5,010 matches
-
am luat din nou la revedere și am mers înapoi la mașină: — Du-mă departe de aici, Bernie, șuieră ea în timp ce-i deschideam portiera. Până să pornesc eu motorul, ea plângea din nou, numai că de data asta era de uimire și oroare: Nu pot să cred că oamenii ar putea fi atât... atât de malefici, suspină ea. — Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, i-am zis. Zău că-mi pare. Aș fi dat orice să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
e de făcut cu voi. Arthur Nebe chemă paznicii care așteptau gata pregătiți și, când apărură, le ordonă să-i escorteze pe cei trei în camerele lor. Între timp, aproape fiecare ofițer SS din jurul mesei rămăsese cu gura căscată de uimire. Numai Heydrich stătea calm, cu fața-i prelungă netrădând nici un semn din satisfacția pe care o simțea, în mod sigur, la vederea înfrângerii dușmanilor săi, nu mai mult decât dacă fața lui ar fi fost făcută din ceară. După ce Weisthor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bătaia luminii. Părea unul dintre acele mici nevertebrate, cu exoscheletul anemic, care ies din pământ primăvara. Tot așa și ea părea să-și facă apariția dintr-o trudă. Mergea spre casă într-o zi oarecare a mizerabilei sale vieți, fără uimire. Ce caracter avea? De ce se machia atât de puternic? Sacul din petece colorate i se lovea de picioare. Trebuia să plec. Se oprise într-un con de umbră. Puse jos una din plase și-și atinse ceafa încălzită, își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în păr și mă mângâie. A înțeles, mă cunoaște, știe cum fac dragoste. Nu știe că o fac atunci când mi-e frică. Știu că nu pot s-o uimesc, dar asta nu mi se pare chiar atât de groaznic. Absența uimirii ne dă siguranță, ne îndreptăm spre o stare de bine distribuită în manieră echitabilă. Este un adagio precis ca și ticăitul unui ceasornic pe noptieră. Trupurile sunt calde, sexele, mușchi bine educați, pulsează blând. Dar în partitura asta, iubita mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spre un raft și scotea o oală, o farfurie. Spălase roșiile cu multă atenție, una câte una, și acum, aplecată desupra tocătorului mișca în grabă un cuțit, mărunțind condimentele. Ținea lama lipită de degete cu multă siguranță. Și descopeream cu uimire că Italia era o gospodină curată și precisă, stăpână pe gesturile ei, pe bucătăria ei. Așteptam stând jos, rezervat și puțin rigid, ca un oaspete politicos. — E aproape gata. Părăsi bucătăria și se închise în baie, am auzit-o dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cunoscut-o pe fata aia doar cu o seară mai înainte. — Excelent! Emmy bătu din palme și își vârâ picioarele înapoi în apă. Ia spune-mi, George, ce părere ai despre — Se opri în mijlocul propoziției și, cu gura căscată de uimire, se holbă la George care parcă se materializase chiar în fața ei. Înainte ca ea să mai apuce să gândească sau să zică ceva, el se strecură între picioarele ei, își sprijini genunchii de marginea bazinului și o sărută. Prea surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îi văzuse Adriana vreodată. Mai mult decât frumoși — absolut încântători. Vânzătoarea atinse cu mare grijă unul din ei cu o unghie perfect îngrijită și spuse: Sunt minunați, nu-i așa? Adriana respiră pentru prima dată după un minut întreg de uimire. — Sunt deosebiți. Cu safire, cum sunt cei pe care i-a purtat Salma Hayek la premiile Oscar, șopti ea. Femeia ridică iute capul și se uită surprinsă la Adriana. — Vai, dar văd că te pricepi la bijuterii, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
avea să aducă viitorul. Lucrurile mergeau destul de bine când el a făcut pasul de a o cere de soție. Și nu numai că a cerut-o de soție, dar i-a și pus inelul pe deget în timp ce Leigh încremenise de uimire, apoi a sărutat-o pe gură că tot îi rămăsese deschisă, nevenindu-i să creadă. În viața ei nu fusese așa nepregătită pentru ceva și nu trebuia să fii un geniu să vezi că în ultimele câteva luni era chinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială“. Cei trei cheflii se uită unul la celălalt, ca și cum nu le-ar veni să creadă. Gicu surâde. Gore bate mărunt din buze și dă să aprindă altă țigară. Numai Sandu Își revine din uimire și spune cu sete, Înainte de a duce către gură paharul cu tâmâioasă: Păi aia e, m-am prins. Gore, Gicule, e clar ca lumina zilei. După rocfelăr s-au luat boc și băsescu. Ăla cu ordinea mondializată, ăștia cu dezordinea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
greutate nevăzută. Femeia plângea. ― Nu mai e oare nici o speranță, domnule doctor ? ― E mort, spune Rieux. Moartea portarului, putem s-o spunem, a constituit sfârșitul acestei perioade pline de semne descumpănitoare și începutul unei alteia, relativ mai dificile, în care uimirea primelor zile s-a transformat încetul cu încetul în panică. Concetățenii noștri, acum își dădeau seama, nu se gândiseră niciodată că orășelul nostru putea fi un loc indicat anume unde șobolanii să moară la soare și portarii să piară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
astea la pușcărie, spusese tutungioaica, oamenii cinstiți ar putea să răsufle. Dar trebuise să se întrerupă în fața agitației subite a lui Cottard, care se năpustise afară din prăvălie fără un cuvânt de scuză. Grand și tutungioaica, cu brațele atârnând de uimire, îl priviseră cum fuge. Mai târziu, Grand avea să-i semnaleze lui Rieux și alte schimbări în caracterul lui Cottard. Acesta din urmă avusese întotdeauna păreri foarte liberale. Chiar fraza lui favorită: "Cei mari îi mănâncă totdeauna pe cei mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
privea telegrama oficială pe care i-o întinsese prefectul spunând: "S-au speriat". Telegrama conținea: "Declarați stare de ciumă. Închideți orașul." II Începând din acest moment, putem spune că ciuma a devenit problema noastră, a tuturor. Până atunci, cu toată uimirea și neliniștea pe care le-o aduseseră concetățenilor noștri aceste întâmplări ieșite din comun, fiecare își văzuse mai departe de treburile lui, cum putea, la locul lui obișnuit. Și, fără îndoială, asta ar fi trebuit să continue. Dar porțile o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
PLINĂ TRAGEDIE, ÎNTR-O DIMINEAȚĂ, ÎNTR-ADEVĂR, RĂSUNASERĂ ÎMPUȘCĂTURI ȘI, AȘA CUM SCRIA TARROU, CÂTEVA SCUIPĂTURI DE PLUMB UCISESERĂ MAJORITATEA PISICILOR ȘI BĂGASERĂ GROAZA ÎN CELELALTE, CARE PĂRĂSISERĂ STRADA. ÎN ACEEAȘI ZI, BĂTRÂNELUL IEȘISE PE BALCON LA ORA OBIȘNUITĂ, ARĂTASE OARECARE UIMIRE, SE PLECASE, CERCETASE COLȚURILE STRĂZII ȘI SE RESEMNASE SĂ AȘTEPTE. MÂNA LUI LOVEA ÎNCET GRATIILE BALCONULUI. MAI AȘTEPTASE ÎNCĂ, FĂRÂMIȚASE PUȚINĂ HÂRTIE, INTRASE ÎN CASĂ, IEȘISE DIN NOU, APOI DUPĂ CÂTVA TIMP DISPĂRUSE DEODATĂ ÎNCHIZÂND FURIOS ÎN URMA LUI UȘA CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
FOARTE REPEDE. UN SUFLU CĂLDUȚ CARE VENEA DINSPRE MARE MIȘCA UȘOR PERDELELE UȘILOR CU GEAM. CÂND S-AU FĂCUT ORELE DOUĂZECI ȘI UNU, RAMBERT A BĂGAT DE SEAMĂ CĂ LA MESE NU MAI ERA NIMENI ȘI CHELNERIȚA SE UITA LA EL CU UIMIRE. A PLĂTIT ȘI A IEȘIT AFARĂ. ÎN FAȚA RESTAURANTULUI, O CAFENEA ERA DESCHISĂ. RAMBERT S-A INSTALAT LÂNGĂ TEJGHEA ȘI SUPRAVEGHEA INTRAREA RESTAURANTULUI. LA ORELE DOUĂZECI ȘI UNU ȘI TREIZECI, S-A ÎNDREPTAT SPRE HOTEL, CĂUTÂND ZADARNIC ÎN MINTE UN MIJLOC DE A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lumina creștea. În celelalte cinci paturi, forme de corpuri se mișcau și gemeau, dar cu o discreție care părea convenită. Singurul care striga, la celălalt capăt al sălii, scotea la intervale regulate mici exclamații care păreau să exprime mai degrabă uimire decât durere. Se părea că, nici pentru bolnavi, nu mai era spaima de la început. Era, acum, un soi de consimțire în felul lor de a suporta boala. Singur copilul se zbătea din toate puterile. Rieux, care din timp în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pure - am citit de curând comentariile estetice ale abatelui Bremond - decât un poet de circumstanță. După cum Evangheliile și epistolele pauline nu sunt altceva decât scrieri de circumstanță. Și acum, parcurgând „Portretul“ lui Cassou și privindu-mă în el, nu fără uimire, ca într-o oglindă, dar într-o oglindă în care vedem mai mult oglinda decât pe cel oglindit în ea, încep prin a mă opri la faptul că, oprindu-mă la toate etapele lecturilor mele, nu m-am oprit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
islamic (pretins agnostic). Fetele astea două din Kabul nu pot participa la dispute intelectuale. Nu au astfel de exercițiu deloc. Li se face frică și apoi nu pot, realmente nu pot, contrazice bărbați. Ne privesc pe noi cu teamă și uimire. - Ne e frică să discutăm filosofie și politică. De parcă după aceea ni se poate întâmpla o nenorocire. Vineri Întrunire oficială la Institutul de Studii Orientale (Middle East). Walizada tremura toată. - Nu vreau să mă întrebe nimic despre politică. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cinci, o aud că rostește, pe un ton tăios. Și îmi amintesc că te-am rugat foarte clar să... În clipa în care ajunge în pragul ușii de la bucătărie și se uită înăuntru, amuțește încet și îi cade fața de uimire. Mă întorc și îi urmăresc privirea, în timp ce trece în revistă șirul nesfârșit de farfurii cu sandvișuri. — Dumnezeule mare ! o aud când îi revine în sfârșit vocea. E... foarte impresionant ! — Nu știam sigur ce umplutură preferați, spun. Evident, data viitoare n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la sfârșitul paginii, unde o bufniță ca din desene animate, în ținută de avocat, îmi arată spre o linie punctată. Nume : Samantha Sweeting Ocupație : După o clipă de șovăială, scriu „ajutor domestic”. În clipa în care scriu cuvintele, clipesc de uimire. Chiar fac asta. Chiar mă angajez pe postul ăsta, la sute de kilometri de viața mea de până acum, în toate sensurile. Și nimeni nu știe ce fac. Nu știu de ce, îmi vine subit în minte imaginea mamei și expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am trezit că nu am nici măcar un articol de îmbrăcăminte negru. Îmi pun cu grijă o rochie roz mulată și o pereche de sandale și mă uit în oglindă. E prima oară când port roz în viața mea. Dar, spre uimirea mea, nu îmi stă rău deloc ! Singurul lucru care mă deranjează e șuvița decolorată. Va trebui să fac ceva în legătură cu ea. Pornesc pe hol, dar dinspre dormitoriul soților Geiger nu se aude nici cel mai mic zgomot. Trec în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de nesimțit... Trish ridică glasul și-și șterge o lacrimă apărută subit în colțul ochiului. Tu cum crezi că mă simt, când știu că pentru tine sunt doar... un trofeu ? Trofeu ? Fac eforturi să nu pufnesc în râs. — Trish. Spre uimirea mea, Eddie urcă scările cât de grăbit îi permite burta. Să nu mai spui asta niciodată. O prinde de umeri și o privește adânc în ochi. Întotdeauna am fost ca unul. Știi foarte bine. Încă de la Sydenham. Întâi Portugalia, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aduci aminte când ai gătit ultima dată în bucătăria asta ? Fără să vreau, îmi scapă un surâs. — Apocalipsă de miel, vrei să spui. — Mazăre fină. N-o s-o uit niciodată. Ia o gură de pește, clătinând din cap cu maximă uimire. Apropo, e foarte bun. Îmi vine în minte imaginea acelor gloanțe minuscule și negre ; imaginea mea alergând bezmetic în debandada generală ; bezeaua făcând pleosc pe podea... și, fără să vreau, îmi vine să râd. Am făcut progrese enorme de atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ea ? Vocea lui Trish o ia pe niște înalte care-ți zgârie urechea. A făcut socoteala în cap ! Se răsucesc amândoi pe călcâie pentru a se uita mai bine la mine. — E autistă ? Trish pare să nu-și revină din uimire. Of, pentru numele lui Dumnezeu. Dacă mă întrebați pe mine, asta-i numai vina filmului Rain Man. — Nu sunt autistă ! Spun. Doar că... doar că pur și simplu mă pricep la socoteli. Nu e mare lucru... Spre marea mea ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prealabil. Și cică mă roagă, dacă sunt amabil, să calc pe pietriș în vârful picioarelor. În vârful picioarelor, auzi. — De ce ? — Din cauza idioatei ei de musafire. Toată lumea trebuie să-i caute în coarne. O nenorocită de avocată. Clatină din cap a uimire. Auzi, că munca ei e foarte importantă. Și munca mea e la fel de importantă ! — Vine ! se aude brusc vocea stridentă a lui Trish dinspre bucătărie, urmată la scurt timp chiar de Trish. Suntem gata cu toții ? Deschide în lături ușa de la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să mai las chestia asta să continue. — Îhm... doamnă și domnule Geiger... doamnelor și domnilor... e foarte drăguț din partea dumneavoastră și sunt foarte mișcată. Înghit în sec, scormonindu-mi creierii cum să o spun. Dar... nu e ziua mea. Spre uimirea mea, toată lumea izbucnește în râs. — V-am spus c-așa o să se întâmple ! spune Trish încântată. Mi-a zis c-o să nege. — Să știi că nu e chiar așa de rău să îmbătrânești cu un an, spune Nathaniel cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]