KorAP: Find »[drukola/base=teoretician & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...163 164 165 ...191 >

4,773 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

și de cele sociale și de a se realiza, din fiecare ființă umană, o sinteză a individualului cu socialul, chiar dacă va continua să domine spiritul individualist al marilor reformatori de la începutul secolului. Această tendință o întîlnim la un alt remarcabil teoretician al educației noi, care a preferat și răspîndit termenul de școală activă ADOLPHE FERRIÈRE (1879-1960). Deși face parte din prima generație a reprezentanților educației noi, iar după mărturisirea sa, unele din ideile școlii active le-a gîndit încă din primii

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de școală activă ADOLPHE FERRIÈRE (1879-1960). Deși face parte din prima generație a reprezentanților educației noi, iar după mărturisirea sa, unele din ideile școlii active le-a gîndit încă din primii ani ai acestui secol, el s-a manifestat ca teoretician al educației mai ales în deceniul al treilea, cînd și-a publicat cele mai multe din scrieri (5). În tot cursul vieții a fost unul din marii animatori ai principalelor manifestări ce aveau loc sub egida acelei forme de manifestare a educației

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Principala cauză a progresului ei limitat s-ar fi datorat, după opinia sa, necunoașterii copilului. De aici caracterul dominant al activității impuse, cu consecințe, dacă nu negative, oricum cu foloase minime asupra dezvoltării. Este adevărat, preciza el, o serie de teoreticieni ai educației din trecut au atras atenția asupra particularităților copilăriei, dar ei Locke, Rousseau, Pestalozzi, Froebel "au ghicit" (doar) copilăria, adevărata cunoaștere a acestei vîrste cunoașterea științifică a devenit cu putință numai în urma cercetărilor de psihologie experimentală. Paradoxal însă, atunci

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
valoarea educativă a muncii, de aceea se vor alege îndeletniciri care să-l pună pe copil să tatoneze, să manifeste inițiativă. Poate tocmai aceste afirmații ale lui Ad. Ferrière să fie o cauză a orientării spre "manualism" a unora dintre teoreticienii și practicienii școlii active. Tocmai împotriva unei astfel de denaturări a spiritului educației noi a luat atitudine Éd. Claparède cînd își critica prietenul pentru accentul pe care l-a pus pe activitatea ca efectuare, ca producere, trecînd pe planul al

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
lume mai bună. 7.2. Concilierea pedagogiei sociale cu educația nouă; munca pe echipe Interesul pentru educarea capacității de cooperare, în condițiile luării în considerare a particularităților individuale ale elevilor, a fost deosebit de puternic în deceniile trei și patru. Principalii teoreticieni ai acestei tendințe au fost francezul ROGER COUSINET (1881-1973 și germanul PETER PETERSEN (1884-1962). R. COUSINET a fost discipol al lui Ribot și Binet, apropiindu-se mai apoi de sociologia lui Durkheim. În 1920, fiind inspector școlar în învățămîntul primar

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
la învățătură a elevului, obținîndu-se date nu atît asupra volumului de cunoștințe, cît a capacității intelectuale a elevului. După cum a putut rezulta din această succintă descriere, sistemul de instruire Dalton Plan prezintă numeroase deficiențe, pentru care a fost combătut de teoreticieni ce aparțin unor diverse orientări pedagogice (19, pp. 91-92; 20, p. 107-108). Chiar adepții progresivismului l-au criticat pentru faptul că, menținînd o singură programă pentru toți elevii și un sistem livresc de instruire, Dalton Plan realiza un compromis între

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
necesitatea unor îndelung repetate mișcări care urmăresc mai mult imitarea unor modele decît crearea a ceva nou. Dar instruirea nu poate fi redusă la formarea unor deprinderi, iar exercițiul nu poate fi socotit o metodă universală. Spre deosebire de cei mai mulți practicieni și teoreticieni ai educației, care acordau o deosebită prețuire procesului de "ridicare" de la concret la abstract, Alain apreciază că, prin firea sa, copilul sesizează cu mai multă ușurință universalul și abia mai tîrziu trece la individual, la ceea ce este particular ("orice minte

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
filosofiei: teoria valorilor, filosofia culturii, filosofia istoriei. Teoria pedagogică elaborată de Ed. Spranger se întemeiază deci pe concepția "filosofiei vieții" asupra "științelor spiritului", îndeosebi pe psihologia structuralistă, pe teoria valorilor și filosofia culturii. El s-a remarcat astfel ca un teoretician al filosofiei culturii în domeniul pedagogic (2). În concepția lui Ed. Spranger, ființa umană este constituită din natură și spirit, din existență și valoare. La rîndul său, spiritul cunoaște două ipostaze: spiritul obiectiv constituit din valorile culturale ale adevărului, binelui

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
religios). Această coincidență nu este întîmplătoare; ea pune cred în evidență un anumit specific al pedagogiei germane, și anume, năzuința spre valori caracterizate prin diversitate și perenitate. În sfîrșit, întîlnim la Spranger un punct de vedere acceptat de mai mulți teoreticieni ai educației din acea vreme: numai un număr foarte restrîns de oameni se pot ridica la nivelul personalităților a personalității creatoare de valori considerată ca ideal al educației (6). 8.2. O teorie spiritualistă asupra educației În tot cursul istoriei

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
o societate a unor inițiați care concepeau ființa umană ca avînd esență divină, esență accesibilă numai celor aleși dintre inițiați. Abordînd în numeroasele sale conferințe și probleme ale educației, se face cunoscut, într-un cerc relativ restrîns, ca unul din teoreticienii acestui domeniu. Într-un studiu publicat recent, Heiner Ullrich, profesor de pedagogie la Universitatea din Meinz, apreciază că opera teoretică a lui Steiner ,,n-a suscitat pînă în prezent decît foarte puțin interes; științele și filosofia l-au ignorat aproape

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
așa cum se conturase ea în cursul secolului al XIX-lea evident, cu un conținut adecvat noii ideologii. În planul teoriei pedagogice a existat o perioadă de tatonări, de căutare a drumului "just", indicat de filosofia materialismului dialectic și istoric. Vechii teoreticieni ai educației etichetați ca idealiști și reacționari au fost îndepărtați, treptat afirmîndu-se alții (unii pentru scurt timp), pînă ce în anii '30 au fost elaborate noi "directive" de partid și de stat care s-au constituit în fundamente "științifice" pentru

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ca idealiști și reacționari au fost îndepărtați, treptat afirmîndu-se alții (unii pentru scurt timp), pînă ce în anii '30 au fost elaborate noi "directive" de partid și de stat care s-au constituit în fundamente "științifice" pentru "pedagogia sovietică". Dintre teoreticienii acelei perioade, cu contribuții la așezarea pe temelii marxiste a teoriei despre educație, amintim pe N. K. Krupskaia (1869-1939), A. V. Lunacearski (1875-1933) "comisar al poporului pentru învățămînt în perioada 1917-1929 -, P. P. Blonski (1881-1941), S. Ț. Șațki (1878-1934) și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
lor de existență. De aici, concluzia firească: un astfel de om se formează prin colectiv. Ideea educației în colectiv nu-i aparține numai lui Makarenko. Ea era exprimată în epocă de numeroși oameni politici, ca și de alți practicieni și teoreticieni ai educației (N. K. Krupskaia, A. V. Lunacearski, S. T. Șațki, P. P. Blonski etc.). Contribuția lui Makarenko este de a fi făcut din colectiv conceptul fundamental al sistemului său educativ și de a fi elaborat o teorie a educației

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
semn de protest Italia. Se intensifică activitatea organizațiilor fasciste de tineret în școală, organizații menite să asigure formația politică a tinerelor generații. Cu toată prioritatea în timp a unei educații de tip fascist, în Italia nu s-a afirmat nici un teoretician "de marcă" în acest domeniu. În Germania, idei pedagogice cu caracter totalitar național-socialist au fost exprimate încă înainte de cucerirea puterii politice (1933). Orientarea "de principiu" fusese dată de Hitler însuși în a sa Mein Kampf. Teoreticianul reprezentativ al pedagogiei național-socialiste

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
s-a afirmat nici un teoretician "de marcă" în acest domeniu. În Germania, idei pedagogice cu caracter totalitar național-socialist au fost exprimate încă înainte de cucerirea puterii politice (1933). Orientarea "de principiu" fusese dată de Hitler însuși în a sa Mein Kampf. Teoreticianul reprezentativ al pedagogiei național-socialiste germane a fost Ernst Krieck (1882-1947), profesor la Universitatea din Heidelberg și autor, printre altele, al volumului Philosophie der Erziehung Menschenformung. E. KRIECK își întemeiază teoria sa asupra educației pe relevarea specificului gîndirii social-filosofice a național-socialismului

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
a discutat amplu despre scopul educației din acea perioadă, conținutul instrucției și modalitățile de instruire. Acest ultim aspect a fost abordat aproape în exclusivitate de pe pozițiile "școlii active". Spiritul acestui puternic curent pedagogic s-a afirmat cu vigoare chiar la teoreticieni mai puțin receptivi față de noile tendințe ale epocii. Acționîndu-se în spiritul "școlii active" s-au efectuat cercetări și s-a scris mult cu privire la individualitatea copilului, individualizarea învățămîntului, metode pentru cunoașterea elevului, alcătuirea fișei pedagogice. N-au lipsit preocupările pentru educația

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
să se comenteze propunerile formulate în diverse lucrări (11, 12, p. 259; 13, pp. 184-192). Apreciem însă aceste propuneri, fie că omit una sau alta din direcțiile de manifestare pedagogică interbelică, fie că propun criterii care conduc la includerea multor teoreticieni în mai multe "grupări". Din multitudinea de scrieri apărute în acea perioadă rezultă că teoreticienii educației au pornit în construirea sistemului lor fie de la o bază filosofică, fie de la o teorie sociologică, fie, în sfîrșit, de la un punct de vedere

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Apreciem însă aceste propuneri, fie că omit una sau alta din direcțiile de manifestare pedagogică interbelică, fie că propun criterii care conduc la includerea multor teoreticieni în mai multe "grupări". Din multitudinea de scrieri apărute în acea perioadă rezultă că teoreticienii educației au pornit în construirea sistemului lor fie de la o bază filosofică, fie de la o teorie sociologică, fie, în sfîrșit, de la un punct de vedere psihologic. A existat și tendința de a întemeia teoria pedagogică pe realitățile sociale specifice societății

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
convingerii morale sînt totodată condiții ale formării caracterului moral considerat, cum s-a arătat, ca scop al educației. În legătură cu această problemă a scopului educației în concepția lui G. G. Antonescu este necesară o precizare. După cum se știe, marea majoritate a teoreticienilor educației din acea vreme apreciau că nu se poate considera caracterul ca scop al educației, întrucît acesta se referă numai la o parte a ființei umane; ei propuneau un alt scop și anume, personalitatea. Antonescu opera, ca și G. Kerschensteiner

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cum, pedagogia culturii, pe cale deductivă, în maniera pedagogiei filosofice, pornind de la analiza conceptului de cultură, reușește să aducă o contribuție la teoria instrucției, oferind încă o soluție posibilă pentru organizarea procesului de învățămînt și scoțîndu-l din strînsoarea chingilor herbartiene. Ca teoretician al pedagogiei culturii, Șt. Bârsănescu și-a propus să analizeze din perspectiva criteriilor oferite de concepția sa politica culturii din România deceniilor trei și patru. De fapt, este vorba de politica școlară; cum școala era principalul factor de propagare a

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
și a psihologiei țăranului vor putea fi desprinse principiile directoare ale pedagogiei românești. Un sistem de educație atît de diferențiat nu se mai putea sprijini pe o teorie pedagogică ce pretindea a fi universal valabilă. I. C. Petrescu, ca și alți teoreticieni ai educației din acea perioadă, aspira spre o pedagogie proprie realităților românești. Temeiul teoretic al elaborării unei astfel de pedagogii îl constituia metoda monografică; aceea care a dus și la constituirea sociologiei românești. Din cerințele specifice mediului natural în care

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Nohl, pedagogia socială este o teorie asupra instituțiilor educative extrașcolare. Reprezentanții pedagogiei sociologice românești au apreciat educația ca fiind determinată, în primul rînd, de societate și ca realizîndu-se din perspectiva exigențelor sociale. Ei au acordat însă, mai mult decît alți teoreticieni străini, o mai mare atenție copilului, cu particularitățile lui. Este aici încă un exemplu de echilibru în pedagogia românească. Pe de altă parte, abordînd problema școlilor țărănești pentru educația tinerilor și adulților ei au făcut pedagogie socială și în accepția

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
și patru, era puternic angrenată în dinamismul vieții politice. Ce sprijin putea să primească atunci un grup de oameni "neangajați" deschis sub aspect filosofic, social, politic? În sfîrșit, pedagogiei românești i-au lipsit oamenii formați într-un mare laborator experimental. Teoreticienii de frunte ai educației din România aveau, prin excelență, o pregătire filosofică. În condițiile în care nimeni nu le-a putut preda abecedarul experimentului pedagogic, cîțiva entuziaști s-au apucat să-l învețe singuri și, după ce l-au asimilat, nimeni

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
p. 206). Ceea ce I. I. Gabrea numește "spiritul etnic în pedagogia românească" nu este altceva decît încercarea de a construi o teorie a educației dedusă din realitățile specifice societății românești, pe baza unei ample investigații cu caracter empiric. Spre deosebire de alți teoreticieni ai educației, pentru care pedagogia, fiind națională, nu putea aspira la statutul de știință, Gabrea vedea posibilitatea întemeierii științifice a teoriei educației tocmai pe investigarea prin colaborarea mai multor forțe științifice a faptului obiectiv al realității sociale și școlare dintr-

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
o nesocotire a realizărilor teoretice asupra educației și învățămîntului din alte țări. Ei cereau însă ca acestea să nu se importe pentru rezolvarea problemelor specifice școlii noastre. Gabrea însuși a încercat în prima sa lucrare, care l-a impus ca teoretician al educației Școala creiatoare (1927) -, să ajungă la un punct de vedere nou, pornind de la principiile pe care se întemeia școala activă. El are astfel meritul de a fi insistat, cu peste 50 de ani în urmă asupra necesității unei

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]