5,253 matches
-
ei. Știam că majoritatea colegilor ei n-o plăceau, dar simțeam nevoia să le arăt că avea cel puțin o prietenă, numai ca să-i dau ei un indiciu în legătură cu latura umană, care ar putea s-o reabiliteze în ochii lor. —Scuză-mă că te întrerup, Lisa, dar ce medicamente halucinogene ai luat înainte de a ajunge la concluzia că voi fi de acord cu toate astea? Lisa se întoarse către audiență. —Scuzați-ne un moment. Mă înșfăcă de cot și mă împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
umană, care ar putea s-o reabiliteze în ochii lor. —Scuză-mă că te întrerup, Lisa, dar ce medicamente halucinogene ai luat înainte de a ajunge la concluzia că voi fi de acord cu toate astea? Lisa se întoarse către audiență. —Scuzați-ne un moment. Mă înșfăcă de cot și mă împinse afară din încăpere. —Știu bine că ești un pic șocată. Dar am avut motive întemeiate să nu-ți spun despre ce e vorba dinainte. Pentru că ți-aș fi râs în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dimineață nu vă pot face un copil, dar v-aș putea oferi un aparat pentru exerciții abdominale sau alte glumițe ironice cu subînțeles. —Abilitățile mele conversaționale au fost epuizate aseară, așa că nu sunt capabilă de nici o replică inteligentă, m-am scuzat eu. Aș putea să vorbesc cu Mark? Kieran ezită. — Îmi pare rău, Jen, dar e la o întâlnire cu un client. —Nu te cred, m-am răstit eu. Deci unde e? Nu era numai faptul că-mi amintisem că Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ca Maria și Lisa să fie disponibile atunci când aveam eu o zi liberă, dar nu am fost niciodată dispusă să-l pun pe Mark pe planul doi și pe ele pe primul plan? — Îmi pare rău. Am început să mă scuz aproape la fel de des pe cât de des plâng. —Nu-ți face griji, spuse Danny pe neașteptate. E doar morocănoasă pentru că ai întrerupt-o în timp ce-mi dezvăluia bucuriile ascultatului trupei Supertramp. Dar eu nu mă plâng. Mi s-au părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ea m-a invitat cu reticență să intru. Nu se poate spune nici despre tine, nici despre Maria că ați tăiat vițelul cel gras când am venit eu. Nu mi s-a oferit nici măcar un sandviș cu șuncă. Lisa se scuză. —Kieran e încă supărat pentru faptul că merg cu tine la petrecerea alternativă a lui Phil, de mâine seară. —Dumnezeule, uitasem complet! Nu pot merge. Mark a recunoscut că Tally se dă la el de-o săptămână, deși îl cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a întâmplat? Ce s-a întâmplat? mă imită Lisa batjocoritor. A ținut neapărat să vină acasă ca să discutăm despre asta, desigur. Eu eram perfect mulțumită în starea mea de negare autoindusă, dar el o ținea pe a lui. Se tot scuza pentru întâmplarea cu Tally. Dar tu luaseși deja hotărârea să fii calmă și iertătoare, am raționat eu. Deci nu se poate să fi fost atât de grav. Lisa pufni disprețuitor. — Așa aș fi zis și eu. Dar pentru că era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
puse o mână pe umărul meu, iar eu i-o sărutai. —Îmi verificam e-mailurile. Nu era o minciună. — Îmi pare rău că nu am apucat să te avertizez în legătură cu Kieran. I-am făcut semn că nu are de ce să se scuze. — Cum a fost cu ei? El mă privi puțin jenat. Ne-am simțit cu toții foarte bine aseară. Mi-au propus chiar să închiriem un apartament toți trei. Prin comparație, la mine era chiar bine. Dar tu? mă întrebă el. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de acord. Stăteam pe trotuar bucurându-ne de legătura creată. — Acum că te-ai asigurat că nu există nici un risc de a fi lovită cu o bâtă și să-ți fie smulse plombele, am vreo șansă să fiu invitat înăuntru? —Scuză-mă, intră te rog. Timp de o secundă m-am panicat la gândul că-l voi găsi acasă pe Mark, care se va întreba ce caută încă un bărbat în casa noastră. Dar providența era cu mine în mod neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
când m-a auzit cu vocea sugrumată. —Ei bine, în tot cazul, eu l-am părăsit pe Gary. Am privit-o întristată. —Of, Maria. Dar nu ți-a explicat de ce... Da, da, știu că a fost în întregime vina ta. Scuză-mă că m-am grăbit să trag concluziile greșite. Nu, a fost veșnica poveste cu lipsa lucrurilor pe care le avem în comun. Mi s-a părut o coincidență cam mare faptul că îți împărtășea toate pasiunile ciudate și antisociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
socoteală pierd de treizeci de ori mai mult decât am câștigat prin colaborarea pe care mi-ai pus-o la dispoziție atât de grațios. De aceea nu voi mai trimite nici un fel de mărfuri pentru depozitul dumitale, rugându-te să scuzi această grosolană lipsă de încredere”. Răspunsul meu a fost prompt și fără să îngăduie tergiversări. - „Domnule Șvaițer, tonul scrisorii dumitale îl resping cu indignarea omului care și-a îndeplinit obligațiunile. De la dumneavoastră s-a declanșat criza care s-a rostogolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
agite prea tare. Un vechi prieten al lui, scriitorul Edmund Gosse, care știe despre distincție, a cerut privilegiul de a-i da vestea cea bună dlui James și urmează să vină În vizită a doua zi dis-de-dimineață În acest scop. — Scuzați-mă, doamnă James, zice Burgess după o pauză, dar Ordinul ăsta de Merit... e așa, ca o medalie? — Înțeleg că e o distincție foarte importantă, acordată de rege la recomandarea prim-ministrului, spune dna James. (La auzul cuvântului „rege“, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Ada Rehan Întârzie puțin, poate intenționat, căci era limpede că Îi plăcea să Își facă o intrare specială. Era actriță din vârful pantofilor delicat croiți și până În creștetul cu coafură elaborată, zâmbind, fluturându-și genele și gesticulând expresiv În timp ce se scuza pentru Întârziere. Era Înaltă și frumoasă, și deținea ceea ce un critic numise „o voce de catifea“. După ce Își Încheie mica reprezentație, se scufundă În fotoliul cu spătar Înalt ce i se pregătise și luă o atitudine de atenție studiată, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ochiul. În spatele lui era o mică bandă de adolescenți Îmbrăcați În același fel pestriț, care Îi priveau rânjind. Femeile se Îndepărtară cu batjocuri și hohote de râs. — Ești prieten cu Oscar? Îl Întrebă tânărul. — Bineînțeles că nu, Îi răspunse el. Scuză-mă. — Bine, dacă-l vezi, transmite-i dragostea mea! strigă tânărul În urma lui. Charlie mă cheamă. Eliberat, păși sub porticul clasic și intră În foaierul cu candelabrul său sclipitor și mulțimile civilizate. Inima Îi bătea iute În urma neplăcutei ciocniri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Publicul se Îneca de râs. Între timp, primul act la Guy Domville trebuie să fi Început. Imaginându-și decorul, grădina frumoasă, intrările simultane, a lui Frank Humber pe poarta grădinii și a lui Fanny, slujnica, dinspre casă - „- Sunteți căutat, domnule! Scuzați-mă, domnule, am crezut că sunteți domnul Domville. - Domnul Domville nu e În casă? - Nu, domnule, am ieșit să-l caut.“ - Își dădu seama că St James era singurul loc unde acum - acum, că era prea târziu - ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
după-amiază am primit o telegramă: „Îți urez din inimă un eșec total diseară“. Nesemnată, bineînțeles. — Ce?? Cine a putut... — N-am idee. Vreun dușman, evident. Întoarse capul odată cu noul val de zgomote venit dinspre public. — Trebuie să-i pun capăt. Scuză-mă. Se Întoarse pe scenă, În vreme ce Henry se retrăgea mai adânc În culise. [Alexander ieși În lumina reflectoarelor, În centrul scenei și ridică mâna Într-un gest de dezaprobare. Huiduielile Încetară și rămase doar sunetul aplauzelor, din toate colțurile sălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de comentat pe drumul spre casă. Făcându-și loc prin mulțime, Herbert se ciocni de un bărbat cam de aceeași vârstă cu el, care Îi și semăna puțin, făcând să Îi cadă din mână un carnet acoperit cu hieroglife stenografiate. — Scuzați-mă, spuse el, ridicând carnetul și punându-l În mâna străinului, probabil tot un critic, presupuse. — E... e... e... se bâlbâi tânărul. Herbert nu mai așteptă să audă și restul propoziției, ci se grăbi să Își continue drumul. Era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
masa la Osbourne, Într-o singurătate mulțumită, cu o carte proptită dinainte, pe masă. O dată acceptă invitația de a cina la Underbank, dar descoperi că masa le supunea unor presiuni excesive capacitatea de a Întreține conversația triunghiulară și ulterior se scuză, pretextând că are de lucru. Și Într-adevăr, uneori mai lucra preț de o oră după cină, parcurgând și revizuind ceea ce scrisese dimineață, Înainte de a se retrage și a adormi, legănat de șoapta stinsă a valurilor spărgându-se de țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de repede mergi la vale“. Vechiul său prieten și eroul său, Millais, murise de cancer În august și Du Maurier fusese invitat să facă parte dintre cei care purtaseră sicriul la Catedrala St Paul’s, dar fusese nevoit să se scuze, nesimțindu-se destul de bine nici măcar pentru a participa la slujba de Înmormântare. Știind cât Îi fusese de devotat lui Millais, Henry interpretă aceasta ca pe un simptom grav al stării sale de sănătate. Terminase, În sfârșit, Marțianul, dar mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-l rad. Zicea că am mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă, se șterge la ochi și Își suflă nasul. Minnie se apropie de el, Îi Înconjoară umerii cu brațul și Îl strânge. Acum, că a abandonat visele romantice, Îi este deodată mai ușor să facă gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din păcate nu știu să merg cu bicicleta“ va fi considerat-o drept o glumă proastă. Nimeni n-a râs. Și nici nu s-a găsit timpul necesar ca să explic cauzele mai adânci ale vinovatei mele neputințe și ca să mă scuz, de pildă, așa: „Mama mea, care are un magazin de coloniale care merge așa și așa, a fost din păcate întotdeauna prea strâmtorată ca să-mi cumpere o bicicletă, fie ea nouă sau folosită, astfel că nu mi s-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de club Îl poți recunoaște la moment. După atare aventură, un altul n-ar mai fi Închis un ochi cât era noaptea de lungă. Dar, pe nepusă masă, nesimțitor la farmecul unui tête-à-tête, am jinduit la singurătatea cușetei. M-am scuzat căscând și m-am retras. Eram sleit. Îmi aduc aminte că am străbătut adormit nesfârșitele culoare ale trenului; fără să dau un ban pe regulamentele inventate de companiile saxone pentru a Îngrădi libertatea călătorului argentinian, m-am aruncat Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de ajutor pentru a-l transporta la Saavedra. Cheia inviolabilului meu Vetere Își are reduta În propriu-mi buzunar; am luat-o, am fandat cu ea, am folosit-o. Am găsit monedele solicitate, dar n-am dat de scrisorile Monchei, scuzați-mă, ale Marianei Ruiz Villalba de Muñagorri. Atare lovitură nu mi-a secat energia; mereu pe picioare, singur precum Gândul, am cercetat casa și dependințele, de la boiler la scurgere. Rezultatul operației a fost negativ. — Eu susțin că misivele nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am dat de nimic. Ba nu. Am descoperit ceva important pentru don Anglada și Republică. O comoară pe care poetul o aruncase distrat În pivniță: patru sute nouăzeci și șapte de exemplare ale scrierii epuizate Carnetul unui gaucho. — Vă rog să scuzați fervoarea literară a discipolului meu, a spus repezit Carlos Anglada. Astfel de găselnițe erudite nu pot trezi interesul unui spirit ca al domniei voastre, care fără nici un bob zăbavă ancorează În polițisme. Fapt e că scrisorile s-au făcut nevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
clac Houdin, monoclu Chamberlain, mustață neagră și sentimentală, parpalac cu manșete și guler de nutrie, plastron cu o singură perlă Mendax, picior Încălțat de Nombo și mână de Bulpington. — Mă bucur să vă Întâlnesc, iubite domnule Parodi, a exclamat elegant. Scuzați, rogu-vă, această fadaise a secretarului meu. Să nu ne lăsăm orbiți de sofismele din Ciudadela și San Fernando: orice spirit cumpătat acceptă că Avellaneda stă, prin propriul său drept, la loc de cinste. Îi repet neostoit lui Bonfanti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
chinuit și, În final, recunoscu că avea rău de mare. — Rău de mare? Un biolog marin? — Eu lucrez Într-un laborator, spuse Levine. Acasă. Pe uscat. Acolo unde lucrurile nu se mișcă tot timpul. De ce zâmbești? — Te rog să mă scuzi. — E așa de amuzant că un biolog marin are rău de mare? — În orice caz, e nefiresc. — Mulți dintre noi avem acest defect, spuse Levine, privind În larg. Uită-te În jur. Mii de mile de Întindere netedă. Nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]