8,307 matches
-
de astăzi a călugărilor numără douăzeci de mănăstiri mari, 10 sate (skele), 250 de chilii izolate și la 150 de sihăstrii. Fiecare nație de lege greco-orientală are una sau mai multe mănăstiri, în care și azi vin în fiecare an vizitatori din Rusia, de la noi, din Ardeal, din Sîrbia, din Bulgaria, Grecia, Asia Mică, Constantinopole ș. a. Gălugării înșii, astăzi în număr de 10000, între cari o mie de români, se recrutează din toate națiile de lege răsăriteană și trăiesc după regula
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
nu se aplică furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere cu un nivel de audiență mai mic de 1%, audiența unui serviciu media audiovizual la cerere ar trebui să fie determinată prin raportarea numărului de abonați sau, după caz, de vizitatori unici ai serviciului respectiv la numărul de abonați la nivel național la serviciile de transmisie de date care asigură accesul la internet în bandă largă. (4) În scopul aplicării dispozițiilor alin. (1) și (2) , furnizorii au obligația de a preciza
DECIZIE nr. 573 din 25 iunie 2025 () [Corola-llms4eu/Law/299703]
-
nava de comandă. Poate că, acum că ești în termeni de prietenie atât eu împăratul cât și cu mama lui s-ar putea aranja ceva." Gosseyn Trei îi răspunse în minte: "După câte știu eu, ar fi interesat să aibă vizitatori. Dar nu chiar acum." " După părerea celor de aici nu ar fi o idee prea bună, răspunse Gosseyn Doi. Așa că vom mai discuta despre asta mai târziu." Gosseyn Trei nu mai insistă asupra problemei. Fusese c conversație mentală rapidă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pe degete o ojă de culoare lactată; altele se spoiau în culori sangvinolente sau petrolifere, de negăsit prin magazine. Băieții erau puțini, nesemnificativi, curioși. Așa începea cursul și tot așa se termina: pândindu-ne absent, reciproc. Confruntarea părea interesantă. Iarna, vizitatorii crăpau ușor geamurile în spatele meu, să ies înțepenit de la ore; vara, dimpotrivă, închideau toate geamurile, până sus, cu cârligele de lemn, să clachez în etuvă. Mai încercau și-alte metode, mai puțin subtile, dar la fel de eficiente: clămpănitul ușii de la amfiteatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luni. Căminul Feliciei arăta ca viața ei. Discret, alburiu, ascuns de priviri. În plus, mirosea a varză și-avea atașat la intrare vreo 60 de cutii poștale: turtite, crăpate sau încuiate cu două lacăte, sparte și ele. Pe lift, un vizitator lipise o etichetă: „VÎND GARSOMIERĂ“. Șirul stătea strâmb, cineva proiectase greșit ansamblul sau poate cutiile se descentraseră, ca urmare a loviturilor încasate. Unele uși erau strivite, altele făceau unghiuri, majoritatea atârnau despicate. O minte ageră ar fi observat acolo un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ricoșau penibile și descusute. Ne-am mai întâlnit o dată, în vacanța de iarnă, la târgul de carte de la Romexpo. De data asta nu mai puteam da vina pe întâmplare: fusesem urmărit, provocat să iau repede o decizie printre sutele de vizitatori cu pungi și sacoșe policolore. Maria îmi făcea cu mâna de undeva de sus, de pe-o rampă plină de Heidegger și Cioran ca un catafalc suit într-un camion. Venise îmbrăcată din cap până în picioare în negru: într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
blană. Mâna care mă tachina purta o mănușă subțire din catifea, în ton cu cizmele cu toc înalt. Pe degetul mijlociu, peste mănușă, avea alt inel, de-argint, cu-o piatră voluminoasă și deschisă la culoare; contrastul, delicios, atrăgea privirile vizitatorilor. Cu cealaltă mână, își trecea nervos degetele peste catarama poșetei. M-am apropiat încrezător, cu bunăvoință. În fond, eu eram profesorul, stăpânul, omul care punea în final nota. Dinu Maria Raluca rămânea doar un nume în catalog, asociat unui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să distingi femei, vaze cu flori și fazani morți. Îmi plăceau în schimb ramele, aurii, precise, borcănate, puteai să le dai jos și să te iei la bătaie cu ele. Sus, la etaj, am bătut la ușa Mariei, ca un vizitator conștiincios. Mi-a deschis veselă, în halat, cu o pată minusculă de vopsea lipită în păr. Exact acolo am sărutat-o, în punctul ăla strategic, care fusese cucerit. Simțeam vopseaua între dinți, intrusul fusese îndepărtat. „Pe unde-ai umblat?“, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îți aranjau motorul în câteva ore: intrai să faci schimbul de ulei, și ieșeai cu injectoare de Cielo. Nicăieri nu te simțeai în siguranță. Vecinii îți citeau corespondența din calculator (uneori, și plicurile poștale), administratorii îți umflau nota la întreținere. Vizitatorii de-ocazie îți trăgeau preșul de la intrare sau desfăceau pastila fosforescentă de la întrerupătorul de scară. Dacă aveai ghinion, pierdeai și ghivecele cu flori. Era mai simplu să numeri ce nu se evapora, dar nu rămâneai cu mare lucru. O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceva de genul ăsta.“ Suna bine, parcă eram un detectiv în acțiune. „Sunt mai multe variante. Însă povestea cu Poe nu se termină aici.“ „Nici o poveste bună nu se termină odată cu sfârșitul.“ „Așa e. Chiar și după moarte, Poe are vizitatori devotați. Începând din 1949, în fiecare an, un necunoscut vine noaptea și-i lasă pe mormânt o sticlă de coniac pe trei sferturi goală și trei trandafiri. De ziua lui. Tare, nu?“ „Simbolistica florală-mi scapă. Și, oricum, cine-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
profit, zero.“ „Credeam că temperatura și toate bazaconiile ălelalte sunt reglate-n sală, prin senzori speciali. În filme așa ți-arată.“ „Sunt. Problema e alta: la câtă lume se vânzolește prin fața lor (mai pui și că unul din douăzeci-treizeci de vizitatori trage pe-ascuns o poză cu blitz), e imposibil să obții un reglaj constant, chiar prin geamul de protecție. Particolele trec și afectează tabloul. Mai devreme sau mai târziu, inevitabilul se produce: pete, secțiuni desprinse sau cojite, pierderea proprietății culorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tuzla, dar și prin alte părți: în București, la Viena, Dumnezeu știe unde. Îmi constituisem propriul Stat Mental, îi adoptasem alfabetul, drapelul și moneda națională. Mă numisem și prim-ministru sau dictator peste teritoriul al cărui singur cetățean, locatar și vizitator eram. Îl populasem cu flora și fauna minții mele, după placul și dispoziția cuvintelor care îmi treceau prin cap. Maria, Mihnea și tânărul Lupu habar n-aveau. Păreau ocupați, fiecare cu hobby-urile lui, cu micile motorașe iluzorii care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe pulpe), și-n sala de cinematograf de la „Scala“ (puteai sări peste cordonul de la etaj, pentru a ajunge în balconul închis publicului), și în mașina parcată noaptea lângă ștrandul Poligrafiei, zis „3 Tufane“ (de la telefoanele din zonă, devastate periodic de vizitatori), și-n camera colegei din vila 12 (mama ei, stewardesă la „Tarom“, era mai mereu plecată de-acasă). Nici părinții nu fuseseră cuminți. Nu știu de ce, întotdeauna ni-i imaginasem sobri și asexuați, un angrenaj cu două trupuri cuplate zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vremea tranzacțiilor, și Economiștii Minții se întâlneau să negocieze spațiile rămase libere și să redeseneze topografia locurilor scoase la licitație pe piața cerebrală, Bucureștiul n-avea nimic de oferit. Un cumpărător dorea să achiziționeze cupola Galeriilor Lafayette și discuțiile tuturor vizitatorilor din ziua de 12 octombrie. Altcineva vindea turnurile gotice din Stephansdom. Un al treilea prelua canalul Herengracht, cu inelul său de apă. Alt client evalua gara din Amsterdam, cu toți cei 8657 de piloni de lemn care-o țineau deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și poate și de recunoștință, șuvoaie fierbinți de urină, direct pe cărămida solidă a cunoașterii. Bălțile musteau, alimentate de nevoile oamenilor, într-un du-te-vino calm și perpetuu: petele nu apucau să se usuce, că apăreau altele noi, stropite generos de vizitatori. Arsura se întindea pe coloane și arcade, pârjolind liniștit arhitectura neoromană. Grupuri de Nero și Caligula în zdrențe sau la costum, cu diplomatul odihnit între picioare, lichefiau zidurile, ca niște pompieri cu jetul de flăcări îndreptat spre un pericol imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Felinarele nu mai funcționau de la pașopt; Filimon, din caleașcă, era ultimul care le văzuse aprinse. Mă simțeam bine pe piatra cubică, răceala ei curată mă încuraja să merg mai departe. Sub tonete dormeau cerșetorii, imuni la mirosul pestilențial și la vizitatorii care făceau cu schimbul la perete. Trecătorii își vedeau de treabă, ca niște zugravi meticuloși, angajați să spoiască fațada. Dacă n-ar fi răsărit soarele, opera ar fi continuat la nesfârșit: dimineața, n-ai mai fi găsit Facultatea de Litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în ochi, ca niște patrafire. În față, dar jos, la nivelul parterului, se aprinseseră câteva lumini și se simțea mișcare. Mi-am cercetat ceasul: 22.30. La ora asta, Facultatea de Litere chiar se închisese, iar biblioteca nu mai primea vizitatori. „Se pare că nu suntem singurii iubitori de cultură...“, l-am anunțat pe Mihnea. Nu mi-a răspuns dar, din priviri, ne-am înțeles s-o luăm din loc. Am pornit-o cu pași adăugați. Ne grăbeam să străbatem pasarela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe prinț, care se instalase pe scaun chiar lângă el, ținându-și bocceluța în mâini. Dacă-mi permiți, zise prințul, mai bine aș sta aici cu dumneata, căci ce să fac singur dincolo? — În vestibul nu puteți rămâne, fiindcă sunteți vizitator, adică oaspete. Vreți să vorbiți chiar cu generalul? După toate aparențele, lacheul nu se putea împăca cu gândul că trebuie să introducă un asemenea vizitator și se decisese să-l mai întrebe o dată. — Da, am o problemă... dădu prințul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu dumneata, căci ce să fac singur dincolo? — În vestibul nu puteți rămâne, fiindcă sunteți vizitator, adică oaspete. Vreți să vorbiți chiar cu generalul? După toate aparențele, lacheul nu se putea împăca cu gândul că trebuie să introducă un asemenea vizitator și se decisese să-l mai întrebe o dată. — Da, am o problemă... dădu prințul să înceapă. Nu vă întreb ce problemă aveți, treaba mea e numai să vă anunț. Însă în absența secretarului, v-am spus doar, nu intru ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nu vă întreb ce problemă aveți, treaba mea e numai să vă anunț. Însă în absența secretarului, v-am spus doar, nu intru ca să-i spun generalului. Suspiciunea omului creștea parcă din ce în ce mai mult; prea din cale-afară nu semăna prințul cu vizitatorii obișnuiți, deși, destul de des, aproape în fiecare zi, la o anumită oră, generalul era nevoit să primească, mai ales în chestiuni de afaceri, oaspeți uneori foarte diferiți. Totuși, deși avea experiență și instrucțiunile primite erau destul de cuprinzătoare, valetul simțea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
anumită oră, generalul era nevoit să primească, mai ales în chestiuni de afaceri, oaspeți uneori foarte diferiți. Totuși, deși avea experiență și instrucțiunile primite erau destul de cuprinzătoare, valetul simțea o mare îndoială; medierea secretarului pentru a-l anunța pe acest vizitator era necesară. — Chiar... veniți din străinătate? întrebă el parcă fără voie și se fâstâci; voise, poate să întrebe: „Chiar sunteți prințul Mâșkin?“ — Da, mai adineaori am coborât din tren. Mi se pare mie sau ai vrut să mă întrebi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de trei ore. De altfel, cum crezi dumneata, pentru că doar se zice: câte bordeie... Hai, spuneți și dumneavoastră, cum să vă anunț? mormăi valetul aproape fără voie. Mai întâi, n-ar trebui să stați aici, ci în anticameră, pentru că sunteți vizitator, adică musafir, și o să fiu luat la rost... Și-apoi, aveți de gând să vă mutați la noi? adăugă el, după ce mai aruncă o privire spre bocceaua prințului, care, evident, îl îngrijora. — Nu, n-am de gând. Chiar dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințului era simplă, dar, cu cât era mai simplă, cu atât devenea mai absurdă în cazul de față, iar experimentatul valet nu putea să nu sesizeze un aspect care era absolut decent de la om la om și absolut indecent de la vizitator la servitor. Și, deoarece servitorii sunt mult mai inteligenți decât îi cred de regulă stăpânii lor, valetului îi intraseră în cap două bănuieli: sau prințul e un coate-goale venit să cerșească, sau e pur și simplu un prostuț lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu veselie, și deci încă ai mai fi fost îngrijorat din pricina pelerinei mele și a boccelei. Acum, zic eu, poate că nici nu mai are rost să-l aștepți pe secretar, ai putea să mă anunți și singur. Pe un vizitator ca dumneavoastră nu-l pot anunța în lipsa secretarului. Pe deasupra, însuși generalul mi-a poruncit să nu-l deranjez oricine ar veni, atât timp cât e cu colonelul. Numai Gavrila Ardalionovici are voie să intre oricând. — E funcționar de stat? — Gavrila Ardalionovici? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lacheul ajunsese deja la această concluzie -, totuși, în cele din urmă, valetului i se păru că nu se cade să întrețină discuția cu acesta, în pofida faptului că prințul îi plăcea, desigur, în felul său. Însă, din alt punct de vedere, vizitatorul îi provoca o indignare categorică și brutală. — Generăleasa când primește? întrebă prințul, așezându-se iar pe scaunul pe care stătuse până atunci. — Asta, rogu-vă, nu-i treaba mea. Primește la ceasuri diferite, depinde de persoană. Modistei i se permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]