KorAP: Find »[drukola/base=actor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1639 1640 1641 ...1648 >

41,195 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

obiect vital de analiză. Pentru analiza prezenței în conștiința colectivă a problemelor sociale sunt utilizate metode ca sondajele de opinie, scalele de atitudine, focus-grupurile, dar și analizele de conținut (presă, discurs politic). O atenție specială trebuie acordată formulările „problemelor-cauză” de către actorii sociali și funcțiilor acestor formulări. 3. Analiza activității colectivității de a face față problemelor sociale - în primul rând trebuie făcută o listă cu activități/soluții practicate de colectivitate; în al doilea rând, este necesară evaluarea eficacității/eficienței soluțiilor practicate. 4

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ale paradigmei dezvoltării sociale și, totodată, fazele procesului de dezvoltare socială. Prima fază: identificarea și diagnoza problemei sociale; estimarea voinței colectivității de a acționa pentru soluționarea acesteia. Faza a doua: identificarea obiectivelor de dezvoltare, formulate în conștiința colectivă, în demersul actorilor sociali, sau propunerea unor noi obiective. Societățile actuale sunt tot mai mult orientare spre dezvoltarea unor programe de dezvoltare socială. Se produce o multiplicare a obiectivelor de dezvoltare. Faza a treia: identificarea soluțiilor practicate/propuse în discuțiile colective; formularea unor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
forma unor obiective specifice acestor instituții care să convertească obiectivele planului; motivarea participării la aplicarea planului - interiorizarea planului la nivelul indivizilor, a instituțiilor și a organizațiilor. Faza a șaptea: monitorizarea implementării planului. Implementarea planului reprezintă o mulțime de acțiuni ale actorilor implicați. Aceștia pot avea motivații diferite, interese convergente sau divergente, priorități proprii. De aceea, nu este suficient „să dai sarcini”, ci trebuie să urmărești continuu realizarea acestora. Acest tip de control este desemnat tot mai mult prin termenul monitorizare. Monitorizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dacă se aplică prevederile planului într-un mod corect. Rapoartele de monitorizare au mai multe funcții. În primul rând, se asigură aplicarea planului pentru a realiza, prin aplicarea acestuia, obiectivul propus. În al doilea rând, se asigură orientarea continuă a actorilor implicați pentru a acționa în direcția conținută în plan. Se creează o conștientizare și o interiorizare a obiectivului. Actorii individuali și colectivi, instituțiile interiorizează obiectivul/planul și creează o „cultură a orientării spre dezvoltare”. Monitorizarea poate asigura implementarea cu succes

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
se asigură aplicarea planului pentru a realiza, prin aplicarea acestuia, obiectivul propus. În al doilea rând, se asigură orientarea continuă a actorilor implicați pentru a acționa în direcția conținută în plan. Se creează o conștientizare și o interiorizare a obiectivului. Actorii individuali și colectivi, instituțiile interiorizează obiectivul/planul și creează o „cultură a orientării spre dezvoltare”. Monitorizarea poate asigura implementarea cu succes a planului, dar nu neapărat realizarea obiectivului global propus. Aceasta depinde nu numai de aplicarea consecventă a planului, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de eventualul eșec sau de eficacitatea scăzută. Cauzele pot fi: deficiențe în operaționalizarea strategiei - în acest caz, este nevoie de revederea planului în perspectiva strategiei -, în implementarea planului - se revede modul de implementare a acestuia - sau în realizarea sa de către actori - se identifică deficiențele prin monitorizare și se revede motivarea actorilor; în fine, poate că strategia este responsabilă și, în acest caz, se reconsideră strategia, se caută alternative. Faza a noua: monitorizarea dinamicii problemei sociale. Nu numai implementarea unei strategii determină

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
deficiențe în operaționalizarea strategiei - în acest caz, este nevoie de revederea planului în perspectiva strategiei -, în implementarea planului - se revede modul de implementare a acestuia - sau în realizarea sa de către actori - se identifică deficiențele prin monitorizare și se revede motivarea actorilor; în fine, poate că strategia este responsabilă și, în acest caz, se reconsideră strategia, se caută alternative. Faza a noua: monitorizarea dinamicii problemei sociale. Nu numai implementarea unei strategii determină dinamica respectivei probleme sociale, ci și intervenția altor factori. Este

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
cu acțiuni efective de educație civică, economică și sanitară în cadrul unor instituții renovate: căminul cultural ca asociație obștească pentru organizarea acțiunii de reformare a satului, școli țărănești și școli populare pentru educația adulților. ISR a construit un nou tip de actori sociali care îmbină cunoașterea cu experiența. Studenții, specialiștii din diferite discipline, au conlucrat autoritățile locale, zonale și centrale la proiecte concrete: organizarea unor „cooperative sănătoase”, executarea unor ameliorări silvice, zootehnice, agricole, edilitare și sanitare, proiectarea și construirea unor sate-model etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Această confruntare politică se prelungește mult după 1997 și mai continuă și azi. Populația, pentru care această confruntare este lipsită de miză, a respins de fiecare dată guvernarea în funcțiune. După 1997, tranziția politică românească se complică însă, pentru că noul actor care intră în scenă, capitalul occidental în general și cel european în special, acționează, de asemenea, cu prioritate politic. Capitalul occidental a observat repede că punctul forte al capitalului național este rețeaua de relații politice și administrative, în vreme ce slăbiciunile sale

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
E. Zamfir, 1995, p. 12). Extrapolând această definiție la spațiul Uniunii Europene, responsabilitățile tradiționale ale statului sunt transferate construcției instituționale a Uniunii Europene: Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. În cadrul unui proces clar reglementat de consultare a tuturor actorilor relevanți, acestea elaborează seturi de măsuri cu caracter social vizând, în primul rând, asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor statelor membre. Un exemplu în acest caz este procesul complex de elaborare și implementare a Strategiei Europene de Ocupare a Forței de Muncă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de valori agreate de toate statele membre. Dar care sunt aceste dezirabilități la nivel european? În viziunea lui Jacques Delors, principalele trei valori ale modelului social european sunt: coeziunea socială, competitivitatea economică și solidaritatea și responsabilitatea în sensul activării tuturor actorilor implicați și al susținerii dialogului social. O altă valoare frecvent menționată în cadrul tratatelor europene este cea de „calitate” aplicabilă unei sfere extinse care include deopotrivă ocuparea forței de muncă, condițiile de muncă, și relațiile industriale și politica socială. Totodată, în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
din același an, s-au stabilit obiectivele de luptă împotriva excluziunii sociale și a sărăciei: promovarea participării la muncă și accesul la toate resursele, drepturile, bunurile și serviciile; prevenirea riscului excluziunii sociale; inițiative pentru grupurile cele mai vulnerabile; mobilizarea tuturor actorilor. Consiliul European a stabilit că toate statele membre să dezvolte strategii antisărăcie și de promovare a incluziunii sociale și să elaboreze planuri naționale de acțiune în acord cu obiectivele adoptate. Aceasta reprezintă a doua inițiativă europeană de acest fel după

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
o viziune a valorii de a investi în standarde ridicate și consimțământul de a plăti pentru aceasta” (Schubert, Martens, 2005, p. 109). Modul în care politica economică își va impune propria agendă asupra politicii sociale depinde de maniera în care actorii naționali și europeni reușesc să reinventeze și să implementeze noul model social european în loc să urmeze direcția orientării pe criteriile pieței. (Palier, 2004, p. 15). Supraviețuirea modelului social european în viitor depinde, în mare măsură, de opțiunea statelor membre de a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
măsuri precum mobilizarea resurselor spre susținerea regiunilor mai puțin dezvoltate. (Comité économique et social européen, 2004, p. 14). Schimbările din politica socială europeană nu sunt mereu orientate spre diminuarea drepturilor sociale, iar reacția defensivă a statelor membre, dar și a actorilor cu orientare socială a reușit să readucă în discuție Europa socială. Conținutul modelului social european se poate schimba în viitor, dar deja o parte dintre instrumentele modelului social european, printre care Strategia Europeană de Ocupare și Metoda Deschisă de Coordonare

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de organizare din Uniunea Europeană demonstrează faptul că eficiența acestor instituții este dată de gradul mare de autonomie sau chiar de independența de care dispun” (Ghinea, Moraru, p. 9). Pe de altă pare, scepticii ideii vorbesc despre menținerea județului ca principal actor administrativ: „Este de susținut ca județul să fie regiunea de dezvoltare administrativ-teritorială” (Mărginean, 2003, p. 8), iar regiunile să păstreze numai caracterul de „regiune statistică”, în scop comparativ cu alte țări. Dincolo de toate aceste controverse, adevăratele provocări pentru politica regională

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de „regiune statistică”, în scop comparativ cu alte țări. Dincolo de toate aceste controverse, adevăratele provocări pentru politica regională rămâne procesul de descentralizare și modalitățile în care acesta poate influența dezvoltarea locală. Dezbaterea asupra celui mai adecvat nivel de administrare a actorilor implicați și a atribuțiilor acestora rămâne încă deschisă. Astfel, regiunile de dezvoltare, așa cum sunt concepute țin de responsabilitatea autorităților române și reprezintă una dintre formele de organizare economico-administrativă posibile. În ciuda demarării programelor de dezvoltare regională și de micșorare a dezechilibrelor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
regională a României și reversul, că politica regională românească nu trebuie să se rezume numai la aceste acțiuni finanțate din banii UE. Principiul adiționalității a provocat dificultăți foarte mari atât la nivel național, din pricina restricțiilor bugetare, cât și la nivelul actorilor care au dorit contractarea unor proiecte, din cauza procedurilor financiare complicate și a modului de livrare a fondurilor către beneficiari. De exemplu, pentru prima fază a programului SAPARD s-au găsit foarte puțini beneficiari care să poată îndeplini condițiile de eligibilitate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
regiunilor. Sunt notabile cazurile creșterilor economice înregistrate de Irlanda și Portugalia în urma ajutorului primit. Pe de altă parte, fondurile au generat în tot spațiul european interes pentru gândirea strategică și planificarea economică, au încurajat parteneriatul și cooperarea instituțională, implicând diverși actori sociali, economici și instituționali în formularea și programarea strategiilor. Astfel am putea spune că fondurile și-au îndeplinit obiectivul pentru care au fost create: integrarea zonelor periferice, din punctul de vedere al dezvoltării, în modelul economic și social al Uniunii

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
mai mult sau mai puțin funcționale, însă au contribuit puternic la difuzarea unor idei, la popularizarea unui mod de a acționa, centrat pe regiune, pe mecanisme în principal economice, dar mai ales pe ideea de proiect de dezvoltare și de actor social. Bibliografie Constantin, D.L., 2002, „An Institutional and Cultural Perspective on Romanian Regional Development Policy”, în M.M. Fischer, G. Atalik (coord.), Regional Development Reconsidered, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New York. Constantin, D.L., 2004, „Strategia și politica regională în România”, Administrație și

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
relații între variațiile legitimității și eficiența sistemului politic (Lipset, 1959, 1960; Dogan, 1988, 1994; Lillbacka, 1999; Cipriani, 1987; Rose, Peters, 1978; Meyer, 1994). Un regim este considerat eficient de către cetățeni dacă acesta satisface cerințele lor și dacă inițiativele luate de actorii politici sunt în concordanță cu expectațiile și aspirațiile populației. În epoca modernă, mai ales în perioada postbelică, eficiența economică joacă un rol foarte important pentru creșterea sau scăderea legitimității regimurilor politice. Eficiența crescută a sistemului politic și economic pentru o

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
anumit tip de program. Cei ce susțin că interesul personal reprezintă factorul determinant în suportul pentru un anumit tip de politică a bunăstării au pornit, în analiza pe care au făcut-o, de la teoria alegerii raționale, conform căreia oamenii sunt actori raționali ce calculează avantajele și dezavantajele, costurile și beneficiile atunci când iau o anumită decizie, în cazul de față decizia de a susține un tip de politică socială. Printre promotorii acestei direcții de cercetare se numără Rose (1984) și Gelissen (Gevers

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
recunoscută și care s-a acutizat pe fondul transformărilor produse în perioada de tranziție. Este vorba despre sărăcie. Unul dintre principalele trenduri în politicile sociale postcomuniste este reprezentat de retragerea statului și încercarea de a implica tot mai mult alți actori în furnizarea bunăstării (Ferge, 1995; Mihuț, 1999). Politicile adoptate în zonă caută să implice tot mai mult societatea civilă și piața în calitate de furnizori de servicii sociale în domenii precum educația, sănătatea, asigurările sociale. Familia continuă să joace un rol destul de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
unui mix, care reunește elemente din mai multe tipuri de regimuri, fără a putea fi însă încadrat strict în unul dintre acestea. Societatea ideală a bunăstării în România Cine trebuie să asigure bunăstarea? Așa cum am arătat anterior, există mai mulți actori care pot constituia surse potențiale ale furnizării bunăstării. Problema la care voi încerca să găsesc răspuns în această secțiune este: care dintre acești actori e considerat de români ca deținând rolul principal și care este ponderea acordată celorlalți actori ce

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
a bunăstării în România Cine trebuie să asigure bunăstarea? Așa cum am arătat anterior, există mai mulți actori care pot constituia surse potențiale ale furnizării bunăstării. Problema la care voi încerca să găsesc răspuns în această secțiune este: care dintre acești actori e considerat de români ca deținând rolul principal și care este ponderea acordată celorlalți actori ce ar mai putea interveni? Pentru a operaționaliza acest obiectiv, am făcut apel la patru dimensiuni, și anume: principalul actor implicat în rezolvarea problemelor sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
mulți actori care pot constituia surse potențiale ale furnizării bunăstării. Problema la care voi încerca să găsesc răspuns în această secțiune este: care dintre acești actori e considerat de români ca deținând rolul principal și care este ponderea acordată celorlalți actori ce ar mai putea interveni? Pentru a operaționaliza acest obiectiv, am făcut apel la patru dimensiuni, și anume: principalul actor implicat în rezolvarea problemelor sociale percepute ca fiind cele mai grave, principalul actor implicat în furnizarea ajutorului pentru cei săraci

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]