4,842 matches
-
cupa lor demodată ! Ca să nu mai vorbim despre banalele flori de grădină cu care se înarma, cerând insistent să-i fie prezentate Sophiei ! Mult a trebuit să mai pledezi pentru iertarea lui, până s-o convingi pe Sophie să-și înfrângă repulsia naturală față de bietul tânăr ! Repulsia naturală a femeilor față de săraci și ratați, acel snobism natural al lor, atât de asemănător snobismului câinilor. Ce vrei, cât este ea de femeie superioară, Sophie nu poate înfrânge legile sexului ei, și în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
convingi pe Sophie să-și înfrângă repulsia naturală față de bietul tânăr ! Repulsia naturală a femeilor față de săraci și ratați, acel snobism natural al lor, atât de asemănător snobismului câinilor. Ce vrei, cât este ea de femeie superioară, Sophie nu poate înfrânge legile sexului ei, și în ochii unei femei de lume, micile erori vestimentare sunt adevărate crime. La stăruințe, ea poate trece peste ele, dar de iertat, desigur, nu le va ierta niciodată, chiar dacă deșteptăciunea nativă a bietului june i-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dracul pînă după trecerea punții de la ofițerul stării civile... Pentru că și atunci Mihai a simțit-o uneori rece și distantă, cu suflet arid, ca acum, dar și-a spus că e de vină starea de concubinaj. Și-apoi, era prea înfrînt de plecarea Teonei, ca să mai stea singur... Blestemata de Teonă! murmură și-și adîncește capul în pernă, lunecînd în somn. Cînd se trezește, Violeta stă în picioare, la capătul patului. Probabil că l-a deșteptat zgomotul ușii sau scîrțîitul parchetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
-i putea suferi pe bărbați. Acum, măcar, are motiv. Din cîte știu, își adoră soțul. Chiar și cînd vine la serviciu cu vreo vînătaie la ochi. Mihai lasă privirea în jos și oftează. Vezi, Doris, murmură el ca o răbufnire înfrîntă cu greu, chestiile astea mă interesează în măsura în care îmi permit o analiză profundă a firii umane. Altfel, e bîrfă vulgară, e... Știu! Mi-am dat seama în Gara de Nord. Și nu m-am bucurat. Pentru că nu poți face din toată viața ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fel să scape din încorsetare. Doris ridică privirea. Mihai vede doi ochi negri, ațintiți spre el, în care deslușește o neliniște stranie: teamă și dorință, ură și devoțiune. Îi pare rău de insistență; o clipă și-a dorit s-o înfrîngă pe acea Doris ostilă și cinică. Dar descoperă că a lăsat din brațe o tînără speriată; atît de speriată, că, renunțînd să mai lupte cu rochia, încearcă, fără convingere, un gest de tandrețe, ca o chemare, sau ca o rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aruncară pe neașteptate asupra orașelor grecești (romeice) și a altor localități din poalele munților, prinseră mulți oameni și târâră cu sine o mulțime de vite și altele de ale traiului. Ieșind împăratul Isac contra lor în campanie, nu-i putu înfrînge din capul locului pentru strâmtorile de munți și de greutatea de-a pătrunde prin vizuinile lor, dar iar fără nici o ispravă nu-i venea să se-ntoarcă. Deci, răzgîndindu-se, se folosi de-o negură deasă ce se lăsase într-una
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mică în Didymotichos, dar [î]culminînd mare la Adrianopol, câștigase o însemnată întindere și-o grozavă seriozitate. La știrea ei și a ajutorului militar dat de regele român rebelilor din Didymotichos și Adrianopol, Balduin trimise o considerabilă oștire pentru a înfrînge revolta. Orașele Vizya, Tzurulus și Arcadiopol, acest din urmă după un cumplit măcel, căzură curând în puterea vitejilor latini, carii sub conducerea lui Balduin apucară acum spre Orestias (Adrianopol), făcând cu mare zel pregătiri întinse pentru luarea acestui loc important
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
parte la Theodor Lascaris, stăpânitorul Niceei și-al altor orașe din Asia, parte la Didymotichos la latini, parte la Orestias, oraș neatacat încă. Astfel căzu însemnatul și avutul oraș Filipopole. Ioannițiu merse apoi în Moesia, patria sa, restabili liniștea tulburată, înfrînse pe rebeli cu munci și morți neauzite și se-ntoarse apoi, mai oțărât și c-o lăcomie setoasă de sânge, cu armele sale în contra romeilor, a căror viclenie, lipsă de credință și nestatornicie declară că nu voiește a le mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trupelor auxiliare latine trecerea prin teritoriul său, pretextând că la invaziunea acestora ar fi fost siluit prin neînvinsa lor putere. Latinii întăriți în acest chip, mai căpătând și numeroase ajutoare de la cumani, smulseră din mâinile lui Vatatzes cetatea Tzurulos și înfrînseră greu flota sa creată din nou și comandată de armeanul făr'de esperiență Isfre. Împăratul Ioan Vatatzes din parte-i nu putu să ia deocamdată altceva decât orașul Dakibyza și mica cetate Nikitiatis în Asia. Cei doi rivali, Ioan Asan
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mâna romîno-bulgarilor. Adecă apusul Împărăției romeice era presărat cu precumpănire de bulgari cari ca mai deunăzi se ridicaseră contra romeilor, fură siliți să se supună împăratului Ioan (Vatatzes), dar nu erau atât de dăscăliți în supunere până întru a-și înfrînge ura lor națională contra romeilor, ură care răsufla la orice ocazie favorabilă. Campania și biruința împăratului Theodoros Laskaris II în anul 1256. Uimit de năvala și progresele bulgarilor, împăratul Theodoros Laskaris II ținu în anul1256 sfat serios cu miniștrii și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
meșteșugului medical, chiar contra științei întemeiate, numai pentru că e cu putință ca, intrîndu-le în voie și ascultând de un semn al naturii, oarecum lucrul să iasă la capăt bun. Deci așa socoti și împăratul că, precum cererile estraordinare ale bolnavilor înfrîng boala, tot astfel și Lachanas, cu tot caracterul său amăgitor, trimis fiind în fruntea unei armii în vederea cererii generale, tocmai pentru că poporul crede atâta într-însul s-ar putea arăta teribil inamicilor și folositor romeilor, cari au nevoie de ajutor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
al doilea rival mai puternic în fratele său Musa, pe care-l pofti cu acest scop dincoace în Europa. Pentru Mircea nemulțămirile provinciilor europene din Turcia contra lui Suleiman nu erau o taină, deci se puse cu tot dinadinsul să înfrîngă cu desăvârșire puterea zguduită a acestui regent, din a cărui apropiere și tendențe de lățire nu putea să răsară decât rău pentru Valachia. Pentru a putea păși cu mai mare izbândă, el se adresă regelui Sigismund, căruia-i lămuri foloasele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
gândire asupra sa însuși și contradicțiunea cea adânc simțită dintre natura lui și destinațiunea lui - din trăsurile lui trebuie să privească un chin ce-l consumă. Chiar în Hamlet, când tace, trebuie să stea dinainte-ne un om ideal, însă înfrînt în sine, a cărui perversă direcțiune a sufletului să lase urme adânc tipărite în fața sa. Din masca lui Faust trebuie să credem că el, din toată cugetarea lui, din toată adâncirea în științe, n-a câștigat alta nimica decât desperarea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
statornic și Hamlet, deși fiecare din ei mărginit firește prin diferința lor individuală și prin împregiurări. Ei toți sânt plini de întreaga nobleță a spiritului, care îl ridică pe om, în toate pozițiunile din viață, asupra ordinarității. Și Hamlet, cel înfrînt în sine, {EminescuOpXIV 352} ni arată întotdeuna acea speție de spirit pe care ne-o putem închipui orșicînd dusă de aripele celui mai nobil entuziasm politic or religios. Asta însă nu decide decât asupra tonului fundamental. Hamlet, cu conștiința cea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Dumnezeu, onest, a părea toate acestea e foarte folositor. Un principe, și mai cu seamă un principe nou, nu trebuie să observe totdeuna ceea ce alți oameni cred că e bine; adese, pentru a se menține la locul lui, trebuie să înfrîngă buna-credință, iubirea de oameni, umanitatea și religia. Trebuie să aibă deci un suflet care e astfel făcut încît să se-ntoarcă după cum bate vântul și schimbăcioasele eventualități ale norocului; și să nu părăsească de câte ori i se prezintă ocazia calea dreaptă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
făptașul nu a găsit ce căuta și i-a mînat pe băieții noștri vizavi, În apartamentul lor. Domnilor, urmați-mă. Ieșiră și traversară aleea. Tipul de la laborator avea o lanternă. Bud rămase În urmă. Lynn cea Încrezută, sigură că o să Înfrîngă cu mintea ei serul adevărului. Dud avea, probabil, propriile lui informații, dar continua să vorbească despre negrotei. Tipul de la laborator continuă: — Remarcați pămîntul de pe alee. În dimineața În care au fost descoperite cadavrele echipa noastră tehnică a găsit și fotografiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ea trebuie să facă dovada unicității sale, să arate că este condiționare a necondiționării. Frica e cea care cheamă astfel libertatea, ca posibilitate a necondiționării, să se manifeste. Ea, ca realitate a condiționării, o cheamă pe aceasta cerîndu-i să o înfrîngă. Abia prin această înfrîngere necondiționatul ființei umane iese la suprafață, devine real și afirmă libertatea drept condiție a ființei umane. Dar nu fiecare dintre noi poate da curs acestei chemări. Parte dintre noi nici nu o aude și nici nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nici nu o aude și nici nu știe că ea există. Frica este atunci instalată în noi ca victorie tăcută a tuturor condiționărilor noastre. De asemenea, parte dintre noi aude această chemare, încearcă să-i dea curs, dar nu poate înfrînge suprema condiționare a faptului de a fi care se manifestă în frică. Sîntem atât de prinși în faptul de a fi, încît frica ce se naște în umbra lui este mereu temeinic protejată. Ea este protejată din chiar temeiul ființei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
până la acest temei pentru a răspunde provocării fricii. Căci frica are de partea ei cel mai puternic aliat: faptul de a fi. De aceea faptului de a fi trebuie să i se opună un grad sporit de ființă pentru a înfrînge frica. Libertatea este gradul sporit de ființă care face cu putință înfrîngerea fricii. Cel care poate ajunge la condiționarea libertății ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței "de depășit-de atins", este răspunsul paradoxal la întîlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrînge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o șansă de originalitate fiecărei vieți în parte. Destinul reprezintă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar ajunge să reitereze ratarea în forme degradate. Lenea apare cu adevărat abia când voluptatea repaosului devine necondiționată, când ea nu poate fi negociată în numele unui scop a cărui atingere ar presupune recursul la mișcare. În felul acesta, leneșul își înfrînge limita tocmai prin refuzul de a o depăși. El este liber în fața limitelor sale tocmai pentru că se complace în ele ca într-o dintotdeauna dată împlinire sau pentru că le ignoră ca limite, de vreme ce ignoră depășirea lor, considerînd-o o condiție nerentabilă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
doar saltul în altă vârstă și retrăirea culturală a unui instinct ludic originar? Sau e, grav vorbind, trăirea istorică a unei ipostaze ontologice a spiritului, nevoia de a relua pe cont propriu problemele unei generații care a încercat, patetic, să înfrîngă izolarea proprie culturilor mici? Nu știu încă, dar în preajma acestor prieteni ai mei și a celui care ne antrenează întru spirit e bine și e sărbătoare. Seara, rămân până târziu cu Andrei să confruntăm selecțiile fiecăruia din Fragmentarium-ul lui Eliade
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lectura paginilor am stat de vorbă cu Andrei până către 2 noaptea. Discuție dizolvantă, aporetică, un inventar al handicapurilor noastre culturale - un liceu prost, lipsa lecturilor fundamentale făcute la vremea lor, lipsa deprinderilor de lucru sistematic și mecanic, capabile să înfrîngă humoralitatea dereglantă a fiecărei zile. Îmi aduc aminte de o vorbă a lui C. cum că generația noastră (dar mai există astăzi o generație?), ca să-i poată ajunge, ar trebui să meargă tot atât de departe în reușită pe cât au mers ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o luptă cu zeii, de o luptă cu Ideea care m-a însoțit de la Mathesis și până astăzi, Idee care poate uneori a ajuns să spună: "Pe mâinile cui m-ai dat, Doamne?" Dar chiar dacă în această luptă am fost înfrînt de Ideea mea, lupta aceasta însăși nu poate fi trecută cu vederea. Or, ea nu este încă încheiată. Aștept mai degrabă să mi se spună ceva cu sens după anul 1990. Voiam însă să vă povestesc ce mi s-a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
există o reală dificultate a dialogului cu artiștii; felul cum se naște și cum e formulată ideea la ei este complet diferit în raport cu gândirea speculativă. Ar fi însă greșit să expediezi problema acestui tip de gândire, declarînd-o haotică, numai pentru că înfrînge regulile logicii discursive. De fapt, mulți dintre artiști au sonde și intuiții neînchipuite, pe care nu le poți obține pe calea rațiunii obișnuite. Deci de la nevoia de a face posibil acest dialog ajung să caut o rezolvare în plan cultural
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]