuns până aici, oare trăiești? Continuare Așa se sfârșea povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
așa cum vin și se duc valurile mării; oamenii vin și se duc - uneori se duc și apoi vin - așa cum vin și se duc cărțile de joc, și acest du-te-vino e însăși istoria. Acolo, în depărtare, fără s-o aud conștient, răsună, pe plajă, muzica mării de hotar. Se sparg în ea valurile venite după ce au lins coasta Spaniei. Și ce de lucruri îmi sugerează cei patru regi, cu cele patru culori ale lor, de pică, de ghindă, de tobă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
puteai interpreta entuziasmul și teroarea. Eram sigur că o să fie împins cineva peste bord sau călcat în picioare în graba de a coborî pasarela și a pune piciorul pe pământ american. La pavilioanele vamale era și mai rău. Pereții subțiri răsunau de scrâșnetele roților, de bufniturile valizelor și de strigătele oamenilor. Bărbații se mișcau prin căldură ca înotătorii subacvatici. Femeile își făceau vânt cu pălăriile, batistele și documentele. Copiii plângeau. Un bătrân leșină. Și la capătul pavilionului, o suliță de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Peter. Tot ce puteam să îi spun era adevărul meu. O iubeam, dar îmi iubeam mai mult pielea. Data viitoare când vor veni, eu nu voi mai fi acolo. Nu sunt. Aerul pe care l-a tras în piept a răsunat ca vântul printre frunzele de deasupra. — Asta nu schimbă nimic. Am încercat iar să o îmbrățișez. Dar ea a făcut din nou un pas în spate. Nu o să mă opun niciodată credinței tale. O să îmi cresc până și copiii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
avea nici un sens să stau întins în pat și să îmi imaginez tot feluri de chipuri în umbrele pe care le lăsau pe tavan copacii de lângă fereastră. Dacă mă întorceam spre noptieră, zgomotul făcut de acele strălucitoare ale ceasului îmi răsuna în cap. M-am întors pe partea cealaltă, și imaginea soției mele dormind, ceea ce eu nu puteam să fac, mă irită. Dormea pe o parte, cu genunchii la piept și cu spatele la mine. Am ridicat ușor pătura. Pielea ei părea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o parte și de alta, știa bine, se Întindeau câmpuri de mine. Ținea minte mai ales că aerul era Îmbâcsit și foarte cenușiu, ca Înainte de furtună. În depărtare se auzea un clopot care bătea Încet și rar, iar dangătul lui răsuna peste văile ascunse vederii. Nu se zărea nici țipenie de om În preajmă. Nici un semn al vreunei așezări omenești. Ne-au prins cu garda jos și de data asta. Un convoi de tancuri dușmane se apropia de o trecătoare Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
jurnal: „Așternutul de pat miroase deja. Azi trebuie să duc o legătură cu așternuturi la spălătorie. Totuși a fost ceva: a rămas aleanul după munții aceia golași și lumina ciudată, cenușie, dar mai ales după dangătul clopotului al cărui ecou răsuna În văi părăsite, cu pauze foarte lungi Între bătăi, care parcă ajungeau la mine de la o depărtare de neînchipuit“. 8 Un dezacord asupra Întrebării cine sunt cu adevărat indienii La ora zece dimineața, pe când stătea la geam și număra picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
poarte haine mult prea groase. În toți acești ani un samovar electric nu Înceta să scoată aburi până la unu sau două noaptea. Divorțate elegante sau văduve culte mai În vârstă veneau În vizite care durau câte cinci ore. Fima auzea răsunând În salon voci cu un accent slav pronunțat, Întrerupte din când În când de râsete. Sau de plânsete. Sau de melodii cântate pe două voci. Cu greu, parcă trăgându-l de păr, tatăl a reușit să-l facă pe Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
influențase atât de puternic diversele curente ale sionismului. Țvika ironizase cu răceală tolstoismul naiv al lui A. D. Gordon 1 și al discipolilor săi, iar Uri Gefen Își amintise cum pe vremuri țara fusese plină de admiratori ai lui Stalin și răsunase de cântece despre cavaleria lui Budionîi 2. Iar el, Fima, s-a ridicat, s-a Îndoit puțin de spate și aproape că i-a făcut pe toți să se năruie de râs, când a Început să declame cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
în paltoane grele de lână, cu băștile pe cap. Stăteam pe esplanadă, în aerul rece, tăios, urmărindu-l pe tata care se opintea să înainteze prin zona acoperită de zăpadă din fața intrării, apoi am pătruns în casă, în încăperile goale, răsunând de ecouri: — Mi-am închipuit-o cu totul altfel, a spus mama când a intrat, venind din viitoarea sufragerie, prin ușa glisantă, în camera de zi. Și eu m-am dus la fereastra odăii întunecoase pe care urma s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
comoară despre care ne spuneau nouă, celor mai tineri și mai neîncrezători, jurându-se pe tot ce aveau mai sfânt că această comoară exista cu adevărat, era o ladă plină cu jucării. Noi, cei mai tineri, ocupam arborele Ginkgo, de unde răsuna „hei rup, hei rup, hei rup, bum“ și, din când în când, plutea în jos o hârtie afumată care avea să ne conducă la planul nostru adevărat, ale cărui instrucțiuni nu le puteam împlini decât cu ajutorul Vivienei, fata cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
povârnișurile carstice, limbile de gheață și zăpadă să se umple de lumină, de parcă ar fi fost aprinsă o lampă uriașă. Ne-am pus rucsacurile în spinare, am urcat muntele cu tata înaintea noastră, lovind în bolovani cu bastonul lui care răsuna vesel, și astfel petreceam ore în șir printre pietre. În zilele de odihnă se așeza într-un șezlong, mai la o parte, printre colți de stâncă, răsfoia un atlas despre flora alpină sau voia s-o convingă pe mama să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fusese redată brusc și el știa ce însemna să fii obligat să trăiești în întuneric. Dar în imaginile care-i aminteau de plaje și de valuri, de drumețiile din Apenini, de excursiile la Lucca, Florența și de podul de piatră răsunau și loviturile de ciocane din hala fabricii, veneau strigătele și hohotele de râs din biroul fratelui său. Ei ședeau împreună și W. observase deja de mult ce se petrecea acolo pe la ora prânzului, când „Oha“ încuia ușa. După vacanța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înflorească și toate fenomenele să iasă la iveală ca să fie percepute -, până și acel cuvânt amuțise. Bunicul mai avusese cândva un preot al „lui“, un bărbat înalt de statură, drept ca o sârmă, cu o voce de bas de care răsuna biserica, și când invoca ajutorul lui Dumnezeu, le „freca țăcălia“ enoriașilor la predică, cum îi plăcea bunicului să spună, le „sufla în trâmbiță“ și le arăta unde „stă Domnul pe tron“, în rest bea cu plăcere vinul din pivnița bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
voia să înceteze, deși ea încercase să înghită această „di-da-da-dum“ și să se înece cu ea. Încă o dată, o ultimă dată, a trebuit să emigreze într-o cameră albă, în nicăieri, undeva unde cânta un radio care nu exista, ce răsuna din pereții spitalului și relata despre tata și mama, despre anii din București și despre lucruri de care nu se vorbește, lucruri vechi ce vor să fie spuse încă o dată înainte de a se stinge definitiv. Mama a trebuit să parcurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
seminar, „Femeia completă“. Cum nu mă anunțase decât cu o zi înainte, nu avusesem timp să aflu la ce trebuia să ne așteptăm. —Despre ce e chestia exact? Am strigat cât de tare am putut să acopăr muzica electronică ce răsuna de peste tot. Lisa își acoperi abdomenul cu un fular subțire ca să-și protejeze fetusul de zgomot. — Nu știu sigur. Mi-au scris acum mult timp și mi-au oferit niște invitații. Nu am avut nevoie de ele la momentul respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Ramses, hai acasă, îmi șopti neliniștit piticul, suflându-mi la ureche întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
locuințele particulare erau Încă o noutate În Anglia. Apartamentul era spațios, cu numeroase ferestre. Lumina Îl inunda chiar și Într-o zi cenușie de februarie londonez. Strălucind de mândria proprietarului, o conduse dintr-o cameră În alta, În timp ce pașii le răsunau pe podelele de lemn lustruit (covoarele și carpetele Încă nu fuseseră livrate de Baker’s). — Ăsta e salonul, dar eu am să-l folosesc drept birou - am comandat rafturile special... camera asta o să o folosesc pentru a primi oaspeți... sufrageria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dragă. — Detest despărțirile, zise ea. Gara era plină de abur, fum și lumină difuză, ca unul din tablourile impresioniste pe care le văzuseră cu o zi Înainte. În lipsa altui subiect de discuție, făcu un comentariu pe această temă; dar peronul răsuna de zgomote - fâsâitul aburului, clopote, fluiere, strigăte, blesteme și chiar, la distanță, o orchestră - și Fenimore nu păru să Îl audă. Nu avea cornetul acustic la Îndemână. Când ne mai vedem? Îl Întrebă. Nu știu... poate la toamnă. Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
La șase și jumătate, complet Îmbrăcat de seară, luă loc În sufragerie să mănânce frigănelele cu șuncă ale dnei Smith, vârându-și un șervet mare În gulerul cămășii pentru a proteja piepții apretați. Propoziția „ condamnatul Își luă ultima cină...“ Îi răsună În minte. Îl rugă pe Smith să Îi toarne un pahar de sherry pentru a Însoți combinația, ceea ce valetul făcu cu gesturi Înflorite, balansând carafa Într-un arc de cerc larg Înainte de a o opri deasupra paharului și de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
definitiv. Cineva, care eram eu, negreșit, nu s-a lăsat însă descurajat, era cu neputință de trimis la plimbare. Trebuie că mi-am formulat în repetate rânduri și într-un mod atât de convingător, în încăperea care făcea vorbele să răsune, nevoia de a deveni sculptor și prin urmare artist, încât profesorul, pe care numai niște ochi tineri l-ar fi putut vedea bătrân, a părut convins de foamea mea fără leac. A început să-mi pună întrebări. Vârsta mea, nouăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]