5,147 matches
-
reședința) și Ușurei. Comuna Șușani din județul Vâlcea este pentru prima dată atestată în anul 1531 când se vorbește de satul Sârbi aflat în acea perioada pe valea Sârbeana la vest de valea Beicii (satul a dispărut în urma unei invazii turcești); satul Ușurei este amintit în timpul voievodului Petru cel Tânăr în anul 1569 (sat de oameni liberi); satul Ramesti este menționat în anul 1642 (întemeiat de Badea Ramescu, administrator al moșiei mănăstirii Hurezu de pe acele meleaguri). La sfârșitul secolului al XIX
Comuna Șușani, Vâlcea () [Corola-website/Science/302045_a_303374]
-
să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, capitala raialei turcești, de unde va reveni pe 28 noiembrie cu o armată de 13.000 de turci și 6.000 de munteni, armată spulberată de domnul Moldovei împreună cu noul voievod al Țării Românești. Sub aceste auspicii începe prima domnie a lui Laiotă, ce
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
Sub aceste auspicii începe prima domnie a lui Laiotă, ce urcă pe tronul părintelui său cu numele de Basarab. Nu însă pentru mult timp, căci la sfârșitul lui decembrie, pe 23, Radu cel Frumos trece Dunărea în fruntea unei armate turcești estimată în jurul a 30.0000 de oameni. Laiotă, lipsit de sprijinul protectorului său, este nevoit să renunțe la tron și să se refugieze în Moldova urmărit de oastea turcească ce înaintează până la Bârlad, loc unde este înfrântă de domnitorul Moldovei
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
pe 23, Radu cel Frumos trece Dunărea în fruntea unei armate turcești estimată în jurul a 30.0000 de oameni. Laiotă, lipsit de sprijinul protectorului său, este nevoit să renunțe la tron și să se refugieze în Moldova urmărit de oastea turcească ce înaintează până la Bârlad, loc unde este înfrântă de domnitorul Moldovei. Evident că revenirea pe tron a lui Radu cel Frumos nu îi convenea deloc lui Ștefan, care, în martie 1474, reia eforturile de înscăunare a lui Laiotă. Această expediție
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
despre intențiile otomanilor, acesta pregătind din timp defensiva. Luptele care au urmat se încheie cu strălucita victorie de la Podul Înalt din 10 ianuarie în urma căreia tronul Țării Românești rămâne liber. Laiotă, în fruntea unui corp militar, taie calea unei armate turcești de 8000 de oameni ce se retrăgea din Moldova și îi zdrobește într-o luptă în care, cu mâna sa, taie capul pașei turc. Acestă luptă însă este și ultima dată împotriva turcilor căci după înscăunarea sa, Laiotă se duce
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
scrisoare adresată sașilor Sibiului datată 22 februarie 1476, afirmă că nu se mai poate considera prietenul lor de vreme ce sprijină pe adversarul său. Un protest asemănător este adresat și conducătorilor Brașovului în care spune că de vreme ce el îi protejează de invaziile turcești, "[...]vrăjmașii noștri se ridică din mijlocul vostru și se duc în Moldova împreună cu secuii și-mi pradă țara și se întorc iarăși între voi și beau și mănâncă în casele voastre[...]", totodată, în numele prieteniei cu voievodul Ardealului, le cere "[...]să
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
sec. XV - XVI), plăci circulare din ghips cu ochiuri duble de sticlă pictate (sec.XVI), porțelanuri orientale ori faianță vieneză fragmentară (sec.XVIII - XIX), brățări, fragmente din sticlă albastră translucidă (sec. XVIII), amnare de foc, lulele cu mărci de fabricație turcești și ungurești, în nuanță de culori negre, roșii și cenușii ori smălțuite verzui (sec. XVII - XIX), fierărie gospodărească și menajeră, ba chiar și o săgeată de vânat ( sec. XVII - XIX), osteologie fragmentară, animalieră, acvatică și aviară, între care și capul
Comuna Ștefan cel Mare, Argeș () [Corola-website/Science/302056_a_303385]
-
alăturându-se în 1932, a fost primul membru al Societății care fusese anterior mandat al Societății Națiunilor. După sfârșitul Primului Război Mondial, puterile Aliate se confruntau cu problema eliminării fostelor colonii germane din Africa și din Pacific și a câtorva provincii ne-turcești ale Imperiului Otoman. Conferința de Pace a adoptat principiul că aceste teritorii trebuie administrate de diferite guverne în numele Societății - un sistem de responsabilitate națională supusă supravegherii internaționale. Acest plan, definit ca sistemul de mandat, a fost adoptat de „Consiliul celor
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
Brandenburg Friedrich Wilhelm. La sfârșitul secolului al XVII-lea, slăbitul stat polono-lituanian de sub conducerea regelui Jan III Sobieski mai avea destulă putere să-i înfrângă pe otomani în bătălia de la Viena din 1683. În următorii 16 ani, (în timpul "Marelui război turcesc"), turcii aveau să fie împinși la sud de Dunăre, Europa Centrală scăpând definitiv de amenințarea otomană. Din secolul al XVII-lea, statul polono-lituanian a trebuit să facă față numeroaselor probleme interne și a fost vulnerabilă la amenințările externe. Sistemul său
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
să aloce fonduri pentru construirea unui gard adecvat. În ianuarie 1850 Wilhelm Rach menționa nevoile de însămânțare de primăvară ale grădinii: 600 de trandafiri din soiul cultivat la Dulcești (ținutul Romanului), 200 de trandafiri franțuzești, 400 de lilieci, gherghine, garoafe turcești, și altele, în total 1508 exemplare. În 1851 s-a finalizat în incinta parcului o „florărie” (seră), cu scopul conservării florilor și pentru „osebite răsaduri”. Tot acum s-a construit în parc un carusel cu cai de lemn (operă a
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
Țara Românească "sfat" sau "sfatul țării", uneori "divan", "singlit", "pretoriu" și "scaun de judecată". Dacă sfatul domnesc se întrunea într-o formă lărgită care cuprindea toți marii dregători și colaboratorii lor cei mai apropiați se folosea în sec. XVII termenul turcesc "divan" sau "marele divan". Adunarea cu caracter mai larg care cuprindea reprezentanții boierimii și bisericii se numea "sobor". În Moldova, pentru sfatul restrâns s-a folosit numele de "sfat", "sfat de taină", "sfatul cel mai înalt", "sfatul țării" și "singlit
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
românilor din Dobrogea. Escalada "„crizei orientale”", prin răscoalele antiotomane din Bosnia și Herțegovina din vara anului 1875 și din Bulgaria în 1876, s-a resimțit în Dobrogea printr-o sporire a încordării generale și printr-o înăsprire a atitudinii autorităților turcești. Aceasta situație tensionată nu a împiedicat construirea căii ferate Cernavodă-Constanța (de către o societate britanică), modernizarea porturilor, sporirea bunăstării generale și a numărului școlilor românești (dar și grecești și bulgărești) din Dobrogea, plasate sub oblăduirea călugărului român Nifon Bălășescu (născut în
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
aprilie-iulie 1877, care au constat în ocuparea unor dispozitive de apărare în lungul Dunării de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea în Oltenia a 4 divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre și imobilizarea unor forțe turcești care nu au putut astfel interveni în sectorul unde rușii forțau Dunărea, dar și înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetății Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Turcia, după ce dusese principalul efort militar anti-otoman în Primul război balcanic. În România, Constantin Dobrogeanu-Gherea a protestat vehement împotriva acestei politici care, afirma el, va provoca dușmănia vecinilor sudici ai României pe o frontieră de peste 700 de km. Dacă populația turcească, majoritară în cele două noi județe Durostor și Caliacra, a primit alipirea la România cu indiferență sau chiar favorabil (România fiind pentru Turci un stăpân mai puțin anti-otoman), populația bulgărescă în schimb s-a socotit ocupată, colonizată, și a rezistat
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Victor Hugo și Giuseppe Garibaldi au condamnat public abuzurile otomane din Bulgaria. În Regatul Unit, William Gladstone i-a denunțat pe turci ca „singura mare specie antiumană a omenirii” și a propus ca Europa să ceară „retragerea totală a administrației turcești din Bulgaria, precum și cel puțin din Herțegovina și din Bosnia.” Cea mai puternică reacție a venit din partea Rusiei. Simpatia pentru cauza bulgarilor a dus la o efuziune națională comparabilă cu cea din timpul invaziei franceze din 1812. Din toamna lui
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
rușii nu vor voi să mărșăluiască de-a lungul Dunării și să o traverseze departe de deltă, și că vor prefera calea scurtă pe lângă coasta Mării Negre, ignorând faptul că acea zonă avea cele mai întărite și mai bine aprovizionate fortărețe turcești. Mai în amonte, exista o singură fortăreață bine apărată pe Dunăre, Vidin, care era apărată doar pentru că oamenii conduși de Osman Pașa se întorceau din războiul din Serbia. Campania rusă a fost mai bine planificată, dar s-a bazat mai
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
rusă a fost mai bine planificată, dar s-a bazat mai mult pe pasivitatea turcilor. Inițial, rușii au trimis un efectiv redus de trupe; Dunărea a fost traversată în iunie de o forță de aproximativ , puțin mai mică decât forțele turcești combinate din Balcani (aproximativ ). După ce a întâmpinat dificultăți (la Plevna și Stara Zagora), comandamentul militar rusesc a realizat că nu are resursele necesare și a trecut pe o poziție defensivă. Rușii nu au avut suficiente forțe să asedieze permanent Plevna
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
sfârșitul lui august, întreaga campanie fiind întârziată cu două luni. La începutul războiului, Rusia și România au distrus vasele de pe Dunăre și au minat fluviul, asigurându-se astfel că armata rusă poate trece Dunărea în orice punct, fără opoziția flotei turcești. Comandanții turci nu au apreciat semnificația acțiunilor rușilor. În iunie, un mic contingent rusesc a trecut Dunărea în apropierea deltei, la Galați, și s-a îndreptat spre Rusciuc. Aceasta i-a făcut pe otomani să fie siguri că grosul forțelor
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
eliberat trecătoarea Șipka de trupe otomane. În Caucaz, și anume în Georgia și Armenia se afla o forță rusească formată din aproximativ de oameni sub comanda Marelui Duce Mihail Nikolaevici, guvernatorul general al Caucazului. Ea avea în față o armată turcească de de oameni condusă de generalul Ahmed Muhtar Pașa. Deși armata rusă era mai bine pregătită pentru luptă, din punct de vedere tehnologic era deficitară la capitolul artilerie grea, fiind depășită, de exemplu, de tunurile Krupp de fabricație germană de
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
ocupând orașul Bayazid la 27 aprilie 1877. Capitalizând victoria lui Ter-Gukasov de la Bayazid, forțele rusești au avansat și mai mult, ocupând regiunea Ardahan la 17 mai; unitățile rusești au asediat și orașul Kars în ultima săptămână din mai, deși întăririle turcești au înlăturat asediul, și le-au împins înapoi. Turcii i-au încurajat pe kurzi să atace armenii din Bayazit și Alașkert. În octombrie 1877, armata turcească a lansat un contraatac masiv lângă Ajaria. La 19 iulie, trupele lui Muhtar Pașa
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
unitățile rusești au asediat și orașul Kars în ultima săptămână din mai, deși întăririle turcești au înlăturat asediul, și le-au împins înapoi. Turcii i-au încurajat pe kurzi să atace armenii din Bayazit și Alașkert. În octombrie 1877, armata turcească a lansat un contraatac masiv lângă Ajaria. La 19 iulie, trupele lui Muhtar Pașa controlau Ajaria. În lunile care au urmat, forțele rusești ale generalului Lazarev au încercat sa recupereze regiunea, dar au eșuat de fiecare dată. Același general a
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
aproximativ 515.000 de musulmani turci au fost expulzați din Bulgaria în alte zone ale Imperiului Otoman, și nu s-au mai întors. În timpul conflictului, mai multe clădiri și centre culturale musulmane au fost distruse. O bibliotecă mare cu cărți turcești vechi din Tărnovo a fost arsă în 1877. Multe moschei din Sofia au dispărut, șapte dintre ele fiind distruse într-o noapte din decembrie 1878 când o furtună a mascat sunetele exploziilor puse la cale de armata rusă. Și populația
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
avea ca misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; și o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, țelul final al armatei turcești nu a putut fi determinat până la trecerea munților. Din nefericire, după ce turcii au traversat munții, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii, deși rare, au consemnat faptul că Ludovic a preferat să se retragă
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
lor fiind luat de burghezia germană și maghiară. După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei ,sultanul,in data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului. Prada de război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești;la 21 septembrie sultanul hotărăște retragerea trupelor otomane.Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei.La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creștine:la Zagreb armata
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
care au lucrat pământul spahiilor numiți Rayas. "Codul de Rayas" a reformat legislația care reglementează taxele și impozitele pe care urmează să fie plătite de către Rayas, ridicarea statutului lor mai sus în iobăgie în măsura în care iobagii creștini ar migra spre teritoriile turcești și să beneficieze de pe urma reformelor. Sultanul a jucat un rol important în protejarea evreilor din imperiul său. La sfârșitul anului 1553 sau 1554, la sugestia de medicului său favorit Moise Hamon care era evreu, sultanul a emis un decret denunțând
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]