4,883 matches
-
de știință, judecători, oameni de afaceri. Cele 12 provincii sunt administrate de câte un Consiliu Provincial (ales prin vot direct, are rol de Parlament), un Consiliu Executiv (ales dintre membrii Consiliului Provincial și un Comisar Regal - numit prin decret al suveranului). Face parte din: Uniunea Europeană, inclusiv din Uniunea Economică și Monetară (UEM); este unul din cele șase state europene semnatare ale Tratatului de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Paris, 18 aprilie 1951), ale Tratatului de înființare a Comunității
Țările de Jos () [Corola-website/Science/307377_a_308706]
-
de-a lungul timpului. Notă: Primii 28 de împărați sunt socotiți legendari, fără a fi atestați cu certitudine. Ei sunt menționați în operele literare și istorice vechi, în mituri, legende, basme. Începând cu al douăzeci și nouălea împărat, Kimmei, lista suveranilor este probata de documente istorice. Mihnea Voicu Șimăndan , " Spiritul Japoniei medievale - The Spirit of Medieval Japan", Editura Nipponica, București, 1999
Cronologia împăraților Japoniei () [Corola-website/Science/303014_a_304343]
-
cuceritori. Nordul Indiei este cucerit de regele Persiei, Darius în sec. al VI-lea î. Hr., apoi de imparatul grec, Alexandru Macedon, la începutul sec. al IV-lea î.Hr. Câțiva ani mai târziu, grecii sunt alungați la rândul lor de un suveran indian, Ceandragupta Maurya. Acum se întemeiază dinastia Maurya (prin anul 320 î.Hr.), prima mare dinastie indiană. Treptat, membrii dinastiei Maurya își întind dominația asupra întregii Indii, cu excepția Sudului. Cel mai renumit dintre regii Maurya este Așoka, rege care urcă pe
India antică () [Corola-website/Science/303011_a_304340]
-
abdică și Kotoku (un prinț din casa imperială) devine împărat până în anul 654. 646 - Reforma Taika reorganizează sistemul politic și administrativ după modelul chinez. Printre multele schimbări putem aminti: stabilirea unei capitale imperiale permanente, tot pământul este declarat ca aparținând suveranului, familiilor fiindu-le repartizate parcele de pământ în funcție de numărul membrilor din familie. În plus, s-a încercat formarea unei armate naționale. Toți bărbații între 20 și 60 de ani trebuiau să se înroleze la cererea statului - cu posibilitatea de a
Cronologia Perioadei Asuka () [Corola-website/Science/303016_a_304345]
-
(2503-2496) este al 7-lea faraon al dinastiei a IV-a, fiind probabil fiul lui *Menkaure Mama suveranului era cu certitudine o soție secundară a lui Mykerinos. În privința soției există mai multe presupuneri; oricum, Bunefer fiind persoana pe care unii egiptologi o socotesc soția, alții fiica faraonului. Documentele vremii atestă o fiică a lui, Khamaat, soția marelui preot
Shepseskaf () [Corola-website/Science/303050_a_304379]
-
-lea cartuș, în schimb în Canonul Regal din Torino fragmentul care-i este atribuit(col. III.15) conține numia anii de domnie:„..., 4 ani“. Manethon(Fr. 14) a precizat că a condus Egiptul timp de 7 ani. Locul lui între suveranii dinstiilor IV și V este precizat și de o inscripție al unui demnitar(Netjer-nesut-pu) care prezintă și o listă regală: Din timpul domniei sale datează și primul decret regal(udj-nesu) al Regatului Vechi, descoperit în templul mortuar al lui *Menkaure; documentul
Shepseskaf () [Corola-website/Science/303050_a_304379]
-
veci pe platoul de la Gizeh deoarece nu avea unde(?), iar domnia sa scurtă - fie de 4, fie de 7 ani - a contribuit la tipul de mormânt ales de oficiali, în privința elementelor componente ale numelui este clar că au existat tensiuni între suveran și preoții de la Heliopolis al lui Re. Mastabaua sa este numită de localnici „Mastaba Fara’un“, fiind investigată, în 1858, de către A. Mariette, cel care i-a atribuit construcția lui *Unas. Numai după 1924, prin cercetările intreprinse de către egiptologul G.
Shepseskaf () [Corola-website/Science/303050_a_304379]
-
declară ca el nu poate fi însoțit în capitală de suita lui. Dar Minamoto Yoshiie și tovarășii lui se întorc în capitală după Războiul de trei ani și acesta își reia postul de comandant al pazei palatului și al escortei suveranului. 1094 - Fujiwara Moromichi devine regent până în anul 1099. 1099 - Fujiwara Moromichi moare după ce a fost blestemat de către călugării răzvrătiți, care au coborât din templele lor din munți și au creat probleme în capitală. (Călugării rebeli sunt înfrânți cu ajutorul lui Minamoto
Cronologia Perioadei Heian () [Corola-website/Science/303063_a_304392]
-
special de la Umm el-Qaab), Hierakonpolis și Elephantine au schimbat profund cunoștințele noastre despre istoria Egiptului Arhaic. Ca atare, Aha nu mai este acreditat ca fondatorul dinastiei I, ci urmașul lui *Narmer, iar acesta din urmă nu mai este considerat un suveran al așa-numitei dinastii „0“, ci primul faraon al primei dinastii. Sursele pe baza cărora se reconstituie istoria Epocii Arhaice sunt: morminte și complexe mortuare, ceramică, stele funerare și mici statuete ale unor faraoni și demnitari. Un rol aparte revine
Hor-Aha () [Corola-website/Science/303083_a_304412]
-
a „analelor“, autorul referindu-se la etichete. În conformitate cu uzanța epocii, se cunoaște numai numele - Horus al faraonului, adică Aha, având semnificația de „Luptătorul“. Unii egiptologi au încercat să dovedească faptul că începând cu domnia lui Aha apare și numele-nebti al suveranului. Greșeala provine de la interpretarea textului unei etichete de fildeș, provenită din mormântul reginei Neith-hotep de la Naqada, care - în registrul de sus - prezintă, pe lângă serekh-ul lui Aha, și desenul unei capele în interiorul căreia apar semnele hieroglifice redând propoziția nebti men. Primul
Hor-Aha () [Corola-website/Science/303083_a_304412]
-
viitorului rege. Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri, i-a declarat regelui Ferdinand: „Prințul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prințul Nicolae, proclamat în locul său și pentru el făcută educație severă și serioasă”. Propunerea nu a fost acceptată, nici de suveran, nici de ceilalți lideri politici. Ea și-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919. Imediat după terminarea războiului, Nicolae își continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie
Nicolae, Principe al României () [Corola-website/Science/303134_a_304463]
-
încearcă să își mențină și eventual mărească privilegiile dobândite, dezvoltând eventual și un cult al personalității în jurul conducătorului. Din contră, al doilea Imperiu Francez este remarcabil ca perioadă în istoria Franței și a Europei ca un rarisim exemplu unde un suveran autoritar renunță la o parte din prerogativele sale și alege să le redea instituțiilor democratice. Camerele primesc dreptul de a comenta asupra discursului suveranului, iar presei i se acordă dreptul de a difuza aspecte ale dezbaterilor parlamentare. Politica liberală a
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
este remarcabil ca perioadă în istoria Franței și a Europei ca un rarisim exemplu unde un suveran autoritar renunță la o parte din prerogativele sale și alege să le redea instituțiilor democratice. Camerele primesc dreptul de a comenta asupra discursului suveranului, iar presei i se acordă dreptul de a difuza aspecte ale dezbaterilor parlamentare. Politica liberală a Imperiului în Italia era privită cu reticență de către grupurile de opinie catolice franceze, iar aceste măsuri erau menite să distragă atenția de la critica pe
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
a fost publicată în 1506. Între 1513 și 1518, Morus a lucrat la "History of King Richard III" („Istoria regelui Richard al III-lea”), o lucrare neterminată de istoriografie, bazată pe cartea „"Declinul tragic al lui Richard al III-lea, Suveran al Britaniei"” (1485) de Sir Robert Honorr. Acea lucrare a influențat profund opera lui Shakespeare, „Richard al III-lea”. Atât opera lui Shakespeare, cât și cea a lui Morus, sunt controversate în rândul istoricilor moderni, deoarece îl prezintă pe regele
Thomas Morus () [Corola-website/Science/303204_a_304533]
-
prima dată la București bomboanele „truffe”, Lucien Bertola și Marius Cadillac (chelneri) etc. De-a lungul timpului, Casa Capșa a fost frecventata de aproape toate personalitățile vremii, dar și de oaspeți din străinătate: ducele Nicolae al Șerbiei cu suita, foștii suverani ai Șerbiei Milan și Natalia Obrenovici, Raymond Poincaré, fostul președinte al Republicii Franceze, premierul grec Eleftherios Venizelos, diplomați, actori, scriitori, oameni de stat. La mesele festive date în onoarea unor personalități s-a instituit obiceiul de a fi lansată o
Casa Capșa () [Corola-website/Science/302244_a_303573]
-
invaziei mongolilor și apărarea granițelor împotriva atacurilor hoardelor. Boierii au primit feude de la suveranii ruși, în schimb fiind obligați să lupte în armată. Sistemul feudelor a asigurat baza pentru armata nobiliară de cavalerie. Ivan al III-lea a fost primul suveran moscovit care a folosit titlul de Țar și de ""Conducător al tututor rusilor"". Ivan a intrat în competiție cu puternicul vecin din nord-est, Marele Ducat al Lituaniei pentru controlul mai multor cnezate semiindependente de pe cursul superior al râului Nipru, care
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
război cu Lituania, Ivan al III-lea a reușit să împingă granițele principatului spre vest și practic să tripleze dimensiunile țării în timpul domniei sale. Consolidarea puterii în interior a fost acompaniată de expansiunea externă a statului. Până în secolul al XV-lea, suveranii Moscovei considerau întreg teritoriul Rusiei ca proprietatea lor colectivă. Mai mulți prinți semiindependenți din dinastia Rurik mai aveau pretenții asupra diferitelor teritorii, dar Ivan al III-lea i-a forțat pe toți principii mai puțin importanți să-l recunoască pe
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
Mai mulți prinți semiindependenți din dinastia Rurik mai aveau pretenții asupra diferitelor teritorii, dar Ivan al III-lea i-a forțat pe toți principii mai puțin importanți să-l recunoască pe Marele Cneaz al Moscovei și pe urmașii lui ca suverani incontestabili, care să aibă controlul total asupra domeniilor militar, judiciar și al afacerilor externe. Gradual, suveranii Moscovei au devenit conducători puternici autocratici, țari. Prin asumarea acestui titlu, prinții moscoviți subliniau statutul egal cu cel de împărat, aflat la egalitate cu
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
III-lea i-a forțat pe toți principii mai puțin importanți să-l recunoască pe Marele Cneaz al Moscovei și pe urmașii lui ca suverani incontestabili, care să aibă controlul total asupra domeniilor militar, judiciar și al afacerilor externe. Gradual, suveranii Moscovei au devenit conducători puternici autocratici, țari. Prin asumarea acestui titlu, prinții moscoviți subliniau statutul egal cu cel de împărat, aflat la egalitate cu bazileul Imperiului Bizantin și cu hanul Marii Hoarde. După căsătoria lui Ivan al III-lea cu
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
cu hanul Marii Hoarde. După căsătoria lui Ivan al III-lea cu Sofia Paleologu, nepoata ultimului împărat bizantin, curtea de la Moscova a putut adopta termenii, ritualurile, titlurile nobiliare bizantine și stema vulturului bicefal. La început, termenul "autocrat" desemna numai un suveran independent, dar în timpul țarului Ivan al IV-lea a început să însemne "monarh cu puteri nelimitate". Ivan al IV-lea a fost încoronat țar și a fost recunoscut ca împărat de biserica ortodoxă. Mai mult, un călugăr a afirmat că
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
ale țarilor împotriva boierilor turbulenți a fost "opricinina" lui Ivan cel Groaznic. În timpul unor astfel de conflicte, Ivan cel Groaznic, Boris Godunovși alți țari au simțit nevoia să contrabalanseze puterea marii boierimi prin crearea unei noi tip de nobilime, credincioasă suveranului și care să-și fi câștgat statutul aristocratic prin serviciile aduse statului și conducătorului acestuia, mai degrabă decât prin moștenire. Mai târziu, acești nobili au fost numiți ‘‘dvorianini”. Numele le vine de la cuvântul rusesc ‘‘двор” (‘‘curte”), noua clasă putând fi
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
eforturile pentru îngrădirea puterii țarilor au fost făcute fără entuziasm. Negăsind nici o alternativă la autocrație, rușii nemulțumiți s-au raliat pozițiilor diferiților pretendenți la tron. În timpul acestei perioade, scopul politic al facțiunilor boierești era acela de a câștiga influență asupra suveranului aflat pe tron sau de a-l înscăuna pe candidatul propriu. Boierii s-au luptat între ei, clasele de jos s-au revoltat orbește, armatele străine au ocupat Kremlinul, toate acestea la un loc făcându-i pe multi să accepte
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
Germania pentru a putea plăti costurile terenului și a ridicării edificiului. Regele a evitat să folosească bani din lista civilă, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăți ale statului doar puse la dispoziția suveranului. După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I și a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I. Regele Carol II nu a avut niciodată domeniul de la Sinaia în proprietate și astfel nepotul lui din căsătoria morganatică
Castelul Peleș () [Corola-website/Science/302059_a_303388]
-
comun cunoscute că Mișna cu avea nevoie să le explice. Reuvein Margolies sugerează că așa cum Mișna a fost redactată după revolta Bar Kochba, editorii ezită să includă explicit discuții despre o sărbătoare care celebrează o altă revoltă recentă împotriva unui suveran străin, pentru teama antagonizării romanilor. Hanuka este descrisă în Talmud. Gemara, în tratatul "Șavat 21", se axează pe candelele de Șabat și se mută la candelele de Hanuka și spune că după ce forțele lui Antioh IV au fost deviate de la
Hanuka () [Corola-website/Science/302076_a_303405]
-
338 - 336 î.Hr.) care și-a asasinat fratele mai mare. În anul 334 î.Hr. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei modeste armate, Hellespontul. În pofida uriașelor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330 î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedește incapabil să facă față impetuozității lui Alexandru, pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) și Gaugamela (331 î.Hr.). Darius al III-lea este asasinat în Bactria de către un general al său care va fi torturat și ucis
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]